ICCJ. Decizia nr. 1811/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1811/2010
Dosar nr. 1075/62/2009
Şedinţa publică de la 19 mai 2010
Asupra recursului de fata:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constata următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 692 din 29 aprilie 2009, Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis cererea formulată de reclamanta SC V.T. SRL BRAŞOV în contradictoriu cu pârâtele M.A.P.D.R. Bucureşti şi M.F.P. – D.G.F.P.J. Braşov şi l-a obligat pe pârâtul M.A.P.D.R. Bucureşti să îi plătească reclamantei suma de 63.407 lei reprezentând actualizare debit pe perioada 4 iulie 2007 – 30 octombrie 2007 şi 73.136 lei dobândă legală aferentă debitului precum şi 12.983 lei cheltuieli de judecată. A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul M.F.P. – D.G.F.P.J. Braşov şi excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul M.A.P.D.R. Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2646 din 4 iulie 2007 pronunţată in dosar nr. 4867/62/2006 al Tribunalului Braşov a fost admisă cererea formulată şi precizată de reclamanta SC V.T. SRL Braşov în contradictoriu cu pârâtele D.S.V.S.A. – D.A.D.R., M.A.P.D.R. Bucureşti şi M.F.P. Bucureşti, pârâta M.A.P.D.R. fiind obligată să plătească reclamantei suma de 2.156.702,2 lei reprezentând despăgubiri şi 53.390,26 lei cheltuieli de judecată.
Prin neîndeplinirea de bună voie, la termen, a obligaţiei de plată a sumei stabilită prin titlu executoriu susmenţionat pârâta a cauzat reclamantei un prejudiciu în cuantum de 136543 lei constând în devalorizarea monedei naţionale datorate inflaţiei şi dobânda legală aferentă debitului astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, reclamanta fiind împiedicată a utiliza suma în raporturile comerciale.
Faţă de cele sus-menţionate, văzând principiul reparării integrale a prejudiciului precum şi prevederile art. 998 şi 999 C. civ., s-a constatat că cererea reclamantei este fondată urmând a obliga M.A.P.D.R. la plata despăgubirilor susprecizate.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii, bazată pe aplicabilitatea prevederilor O.G. nr. 22/2002, instanţa a apreciat că aceste prevederi nu exonerează pârâta de plata prejudiciului creat. De altfel, pârâta nu a făcut dovada lipsei de fonduri prevăzută în art. 2 din O.G. nr. 22/2002.
S-a respins şi excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei 2, întrucât s-a considerat necesar ca prezenta hotărâre să-i fie opozabilă acestei pârâte, M.E.F. având calitatea de ordonator de credite.
Împotriva acestei soluţii ambele pârâte au declarat apel.
Prin decizia nr. 102/ Ap din 22 octombrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, au fost admise în parte apelurile declarate, în sensul că a fost înlăturată obligaţia de plată a sumei de 63.407 lei reprezentând actualizare debit cu motivarea că numai în mod excepţional este permis cumulul între dobândă şi alte daune interese, ceea ce nu este cazul în prezenta pricină.
Instanţa de apel a apreciat că excepţia invocată de apelantul M.F.P., privind lipsa calităţii sale procesuale pasive este neîntemeiată. În mod justificat reclamanta a solicitat ca hotărârea să fie pronunţată în contradictoriu şi cu acest pârât, având în vedere atribuţiile ce-i revin acestuia potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, privind finanţele publice, în domeniul deschiderii de credite bugetare.
De asemenea, în conformitate cu art. 13 din O.G. nr. 119/1999, plăţile efectuate de ordonatorii de credite sunt avizate prealabil, de către controlorii delegaţi, desemnaţi de M.F.P. Aşadar, chiar dacă M.A.P.D.R. are calitatea de ordonator de credite, acesta nu poate realiza plata fără avizul controlorilor delegaţi, desemnaţi şi subordonaţi M.F.P.
Motivul de fond invocat de acelaşi apelant, referitor la lipsa unei baze legale pentru înscrierea în buget a actualizării drepturilor cu dobânda legală şi cu indicele de inflaţie a fost, de asemenea, apreciată nefondată.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţii C. civ. şi O.G. nr. 9/2000, astfel că la soluţionarea cauzei instanţa nu putea face abstracţie de aceste dispoziţii legale, respingând acţiunea numai pentru motivul că în bugetul instituţiei pârâte nu există un capitol cu această destinaţie.
