ICCJ. Decizia nr. 1654/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1654/2010
Dosar nr. 1865/254/2007
Şedinţa publică din 11 mai 2010
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa nr. 3462/COM din 23 octombrie 2008, pronunţată în dosarul nr. 1865/254/2007, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta SC R.F. SA; a respins, totodată, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC L.M. SRL în contradictoriu cu pârâta SC R.B.SA.
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că reclamanta a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la deblocarea contului său bancar deschis la Agenţia Mangalia a R.B.SA şi obligarea pârâtei la completarea disponibilului său bancar cu suma de 22.911,81 lei, precum şi la plata dobânzii aferente acestui disponibil pentru perioada 20 decembrie 2006 - 20 iulie 2007.
Pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivat de faptul că nu sunt întrunite condiţiile atragerii răspunderii sale contractuale, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiate.
Judecătorul a apreciat ca nefondată excepţia invocată de pârâtă, reţinând că reclamanta tinde la angajarea răspunderii pârâtei, iar verificarea întrunirii condiţiilor antrenării acestei răspunderi, din perspectiva temeiurilor de drept ale acţiunii, vizează fondul raportului dedus judecăţii.
Pe fondul cauzei, judecătorul a reţinut că în urma unei cereri de aderare la sistemul de plăţi prin carduri, formulată de reclamantă, banca pârâtă a comunicat acordul său asupra încheierii şi semnării uni contract de acceptare la plată a cardurilor. S-a efectuat montarea echipamentului electronic la punctul de lucru al reclamantei, urmată de realizarea instructajului personalului. În locul unui contract de acceptare la plată a cardurilor, menit să reglementeze condiţiile efectuării vânzărilor de mărfuri şi servicii prin acceptarea la decontare a cardurilor bancare de plată şi ale procesării acestor tranzacţii, părţile au semnat un alt tip de contract – privind emiterea şi utilizarea cardurilor de debit Visa Business R.B.
În ce priveşte măsurile de blocare a disponibilului aflat în contul curent al reclamantei şi debitării contului acesteia cu suma de 56.210,30 lei, s-a reţinut că acestea au fost justificate de pârâtă prin efectuarea în perioada 15 iulie – 03 august 2006 a unui număr de 46 de tranzacţii considerate ulterior frauduloase, banca arătând că tranzacţiile au fost realizate cu carduri ai căror titulari erau cetăţeni italieni, care au notificat băncilor emitente din Italia că operaţiunile în cauză nu au fost executate de ei. Reclamanta a invocat, la rândul său că nu are nicio culpă în cea ce priveşte efectuarea tranzacţiilor.
Judecătorul a mai reţinut că reclamanta a invocat ca temei al acţiunii sale art. 1073-1075 C. civ., ce reglementează materia răspunderii contractuale, premisa angajării acestei tip de răspundere fiind existenţa unui contract. Or, reclamanta a susţinut constant că nu a existat nici un contract de acceptare la plată a cardurilor, însuşit de părţi, apărare prin care reclamanta evidenţia culpa pârâtei în adoptarea unor măsuri întemeiate pe acest tip de contract. Absenţa, însă a unui contract care să reglementeze relaţiile părţilor nu oferă reclamantei nici un suport pentru antrenarea răspunderii pârâtei pe tărâm contractual.
S-a mai reţinut că reclamanta a invocat şi prevederile art. 1092 C. civ, prin raportare la art. 992-997 C. civ., judecătorul fondului apreciind că nu sunt întrunite elementele plăţii nedatorate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC L.M. SRL, solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată, criticile acesteia vizând reţinerea greşită a cauzei, prin raportare la faptul că ea nu a negat raportul comercial cu intimata pârâtă, ci doar existenţa contractului special de plată prin card, ale căruia clauze sunt speciale, derogând de la contractul general, astfel încât nu i se poate imputa nerespectarea unor clauze al căror conţinut nu îl cunoştea. Mai susţine că deşi echipamentul electronic a fost instalat în anul 2004, până în anul 2006 el nu a fost utilizat, pârâta neonorând obligaţia asumată de a realiza instructajul personalului la fiecare 6 luni.
Prin Decizia civilă nr. 55/COM din 21 mai 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat în cauză, reţinând în esenţă că prin manifestările de voinţă ale părţilor, ulterioare momentului montării echipamentului electronic, precum şi prin înscrisurile întocmite în vederea derulării relaţiilor contractuale sunt înlăturate criticile apelantei referitoare la imposibilitatea imputării unei răspunderi contractuale pentru inexistenţa contractului ce cuprinde clauzele specifice derulării operaţiunilor de decontare prin card. Se reţine sub acest aspect existenţa anexei 2 la contract în care se definesc termenii contractuali printre care şi pe cel de EPOS, reprezentat de echipamentul automat de preluare, memorare şi remitere în decontare a tranzacţiilor ce se efectuează cu utilizarea de carduri de la comercianţi şi/sau prestatori de servicii, cererea apelantei de aderare la sistemul de plăţi prin carduri, adresa emisă de intimată prin care s-a adus la cunoştinţă apelantei Decizia departamentului de prevenire şi combatere a fraudelor prin care s-a aprobat semnarea contractului de acceptare carduri, procesul verbal de predare/primire a echipamentului electronic şi cel de instruire prin care s-au pus la dispoziţia salariaţilor comerciantului instrucţiuni referitoare la verificarea validităţii cardurilor, a identităţii utilizatorului de card, procedurile de autorizare a tranzacţiilor prin card, modul de folosire a echipamentelor electronice EPOS, necesare acceptării la plată a cardurilor.
