ICCJ. Decizia nr. 1658/2010. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1658/2010

Dosar nr. 1440/104/2009

Şedinţa publică de la 11 mai 2010

Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 607 din 28 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 1440/104/2009 s-a anulat ca insuficient timbrată cererea formulată de reclamanta SC P.H. SRL în contradictoriu cu SC A.L.I. SA Giurgiu.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că prin rezoluţia din 1 aprilie 2009 a pus în vedere reclamantei să achite până la primul termen de judecată diferenţa de taxă judiciară de timbru în cuantum de 593 lei aferentă cererii de constatare a nulităţii pentru un număr de 51 bilete la ordin şi cererii de restituire a acestora, obligaţie ce nu a fost îndeplinită, deşi a fost citată cu această menţiune şi a avut cunoştinţă despre termenul fixat conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare şi cererii de amânare depuse.

Întrucât reclamanta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei şi nu a achitat diferenţa de taxă de timbru stabilită, instanţa în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 a anulat cererea ca insuficient timbrată.

Cu privire la cererea de amânare formulată de reclamantă în vederea angajării unui apărător, instanţa a constatat că nu se mai impune analizarea acesteia, neputându-se pune în discuţia părţilor alte probleme legate de judecarea cauzei, înainte de a fi plătite taxele judiciare de timbru, achitarea taxei de timbru în cuantumul legal primând faţă de orice altă cerere, inclusiv cea de amânare a judecării cauzei.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel reclamanta SC P.H. SRL Slatina, criticând-o ca netemeinică şi nelegală, susţinând că pentru termenul de judecată din 28 aprilie 2009, citarea s-a efectuat prin afişare pe uşa imobilului, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 921 C. proc. civ.

Prin Decizia comercială nr. 176 din 29 septembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, a fost respins ca nefondat apelul reclamantei reţinându-se în considerentele deciziei că aşa cum rezultă din procesul - verbal de la fila 19 dosar fond, apelanta-reclamantă a fost citată cu menţiunea depunerii taxei judiciare de timbru în valoare de 593 lei, pentru termenul din 28 aprilie 2009.

Cum la termenul pentru care reclamanta a fost citată cu menţiunea timbrării nu a îndeplinit această obligaţie, în mod corect judecătorul fondului a apreciat că nu este investit cu o acţiune care să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege (respectiv timbrată) pentru a pune în discuţie cererea de amânare în vederea angajării unui apărător şi acordării unui termen în acest sens.

În apel i s-a pus în vedere apelantei să facă dovada timbrării acţiunii la data soluţionării acesteia, însă a depus o chitanţă având data de 29 septembrie 2009, ulterior pronunţării sentinţei tribunalului.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs reiterând aceleaşi motiv ca şi în apel vizând încălcarea dreptului la apărare şi faptul că hotărârea este dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzută sub sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

În mod corect instanţa de fond a anulat ca insuficient timbrată acţiunea reclamantei, întrucât conform dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 republicată, taxele de timbru se plătesc anticipat, iar conform aceluiaşi articol alin. (3) din aceeaşi lege neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau cererii.

Textul de lege enunţat cuprinde o normă imperativă care impune o obligaţie la plată a taxei judiciare de timbru, de la care nu se admite nicio abatere, nesocotirea acesteia conducând la sancţiunea nulităţii absolute a cererii şi/sau căii de atac exercitate de parte.

Prin urmare, atâta timp cât reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de timbrare, deşi a fost citată cu această menţiune, în mod legal nu a analizat cererea de amânarea judecării cauzei.

Că este aşa rezultă şi din textul de lege enunţat potrivit căruia taxa judiciară de timbru trebuie achitată la termen, or, reclamanta în loc să se conformeze obligaţiei legale de timbrare a formulat o cerere pentru lipsă de apărare.

În ceea ce priveşte nelegala citare a societăţii reclamante prin afişare, de asemenea este nefondată, întrucât potrivit dispoziţiilor legale vizând citarea părţilor, persoanele fizice şi juridice pot fi citate prin afişare în condiţiile prevăzute de art. 911 C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC P.H. SRL Slatina împotriva Deciziei nr. 176 din 29 septembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1658/2010. Comercial