ICCJ. Decizia nr. 1687/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1687/2010
Dosar nr. 5753/3/2008
Şedinţa publică de la 12 mai 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23 februarie 2006 la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamantul C.C.F. a chemat-o în judecată pe pârâta SC C. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate desfiinţarea de drept a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2768 din 23 decembrie 1999 de B.N.P. Şt.R.O., ca urmare a nerespectării de către pârâtă a pactului comisoriu de ultim grad, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului.
Prin cererea reconvenţională formulată în cauză la 24 martie 2006, pârâta SC C. SRL a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară şi să se constate că reclamantul-pârât nu are nici un drept de proprietate asupra nici unei cote din imobilul situat în Bucureşti, str. Polonă.
Prin cererea formulată în cauză la 28 martie 2006, reclamantul C.C.F. şi-a precizat cererea în sensul chemării în judecată şi a pârâtului F.S.
Prin cererea formulată în cauză la 23 mai 2006, pârâta-reclamantă SC C. SRL şi-a precizat cererea reconvenţională, în sensul solicitării dispunerii repunerii părţilor în situaţia anterioară, cu consecinţa restituirii de către reclamantul-pârât a sumei de 280.000 dolari S.U.A. către SC C. SRL şi a neacordării nici unei cote din imobilul situat la adresa menţionată către acesta, precum şi constatarea faptului că reclamantul-pârât nu are nici un drept de proprietate asupra nici unei cote din imobilul respectiv.
Prin cererea formulată în cauză la 20 iunie 2006, pârâta-reclamantă SC C. SRL a renunţat la judecata capătului de cerere reconvenţională având ca obiect repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv restituirea sumei de 280.000 dolari S.U.A.
Prin sentinţa comercială nr. 5344 pronunţată la 20 iunie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a anulat, ca insuficient timbrată, acţiunea reclamantului-pârât şi ca netimbrată cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant.
Împotriva acestei sentinţe reclamantul-pârât a declarat apel şi prin decizia comercială nr. 41 pronunţată la 25 ianuarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca nefundat, apelul precum şi cererea intimaţilor privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii reclamantul-pârât a declarat recurs şi prin decizia nr. 3734 pronunţată la 20 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursul, a casat decizia recurată şi sentinţa nr. 5344 din 20 iunie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială şi a trimis cauza Tribunalului Bucureşti pentru soluţionare în fond.
La rejudecarea cauzei, prin încheierea pronunţată la 08 mai 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes, excepţia prescripţiei extinctive, excepţia de necompetenţă funcţională şi excepţia prematurităţii formulării acţiunii, ca neîntemeiate.
Prin sentinţa comercială nr. 13040 din 27 noiembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, a admis acţiunea reclamantului C.C.F. şi a desfiinţat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2768 din 23 decembrie 1999 la B.N.P. Şt.R.O.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că din moment ce sentinţa comercială nr. 5344 din 20 iunie 2006 a fost atacată doar de către reclamant, sub aspectul soluţiei pronunţate în ceea ce priveşte acţiunea principală, şi având în vedere considerentele deciziei nr. 3734 din 20 noiembrie 2007, la rejudecarea cauzei a fost învestit doar în privinţa acţiunii principale, nu şi a cererii reconvenţionale, soluţia de anulare ca netimbrată a acesteia din urmă intrând sub puterea autorităţii de lucru judecat. Prin contractul de asociere încheiat între pârâtul F.S. şi reclamantul C.C.F., autentificat din 07 iulie 1999 de B.N.P. - V.B., părţile s-au asociat pentru construirea unui imobil pe terenul proprietatea pârâtului situat în Bucureşti, str. Polonă, urmând ca la finalizarea construcţiei 60 % din aceasta să revină pârâtului şi 40 % reclamantului.
Părţile au prevăzut posibilitatea vânzării către terţi a construcţiei şi înainte de recepţia finală, cu acordul ambelor părţi urmând ca preţul să se împartă potrivit procentelor menţionate. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 23 decembrie 1999 reclamantul şi pârâtul F.S. au vândut pârâtei SC C. SRL terenul şi construcţia rezultată în urma asocierii pentru un preţ de 700.000 dolari S.U.A. Conform contractului preţul urma să fie plătit cel mai târziu până la 31 decembrie 2000, în caz contrar contractul desfiinţându-se de drept, fără somaţie şi punere în întârziere sau alte formalităţi, mai puţin în cazul în care părţile semnatare conveneau de comun acord şi în scris prelungirea termenului de achitare a ratelor de preţ.
Termenul de 31 decembrie 2000 nu a fost respectat, societatea pârâtă plătind preţul în mai multe rate şi ulterior acestor date, la 14 mai 2001, la 21 mai 200l"şi ultima rată la 20 decembrie 2001.
