ICCJ. Decizia nr. 1552/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1552/2010
Dosar nr. 31987/3/2007
Şedinţa publică din 5 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC R.B.D. SRL a chemat în judecată pârâtele ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE SECTOR 1 Bucureşti şi PRIMĂRIA SECTORULUI 1 Bucureşti solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtelor la plata, în solidar, conform art. 42 C. com., a sumei de 718.276,38 lei, reprezentând penalităţi de întârziere datorate conform art. 6 alin. (2) din Convenţia de reziliere nr. 12526 din data de 13 septembrie 2005.
Prin sentinţa comercială nr. 10850 din 20 octombrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ca neîntemeiată, iar pe fond a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Primăria Sectorului 1 Bucureşti este nefondată, întrucât prin hotărârea Consiliului Local al Sectorului 1 s-a decis ca despăgubirile să fie plătite de ADMINISTRAŢIA PIEŢELOR SECTOR 1, conform Legii nr. 215/2001, iar în speţă sunt inaplicabile dispoziţiile art. 42 C. com., Convenţia de reziliere fiind semnată de PRIMĂRIA SECTORULUI 1 Bucureşti.
Pe fond, s-a reţinut că, pârâtele nu datorează penalităţi de întârziere, întrucât în materia răspunderii contractuale, reclamantul trebuie să dovedească neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, aspect neprobat, astfel încât nu este activată clauza penală inserată de părţi în art. 6 alin. (2) din Convenţia de reziliere.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 69 din 13 februarie 2009, a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că situaţia de fapt rezultată din probele cauzei, este cea reţinută de prima instanţă, şi din care rezultă că reclamanta este cea care nu şi-a respectat obligaţia de aprobare a raportului de expertiză, conform art. 5 din Convenţie, iniţiind chiar o procedură de asigurare dovezi pentru evaluarea investiţilor efectuate, contrar art. 8 din Convenţie.
Cât priveşte scadenţa obligaţiei de plată, curtea de apel a reţinut că este cea stabilită prin Convenţia de reziliere în art. 6, care nu face referire la emiterea facturii fiscale.
Reclamanta a formulat recurs, în termenul legal, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., art. 969 şi art. 1082 C. civ., respectiv art. 42 şi art. 43 C. com., solicitând admiterea acestuia şi modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului cu consecinţa admiterii acţiunii introductive, ca fondată.
A arătat în motivarea recursului că, în mod greşit, instanţa de apel a motivat respingerea cererii de chemare în judecată pe împrejurarea că recurenta- reclamantă nu şi-a respectat obligaţia de aprobare a raportului de expertiză, nesocotind, astfel, art. 6 din Convenţie, care prevede, fără echivoc, că Primăria va achita 30 % din valoarea despăgubirilor în termen de cel mult 3 luni de la acceptarea raportului de expertiză de către Consiliul Local Sector 1, urmând ca restul să fie achitat în termen de cel mult 3 luni de la aceeaşi dată, indiferent, deci, de acceptarea sau nu de către fostul asociat a raportului de expertiză.
S-a mai reţinut greşit că recurenta-reclamantă a încălcat obligaţia din art. 8 din Convenţie, respectiv aceea de a nu iniţia cererea de asigurare de dovezi, întrucât din interpretarea coroborată a art. 3 şi art. 8 reiese, în mod evident, că în cazul în care Primăria nu îşi va îndeplini obligaţiile asumate, fostul asociat va putea solicita instanţei evaluarea investiţiei realizate, în temeiul art. 235 şi urm. C. com., demersul recurentei-reclamante fiind, deci, legal, fără a i se putea reţine vreo culpă.
A concluzionat că, dreptul subiectiv de a solicita penalităţi, neanalizat de niciuna dintre instanţele inferioare, a operat, ca efect al acceptării raportului de expertiză de către Consiliul Local Sector 1, la data stabilită, încât orice alte motive cu privire la culpa contractuală ce a avut ca rezultat plata cu întârziere a despăgubirilor sunt contradictorii şi străine de natura pricinii şi, totodată, rezultatul interpretării eronate a obligaţiilor contractului şi a aplicării greşite a dispoziţiilor art. 969 şi art. 1082 C. civ., respectiv ale art. 42 şi art. 43 C. com.
