ICCJ. Decizia nr. 1529/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1529/2010
Dosar nr. 5551/3/200.
Şedinţa publică din 4 mai 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 5809 din 13 aprilie pronunţată în dosarul nr. 5551/3/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă acţiunea formulată de reclamanta SC P.Z. SRL Bucureşti împotriva pârâţilor D.S. SA Bucureşti, SC A.N. Bucureşti şi E.E.M. SA Bucureşti şi s-a respins ca neîntemaiată acţiunea reclamantei împotriva pârâtei SC D.&N. SRL Bucureşti. Totodată s-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de această pârâtă împotriva reclamantei şi în consecinţă s-a dispus evacuarea acesteia din spaţiul situat administrativ în Bucureşti, sectorul 1şi s-a respins capătul de cerere privind constatarea simulaţiei.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că prin acţiunea înregistrată în dosarul nr. 33288/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta SC P.Z. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC D.&N. SRL să se prezinte la furnizorii de utilităţi pentru încheierea contractelor în vederea asigurări în spaţiul închiriat a energiei electrice, alimentării cu gaze naturale, apă curentă şi canal sub sancţiunea unor daune-interese cominatorii în cuantum de 100.000 lei/zi de întârziere, invocând în acest sens clauza cuprinsă în art. 1.1.1 din contractul de închiriere nr. 1 din 31 ianuarie 2008. De asemenea reclamanta a mai solicitat în baza răspunderii contractuale şi delictuale şi obligarea pârâtei, în calitate de locator la plata sumei de 10.000 lei reprezentând echivalentul prejudiciului cauzat prin neexecutarea obligaţiei contractuale asumate prin acelaşi contract.
Ulterior, reclamanta şi-a extins acţiunea şi faţă de pârâţii D.S. SA, SC A.N. S.A. şi S.C. E.E.M. SA solicitând obligarea acestora la încheierea contractelor pentru furnizarea utilităţilor necesare spaţiului închiriat.
Prin cererea reconvenţională, pârâta a solicitat să se constate intervenită simulaţia cu privire la contractele de închiriere nr. 1 din 14 decembrie 2007 şi nr. 1 din 31 ianuarie 2008 încheiate cu reclamanta şi să se dispună evacuarea acesteia din spaţiul anterior identificat.
Prin sentinţa comercială nr. 13462 din 8 decembrie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondate excepţiile privind lipsa dovezii calităţii de reprezentant, a prematurităţii capătului 1 din acţiunea principală, a lipsei calităţii procesuale active, şi a inadmisibilităţii acţiunii. Totodată s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor SC D.S. SA, SC A.N. S.A. şi E.E.M. SA, precum şi excepţia necompetenţei materiale a instanţei în privinţa soluţionării petitului doi din cererea principală dispunându-se declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, şi de asemenea s-a dispus disjungerea primului capăt de cerere din acţiunea principală şi a celui din cererea reconvenţională care au fost soluţionate, în sensul arătat prin sentinţa nr. 5809 din 13 aprilie 2009 pronunţată în dosarul nr. 5551/3/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
În privinţa acţiunii principale, tribunalul a arătat că între reclamantă în calitate de locatar şi pârâtă, în calitate de locator, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 1 din 14 decembrie 2007 pe perioada cuprinsă între 15 ianuarie 2008 - 14 decembrie 2010 având ca obiect spaţiul comercial anterior identificat, pentru folosinţa căruia reclamanta avea obligaţia achitării unei chirii de 40 Euro lunar precum şi o sumă echivalentă unei chirii lunare cu titlu de garanţie pentru plata contravalorii utilităţilor a căror furnizare trebuia asigurată de locator.
Totodată părţile au convenit ca în ipoteza neachitării sumelor datorate de către locatar, contractul se va desfiinţa potrivit unui pact comisoriu de gradul IV.
Ulterior, prin contractul de închiriere nr. 1 din 31 ianuarie 2008, părţile au stabilit, pe lângă clauzele anterior menţionate şi o clauză penală, în virtutea căreia, în situaţia încetării contractului şi a refuzului reclamantei de a părăsi spaţiul închiriat, aceasta va achita şi suma de 100.000 lei/zi cu titlu de daune.
Întrucât reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, fiind notificată în acest sens de pârâtă, care a invocat şi pactul comisoriu de gradul IV, tribunalul în lipsa unor dovezi care să ateste plata sumelor datorate a respins acţiunea principală şi a admis cererea privind evacuarea pârâtei, constatând că locatorul a înţeles să facă aplicarea pactului comisoriu în raport de ambele contracte de închiriere.
