ICCJ. Decizia nr. 1585/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1585/2010
Dosar nr. 1015/90/2008
Şedinţa publică de la 6 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 31 martie 2008, sub nr. 1015/90/2008 pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta SC S.T. SRL Baia de Fier, jud. Gorj, a chemat în judecată pe pârâta SC E. SA - Sucursala Muntenia, din Bucureşti, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 283.348 lei cu titlu de daune interese, cu posibilitatea măririi sau micşorării câtimii acestora în funcţie de rezultatul expertizei contabile ce va stabili prejudiciul încercat de societatea reclamantă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul din 20 decembrie 2004 prin care acesta din urmă s-a obligat să fabrice furnir estetic prin prelucrarea materialului lemnos adus de reclamantă. Durata contractului a fost stabilită până la data de 31 decembrie 2005.
Prin adresa nr. 471 din 13 aprilie 2005 pârâta a comunicat reclamantei că, începând cu data de 1 mai 2005, reziliază contractul de procesare.
Datorită rezilierii contractului înainte de termen, reclamanta a suferit un prejudiciu prin aceea că nu a mai putut onora contractele cu clienţii săi, fiind nevoită să-şi restrângă activitatea şi să concedieze salariaţi; cifra de afaceri a scăzut, astfel, sub nivelul anului precedent.
Ulterior rezilierii reclamanta a continuat procesarea materialul lemnos cu un alt agent economic, SC S. SA Drăgăşani, cu costuri mai mari datorită preţului de procesare mai ridicat şi măririi cheltuielilor de transport.
Prin sentinţa nr. 530 din 6 aprilie 2009, Tribunalul Vâlcea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea reclamantei si a obligat-o pe pârâtă să îi plătească acesteia suma de 115.873 lei cu titlu de despăgubiri, precum şi suma de 7.364 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei, prima instanţă a reţinut că, prin contractul din 20 decembrie 2004, părţile au convenit ca pârâta să fabrice furnir estetic prin prelucrarea materialului lemnos proprietatea reclamantei, durata contractului fiind până la 31 decembrie 2005. Prin adresa nr. 471 din 13 aprilie 2005 pârâta a făcut cunoscut reclamantei că, urmare a deciziei preşedintelui societăţii, începând cu data de 1 mai 2005, sistează fabricarea de furnir estetic şi reziliază contractul de prestări servicii.
Este adevărat că părţile nu au stabilit o cantitate minimă lunară de procesat, prin art. 2 din contract prevăzând o producţie lunară în funcţie de programul propriu de fabricaţie al pârâtei.
Pârâta susţine că, din moment ce în contract nu s-a stabilit o cantitate minimă de procesat, avea posibilitatea să sisteze oricând procesarea. Însă, aceasta echivalează cu o clauza de reziliere unilaterală, care nu a fost inserată în contract. Dispoziţia contractuală de stabilire în comun a cantităţii de furnir estetic trebuie interpretată în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sens de încetare a colaborării la iniţiativa discreţionară a pârâtei.
Pe de altă parte, adresa de încetare a colaborării nu este motivată de vreo imposibilitate obiectivă de executare, ci numai prin decizia preşedintelui societăţii pârâte.
După încetarea colaborării, reclamanta a continuat procesarea cu o societate comercială din Drăgăşani, ceea ce a determinat cheltuieli suplimentare prin aceea că preţul de procesare si cheltuielile de transport de la locul de procesare la clienţi au fost mai mari.
Potrivit expertizei contabile efectuate în cauză, reclamanta a suferit un prejudiciu de 101.648 lei, pornind de la profitul mediu net lunar calculat pe perioada ianuarie-aprilie 2005 şi raportat la perioada rămasă din contract, respectiv mai-decembrie 2005.
Prima instanţa a reţinut, însă, concluziile expertizei realizate expertul propus de către reclamantă, Dragomir Ion, care a caracterizat individualizat mai bine prejudiciul, arătând ca acesta se compune din diferenţa de preţ de procesare de 39.673 lei, pierderea datorată măririi cheltuielilor de transport de 76.200 lei, precum şi profitul nerealizat datorită diminuării veniturilor din vânzarea furnirului procesat. Găsind un nou procesator reclamanta a fost pusă în situaţia anterioară rezilierii contractului cu pârâta, cu deosebirea că cheltuielile de procesare şi de transport au fost mai mari.
În drept, prima instanţa a reţinut incidenţa dispoz. art. 1073 si art. 1084 C. civ.
Totodată, în ce priveşte eventualul beneficiu de care reclamanta ar fi fost lipsită, prima instanţa a constat că reclamanta nu a făcut dovada că putea procesa o cantitate mai mare de furnir şi nici că ar fi avut comenzi neonorate.
Împotriva soluţiei instanţei de fond, au promovat apel ambele părţi.
Reclamanta consideră că s-a făcut o apreciere greşită asupra capătului de cerere privind beneficiul nerealizat, şi a cheltuielilor suplimentare, fără a se avea în vedere că după rezilierea contractului cu pârâta a ajuns în imposibilitatea onorării comenzilor ducând la încetarea contractelor cu clienţii săi, fapt reflectat în contabilitatea societăţii, toate acestea influenţând scăderea cifrei de afaceri.
De asemenea, se susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat pe capătul de cerere privind plata daunelor interese compensatorii.
Pârâta prin criticile formulate consideră că prima instanţă a interpretat greşit clauzele contractului şi nu a observat că părţile nu au convenit nici o cantitate lunară garantată de buşteni pe care reclamanta ar fi trebuit să o furnizeze şi nici o cantitate de furnir pe care ar fi trebuit să o proceseze şi livreze reclamantei.