Intimata-pârâtă ADMINISTRAŢIA PIEŢELOR SECTOR 1 Bucureşti a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând recursul se găseşte nefondat.
Potrivit Convenţiei de reziliere, încheiată între PRIMĂRIA SECTORULUI 1 Bucureşti şi SC R.B.D. SRL, s-au stabilit obligaţii reciproce.
Astfel, SC R.B.D. SRL s-a obligat potrivit art. 3 să renunţe la toate acţiunile formulate împotriva PRIMĂRIEI ce privesc în mod direct sau indirect Piaţa Agroalimentară 1 Mai, precum şi să nu mai introducă noi acţiuni ce privesc drepturile sau interesele sale în legătură cu această piaţă, cu excepţia cazului prevăzut de art.8 care prevede că doar în situaţia în care PRIMĂRIA nu-şi îndeplineşte obligaţiile la termen, recurenta are dreptul de a formula o acţiune în justiţie pentru efectuarea unei expertize de evaluare a investiţiilor şi de stabilire a creanţei sale.
PRIMĂRIA s-a obligat, conform dispoziţiilor art. 4, art. 5 şi art. 6 să efectueze o expertiză care să stabilească lucrările de investiţii executate de societatea reclamantă, precum şi contravaloarea acestora care, după semnarea de către părţi şi de către Consiliul local, urma să fie achitată de către PRIMĂRIE, respectiv 30 % în termen de 3 luni de la aprobarea de către Consiliul local şi restul de 70 % în 9 luni de la această dată.
S-a susţinut de către recurenta-reclamantă că nu rezultă din nicio dispoziţie a Convenţiei faptul că aceasta ar fi avut obligaţia de a semna raportul de expertiză, care să condiţioneze astfel, plata, existând clar exprimată voinţa părţilor, prin art.6 din Convenţie, în sensul că plata nu putea fi făcută fără aprobarea Consiliului local, indiferent care ar fi fost poziţia recurentei-reclamante în această privinţă.
Această susţinere este contrară conţinutului dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi (2) din Convenţie care prevede explicit, nepermiţând faţă de interpretarea literală care trebuie dată, un alt înţeles, că părţile au convenit prin suscitatul articol din Convenţie, că raportul de expertiză va fi prezentat părţilor în maxim 30 de zile de la semnarea contractului şi va fi supus aprobării acestora, iar prin art. 6 din Convenţie s-a prevăzut doar că plata se va face într-un anumit termen de la data aprobării acesteia de către Consiliul local, sub sancţiunea plăţii unor penalităţi de întârziere.
Totodată, potrivit art. 8 din Convenţie, recurenta-reclamantă s-a obligat să se abţină de la formularea unor acţiuni judiciare în legătură cu dreptul său de creanţă, cu excepţia situaţiei în care Primăria nu-şi va îndeplini în termen obligaţia de efectuare a expertizei tehnice.
Din interpretarea coroborată a acestor clauze, rezultă că plata nu putea privi decât o creanţă certă, concretizată din acordul de voinţă al părţilor Convenţiei, în lipsa acesteia neputându-se vorbi, nici de o obligaţie scadenţă, nici de sancţiunea plăţii unor penalităţi de întârziere, prin antrenarea clauzei penale, faţă de caracterul accesoriu al acesteia, iar culpa recurentei-reclamante este evidentă în această privinţă prin refuzul semnării raportului de expertiză şi formularea unei cereri de asigurări de dovezi în instanţă, după aprobarea acestuia în termen de către Primărie şi Consiliul local.
Prin urmare, curtea de apel a reţinut legal că soluţia primei instanţei de respingere a acţiunii este temeinică, pe baza unei motivări ample şi argumentate juridic, cu interpretarea Convenţiei corespunzător principiilor reieşite din art. 970 şi urm. C. civ., dând prioritate voinţei reale, potrivit art. 969 C. civ., astfel că, nu se poate reţine nici încălcarea celorlalte texte de lege, privind regimul daunelor-interese.
Aşa fiind, negăsind întemeiat niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.B.D. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 69 din 13 februarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 155/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1559/2010. Comercial → |
|---|