În consecinţă, a fost înlăturată critica apelantei referitoare la inexistenţa unui contract, împrejurarea că nu a fost semnat şi un act cu această titulatură neînlăturând răspunderea contractuală a acestora, din moment ce clauzele unui astfel de contract au fost cunoscute şi asumate de ambele părţi. În raport de această situaţie, completul de apel a reţinut incidenţa prevederilor art. 963 C. civ., potrivit cărora obligaţia trebuie să aibă de obiect un lucru determinat, cel puţin în specia sa. Astfel, s-a reţinut că apelanta nu a respectat una di regulile elementare în derularea tranzacţiilor prin intermediul aparatului EPOS, respectiv aceea de a obţine semnăturile clienţilor care au efectuat acele tranzacţii cu carduri pe chitanţele doveditoare emise de aparatul EPOS. În acest fel nu s-a putut dovedi că titularii cardurilor respective au efectuat acele tranzacţii, ceea ce adus la declararea acestora ca fiind frauduloase, culpa aparţinând apelantei în posesia căreia s-a aflat EPOS-ul. Pe cale de consecinţă, intimata, în baza prevederilor contractuale a blocat disponibilul aflat în contul curent al apelantei şi a solicitat actele justificative pentru toate cele 46 de tranzacţii. Apelanta prezentat doar 9 chitanţe semnate, pentru celelalte tranzacţii demersurile de recuperare a sumelor fiind respinse, ceea ce a condus în final la debitarea contului apelantei cu suma totală de 56.210,30 lei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC L.M. SRL, solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei de apel şi a sentinţei de fond în sensul admiterii cererii introductive.
Recurenta a invocat prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., apreciind că instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii, hotărârea fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii.
Recurenta a susţinut că în mod eronat a apreciat completul de apel că există un contract de plăţi prin carduri, prin raportare la existenţa logisticii necesare pentru efectuarea acestor tipuri de plăţi, susţinând că ar fi putut conveni cu intimata asupra mai multor genuri de contracte care să presupună instalarea acestei logistici. Mai susţine că a convenit cu intimata doar asupra încheierii contractului, fără a stabili nimic în ce priveşte clauzele acestui contract, ori asupra altor condiţii. În consecinţă, susţine că intimata a aplicat o serie de clauze şi sancţiuni, în mod abuziv, acestea nefiindu-le opozabile.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat; cu privire la interpretarea greşită a actului dedus judecăţii, arată că probele administrate relevă fără putinţă de îndoială încheierea contractului între părţi; mai susţine că debitarea contului recurentei s-a efectuat în temeiul condiţiilor generale bancare semnate, şi deci asumate de recurentă, intimata făcând referire la prevederile din secţiunile „data plăţii" şi „creditarea incorectă". Mai susţine că doar recurenta are culpa în cauză, prin aceea că nu a putut face dovada tranzacţiilor prin card pe care le-a efectuat.
Nu au fost administrate probe noi.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi de apărările invocate, se apreciază că recursul nu este fondat.
Prima critică a recurentei, referitoare la interpretarea greşită a actului dedus judecăţii, nu poate fi reţinută. Pentru a fi în prezenţa acestui caz de nelegalitate este necesar ca interpretarea dată de completul de judecată actului juridic dedus judecăţii să fi condus în mod inevitabil la alterarea substanţială a naturii sale (de exemplu, un contract este interpretat ca fiind contract de întreţinere, în loc de rentă viageră). Or, în speţă, nu este vorba de o alterare a substanţei contractului, completul de apel reţinând că există un contract între părţi având ca obiect determinat generic tranzacţiile prin intermediul cardurilor şi decontarea acestor operaţiuni, apreciindu-se că nu are relevanţă pentru caracterizarea relaţiilor dintre părţi şi semnarea efectivă a unui act cu această titulatură, în condiţiile în care părţile cunoşteau obligaţiile asumate. În acest context, şi cu referire la existenţa instructajului pentru utilizarea EPOS-ului, coroborat cu celelalte probe administrate, completul de apel a statuat asupra nerespectării de către recurentă a obligaţiilor asumate.
Nu poate fi reţinută nici critica referitoare la greşita aplicare a legii. Se cuvine subliniat, în primul rând că recurenta nu indică expres în ce constă această pretinsă aplicare greşită a legii. Din motivele expuse de recurentă se deduce că are în vedere greşita interpretare a prevederilor dintr-un contract nesemnat şi, deci, neasumat de această parte. Critica este înlăturată, fiind reţinut că debitarea contului recurentei nu a avut la bază doar clauzele din contractul privind operaţiunile cu card, ci şi clauzele generale bancare, semnate de recurentă, clauze care prevăd că banca nu are obligaţia să crediteze un cont înainte de a primi plata finală corespunzătoare, iar în măsura în care s-a realizat o astfel de creditare din eroare, banca are posibilitatea de a reversa operaţiunea, cu notificarea ulterioară a clientului.
Pentru considerentele reţinute, şi constatându-se că Decizia pronunţată de completul de apel este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC L.M. SRL MANGALIA împotriva deciziei nr. 55/COM din 21 mai 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1580/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1657/2010. Comercial → |
|---|
