ICCJ. Decizia nr. 1567/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1567/2010
Dosar nr. 808/1/2010
Şedinţa publică de la 5 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 9097 din 11 iunie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca prescris primul capăt al cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta SC F. SA De asemenea, instanţa a respins ca inadmisibile celelalte petite ale cererii.
Prin cererea adresată instanţei, reclamanta a solicitat - în principal - obligarea pârâtei la majorarea capitalului social prin emiterea de noi acţiuni, în schimbul noului aport în natură, cu referire la diferenţa dintre valoarea de piaţă a terenului pentru care s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate şi valoarea cu care societatea a procedat la majorarea capitalului social; la modificarea corespunzătoare a actelor constitutive, sub aspectul valorii nominale a capitalului social şi structurii acţionariatului şi la înregistrarea majorării capitalului social la Oficiul Registrului Comerţului.
Reclamanta a mai solicitat - în subsidiar - ca, în cazul neconformării pârâtei, în termenul legal de 30 zile, autorizarea să solicite Oficiului Registrului Comerţului, înregistrarea majorării capitalului social, cu referire la corecţia acestuia (în sensul arătat şi a modificării corespunzătoare a actelor constitutive, pe cheltuiala societăţii pârâte.
În considerentele sentinţei, prima instanţă a reţinut în esenţă că prin încheierea de şedinţă din data de 16 aprilie 2009 s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru primul capăt al cererii motivat de faptul că ar fi incidente dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 137/2002.
Cu privire la excepţia de inadmisibilitate a celorlalte petite s-a reţinut că reclamanta a avut posibilitatea de a solicita anularea hotărârii A.G.E.A a SC F. SA din data de 16 aprilie 2006, precum şi pe aceea de a solicita consiliului de administraţie convocarea adunării generale pentru a se pune în discuţie reevaluarea terenului pentru care s-a emis certificatul de atestare.
Apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei a fost admis ca fondat prin decizia nr. 534 din 15 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Sentinţa apelată a fost desfiinţată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
S-a reţinut că, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 39 din Legea nr. 137/2002 întrucât, solicitarea reclamantei vizează o operaţiune postprivatizare, în condiţiile în care pârâta a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului după încheierea contractului de vânzare - cumpărare acţiuni.
Raportat la această situaţie, instanţa de apel a apreciat că termenul de prescripţie de o lună, termen prevăzut de art. 39 din Legea nr. 137/2002 nu are aplicabilitate.
De asemenea, s-a constatat că soluţia primei instanţe de respingere a cererii ca inadmisibilă este greşită, limitează accesul reclamantei la justiţie şi încălcând prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, Constituţia României şi art. 6 din CEDO.
S-a mai avut în vedere că reclamanta contestă numai valoarea cu care s-a efectuat majorarea capitalului social motivat de faptul că s-ar fi încălcat prevederile art. 143 din H.G. nr. 577/2002, iar instanţa trebuia să aprecieze asupra incidenţei prevederilor respective în cauză.
În fine, instanţa de apel a considerat că trebuiau avute în vedere susţinerile părţilor dar din perspectiva analizei acestora pe fondul cauzei, iar nu pe cale de excepţie.
Împotriva deciziei, pârâta a formulat recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în susţinerea cărora a reţinut următoarele:
- Instanţa de apel a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 137/2002 atunci când a apreciat că termenul de prescripţie reglementat în cuprinsul acestora se referă numai la acte, operaţiuni şi drepturi născute în legătură cu privatizarea în sine a unei societăţi.
Recurenta consideră că art. 39 are aplicabilitate pentru contestarea tuturor operaţiunilor, actelor şi pentru valorificarea tuturor drepturilor ce derivă din lege, fiind exceptate de la aplicarea termenului de o lună, cererile privind executarea obligaţiei prevăzute în contractul de vânzare - cumpărare de acţiuni ale societăţilor privatizate, precum şi a celor în desfăşurarea acestor contracte.
