ICCJ. Decizia nr. 1590/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1590/2010
Dosar nr. 8117/3/2008
Şedinţa publică de la 6 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 25 februarie 2008 reclamanta SC F.D.C.I. SA a chemat în judecată pe pârâta SC G.T.I. SRL solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei să ridice bunurile din Anexa 1, pentru care deţine un drept de proprietate şi care se găsesc în depozitul reclamantei din Bucureşti, sector 6; în subsidiar, în situaţia în care pârâta nu-şi îndeplineşte obligaţia în 5 zile de la pronunţarea hotărârii instanţei, să autorizeze societatea reclamantă să livreze bunurile din depozitul SC F.D.C.I. SA la depozitul pârâtei situat în localitatea Ciorogârla, judeţul Ilfov, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 19 aprilie 2006 a încheiat cu pârâta contractul de distribuţie logistică nr. 048. Potrivit contractului societatea reclamantă avea obligaţia contractuală de a distribui activ la nivel naţional produsele societăţii pârâte.
Conform art. 7, pct. 1, lit. e) din contractul menţionat, în cazul în care, după 6 luni de la semnarea prezentului contract, solicitările de retur din partea farmaciilor depăşesc 25% din valoarea totală a mărfii vândute, furnizorul se obligă să accepte returul mărfii din farmacii, iar distribuitorul va plăti furnizorului numai marfa vândută efectiv din farmacii până la acel moment.
Reclamanta arată că a achitat societăţii pârâte contravaloarea mărfii vândute efectiv, respectiv suma de 50.000 lei aşa cum reiese din extrasul de cont nr. 159 din 6 noiembrie 2006, eliberat de BRD, iar pentru restul mărfii care reprezintă mai mult de 25% din valoarea totală a mărfii vândute, a primit o serie de cereri de retururi din partea farmaciilor de la nivel naţional.
Mai arată reclamanta că pentru diferenţa de produse care nu au fost vândute a notificat SC G.T.I. SRL în mai mute rânduri, însă aceasta nu a dat curs acestor notificări.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 5879 din 23 aprilie 2008 a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că contractul intervenit între părţi are ca obiect distribuirea la nivelul naţional a produselor societăţii pârâte.
Potrivit art. 7 pct. 1 lit. e), în cazul în care după 6 luni de la semnarea contractului solicitările de retur din partea farmaciilor depăşesc 25% din valoarea totală a mărfii vândute, furnizorul se obligă să accepte returul mărfii din farmacii, iar distribuitorul urma a plăti numai marfa vândută efectiv de farmacii până la acel moment (fila 10 la dosar).
Societăţii reclamante i-au fost livrate produse în valoare totală de 124.715,79 lei â€" potrivit facturii nr. 4945597 din 16 mai 2006 â€" reclamanta achitând societăţii pârâte contravaloarea mărfii vândute â€" 50.000 lei â€" potrivit extrasului de cont nr. 159 din 6 noiembrie 2006 BRD (fila 98 la dosar).
Pentru restul produselor â€" diferenţa de 74.715,79 lei â€" potrivit înscrisurilor aflate la dosar â€" distribuitorul a primit cereri de retururi din partea farmaciilor de la nivel naţional, societatea pârâtă fiind notificată în acest sens.
Instanţa de fond a înlăturat susţinerile societăţii pârâte în sensul rezilierii contractului de distribuţie începând cu data de 27 noiembrie 2006 în condiţiile în care pactul comisoriu de grad III inserat de părţi prin art. 152 nu avea în vedere şi cazul facturilor neachitate la scadenţă, iar pe de altă parte s-a avut în vedere şi faptul că la dosar nu s-a depus actul adiţional de care se face vorbire prin întâmpinare pentru a se demonstra voinţa părţilor în condiţiile art. 969 şi art. 1169 C. civ.
Împotriva sentinţei precitate a formulat apel pârâta SC G.T.I. SRL Bucureşti pe care o consideră netemeinică şi nelegală, arătând în esenţă că:
Un prim motiv de apel se referă la faptul că, instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, excepţie invocată pe cale de întâmpinare.
Instanţa de fond nu a motivat hotărârea şi în raport de motivele invocate de apelantă pe cale de apărare prin întâmpinare, reluând doar cele arătate de reclamantă.
