ICCJ. Decizia nr. 1569/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1569/2010
Dosar nr. 24181/3/2006
Şedinţa publică de la 5 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 13875 din 15 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SN T.F.M.C.F.R.M. SA şi s-a dispus obligarea pârâtei SC T. SA la plata sumei de 369.608,29 lei cu titlu de debit şi penalităţi, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.890 lei.
La data de 26 februarie 2009, SC T. SA a declarat apel împotriva sentinţei menţionate mai sus şi a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 282 C. proc. civ. admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
Prin decizia comercială nr. 351 din 8 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt corectă în conformitate cu înscrisurile dosarului şi concluziile expertizei cu raportare la dispoziţiile art. 969, art. 1066 şi art. 1073 C. civ., consemnând corect că pârâta trebuia obligată la plata contravalorii serviciilor şi la penalităţi de întârziere în baza scrisorilor de trăsură confirmate de primire de către destinatari.
Pârâta a formulat recurs, în termenul legal, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi ale art. 3041 C. proc. civ., ulterior restrângându-şi recursul doar la temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privind încălcarea sau aplicarea greşită a legii, faţă de dispoziţiile art. 299 C. proc. civ.
A arătat că pretenţiile reclamantei compuse din 43.688,86 lei, cu titlu de debit principal şi 319.103,20 lei penalităţi de întârziere pentru prestaţiile servicii de transport efectuate către SC U.E.G.B. SA în luna decembrie 2001 şi 783,92 lei cu titlu de debit principal şi 6.032,98 lei penalităţi de întârziere pentru prestaţiile/ servicii de transport efectuate către fosta CET Reşiţa în luna august 2001 - ambele fiind desprinse anterior din SC T. SA, nu au fost dovedite cu înscrisuri din care să rezulte că au fost comunicate recurentei - pârâte sau subunităţilor sale.
În acest sens, scrisorile de trăsură şi borderourile depuse sunt neconcludente, nefiind semnate de reprezentanţii acesteia ci de alţi destinatari şi unele nu au fost traduse (filele 46- 52 dosar fond), încălcându-se art. 112 C. proc. civ. în materie de probaţiune care obliga partea să depună înscrisurile traduse în limba română, ceea ce conduce la concluzia că pretenţiile admise exced cadrului Convenţiei din 10 aprilie 2000.
În ceea ce priveşte devizele aferente CET Gura Barza, situaţia prezentată de intimata - reclamantă este confuză prezentându-se date diferite ale scadenţei plăţii cu consecinţe asupra calculului penalităţilor de întârziere.
Faţă de cele arătate, a susţinut referitor la raportul juridic reglementat între părţi prin convenţia invocată că, instanţa nu a avut în vedere că p otrivit art. 3.1.1.1. din Convenţia nr. 187/2000, „Sumele de plată ale SC T. SA către SN C.F.R.M. SA vor fi cele consemnate în borderourile întocmite conform art. 2.1 ale prezentei convenţii”.
Conform art. 2.1 şi 2.4 din Convenţie, borderourile care cuprind transporturile efectuate pentru unităţile SC T. SA se vor ştampila de către şeful staţiei şi reprezentantul (subunităţii - n.n.) SC T. SA.
Potrivit art. 62.4.3 din Regulamentul de transport feroviar „plata către calea ferată a tarifelor de transport se face: prin facturarea periodică, atunci când între calea ferată şi client există convenţie de plată centralizată a tarifelor de transport”.
Reclamanta nu a emis facturi de penalităţi, conform propriului regulament.
Raportul obligaţional la care participă SC T. SA prin convenţia de plată centralizată era sub condiţie suspensivă depinzând de îndeplinirea prestaţiei de către reclamantă numai către sucursalele acesteia cât şi de comunicarea borderourilor de plată centralizată, după efectuarea unor punctaje, compensări între mai multe societăţi (SC E. SA, SN C.F.R. SA ), „evenimente” care nu s-au realizat.
Cât priveşte răspunderea pentru plata penalităţilor de întârziere este aplicabil şi art. 1088 C. civ., de asemenea, încălcat, prejudiciul invocat nefiind consecinţa directă şi imediată a culpei sale.
Intimata - reclamantă a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând recursul se găseşte nefondat.
În primul rând se constată că, fără a invoca expres, recurenta - pârâtă face apărări pe excepţia lipsei calităţii procesuale, excepţie soluţionată irevocabil prin Decizia nr. 678/2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu ocazia casării cu trimitere a cauzei spre rejudecare, astfel că nu mai poate face obiectul recursului.
Referitor la criticile legate de modul de apreciere al instanţei asupra probelor sub aspectul concludenţei acestora în cauză, trebuie arătat că în limitele recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care se referă strict la încălcarea sau aplicarea greşită a legii, acestea nu pot face obiectul analizei, constituindu-se în apărări de fapt care scapă controlului de legalitate, iar privitor la pretinsa încălcare a art. 122 C. proc. civ., referitor la nedepunerea unora dintre înscrisuri traduse în limba română, prin raportare la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., partea nu dovedeşte vătămarea în condiţiile în care şi-a formulat apărări în toate ciclurile procesuale în legătură şi cu aceste înscrisuri.
Cât priveşte raportul juridic având ca obiect Convenţia nr. 187/5.2 a/2000, recurenta - pârâtă nu face decât să reproducă conţinutul acesteia şi actele normative aplicabile, cu referire la anumite clauze, fără a preciza în concret în ce constă nelegalitatea hotărârii, această raportare ca şi cea referitoare la art. 1088 C. civ., fiind de fapt legată tot de aprecierea probelor din perspectiva opozabilităţii actelor cu valoare de probă, a situaţiei de fapt, privitoare la întinderea cuantumului pretenţiilor datorate cu titlu de prestaţii şi penalităţi şi a culpei sale contractuale, ceea ce ar presupune reaprecierea acestor probe cu acte şi expertiză la care recurenta - pârâtă nici nu a formulat obiecţiuni, fundamentând astfel hotărârea instanţei din acest punct de vedere probator, iar temeiul legal îl constituie art. 969 C. civ., potrivit căruia convenţiile au putere de lege între părţi, respectiv art. 1066 C. civ. şi art. 1073 C. civ. cu privire la aplicarea cărora nu a formulat nicio critică.
Aşa fiind, recursul urmează a fi respins, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC T. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 351 din 8 octombrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1567/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1570/2010. Comercial → |
|---|
