ICCJ. Decizia nr. 1616/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1616/2010
Dosar nr. 314/1285/2008
Şedinţa publică de la 7 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Istoricul cauzei.
Reclamantul F.G. a chemat în judecată societăţile SC K.C. SRL, SC C. SRL şi SC B.C.R. SA, sucursala Cluj, solicitându-i instanţei să pronunţe o sentinţă prin care să constate:
a) rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu SC K.C. SRL şi restabilirea situaţiei anterioare prin restituirea preţului şi respectiv a terenului;
b) rezoluţiunea în temeiul art. 1770 C. civ., a contractului de ipotecă încheiat între pârâtele SC K.C. SRL şi SC B.C.R. SA, sucursala Cluj şi rectificarea tuturor înscrisurilor făcute în Cartea funciară.
În argumentarea acţiunii reclamantul a susţinut că pârâta SC K.C. SRL şi terţii C.C. şi C.A. au încheiat un contract în scopul realizării şi împărţirii unor beneficii rezultate din construirea şi valorificarea către terţe persoane a unui ansamblu de 20 de unităţi locative.
În vederea realizării scopului acestei convenţii, reclamantul a arătat că a pus la dispoziţia pârâtei SC K.C. SRL terenul şi că aceasta nu şi-a respectat obligaţia de plată a preţului la termenele stabilite. A mai susţinut că pârâta SC K.C. SRL a ipotecat terenul în litigiu pentru garantarea unui împrumut contractat cu Banca şi în măsura în care dreptul de proprietate al SC K.C. SRL este supus unei clauze rezolutorii rezultă că şi dreptul de ipotecă, este supus aceleiaşi clauze.
Cu referire la pârâta SC C. SRL, reclamantul a arătat că a chemat-o în judecată pentru ca hotărârea pe care o va pronunţa instanţa să-i fie opozabilă.
Sentinţa nr. 4720/2008 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj.
Soluţionând cauza, Tribunalul Comercial Cluj a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta SC C. SRL, a admis în parte cererea precizată formulată de reclamant şi în consecinţă a constatat rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamant şi pârâta SC K.C. SRL absorbită de Compania T. SRL, a repus părţile în situaţia anterioară încheierii contractului şi a menţinut ipoteca înscrisă în favoarea SC B.C.R. SA, sucursala Cluj. Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă cererea formulată împotriva B.C.R. SA, sucursala Cluj şi a pârâtei SC C.T. SRL societatea absorbantă a SC K.C. SRL, având ca obiect rezoluţiunea contractului de ipotecă autentificat sub nr. 2988/2007.
În considerentele sentinţei tribunalul a reţinut că prin convenţia încheiată de reclamant la data de 14 iulie 2005, pârâta SC K.C. SRL dobândea dreptul de proprietate asupra terenului în vederea realizării pe propria sa cheltuială a unui ansamblu de locuinţe şi că pârâta nu a plătit preţul asumat prin clauzele contractului. În urma verificărilor care au fost făcute de prima instanţă, s-a stabilit că raporturile juridice sunt complexe întrucât implică o vânzare-cumpărare şi o asociere în participaţiune. A constatat tribunalul că vânzarea terenului urma să se facă pentru preţul de 310.000 Euro stabilit de comun acord iar în ce priveşte beneficiile ce urmau să fie realizate de reclamant prin încheierea contractului de asociere, acestea erau de 434.000 Euro, obţinerea lor fiindu-i garantă de pârâta SC K.C. SRL şi terţii C.C. şi C.A. Observând clauza din contractul de vânzare-cumpărare care a operat ca şi un pact comisoriu de gradul IV, tribunalul a apreciat că respectivul contract este desfiinţat de drept, dispunând în aceste condiţii şi repunerea părţilor în situaţia anterioară în virtutea principiului „resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis”.