În concret instanţa de fond face vorbire de două persoane cu privire la aceeaşi speţă şi cu aceleaşi părţi având ca obiect somaţii de plată. Or, ordonanţa privind somaţia de plată nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părţi. Ca urmare apelanta pentru pretenţiile aferente somaţiile de plată respinse a formulat acţiuni pe dreptul comun şi instanţa de fond nu trebuia să ia în considerare aceste susţineri.
Motivul de apel privind rezilierea contractului are în vedere aspectele reţinute de instanţa de fond ca nefiind fondate întrucât părţile au stabilit cazurile de încetare a contractului iar instanţa dacă manifesta rol activ ar fi putut solicita depunerea actului adiţional încheiat la 29 noiembrie 2006. Apelanta expune din conţinutul actului adiţional precitat cu concluzia că la data rezilierii contractului, distribuitorul înregistra un debit restant de 74.715,79 Ron în urma achitării parţiale a facturii scadente.
Din corespondenţa purtată între părţi, a rezultat refuzul de plată al intimatei pe motiv că, există retururi din partea farmaciilor care au comercializat produsele livrate acesteia.
Recurenta susţine însă că obligaţia de acceptare a returului mărfii nu era scadentă la data rezilierii contractului, aceasta fiind invocată abia la 2 luni de la rezilierea contractului şi deci la data rezilierii, recurenta nu avea nici o obligaţie scadentă în privinţa returului.
Mai mult, după rezilierea contractului intimata a semnat extrasul de cont emis la 19 decembrie 2006 recunoscând debitul în valoare de 74.715,79 Ron.
Astfel cauza s-a judecat la primul termen fără a se administra probe în vederea aflării adevărului, nefiind manifestat rolul activ al judecătorului.
În fine reclamanta nu a probat conform prevederilor art. 7 pct. 7.2 lit. b) şi h) că a distribuit şi promovat produsele şi că ar fi remis rapoarte lunare furnizorului despre situaţia mărfurilor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 466 din 21 octombrie 2008 a respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că în privinţa competenţei materiale nu se poate reţine critica privind omisiunea instanţei pe acest aspect atâta timp cât întâmpinarea a fost depusă după închiderea dezbaterilor situaţie în care nu mai era posibil să se respecte principiile contradictorialităţii.
Referirile instanţei de fond la cauzele ce au avut ca obiect somaţii de plată nu sunt în sensul că s-ar fi reţinut că există autoritate de lucru judecat ci, ca o prezentare a situaţiei litigioase dintre părţi cum rezultă din probe.
Nu este fondat nici motivul de apel privind aspecte ce ţin de rezilierea contractului cât timp instanţa de fond greşit a făcut referiri pe această chestiune având în vedere întâmpinarea apelantei depusă după închiderea dezbaterilor.
În privinţa obligaţiilor scadente la data rezilierii contractului Curtea apreciază că în speţă sunt incidente prevederile art. 969, art. 970 C. civ. cu referire la art. 7.1 lit. e) din acest contract la care părţile nu au renunţat aşa cum rezultă din conţinutul actului adiţional din 29 noiembrie 2006.
Astfel fiind situaţia, produsele a căror returnare este în discuţie au fost livrate pe timpul cât contractul nu era reziliat, iar după acest moment clauza 7.1 lit. e) din contract a rămas valabilă şi retururile de produse au ca izvor contractul reziliat. De aceea aceste retururi constituie obligaţie scadentă la data rezilierii contractului.
Din cuprinsul hotărârii apelate rezultă că în cauză s-au încuviinţat probe părţilor prezente la termenul fixat la 14 aprilie 2008, probe administrate şi depuse la dosarul cauzei.
Cât privesc precizările apelantei cu privire la returul din partea farmaciilor şi faţă de art. 7, pct. 7.2 lit. b) şi h) din contract, Curtea reţine că, intimata a depus în apel înscrisurile privind distribuirea şi retururile de produse pe care apelanta nu le-a contestat.
Cu petiţia înregistrată la data de 28 noiembrie 2008 SC G.T.I. SRL a declarat recurs împotriva soluţiei instanţei de apel criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ.