Art. 16 din Constituţia României consacră egalitatea cetăţenilor şi a autorităţilor publice în faţa legii, astfel că apelantele pârâte nu se pot sustrage aplicării dispoziţiilor de drept civil şi comercial, în situaţiile în care intră în astfel de raporturi juridice cu persoane fizice sau juridice.
Pretinsa nulitate a sentinţei, pentru lipsa considerentelor care au stat la baza formării convingerii instanţei, invocată de apelantul M.A.P.D.R. nu a fost reţinută. Deşi sumară, motivarea instanţei de fond descrie situaţia de fapt reţinută din probele administrate, precizează dispoziţiile legale pe care le consideră aplicabile în cauză şi sintetizează considerentele pentru care excepţiile invocate de pârâţi au fost respinse. Ca urmare, nu se poate reţine lipsa unei părţi din hotărâre.
Cu privire la ignorarea hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat îndeplinirea benevolă a obligaţiei, s-a constatat că această sentinţă nu are relevanţă în cauză, executarea voluntară a obligaţiei neavând nici un efect cu privire la curgerea dobânzilor până la data executării.
De asemenea, s-a apreciat că dispoziţiile O.G. nr. 22/2002 nu au incidenţă în cauză. Prin acest act normativ legiuitorul a reglementat un termen procedural, pentru identificarea resurselor financiare necesare plăţii debitelor, în vederea evitării blocării activităţii instituţiilor publice şi nu un termen de graţie, care să afecteze caracterul exigibil al obligaţiei.
Cu privire la data la care obligaţia stabilită prin hotărârea judecătorească a devenit exigibilă au fost avute în vedere dispoziţiile art. 720 C. proc. civ., în conformitate cu care hotărârile date în primă instanţă privind procesele şi cererile în materie comercială sunt executorii. Potrivit art. 266 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea judecătorească se comunică părţilor în cazul în care aceasta este necesar în vederea curgerii termenului de exercitare a apelului sau recursului. Scopul comunicării este deci, acela de a marca data curgerii termenului pentru exercitarea căii de atac însă obligaţia stabilită prin hotărâre devine exigibilă, în cazul hotărârilor pronunţate în materie comercială, de la data pronunţării.
La fel de lipsite de legătură cu obiectul cauzei au fost considerate şi dispoziţiile art. 44 alin. (2) din C.E.D.O., referitoare la data la care devin definitive hotărârile Camerelor. Acestea sunt dispoziţii de procedură aplicabile exclusiv procedurii acestei instanţe.
Referitor la îndeplinirea condiţiilor răspunderii, instanţa de apel a apreciat că:
Fapta ilicită constă în întârzierea executării obligaţiei. În conformitate cu art. 1082 C. civ., culpa debitorului pentru neexecutarea unei obligaţii este prezumată, singurele cazuri de exonerare de răspundere fiind forţa majoră şi cazul fortuit, împrejurări care nu au fost dovedite în cauză. Din dispoziţiile art. 1088 alin. (2) C. civ., rezultă că pentru neexecutarea obligaţiei având ca obiect o sumă de bani, daunele interese se cuvin fără ca debitorul să fie obligat să dovedească prejudiciul suferit.
În privinţa cuantumului prejudiciului, prima instanţă a îmbrăţişat punctul de vedere al reclamantei, în conformitate cu care rata inflaţiei reprezintă paguba efectivă iar dobânda reprezintă beneficiul nerealizat. Dar, în conformitate cu art. 1088 C. civ., la obligaţiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, cu excepţia regulilor speciale în materie de comerţ, fidejusiune şi societate. Din acest text de lege rezultă că dobânzile au caracter de daune interese, care se particularizează prin faptul că sunt stabilite anticipat de legiuitor.
În conformitate cu art. 2 din O.G. nr. 9/2000, pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor băneşti se poate acorda numai dobânda legală care, în materie comercială, potrivit art. 3 se stabileşte la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de B.N.R. Cumularea dobânzilor cu alte daune-interese este permisă numai în mod excepţional, în cazurile expres prevăzute de lege, ceea ce nu este cazul în speţă, în opinia curţii de apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta şi ambele pârâte.
Recurenta reclamantă a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 raportat la aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 1088 C. civ., prevederi legale pe care a apreciat că în mod greşit instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia pronunţată în cauză în sensul reţinerii ca neîntemeiate a despăgubirilor pretinse de subscrisa cu titlu de actualizare debit cu indicele de inflaţie.
Pârâta M.A.P.D.R. a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului si respingerea în totalitate a acţiunii reclamantei.
Pârâta M.F.P. – D.G.F.P.J. Braşov a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului si respingerea în totalitate a acţiunii reclamantei.