Cu referire la cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta SC B.C.R. SA, având ca obiect constatarea rezoluţiunii contractului de ipotecă încheiat de pârâta SC K.C. SRL cu pârâta SC B.C.R. SA, tribunalul a reţinut că la data când s-a intabulat dreptul de ipotecă constituit în favoarea SC K.C. SRL, imobilul respectiv era proprietatea acestei societăţi, în favoarea reclamantului nefiind notat vreun privilegiu sau un drept de ipotecă. Cu privire la ipotecă s-a mai reţinut că transferul dreptului de proprietate a fost operat în cartea funciară în contextul în care reclamantul a renunţat în mod expres, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3129 din 25 iulie 2005 la dreptul de a se înscrie ipoteca în cartea funciară pentru garantarea plăţii preţului. În aceste condiţii, s-a apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1770 C. civ., pentru a se dispune rezoluţiunea ipotecii.
Apelul. Decizia Curţii de Apel Cluj.
Sentinţa a fost apelată de reclamantul F.G. şi de pârâta SC C.T. SRL Cluj care a absorbit societatea K.C. SRL. Criticile aduse sentinţei au vizat în esenţă neconcretizarea prin soluţia pronunţată în primă instanţă a repunerii părţilor în situaţia anterioară iar în ce-l priveşte pe reclamant, acesta a criticat respingerea capătului de cerere prin care a solicitat rezoluţiunea ipotecii şi repunerea în situaţia anterioară încheierii contractului de garanţie reală imobiliară.
În urma analizei criticilor aduse sentinţei, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, a admis apelurile şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3129 din 25 iulie 2005 se va realiza prin radierea înscrisurilor referitoare la proprietate în Cartea Funciară nr. 1667 nedefinită Cluj - Napoca, respectiv cele de sub B1, B3, B5 şi B7, precum şi prin restituirea către pârâta SC C.T. SRL Cluj-Napoca a sumei de 310.000 Euro reprezentând preţul încasat de reclamant, restul dispoziţiilor fiind menţinute.
În susţinerea soluţiei, Curtea de Apel a reţinut în considerentele deciziei că prima instanţă nu a respectat rigoarea de redactare a dispozitivului în condiţiile în care prima instanţă a dispus expres numai rectificarea înscrisurilor de sub B7 din Cartea Funciară 1667 nedefinită Cluj-Napoca în timp ce ulterior notărilor efectuate în temeiul contractului constatat rezoluţionat au mai fost operate înscrieri referitoare la dreptul de proprietate. A mai observat instanţa de apel că aceste înscrieri explică şi chemarea în judecată a pârâtei SC C. SRL în scopul de a-i deveni opozabilă hotărârea. Celelalte critici formulate de pârâta Compania T. SRL, societate aflată în procedura de reorganizare judiciară, au fost înlăturate cu argumentul că raporturile juridice dintre părţi au fost analizate ca un tot unitar chiar dacă din punct de vedere juridic raporturile dintre părţi s-au stabilit prin acte juridice distincte. S-a apreciat că în temeiul art. 969 C. civ., părţile au înserat în convenţie pactul comisoriu care a operat prin voinţa acestora indiferent de plata preţului (care era deja achitat), câtă vreme acest pact nu a fost anulat. În privinţa stipulării participării reclamantului numai la beneficii, ceea ce ar viza clauza leoniană reglementată de art. 1513 C. civ., Curtea a reţinut că în dreptul român nulitatea este judiciară şi că pârâta nu a cerut nulitatea clauzei printr-o cerere reconvenţională. Curtea de apel s-a oprit în analiza sa şi asupra criticilor pe care le-a formulat reclamantul în legătură cu respingerea capătului de cerere prin care s-a solicitat rezoluţiunea contractului de ipotecă încheiat de Banca Comercială. În contextul art. 1770 şi 1775 C. civ., a căror încălcare a fost invocată, Curtea a stabilit că Banca a încheiat contractul de ipotecă fără a avea reprezentarea faptului că SC K.C. SRL devenită SC C.T. SRL Cluj, este proprietară sub condiţie rezolutorie şi fără a putea avea în mod obiectiv, această reprezentare chiar după depunerea unor diligenţe minime, respectiv prin consultarea Registrului Cadastral de publicitate. În acelaşi sens a constatat instanţa de control judiciar şi faptul că reclamantul a renunţat la beneficiul înscrierii privilegiului legal pentru garantarea plăţii preţului apreciind totodată că actul translativ de proprietate, respectiv contractul de vânzare-cumpărare este singurul act opozabil de vreme ce în cartea funciară nu era notat în favoarea reclamantului niciun privilegiu.
