ICCJ. Decizia nr. 1818/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1818/2010
Dosar nr. 1635/105/2007
Şedinţa publică de la 20 mai 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 8 martie 2007 Consiliul Local Bucureşti a chemat în judecată pârâta SC A.C.G. SRL prin lichidator judiciar SC A.L. SRL solicitând ca în baza hotărârii ce se va pronunţa să se dispună rezilierea contractului de asociere în participaţiune nr. 4858/1998 precum şi a actelor adiţionale la aceasta.
În motivarea acţiunii s-a arătat că părţile au încheiat contractul menţionat prin care acestea se obligau în mod reciproc să contribuie la realizarea obiectivului de interes general proiectarea, construirea şi exploatarea unei pieţe agroalimentare, iar pentru finalizarea acestuia reclamanta se obligă să pună la dispoziţie terenul, iar pârâta să asigure fondurile necesare şi să edifice clădirea.
S-a mai susţinut că pârâta a început edificarea construcţiei, însă nu a finalizat lucrările deoarece a intrat în procedura de lichidare conform încheierii pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, în dosarul nr. 1401/2002, încheiere prin care s-a dispus ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea societăţii. S-a mai precizat că odată declanşată procedura de faliment pârâta nu a mai fost în măsură să-şi execute obligaţiile contractuale, iar construcţia începută s-a degradat permanent. Reclamanta a menţionat că fiind dizolvată societatea pârâtă nu mai are capacitate de a-şi executa obligaţiile asumate prin contract, astfel că în cauză nu mai sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 948 C. civ. care prevăd că pentru validitatea unei convenţii este necesară capacitatea de a contracta. În final s-a arătat că dizolvarea şi declararea falimentului societăţii pârâte constituie un caz fortuit, situaţie în care intervine rezilierea contractului potrivit art. 17.
La termenul de judecată din data de 25 aprilie 2007 numiţii P.D. şi P.C. au formulat cerere de intervenţie ce a fost calificată de instanţă ca fiind în interesul pârâtei, cerere pe calea căruia au solicitat respingerea acţiunii reclamantei.
Instanţa a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie.
Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, â€" prin sentinţa nr. 1221 din 26 septembrie 2007 a admis acţiunea, şi a dispus rezilierea contractului de asociere în participaţiune nr. 4858 din 3 septembrie 1998 şi a actelor adiţionale aferente încheiate între părţi.
S-a respins totodată şi cererea de intervenţie formulată de P.D. şi P.C.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că prin contractul de asociere în participaţiune nr. 4858 din 3 septembrie 1998, având ca obiect realizarea obiectivului de interes general proiectarea, construirea şi exploatarea unei pieţe agroalimentare, iar pentru finalizarea acestuia reclamanta se obligă să pună la dispoziţie terenul, iar pârâta să asigure fondurile încasate şi să edifice clădirea. Acest contract a fost modificat ulterior prin acte adiţionale.
Contractul s-a derulat o perioadă, însă obiectul acestuia nu a fost finalizat deoarece prin încheierea de şedinţă din data de 11 martie 2003 Tribunalul Bucureşti a dispus intrarea în faliment a societăţii pârâte, dizolvarea acesteia şi ridicarea dreptului de administrare.
S-a mai reţinut că potrivit art. 233 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 societatea obligată îşi păstrează personalitatea juridică doar în scopul efectuării operaţiunilor de lichidare, aceasta neputând desfăşura o altă activitate în afară de aceea a lichidării averii sale, a achitării creanţelor înscrise la masa credală.
În această situaţie, instanţa de fond a reţinut că nu mai poate fi în fiinţă contractul de asociere în participaţiune încheiat cu reclamanta orice contract valabil încheiat între părţi fiind reziliat dacă una din părţi nu-şi îndeplineşte obligaţiile asumate.