Recursul reclamantei este fondat şi se va admite pentru următoarele considerente:
Reclamanta şi-a întemeiat cererea introductivă de instanţă pe dispoziţiile art. 998 – art. 999 C. civ., art. 1082 şi următoarele C. civ., precum şi pe prevederile O.G. nr. 9/2000 astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 356/2002, solicitând obligarea pârâtelor la plata sumei de 136.543 lei reprezentând despăgubiri (63.407 lei, cu titlu de actualizare cu indicele de inflaţie şi 73.136 lei dobândă legală, pentru perioada 04 iulie 2007 - 30 octombrie 2007) pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat printr-un fapt juridic ilicit al acestora constând în neexecutarea obligaţiei de a plăti acesteia despăgubirile în sumă de 2.156.702,2 lei stabilite prin Sentinţa civilă nr. 2646/ C din 04 iulie 2007 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. 4867/62/2006, executorie în condiţiile art. 7208 C. proc. civ. şi irevocabilă prin respingerea recursurilor.
La formularea cererii, reclamanta a considerat că prejudiciul încercat, a cărui reparare integrală o pretinde constă în: damnum emergens, erodarea creanţei prin efectul inflaţiei, realitate concretă ce nu poate fi ignorată, valoarea reală a acesteia de la momentul plăţii sale, 30 octombrie 2007 fiind evident redusă faţă de cea de la momentul exigibilităţii sale, respectiv 04 iulie 2007, şi lucrum cessans, folosul nerealizat urmare a privării acesteia de dreptul de a fi obţinut fructe de pe urma folosirii sumei respective în circuitul comercial, având în vedere că este vorba despre banii unui comerciant, care sunt frugiferi, acest prejudiciu fiind cuantificat la nivelul dobânzii legale, chiar dacă aceasta este inferioară dobânzilor practicate pe piaţa bancară în perioada respectivă.
În susţinerea cererii formulate în sensul mai sus precizat, reclamanta a invocat în mod întemeiat principiul reparării integrale a prejudiciului, aplicabil în materia răspunderii civile delictuale, în raport cu dispoziţiile art. 998 – art. 999 C. civ., situaţie în care întinderea prejudiciului este cea determinată de legiuitor prin dispoziţiile art. 1084 C. civ., potrivit căruia „Daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit si beneficiul de care a fost lipsit..”
Faţă de acest context, Înalta Curte apreciază că în mod greşit instanţa a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1088 C. civ., care limitează daunele, interese datorate pentru neexecutarea obligaţiilor constând în plata unor sume de bani la nivelul dobânzii legale, fără a ţine seama de tărâmul delictual al răspunderii pe care se plasează cererea reclamantei, care implică repararea integrală a prejudiciului, conform art. 998 – art. 999 C. civ.
În materia obligaţiilor care iau naştere din fapte ilicite sunt aplicabile regulile instituite de art. 998 şi următoarele C. civ., privitoare la răspunderea civilă delictuală. Reglementarea cuprinsă în art. 1088 C. civ., nu are aplicabilitate în această materie. Persoana vinovată de producerea prejudiciului este ţinută să acopere atât prejudiciul efectiv (damnum emergens) cât şi câştigul nerealizat (lucrum cessans).
Principiul care stă la baza instituţiei actualizării creanţelor băneşti este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat creditorului prin îndeplinirea cu întârziere a obligaţiilor de plată a unei sume de bani, ce decurge din prevederile art. 1084 C. civ. Soluţia admisibilităţii acordării de despăgubiri în completarea dobânzilor moratorii nu este contrazisă de regula înscrisă în art. 1088 C. civ., întrucât în cazul obligaţiilor băneşti dobânda are în vedere numai întârzierea la plată, nu şi neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor principale. Despăgubirile în completare sunt menite a compensa prejudiciul suferit prin erodarea monedei naţionale, adică sunt daune, interese compensatorii. Conform art. 1069 alin. (2) C. civ., cumulul daunelor, interese moratorii cu cele compensatorii este admisibil, creditorul având posibilitatea de a cere atât executarea obligaţiei principale cât şi dobânda moratorie.
În materia răspunderii delictuale reparaţia este integrală, debitorul fiind dator să acopere atât prejudiciul efectiv (damnum emergens), cât şi foloasele nerealizate (lucrum cessans) şi răspunde nu numai pentru pagubele previzibile, dar şi pentru cele neprevizibile.
Acelaşi este şi punctul de vedere exprimat de legiuitor privitor la problema actualizării creanţelor cu indicele de inflaţie, sens în care se pot evoca dispoziţiile art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 5/2001, şi art. 3712 alin. (3) C. proc. civ.