Contractul autentificat din 23 decembrie 1999 conţine un pact comisoriu de ultim grad pentru situaţia nerespectării de către societatea pârâtă a obligaţiei de plată a preţului până la 31 decembrie 2000, iar reclamantul a dovedit nerespectarea obligaţiei respective.
Având în vedere că în situaţia pactului comisoriu de ultim grad instanţa nu mai poate analiza oportunitatea desfiinţării contractului părţilor sau gravitatea încălcării obligaţiilor contractuale, ci doar verifică existenţa pactului şi neexecutarea obligaţiei de către debitor, condiţii care în cauză, sunt întrunite, ţinând cont şi de prevederile art. 1020 - art. 1021 C. civ., prima instanţă a constatat că a operat desfiinţarea de drept şi necondiţionată a contractului, de îndată ce a intervenit termenul stabilit de părţi. Apărările pârâtelor nu pot fi reţinute din moment ce între părţi nu s-a încheiat un acord scris prin care să se prevadă prelungirea termenului de achitare a ratelor de preţ, singura posibilitate de împiedicare a desfiinţării de drept a contractului.
În acelaşi sens instanţa de fond a mai avut în vedere că reclamantul s-a retras din societatea pârâtă încă de la data de 16 noiembrie 2000, anterior împlinirii termenului limită de plată, aşadar afirmaţia că indirect ar fi fost de acord cu plăţile efectuate de societatea respectivă după 31 decembrie 2000 este lipsită de temei, ca şi apărarea referitoare la faptul că reclamantul, prin intermediul SC A.E., asociată la SC C. SRL ar fi fost de acord cu efectuarea plăţilor de către aceasta şi după 31 decembrie 2000, câtă vreme societatea are personalitate juridică şi nu se confundă cu persoana fizică acţionar.
Prin decizia comercială nr. 211 din 30 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâţii F.S. şi SC C. SRL împotriva sentinţei mai sus menţionate.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că:
În urma casării cu trimitere spre rejudecarea cauzei în primă instanţă, dispusă prin decizia nr. 3734 din 20 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, obiectul rejudecării în fond l-a constituit exclusiv acţiunea reclamantului C.C.F., în ceea ce priveşte solicitarea acestuia de a se constata desfiinţarea de drept a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 23 decembrie 1999 în baza pactului comisoriu de ultim grad inserat în contract.
În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive pretinsă de apelantul-pârât F.S., aceasta constituie un mijloc de apărare pe care pârâtul îl poate invoca pentru prima oară în apel, fără a putea fi înlăturat ca tardiv, dar sub aspect procedural legal, mai înainte de a fi considerat obiectul unei excepţii acesta constituie propriu-zis un motiv de apel, sub acest aspect urmând să fie analizat de către instanţă.
Executarea faţă de reclamant a obligaţiilor prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 23 decembrie 1999 au revenit, într-adevăr, doar în sarcina pârâtei SC C. SRL, iar nu şi a pârâtului F.S. Raportul juridic dedus judecăţii prin cererea de chemare în judecată nu priveşte însă, doar aspectul executării obligaţiilor respective ci constatarea desfiinţării de drept a contractului de vânzare-cumpărare faţă de incidenţa pactului comisoriu de gradul IV pe care îl prevede contractul.
Or, în contractul a cărei desfiinţare este vizată prin acţiunea în cauză au calitate de părţi, ca vânzător alături de reclamant şi pârâtul F.S., astfel că în mod obligatoriu cadrul procesual al judecăţii sub aspectul părţilor trebuie să includă toţi cocontractanţii parte în raportul juridic dedus judecăţii. Chiar dacă plata preţului până la termenul limită revenea numai pârâtei SC C. SRL, pactul comisoriu de gradul IV a fost prevăzut de cocontractanţi să opereze asupra contractului în mod integral.
Prin urmare, motivul de apel referitor la lipsa calităţii procesuale pasive trebuie apreciat ca fiind nefondat.
În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la pretinsa nepronunţare a primei instanţe asupra excepţiei lipsei de interes, din cuprinsul considerentelor şi dispozitivului încheierii date la termenul din 08 mai 2008 la judecata în primă instanţă rezultă că tribunalul s-a pronunţat în mod expres asupra excepţiei în discuţie, în sensul respingerii acesteia, în raport cu motivele reţinute.
Aspectele invocate în motivele de apel în susţinerea excepţiei lipsei de interes nu au fost menţionate în acest scop şi la termenul de la 08 mai 2008, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de la acel termen. Oricum, prin aspectele în discuţie apelanţii nu au fost în măsură să precizeze de ce reclamantul nu ar justifica prin acţiunea formulată un interes practic, legitim, moral şi conform cu ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială, în condiţiile în care pactul comisoriu este reglementat legal, a fost stipulat în contractul părţilor, plata preţului nu a intervenit la termenul prevăzut prin voinţa părţilor, iar contractului de asociere anterior nu s-a dovedit a-i fi fost înlăturată valabilitatea.