Împotriva acestei soluţii a promovat apel lichidatorul judiciar al pârâtei SC A.L. SRL criticile vizând faptul că prima instanţă ar fi reţinut greşit calitatea procesuală a părţilor în proces şi cÄ.
s-a interpretat eronat dispoziţiile art. 233 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 14 din 23 ianuarie 2008 a respins ca nefondat apelul formulat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că în mod corect prima instanţă a citat în cauză societatea pârâtă aflată în procedura falimentului, cu care reclamanta a încheiat contractul de asociere în participaţiune nr. 4858/1998 şi actele adiţionale ulterioare, a căror reziliere s-a solicitat a se constata, prin reprezentantul său legal, lichidator SC A.L. SRL, sentinţa pronunţându-se în contradictoriu cu pârâta debitoare reprezentată de lichidatorul judiciar, neavând relevanţă titulatura folosită de apelanta reclamantă în acţiunea introductivă, în sensul că aceasta a indicat întâi numele lichidatorului, ca reprezentant al debitoarei, instanţa pronunţându-se în mod judicios în mod judicios în contradictoriu cu pârâta chemată în judecată, prin reprezentantul său legal, fiind nefondată critica apelantei sub acest aspect.
Nefondat este şi motivul de apel prin care se susţine că în mod greşit cererea de intervenţie formulată de P.D. şi P.C. a fost calificată ca o cerere de intervenţie în interesul pârâtei, deşi aceştia au intitulat-o ca fiind cerere de intervenţie în interes propriu, deoarece intervenienţii nu au atacat hotărârea, fiind incidente în cauza prevederile de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., apelanta pârâtă nedovedind vătămarea unui interes propriu prin calificarea pretins greşită de către Tribunalul Prahova, a cererii de intervenţie formulată de asociaţii pârâtei.
De altfel, prin această cerere de intervenţie se reiau în tocmai susţinerile pârâtei din înscrisul depus la filele 35-36 dosar, calificat de instanţă ca reprezentând o întâmpinare, pârâta neformulând o cerere reconvenţională prin care să solicite judecarea unor cereri proprii şi pe care să o timbreze ca atare.
Pe fondul cauzei, în mod corect s-a reţinut că pârâta aflată în procedura falimentului, dizolvată şi fără drept de administrare nu-şi mai poate legal executa obligaţiile asumate prin contractul de asociere în participaţiune nr. 4858/1998 încheiat cu reclamanta, modificat prin acte adiţionale succesive, astfel încât în mod corect prima instanţă a dispus rezilierea acestuia, neintervenind nici una din cauzele de reziliere convenite de părţi.
Plata contravalorii aportului pârâtei la asociere, respectiv parte din construcţia executată şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din contractul de asociere, nu formează obiectul prezentei cauze întrucât nu s-a formulat o cerere reconvenţională de către lichidatorul debitoarei în acest sens, problema putându-se rezolva într-un alt litigiu, aşa cum în mod judicios a reţinut şi Tribunalul Prahova.
Cu petiţia înregistrată la data de 15 februarie 2008 au declarat recurs reclamanta şi intervenienţii, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că instanţa de apel a confirmat rezilierea contractului încheiat încălcând prevederile art. 17 şi art. 18 din contract prin urmare a prevederilor art. 969 C. civ.
De asemenea se susţine că s-a făcut o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 47 pct. 7 din Legea nr. 85/2006, art. 233 alin. (4) şi art. 252 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, întrucât nu se poate vorbi de un just temei de săvârşire a unor activităţi care exced drepturilor A.C.G.R. aflată în faza de lichidare.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 19 din contractul încheiat încetarea acestuia se va face prin acordul pârtilor sau prin hotărârea instanţelor judecătoreşti competente. Practic, prin această clauză, părţile au convenit în sensul că instanţei de judecată îi revine plenitudinea de competenţă de a constata intervenţia vreuneia dintre cauzele de reziliere prevăzute de art. 17 şi de a dispune încetarea efectelor contractului deci, sub acest aspect prezenta acţiune apare ca fiind admisibilă.
Pe de altă parte, pârâta însăşi recunoaşte că au existat încălcări ale obligaţiilor contractuale asumate de părţi precum şi împrejurarea că este imposibila continuarea contractului în circumstanţele concrete ale cauzei, aspect de natura a demonstra si temeinicia cererii noastre.
