ICCJ. Decizia nr. 1602/2010. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALÄ.

Decizia nr. 1602/2010

Dosar nr. 2867/1/2010

Şedinţa Camerei de Consiliu din 6 mai 201.

Asupra conflictului negativ de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 13.950 din 9 decembrie 2009 a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâta SC B. SRL cu sediul social în Buhuşi judeţul Bacău şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC A.N. SRL cu sediul social în Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL Buhuşi în favoarea Judecătoriei Buhuşi judeţul Bacău cu motivarea că din actele aflate la dosar nu rezultă locul unde obligaţia a luat naştere, iar în privinţa locului plăţii, în lipsa unei stipulaţii exprese, se aplică potrivit art. 59 C. com. şi art. 1104 C. civ. principiul cherabilităţii (locul plăţii este la sediul debitorului).

Judecătoria Buhuşi prin sentinţa civilă nr. 280 din 18 martie 2010 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buhuşi şi a declinat competenţa de soluţionare a litigiului expus mai sus în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, reţinând că potrivit art. 10 pct. 4 C. proc. civ., în afară de instanţa de la domiciliul pârâtului mai este competentă instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii. În acest caz alegerea de competenţă aparţine reclamantului, iar odată făcută alegerea de competenţă, nu mai poate fi invocată excepţia necompetenţei instanţei.

În temeiul art. 20 şi urm. C. proc. civ. s-a constatat ivit un conflict negativ de competenţă, Înalta Curte analizând actele şi lucrările dosarului stabilind competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC A.N. SRL Bucureşti şi pârâtul SC B. SRL Buhuşi în favoarea Judecătoriei Buhuşi.

Este de necontestat că prevederile cuprinse în art. 5 C. proc. civ. referitoare la competenţa ratione loci a instanţei domiciliului pârâtului nu au caracter imperativ, fiind exclusă o competenţă teritorială alternativă.

Din verificarea documentaţiei existente la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta SC A.N. SRL Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL Buhuşi pentru a fi obligată la plata sumei de 39.246,20 lei reprezentând contravaloarea facturii seria BXJN nr. 6266772 din 15 martie 2006 şi a sumei de 9.390,02 lei cu titlu de dobânzi legale, împrejurare care face aplicabile dispoziţiile art. 5 C. proc. civ. şi anume că cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului.

Pentru aceste raţiuni, urmează a fi stabilită competenţa de soluţionare a prezentului litigiu de natură comercială în favoarea Judecătoriei Buhuşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC A.N. SRL Bucureşti şi pârâtul SC B. SRL Buhuşi la Judecătoria Buhuşi.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 6 mai 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1602/2010. Comercial