Recursul reclamantului. Motivele de recurs.
Împotriva deciziei nr. 101 din 17 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs, reclamantul F.G. solicitându-i Înaltei Curţi să admită recursul, să caseze în parte decizia atacată şi să trimită cauza pentru rejudecare, iar în subsidiar să modifice în tot decizia Curţii de apel şi să admită acţiunea astfel cum a fost precizată.
Recurentul a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 7 C. proc. civ., pentru a susţine că:
1. - Instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut sau ce nu s-a cerut apreciind că Tribunalul Cluj a fost sesizat cu o cerere de rezoluţiune a contractului de vânzare-cumpărare pentru care a plătit taxa de timbru aferentă valorii contractului în timp ce Curtea de Apel Cluj a solicitat să se achite o taxă de timbru suplimentară aferentă contractului de asociere în participaţiune. Această taxă de timbru potrivit recurentului trebuie restituită întrucât plata nu este datorată.
Printr-un alt argument, în cadrul aceluiaşi motiv s-a susţinut că în timp ce cumpărătorul SC K.C. SRL obţine înapoi preţul, el, reclamantul obţine bunul vândut dar ipotecat de pârâtul cumpărător prin Banca B.C.R., sucursala Cluj şi cum pârâtul este în reorganizare apreciază că banca ar putea să obţină chiar şi bunul ipotecat.
2. Cel de-al doilea motiv de nelegalitate art. 304 alin. (7) C. proc. civ., a fost argumentat pe contradicţia care există între rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare şi refuzul anulării de către instanţă a contractelor subsecvente în aplicarea art. 1770 C. civ., prin care se dispune că acei care au asupra unui imobil „un drept suspens printr-o condiţie sau resolubil nu poate conveni la o ipotecă decât supusă aceloraşi condiţii sau aceloraşi resciziuni”. Recurentul a apreciat că neînscrierea în contract a ipotecii legale nu are nicio relevanţă, că rezilierea contractului de ipotecă nu ar mai permite ca banca să dispună pe nedrept de un lucru nedatorat.
Intimata B.C.R. SA prin întâmpinare a răspuns punctual la criticile formulate de recurent apreciind în raport de prevederile celor două contracte, de vânzare-cumpărare şi de asociere în participaţiune, că preţul transferului dreptului de proprietate este de 744.000 Euro, astfel că s-a calculat corect de către instanţă taxa judiciară de timbru la valoare.
Intimata a arătat în continuare că înscrierea unei ipoteci legale pentru neplata preţului nu este obligatorie şi că la acest drept se poate renunţa numai că prin renunţare partea îşi asumă inopozabilitatea faţă de terţi a transmiterii proprietăţii sub condiţie rezolutorie, or, în opinia sa, dispoziţiile art. 1770 C. civ., îşi găsesc aplicarea faţă de terţi doar dacă s-a realizat publicitatea pentru condiţia rezolutorie. A menţionat că recurentul a fost de acord cu ipotecarea terenului şi a renunţat la notarea privilegiului în Cartea funciară. În privinţa procedurii insolvenţei deschisă împotriva Companiei SC T. SRL, consideră afirmaţia recurentei nesusţinută de lege întrucât executările silite împotriva falitului sunt suspendate. În consecinţă, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Cea de-a doua pârâtă care a depus întâmpinare, SC C. SRL, a invocat prevederile art. 973 C. civ. şi lipsa de interes pentru chemarea sa în judecată.
Decizia Înaltei Curţi.
1. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., a fost invocat cu scopul de a pune în discuţie încălcarea principiului disponibilităţii exprimat de altfel de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care obligă instanţa ca în toate cazurile să se pronunţe numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii. Ipoteza plus petita pusă în discuţie prin motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu se regăseşte în cauză. Din conţinutul cererii dedusă judecăţii rezultă cu evidenţă că părţile au convenit ca reclamantului recurent să-i revină pentru transferul dreptului de proprietate suma totală de 744.000 Euro din care 310.000 Euro reprezintă preţul de circulaţie al terenului iar restul de 434.000 Euro participarea la beneficiile afacerii imobiliare având ca suport terenul, afaceri ce urmau să fie desfăşurate de cumpărător. În contextul investirii, instanţa de apel a stabilit corect valoarea la care se calculează taxa judiciară de timbru. De altfel, această critică nu se încadrează în motivul de nelegalitate invocat şi nu constituie plus petita, sub cuvânt că instanţa în prima judecată nu a acordat această sumă. În fine, fixarea taxei de timbru este un moment care precede judecata pentru care legea specială nr. 146/1997, modificată, a prevăzut căi specifice de atac împotriva modului de stabilire a cuantumului propus pentru plată de către instanţa de judecată, aşa încât neexercitarea acesteia nu-i dă dreptul recurentului, ca pe calea recursului în care se supune examenului de legalitate încălcarea dispoziţiilor legale care se referă la rezultatul actului de judecată să se invoce determinarea greşită a taxei de timbru.
2. Printr-un alt argument care a fost adus în sprijinul motivului analizat, recurentul şi-a exprimat nemulţumirea asupra faptului că în urma soluţiilor pronunţate, cumpărătorul obţine preţul din contractul de vânzare-cumpărare în timp ce recurentul va primi înapoi doar bunul vândut dar cu o ipotecă ce a fost constituită de B.C.R. SA, sucursala Cluj, în detrimentul vânzătorului de bună-credinţă.
Susţinerile de mai sus nu vor fi reţinute întrucât nu se constituie într-o încălcare a dispoziţiilor legale prin evocarea concretă a încălcărilor. Dimpotrivă, din cele două convenţii, contractul de vânzare-cumpărare şi de asociere în participaţiune, rezultă că s-a dat eficienţă art. 969 C. civ., voinţa recurentului exprimată în alin. (3) al punctului 3 şi respectiv punctul 4 din aceste convenţii fiind în sensul că a existat acord pentru neînscrierea ipotecii legale pentru garantarea plăţii restului de preţ precum şi pentru contractarea creditului bancar (linie de credit). Din acest punct de vedere nu este lipsit de relevanţă să se sublinieze faptul că părţile au convenit o afacere comercială prin două acte juridice distincte care au regimuri diferite particularizate prin clauzele care au fost înserate prin voinţa participanţilor la cele două convenţii. Riscul inopozabilităţii garanţiei reale instituită pentru garantarea plăţii preţului a fost asumat de recurent prin renunţarea la notarea în Cartea funciară a ipotecii aşa încât convenţiile dintre vânzător şi cumpărător nu pot fi opuse Băncii comerciale care este terţ faţă de aceste raporturi.
3. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., „când hotărârea nu conţine motivele pe care se sprijină sau conţine motive străine de natura pricinii”.
Din perspectiva acestui motiv s-a criticat faptul că instanţele anterioare deşi au dispus rezoluţiunea actului principal nu au dispus şi rezoluţiunea actelor subsecvente prin aplicarea art. 1770 C. civ.
Critica este nefondată. Din punctul de vedere al motivului de nelegalitate invocat recurentul nu a demonstrat faptul că hotărârea nu ar conţine elementele obligatorii prevăzute de art. 261 alin. (5) C. proc. civ. şi nici care sunt motivele contradictorii sau străine de natura pricinii care ar duce la nelegalitatea deciziei criticate. În realitate s-a criticat neaplicarea art. 1770 C. civ., recurentul apreciind că, urmare desfiinţării titlului de proprietate a cumpărătoarei, efectele acestei desfiinţări se produc retroactiv atât în privinţa contractului de vânzare-cumpărare cât şi a contractului de ipotecă.