Consideră apelanta pârâtă că obligaţia sa a fost afectată de o condiţie protestativă simplă rezolutorie, contractul nefiind unul ferm iar pretinsa reziliere a fost în realitate doar o înştiinţare a reclamantei în legătură cu îndeplinirea condiţiei protestative simple rezolutorii inserate în art. 2 din contract.
S-a mai criticat sentinţa şi pe aspectul acordării către reclamantă a cheltuielilor de procesare fără ca aceasta să le fi solicitat.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 73 din 1 iulie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantei, a admis apelul pârâtei SC E. SA, a schimbat sentinţa în sensul că obligă pârâta la plata sumei de 39.678 lei cu titlu de despăgubiri şi la plata sumei de 6.341 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că în adevăr convenţia părţilor nu a vizat o cantitate de producţie fix determinată în sarcina pârâtei, lăsând-o raportată la comanda lunară făcută de reclamantă dar şi la condiţiile impuse de programul propriu de fabricaţie al pârâtei.
Făcând referire la dispoziţiile art. 1004 şi 1006 C. civ., instanţa de apel a reţinut ca o condiţie protestativă simplă clauza referitoare la programul de fabricaţie al pârâtei, condiţie ce nu poate fi folosită drept pretext pentru încetarea programului propriu de fabricaţie.
A mai considerat instanţa apelului că această condiţie nu poate fi folosită drept pretext pentru încetarea „programului propriu de fabricaţie”, nefiind argumentată de motive de ordin obiectiv.
De asemenea s-au avut în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul titular şi a experţilor asistenţi că la finele anului 2005 comparativ cu anul 2004 reclamanta a avut rezultate financiare foarte bune, iar estimarea nu poate fi o metodă de determinare a cuantumului unui prejudiciu pretins a fi în mod cert suferit.
S-a luat în consideraţie expertiza lui Dragomir Ion care a invocat şi enumerat facturile ce atestă raportul comercial al reclamantei cu pârâta din calcul reieşind că reclamanta a suportat un cost suplimentar de 0,238 lei/mp, apreciind că i se cuvine suma totală de 39.678 lei.
Părţile au declarat recurs împotriva soluţiei instanţei de apel.
Reclamanta invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6 şi 7 C. proc. civ., susţine că în mod eronat i s-a respins cererea pentru lipsă de apărare, consideră că nu i s-a acordat cheltuielile suplimentare de transport, cu toate că a formulat un motiv de apel care vizează această chestiune, se apreciază de asemenea că decizia nu este motivată.
Pârâta susţine că instanţa de apel interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, respectiv contractul încheiat de părţi a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Confirmarea condiţiei protestative simple rezolutorii, lipseşte de efecte contractul încheiat şi exonerează părţile de orice răspundere subsecventă, fapt ignorat de instanţa de apel.
Recurenta pârâtă mai susţine că în mod eronat instanţa de apel ar fi solicitat cheltuieli de procesare suplimentare şi i le acordă, deşi unul dintre motivele de apel a vizat tocmai faptul că prima instanţă i-a acordat acesteia mai mult decât a cerut.
Recursul reclamantei este nefondat.
Din cuprinsul deciziei instanţei de apel rezultă că au fost analizate toate criticile formulate răspunzând fiecărui argument relevant în parte.
Pe de altă parte nu se poate reţine critica potrivit căreia nu i s-a acordat cheltuielile suplimentare de transport, atâta timp cât acestea au constituit unul din motivele de apel ale pârâtei, instanţa pronunţându-se strict în limitele în care a fost investită.
Recurenta reclamantă invocă un caz de „minus petito”, având posibilitatea de a solicita aplicarea dispoziţiilor art. 2812 C. proc. civ.
Acest capăt de cerere, respectiv daunele compensatorii nu a constituit obiectiv al expertizelor efectuate.
Se va înlătura şi critica privind dozarea cheltuielilor de judecată, având în vedere dispoziţiile art. 276 C. proc. civ., care în baza căruia instanţa are dreptul suveran de a aprecia în ce măsură fiecare parte are dreptul la plata cheltuielilor de judecată, în raport cu soluţia de diminuare a despăgubirilor.
Deşi recurenta reclamantă reiterează motivul de apel vizând critica soluţiei cu privire la neacordarea sumelor cu titlu de daune aferente beneficiului nerealizat acesta nu se încadrează în niciunul din motivele de recurs expres prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 156 C. proc. civ. din moment ce tocmai în considerarea alin. (2) al acestuia a amânat pronunţarea pentru a da posibilitatea de a depune note scrise.
Recursul pârâtei este întemeiat.
Instanţa de apel a confirmat existenţa condiţiei protestative simple rezolutorii inserate la art. 2 invocând corect dispoziţiile art. 1004 şi 1006 C. civ. numai că prin concluziile trase a schimbat înţelesul lămurit al acestuia, aplicând greşit textele de lege care în realitate lipseşte de efecte contractul şi exonerează părţile de orice răspundere subsecventă.
De asemenea se constată că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că intimata reclamantă ar fi solicitat cheltuieli de procesare suplimentară cu toate că unul din motivele de apel ale pârâtei a vizat tocmai faptul că instanţa de fond a acordat mai mult decât a cerut, fapt ce rezultă din conţinutul acţiunii introductive.
Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.T. SRL Baia de Fier, împotriva deciziei nr. 73/ A-C din 1 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA Sucursala Muntenia împotriva aceleiaşi decizii, modifică în parte decizia, schimbă în tot sentinţa şi respinge acţiunea ca nefondată. Obligă reclamanta la plata sumei de 3.186 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 6 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1582/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1588/2010. Comercial → |
|---|