Referitor însă la petitul având ca obiect constatarea simulaţiei, s-a reţinut că pârâta formulează susţineri contradictorii în privinţa celor două contracte, motiv pentru care a respins această cerere.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 472 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, cu motivarea că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a furnizorilor de utilităţi a fost corect admisă în condiţiile inexistenţei unui raport juridic contractual sau extracontractual cu aceştia. Pe de altă parte, obligaţia asigurării furnizării acestor utilităţi revenea pârâtei, care însă este lipsită de temei ca urmare a încetării contractului.
De asemenea, a fost înlăturată critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare în considerarea faptului că însăşi reclamanta a arătat că nu mai solicită administrarea altor probe în afara celor existente la dosar, situaţie în care tribunalul a acordat cuvântul pe fond.
Cât priveşte susţinerea apelantei potrivit căreia prima instanţă a acordat mai mult decât s-a cerut pronunţându-se asupra cererii de evacuare formulată de pârâtă în lipsa unui petit având ca obiect rezilierea, rezoluţiunea sau încetarea contractului, instanţa de apel respingând şi această critică a arătat că o atare cerere era inutilă în condiţiile invocării pactului comisoriu de gradul IV, care şi-a produs efectele de drept.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC P.Z. SRL Bucureşti, invocând motivele de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor, după prezentarea stării de fapt şi reluarea criticilor aduse hotărârii pronunţate de prima instanţă, recurenta invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. susţine că Decizia instanţei de apel încalcă formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ. în sensul că prin cererea de apel, în condiţiile art. 292 şi art. 295 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. a solicitat încuviinţarea probei cu interogatoriul precum şi depunerea unor acte contabile însă acestea nu au fost administrate, fiind încălcat şi principiul rolului activ al instanţei stabilit prin art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
De asemenea, excepţia lipsei calităţi procesuale pasive a furnizorilor de utilităţi a fost greşit soluţionată întrucât pronunţarea unei hotărâri în contradictoriu cu aceştia duce la posibilitatea executării obligaţiei de a face.
O altă critică vizează încălcarea prevederilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ. deoarece ignorând împrejurarea că pârâta prin cererea reconvenţională nu a investit instanţa şi cu un capăt de cerere referitor la încetarea, rezilierea ori rezoluţiunea contractului de închiriere a dispus evacuarea, acordând astfel, mai mult decât s-a cerut şi totodată nu a arătat motivele pentru care s-a admis acest petit, Decizia fiind, prin urmare, nelegală şi din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Totodată, instanţa de apel interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii - motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. – nu s-a pronunţat asupra capătului de cererea având ca obiect obligaţia de a face întemeiată pe răspunderea contractuală, soluţia limitându-se doar la admiterea excepţia lipsei calităţi procesuale pasive.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la temeiurile de drept menţionate, Curtea, constată că este nefondat.
În privinţa primului motiv se va reţine că potrivit art. 292 alin. (1) C. proc. civ., părţile nu vor putea invoca înaintea instanţei de apel alte mijloace de apărare şi dovezi decât cele arătate la prima instanţă sau în motivarea apelului, iar instanţa poate încuviinţa şi alte probe, dacă necesitatea acestora rezultă din dezbateri.
Raportând critica recurentului la acest text legal şi la împrejurarea că prin motivele de apel reclamanta a solicitat reanalizarea probelor administrate la prima instanţă, a cerut drept probe, acte şi interogatoriu şi ulterior nu s-a prezentat în instanţa de apel, aceasta în mod justificat, şi în limitele investirii, prin Decizia recurată, a respins apelul.
Deşi, este real că potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa este datoare să manifeste rol activ în soluţionarea cauzei, este de observat că, părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului, conform obligaţiei prevăzute la alin. (1) al aceluiaşi articol. Or, aceasta nu a indicat în concret prin cererea de apel şi nici ulterior probele solicitate, situaţie în care nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
De asemenea, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost corect soluţionată, în condiţiile în care, constatându-se incidenţa pactului comisoriu de gradul IV, cu consecinţa încetării contractului părţilor, era lipsită de orice temei obligarea furnizorilor de utilităţi la prestarea serviciilor solicitate, Decizia fiind legală şi din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru identitate de raţiune, ca efect al încetării contractului în condiţiile anterior arătate, intervenţia instanţei pentru constatarea încetării, rezilierii sau rezoluţiuni nemaifiind posibilă, nu se poate reţine nici critica referitoare la incidenţa motivului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi respectiv o lipsă de motivare a deciziei în condiţiile în care s-a argumentat că lipsa titlului locativ al reclamatei, ca urmare a încetării contractului de închiriere, justifică evacuarea acesteia, conform solicitării formulată de pârâtă prin cererea reconvenţională.
Cu referire la motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 se va reţine că dezvoltarea critici nu corespunde temeiul de drept indicat ci reprezintă o reluare a argumentelor încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât nu se impune o reiterare a acestora.
În concluzie, recursul reclamantei este nefondat şi va fi respins în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.Z. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr.472 din 19 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1528/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1534/2010. Comercial → |
|---|
