ICCJ. Decizia nr. 1559/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1559/2010
Dosar nr. 10072/1/2009
Şedinţa publică din 5 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 3 noiembrie 2000, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, a admis, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pentru neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 99 alin. (4) teza I din Legea nr. 85/2006, formulată de creditorii B.I., S.Z., A.V.G., D.A., S.V.D., Z.I. şi S.E.D., reţinând că aceste prevederi au legătură cu soluţionarea cauzei, fiind temeiul de drept al respingerii contestaţiei formulate de creditori.
Totodată, în baza art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 a respins cererea de suspendare a soluţionării recursului declarat de creditorii SC B.D.C. SA prin lichidator judiciar L.C. S.P.R.L. şi B.I., S.Z., A.V.G., D.A., S.V.D., Z.I. şi S.E.D. împotriva sentinţei civile nr. 820/Sind din 2 aprilie 2009, pronunţată de Judecătorul sindic în dosarul nr. 411/62/2005 al Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, reţinând că, prin Decizia nr. 928/1 din 28 octombrie 2007, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 din Legea nr. 85/2006.
Ulterior, la 24 noiembrie 2009, prin Decizia nr. 587/R/2009, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, a admis recursul declarat de creditoarea creditorii SC B.D.C. SA prin L.C. S.P.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 820/Sind din 2 aprilie 2009, a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care a modificat-o în sensul că a dispus compensarea creanţelor reciproce dintre SC R. SA şi SC B.D.C. SA, în limita sumei de 60.481 lei, menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei.
Prin aceeaşi hotărâre, s-a respins ca nefondat recursul declarat de creditorii B.I., S.Z., A.V.G., D.A., S.V.D., Z.I. şi S.E.D. împotriva aceleiaşi hotărâri.
Ca urmare, susnumiţii au formulat recurs pe care l-au declarat şi motivat în termenul legal invocând dispoziţiile art. 3041 şi art. 313 C. proc. civ. şi ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea încheierii în sensul admiterii cererii de suspendare a cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 cu soluţionarea căreia instanţa a sesizat Curtea Constituţională şi, pe cale de consecinţă, casarea în parte a deciziei nr. 587/R din 24 noiembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Braşov cu privire la soluţia dată recursului acestora, urmând a se trimite dosarul cauzei în vederea soluţionării recursului după încetarea cauzei de suspendare, la o altă curte de apel, conform art. 313 C. proc. civ.
Au arătat că dispoziţiile art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 care lasă la aprecierea instanţei măsura suspendării judecăţii, nu fac decât să impună acesteia să facă analiza circumstanţelor procedurale şi de fond ale cauzei, iar funcţie de acestea să dispună sau nu suspendarea, în niciun caz neputându-se respinge cererea de suspendare, iar apoi să se treacă la soluţionarea cauzei.
Este evident, că dispoziţiile art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 au în vedere situaţiile în care suspendarea nu este necesară, deoarece continuarea procedurii de reorganizare presupune şi alte aspecte, care nu au legătură cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. Ca atare, chestiunea ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate poate să fie amânată în cadrul procedurii, până la soluţionarea excepţiei, între timp procedura continuând şi lămurind alte aspecte fără legătură cu excepţia de neconstituţionalitate.
A respinge însă cererea de suspendare fără a o motiva în concret şi a soluţiona cauza, este de natură a atrage nulitatea hotărârii atacate, în raport de dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Soluţia este deopotrivă lipsită de temei, în condiţiile în care prevederile ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate sunt strâns legate de obiectul cauzei şi de motivele recursului ce urma a fi analizat, după cum de altfel însăşi instanţa a reţinut.
Or, este evident că soluţia ce urma a fi dată în soluţionarea recursului acesteia depinde de soluţia pe care Curtea Constituţională urmează să o dea asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Dreptul de a se apăra pe calea excepţiei de neconstituţionalitate devine altfel iluzoriu, iar procedura soluţionată în această manieră vădit inechitabilă, încalcă flagrant dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O.
Ulterior, a mai susţinut că art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 trebuia coroborat cu art. 5 şi art. 6 din aceeaşi lege, rezultând din interpretarea care trebuie dată, că prerogativa de a nu suspenda judecata, prin excepţie de la regula instituită prin art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, aparţine doar Judecătorului sindic şi nu şi instanţei de control judiciar.
Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţia părţilor admisibilitatea recursului după cum urmează:
Din interpretarea coroborată a alineatelor art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată rezultă că instanţa se pronunţă prin încheiere asupra sesizării Curţii Constituţionale în legătură cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, încheierea prin care s-a pronunţat în sensul respingerii sesizării putând fi atacată cu recurs, separat, textul de lege, neprevăzând nicio dispoziţie în legătură cu atacarea măsurii respingerii cererii de suspendare a judecăţii până la soluţionarea excepţiei de către Curtea Constituţională, astfel că, în privinţa acestui incident procedural, sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă, prevăzute la art. 2441 C. proc. civ., în privinţa căii de atac, această interpretare fiind cu atât mai evidentă cu cât în această materie este atacabilă cu recurs numai încheierea prin care s-a respins sesizarea, iar incidentul procedural al suspendării judecăţii nici nu şi-ar mai putea avea temeiul în art. 29 alin. (5) din lege, potrivit căruia numai în cazul admiterii sesizării şi trimiterii dosarului la Curtea Constituţională, judecata cauzei se suspendă de drept, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, cu excepţia ipotezei prevăzută de art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, modificată, când suspendarea este facultativă.
Prin urmare, având în vedere sediul materiei în privinţa căii de atac, formulată împotriva încheierii de suspendare a judecăţii, se constată că, potrivit art. 2441 C. proc. civ., se prevede „in terminis" că recursul se poate face, pe cale separată, numai împotriva încheierii prin care s-a admis cererea de suspendare, pe tot timpul cât durează suspendarea şi numai în cazul litigiilor aflate în faţa instanţelor de fond şi apel nu şi de recurs, legiuitorul având în vedere că nu s-a întrerupt cursul judecăţii.
Prin urmare, recursul împotriva încheierii de respingere a cererii de suspendare, pronunţată de o instanţă de recurs, este inadmisibil.
Pe de altă parte, această situaţie nu împiedică soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, din perspectiva îndeplinirii cerinţelor existenţei unui proces pendinte la momentul sesizării Curţii Constituţionale, iar, faptul că, în cauză, instanţa de recurs s-a şi pronunţat ulterior dar până la rezolvarea excepţiei de neconstituţionalitate, asupra cererii de recurs, nu împiedică accesul recurentei la justiţie, având posibilitatea formulării altor căi extraordinare de atac precum este revizuirea.
Cât priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, modificată, această critică excede cadrului procesual în care se mai poate face analiza legalităţii măsurii, faţă de reţinerea ca întemeiată a excepţiei inadmisibilităţii căii de atac a recursului potrivit dispoziţiilor legale reţinute ca incidente, pe baza argumentelor juridice deja arătate.
Aşa fiind, Înalta Curte va admite excepţia invocată, din oficiu şi va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditorii B.I., S.Z., A.V., D.A., S.V., Z.I. şi S.E.D. împotriva încheierii de şedinţă din data de 3 noiembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, în dosarul nr. 411.1/62/2005, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1552/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1562/2010. Comercial → |
|---|