Ca atare, dacă potrivit art. I alin. (2) din O.G. nr. 5/2001, legiuitorul a permis ca în cadrul unei proceduri simplificate precum procedura somaţiei de plată să se realizeze o actualizare cu rata inflaţiei aplicabilă la data plăţii unei creanţe, atât în ceea ce priveşte creanţa principală cât şi dobânzile, majorările sau penalităţile datorate potrivit legii, rezultă că se impune, pentru egalitatea de tratament a unei creanţe ce se doreşte a se valorifica pe calea unei acţiuni de fond formulată în condiţiile dreptului comun, aceeaşi tratament juridic.
În acelaşi sens pledează şi dispoziţiile art. 371 alin. (3) C. proc. civ., care conferă executorului judecătoresc dreptul de a proceda la actualizarea creanţei în funcţie de rata inflaţiei calculată de la data de când hotărârea judecătorească a devenit executorie.
Ca atare, din perspectiva textului legal menţionat, creditorul nu este ţinut să obţină o hotărâre a instanţei în sensul actualizării creanţei cu indicele de inflaţie, fiind suficient doar să precizeze solicitarea de actualizare în cererea adresată executorului judecătoresc pentru a obţine plata debitului principal actualizat.
Aşadar, instanţa poate actualiza cu rata inflaţiei cuantumul debitului, pentru restabilirea echilibrului prestaţiilor.
Caracterul compensatoriu al actualizării debitului principal rezidă în faptul că, prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală şi de penalităţile de întârziere. În timp ce dobânda reprezintă preţul lipsei de folosinţă, iar penalitatea reprezintă o modalitate de evaluare convenţională a prejudiciului suferit de creditor în caz de neexecutare, executare necorespunzătoare sau cu întârziere a obligaţiei de către debitor, actualizarea cu inflaţia urmăreşte păstrarea valorii reale a obligaţiilor băneşti. Având în vedere că natura juridică a dobânzii şi a penalităţii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, ce reprezintă valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii, (daune compensatorii), rezultă că este admisibil cumulul acestora şi deci nu se ajunge la o dubla reparaţie, ceea ce ar reprezenta o îmbogăţire fără justă cauză a creditorului.
Cumulului debitului, al dobânzii legale, ori al penalităţilor cu actualizarea creanţei nu reprezintă doar o creaţie a jurisprudenţei prin tehnica interpretării dispoziţiilor Codului Civil, ci şi o creaţie a legiuitorului, sens în care se dispun prevederile O.G. nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată care prevăd în mod expres posibilitatea actualizării creanţei, dobânzilor, majorărilor sau penalităţilor datorate la data plăţii efective, astfel cum s-a menţionat mai sus.
Pentru toate motivele reţinute, conform art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamanta SC V.T. SRL BRAŞOV împotriva deciziei nr. 102/ Ap din 22 octombrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, se va modifica în tot decizia recurată în sensul că se vor respinge apelurile declarate de pârâţii M.A.P.D.R. şi M.F.P. – D.G.F.P.J. Braşov împotriva sentinţei civile nr. 692/ C din 29 aprilie 2009 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrative, pe care o va menţine în totalitate.
Pentru aceleaşi argumente de fond pentru care s-a admis recursul reclamantei, urmează a se respinge recursurile declarate de pârâţii M.A.P.D.R. Bucureşti şi M.F.P. – D.G.F.P.J. Braşov împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondate.
Totodată, nu se va putea reţine critica formulată de pârâte şi încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 7 pentru că decizia atacată cuprinde motivele ce au condus la pronunţarea soluţiei atacate, iar greşita aplicare a legii constă în cele deja reţinute, iar nu în cele învederate de recurente şi care ar determina respingerea acţiunii reclamantei.
Nu se poate reţine nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 întrucât prin norma de procedură pretins încălcată nu se aduce o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin casarea deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC V.T. SRL Braşov împotriva deciziei nr. 102/ Ap din 22 octombrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială.
Modifică în tot decizia recurată în sensul că respinge apelurile declarate de pârâţii M.A.P.D.R. şi M.F.P. – D.R.F.P.J. Braşov împotriva sentinţei civile nr. 692/ C din 29 aprilie 2009 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrative, pe care o menţine în totalitate.
Respinge recursurile declarate de pârâţii M.A.P.D.R. Bucureşti şi M.F.P. – D.G.F.P.J. Braşov împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1687/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1868/2010. Comercial → |
|---|