Procedând potrivit regulilor de interpretare a convenţiilor prevăzute de art. 977 şi urm. C. civ., - care impun interpretarea contractelor potrivit voinţei reale a părţilor şi interpretarea clauzelor contractuale una prin cealaltă, clauzele neclare urmând a fi interpretate în sensul în care sunt susceptibile a produce efecte juridice şi nu în cel în care nu pot crea nici un efect - în privinţa clauzelor conţinute în art. 17, art. 18 şi art. 19 din contractul de asociere în participaţiune, rezulta că:
- în toate situaţiile în care intervine una din cauzele de reziliere a contractului de asociere prevăzute în art. 17, oricare dintre părţile contractante poate sesiza instanţa de judecată pentru ca aceasta, verificând întrunirea condiţiilor de încetare a contractului prevăzute in art. 17, să dispună rezilierea.
- obligaţia de preluare a aportului adus de asociatul cu participare inferioara de către celalalt asociat devine efectiva (exigibilă) numai după pronunţarea rezilierii de către instanţă, dreptul la acţiune în dezdăunări al asociatului cu aport inferior născându-se abia după ce se dispune asupra rezilierii. Interpretarea contrarie este exclusă deoarece înainte de promovarea procesului, nu se poate şti cu certitudine dacă acţiunea va fi admisa; în situaţia în care asociatul cu participare superioara ar prelua aportul înainte de pronunţarea hotărârii prin care se dispune rezilierea contractului, iar acţiunea în reziliere ar fi respinsă, este evident că, ulterior respingerii cererii, asociatul care a fost dezdăunat cu contravaloarea aportului ar deţine această sumă fără cauză, realizând o îmbogăţire fără just temei deşi efectele contractului de asociere în participaţie nu au încetat.
O altă critică vizează calitatea procesuală a părţilor din litigiu despre care se susţine că a fost în mod eronat reţinută de instanţe în privinţa pârâtei recurente reprezentată în proces de lichidatorul judiciar, şi în mod greşit schimbarea în privinţa intervenienţiilor P.D. şi P.C. a căror cerere în interes propriu a fost în mod greşit calificată şi soluţionată de instanţa de fond ca cerere de intervenţie în interesul pârâtei.
S-a avut în vedere de instanţa de apel că cererea de chemare în judecată o reprezintă o acţiune îndreptată împotriva SC A.L. SRL BUCUREŞTI în calitate de lichidator judiciar al SC A.C.G.R. SRL, societatea aflându-se în procedura falimentului, deschisă în baza Legii nr. 64/1995, procedură continuată conform actualei reglementări respectiv Legea insolvenţei nr. 85/2006.
Rezultă că, lichidatorul chemat în judecată nu avea calitate procesuală pasivă proprie, ci tocmai ca efect al desemnării sale în această funcţie care avea obligaţia reprezentării intereselor debitoarei în îndeplinirea obligaţiei prevăzute de art. 25 raportat la art. 20 din Legea nr. 85/2006, în baza căruia cei supuşi procedurii falimentului sunt citaţi reprezentanţi în proces de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar.
În speţă, recurenta este împiedicată prin efectul legii, art. 233 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 să-şi îndeplinească obligaţiile asumate, în condiţiile în care nu mai exista ca subiect de drept, decât în vederea finalizării operaţiunilor de lichidare în limita realizării activului şi plăţii pasivului şi la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului.
Cum o societate dizolvată nu poate să continue desfăşurarea activităţii şi a obiectului său de activitate în mod corect şi legal instanţa de apel a reţinut că nu mai poate fi în fiinţă contractul de asociere, în participaţiune, contractul fiind reziliat pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate.
Nu în ultimul rând trebuie remarcat că intervenienţii P.D. şi P.C. nu au promovat cerere de apel.
Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâta SC A.C.G.R. BUCUREŞTI prin administrator special P.D. şi prin lichidator judiciar SC A.I.P.U.R.L. BUCUREŞTI şi intervenienţii P.C. şi P.D. împotriva deciziei nr. 14 din 22 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 20 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1602/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1819/2010. Comercial → |
|---|