Cum, majorarea capitalului social s-a efectuat la data de 18 aprilie 2006, recurenta apreciază că orice neregularitate putea fi valorificată numai în cadrul termenului special reglementat de art. 39.
- Instanţa de apel a considerat greşit că admiterea excepţiei inadmisibilităţii de către prima instanţă a echivalat cu îngrădirea liberului acces la justiţie al reclamantei.
Se susţine că raţionamentul instanţei de apel potrivit cu care admiterea unei excepţii de fond ar echivala cu o îngrădire adusă liberului acces la justiţie, ar însemna că niciodată nu s-ar permite invocarea cu succes a excepţiei inadmisibilităţii.
Contrar celor reţinute în considerentele deciziei atacate, recurenta consideră că reclamantei i-a fost garantat accesul la justiţie, întrucât cererea acesteia a fost analizată de instanţă, însă prin prisma unor condiţii care trebuiau îndeplinite pentru ca aceasta să fie admisibilă, constatându-se corect că reclamanta avea posibilitatea de a apela la alte căi legale pentru a-şi vedea realizat dreptul.
- Greşit s-a considerat că admiterea excepţiei inadmisibilităţii de către instanţa de fond a echivalat cu încălcarea principiului adevărului.
Recurenta apreciază că instanţa de fond a procedat la analiza excepţiilor invocate cu respectarea art. 137 C. proc. civ., respingând în mod corect cererea reclamantei.
De asemenea, se susţine că A.V.A.S. nu a formulat cereri în baza art. 132 şi art. 119 din Legea nr. 31/1990 prin care să atace hotărârea adunării generale din data de 18 aprilie 2006, respectiv prin care să obţină convocarea unei adunări, în vederea obţinerii modificării urmărite.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Potrivit dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 137/2002, în cazul în care eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nu a fost urmată, anterior privatizării, de majorarea corespunzătoare a capitalului social sau dacă certificatul se eliberează după privatizare, capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor care va fi considerată aport în natură al statului sau al unei unităţi administrativ teritoriale, după caz, în schimbul căreia se vor emite acţiuni ce vor reveni de drept instituţiei publice implicate.
În cauza dedusă judecăţii pârâta a obţinut certificatul de atestare după privatizare şi a procedat conform prevederilor menţionate anterior, la majorarea capitalului social.
Ceea ce a determinat demersul judiciar al reclamantei a fost nu faptul că pârâta nu s-a conformat prevederilor legale, ci nemulţumirea legată de valoarea cu care s-a majorat capitalul social, apreciind că trebuia să se ia în considerare valoarea de piaţă a terenului în discuţie.
În atare situaţie, reclamanta solicită majorarea capitalului social cu diferenţa dintre valoarea de circulaţie a terenului şi valoarea cu care s-a majorat capitalul în considerarea prevederilor art. 12 din lege.
Aşa fiind, instanţa apelului a statuat în mod just că dispoziţiile art. 39 din lege prin care este reglementat un termen special de prescripţie, precum şi operaţiunile pentru care acesta devine operabil, nu sunt aplicabile în cauza dedusă judecăţii.
2. Nici cea de-a doua critică a recurentei nu poate fi primită întrucât, atunci când instanţa de apel a analizat modul în care s-a soluţionat excepţia inadmisibilităţii s-a raportat la argumentele pe care prima instanţă le-a folosit în justificarea soluţiei dată excepţiei.
Pe bună dreptate, instanţa a stabilit că se impunea analizarea pe fond a tuturor petitelor, în raport de temeiurile de drept invocate în susţinerea acestora, nefiind acoperitor faptul că reclamanta ar fi avut la îndemână alte mijloace procedurale, în cazul în care ar fi apreciat că valoarea cu care s-a majorat capitalul social nu este cea corectă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va menţine ca legală decizia instanţei de apel prin respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC F. SA împotriva deciziei comerciale nr. 534 din 15 decembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1564/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1569/2010. Comercial → |
|---|