Dacă se admite că prin această critică s-a pus în discuţie aplicarea principiului resoluto jure dantis resolvitur ius accipiens, care, în opinia recurentului, impunea şi anularea contractului de ipotecă trebuie reţinut mai întâi că desfiinţarea retroactivă a convenţiilor ca efect al rezoluţiunii produce efecte inter partes. În al doilea rând, principiul care se aplică terţilor în raport de actul desfiinţat vizând actele subsecvente poate fi înlăturat de buna-credinţă, excepţie a cărei aplicabilitate a fost analizată în cauză. Observând că efectele rezoluţiunii, faţă de terţi sunt guvernate de principiul desfiinţării actului subsecvent prin prisma art. 1770 C. civ., care este o aplicare particulară a acestui principiu în materia ipotecii, Curtea de Apel a trecut la analiza bunei-credinţe la momentul semnării actului de ipotecă dintre SC K.C. SRL şi Bancă. Din împrejurările cauzei rezultă aşa cum a reţinut de altfel şi instanţa de apel în analiza sa, că Banca a manifestat o diligenţă rezonabilă la data acordării creditului şi a încheierii contractului de ipotecă prin consultarea Registrului cadastral de publicitate imobiliară, conform art. 17 din Legea nr. 17/1996, registru care se întregeşte cu planul cadastral şi cu alte înscrisuri.
Revenind însă la art. 1770 C. civ., trebuie observat că prin conţinutul său vizează situaţia celor care doresc să înscrie în Cartea funciară o ipotecă în condiţiile în care au asupra unui imobil un drept suspensiv rezolubil sau supus resciziunii, astfel că nu ar putea consimţi decât la înscrierea ipotecii în aceleaşi condiţii. Aplicând aceste dispoziţii speţei dedusă judecăţii se va reţine că înscrierea ipotecii asupra imobilului (înscris în Cartea funciară nr. 1667 Cluj Napoca) s-a realizat de proprietarul exclusiv, SC K.C. SRL, care dobândise acest drept printr-un contract de vânzare-cumpărare. La data înscrierii ipotecii în Cartea funciară de către Bancă, aşa cum au constatat şi instanţele anterioare, nu era notat în Cartea funciară vreo interdicţie de grevare sau înstrăinare sau un drept litigios.
Că este aşa, rezultă şi din renunţarea expresă a reclamantului recurent la dreptul de a se înscrie în Cartea funciară ipoteca ce a fost constituită pentru garantarea plăţii preţului.
Având în vedere că prin art. 25 din Legea nr. 7/1996, înscrierile în Cartea funciară sunt opozabile faţă de terţi, începând cu data înregistrării în Cartea funciară, Banca se bucură de toate atributele acestei înscrieri, în condiţiile în care reclamantul nu a fost în măsură să-i opună vreun privilegiu, iar buna-credinţă nu-i poate fi contestată pentru a se reţine critica recurentei în legătură cu nerespectarea art. 1770 C. civ. În acest context nu este lipsit de relevanţă să se reţină că Băncii nu-i este opozabil decât contractul de vânzare-cumpărare, translativ de proprietate cu privire la care în Cartea funciară nu s-a notat în favoarea reclamantului recurent vreun drept de ipotecă, inopozabilitatea contractului de ipotecă fiind consecinţa neconservării drepturilor de către recurent.
În consecinţă, intenţia voită de a nu înscrie sarcina reală imobiliară în Cartea funciară a avut ca efect instituirea drepturilor care decurg din această garanţie în favoarea Băncii aşa încât decizia pronunţată de instanţa de apel este la adăpost de orice critică.
Aşa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul F.G. împotriva deciziei civile nr. 101 din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1614/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1628/2010. Comercial → |
|---|