Astfel se invocă excepţia de necompetenţă materială a instanţelor de drept comun având în vedere dispoziţiile art. 13 din contractul încheiat potrivit căruia litigiile intervenite între părţi se soluţionează prin arbitrajul Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în conformitate cu Regulile de procedură arbitrală ale acestei Curţi.
Se mai precizează că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 340 C. proc. civ. întrucât litigiul are ca obiect reintrarea în patrimoniul său a unei cantităţi determinate de bunuri evaluabile în bani având un caracter vădit patrimonial.
Se critică faptul că instanţa anterioară a ignorat caracterul devolutiv al apelului, reţinând doar că s-au reluat susţinerile din întâmpinarea depusă la fond după încheierea dezbaterilor.
Consideră recurenta că au fost interpretate eronat clauzele contractului încheiat întrucât forma iniţială a acestuia se completează cu dispoziţiile actului adiţional, singurele obligaţii scadenţe la data rezilierii contractului ce le reveneau părţilor erau reprezentate de obligaţia intimatei de plată a debitului restant în valoare de 74715,79 lei conform facturii fiscale nr. 4945597 din 16 mai 2006.
Se mai precizează că nu există nici un act anexă la contract, anterior rezilierii acestuia, semnat de către părţi din care să rezulte obligaţia recurentei de acceptare a returului mărfii.
Intimata a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, motivând că instanţa a respectat întocmai clauzele contractului încheiat.
Recursul este nefondat.
Din cuprinsul acţiunii formulată de reclamanta intimată s-a precizat faţă de clauza compromisorie caracterul cererii respectiv neevaluabil fiind invocate dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) coroborat cu dispoziţiile art. 340 C. proc. civ.
În adevăr obiectul cauzei dedus judecăţii este obligaţie de a face care nu sunt supuse regulilor arbitrajului, situaţie în care potrivit art. 3434 lit. b) convenţie arbitrală este inoperantă.
În ce priveşte fondul cauzei, criticile formulate urmează a fi înlăturate, instanţa de apel făcând o corectă interpretare a clauzelor contractului intervenit între părţi.
Astfel cu privire la încetarea contractului, în cuprinsul actului adiţional, părţile nu au renunţat la clauza de retururi prevăzută la art. 7.1 lit. e), ci numai la clauza de exclusivitate. De asemenea, în cuprinsul acestui act, părţile au stabilit ca obligaţiile scadente între părţi nu încetează, urmând ca acestea să fie respectate în conformitate cu dispoziţiile contractuale.
Astfel, obligaţia societăţii a rămas aceea de a distribui la nivel naţional produsele care erau deja livrate şi de plata în funcţie de vânzarea acestora, iar a reclamantei de a le recepţiona în situaţia în care exista un procent de retururi mai mare de 25%, obligaţii născute din contract.
În urma retururilor de produse şi notificărilor la care apelanta nu a dat curs, societatea intimată şi-a executat obligaţia prin realizarea procedurii ofertei reale urmată de consemnaţiune aşa cum rezulta din procesul verbal de constatare oferta din 15 mai 2007 încheiat de BEJ S.S. precum şi din recipisa de consemnare a acestor produse primită de către reclamantă la adresa din Bucureşti, sector 1 la data de 21 mai 2007 aşa cum reiese din procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc nr. 712 din 21 mai 2007.
Având în vedere că oferta de plată se aplică şi în cazul în care este vorba de predarea unui corp cert datorat (art. 1121 C. civ. şi art. 589 C. proc. civ.) cu adaptarea corespunzătoare şi pentru constatarea refuzului de plată al debitorului, iar potrivit art. 7.1 lit. e) din contract, furnizorul se obligă să accepte marfa din retururi şi societatea noastră va achita numai ce a vândut efectiv, se poate concluziona ca potrivit art. 1100 C. civ., societăţii G.T.I. i se datorează bunurile nevândute şi returnate, bunuri care au fost deja consemnate, chiar dacă aceasta nu mai doreşte primirea lor.
Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC G.T.I. SRL Ciorogârla împotriva deciziei nr. 466 din 21 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Obligă pârâta SC G.T.I. SRL Ciorogârla la plata sumei de 38.834,03 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 6 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1584/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1591/2010. Comercial → |
|---|