Tribunalul nu a reţinut aplicabilitatea în mod direct în raport cu pactul comisoriu de gradul IV a dispoziţiilor art. 1020 şi 1021 C. civ., ci a avut în vedere că potrivit acestor dispoziţii condiţia rezolutorie este, în general, subînţeleasă întotdeauna în contractele sinalagmatice, în cazul în care una dintre părţi nu îşi îndeplineşte obligaţia asumată, iar în cazul în care partea în privinţa căreia nu s-a executat obligaţia a ales să ceară desfiinţarea contractului, aceasta trebuie cerută în instanţă. Strict în legătură cu pactul comisoriu de ultim grad tribunalul a reţinut în mod corect că în cazul acestuia instanţa nu mai poate analiza oportunitatea desfiinţării contractului sau gravitatea încălcării obligaţiilor asumate, ci verifică doar existenţa pactului comisoriu şi neîndeplinirea obligaţiei, condiţii care în cauză s-au probat a fi îndeplinite, operând desfiinţarea de drept şi necondiţionată a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2768 din 23 decembrie 1999.
Nu este fondat nici motivul de apel prin care se susţine încheierea între părţi a unui acord scris privind prelungirea termenului de achitare a preţului până la 31 decembrie 2001. Un astfel de acord scris nu a intervenit între părţile contractante, chiar dacă nu era necesar în forma autentică.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs pârâţii SC C. SRL şi F.S., întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului şi respingerea acţiunii.
Recurenţii-pârâţi susţin astfel că, instanţa de apel, încălcând dispoziţiile Legii nr. 146/1997, greşit a obligat-o pe SC C. SRL la plata taxei de timbru de 5.788 lei şi timbru judiciar de 5 lei, aferente pretenţiilor din cererea reconvenţională, în condiţiile în care nu exista un motiv de apel pe această cerere, care fusese anulată de tribunal ca netimbrată, soluţie definitivă şi irevocabilă.
În ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a recurentului-intimat F.S., arată că această excepţie a fost soluţionată de instanţa de control judiciar cu încălcarea dispoziţiilor legale privind răspunderea părţilor în raportul obligaţional, pe de-o parte, iar pe de altă parte, instanţa de apel a tratat greşit această excepţie ca fiind un motiv de apel, atâta timp cât, este adevărat că raportul juridic dedus judecăţii îi priveşte şi pe covânzătorii F.S. pârât şi pe C.C.F. reclamant şi pe pârâta SC C. SRL, dar pactul comisoriu de gradul IV inserat în contract se referea în exclusivitate la executarea obligaţiilor de către pârâta cumpărătoare SC C. SRL, motiv pentru care solicită admiterea excepţiei invocate.
Susţin, de asemenea, că excepţia lipsei de interes în promovarea cererii introductive de instanţă este nemotivată, deoarece afirmaţia instanţei în sensul că pârâţii nu au precizat de ce reclamantul nu justifică un interes practic, legitim, moral şi conform cu ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială nu echivalează cu o motivare.
Astfel, la data introducerii acţiunii, contractul supus prezentului proces era deja executat de mai bine de 6 ani, în sensul că F. încasase suma de 280.000 dolari S.U.A. de la pârâta SC C. SRL, or, în această situaţie intimatul-reclamant nu mai justifica un interes material sau moral în promovarea cererii; cum construcţia cu destinaţie de birouri s-a finalizat, interesul intimatului-reclamant este să redevină proprietar şi asupra construcţiei, în condiţiile în care acesta şi-a vândut cota înainte de ridicarea construcţiei pârâtei-recurente SC C. SRL şi pentru care C.F. a şi încasat toată suma de 280.000 dolari S.U.A., deci interesul intimatului-reclamant pe lângă faptul că nu mai exista la introducerea cererii este şi vădit nelegitim şi imoral, contrar regulilor de convieţuire socială şi ordinii de drept.
Pe fond, recurenţii-pârâţi susţin în esenţă că instanţa de apel nu şi-a motivat soluţia şi greşit nu a reţinut că intimatul-reclamant a cunoscut şi a achiesat tacit la prelungirea termenului pentru plata ratelor de preţ, a avut acces la toate documentele, inclusiv la înscrisurile aflate la Dosar nr. 5753/3/2008, analizate în dezvoltarea acestui motiv de recurs şi care reprezintă o împiedicare a desfiinţării de drept a contractului.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea motivelor de recurs în raport de actele dosarului, dispoziţiile legale incidente în speţă, precum şi de hotărârile pronunţate în cauză se constată următoarele:
Susţinerea recurenţilor-pârâţi potrivit căreia în mod greşit instanţa de apel a obligat-o pe SC C. SRL la plata taxei de timbru în sumă de 5788 lei şi timbru judiciar în valoare de 4 lei, în condiţiile în care nu a existat un motiv de apel sub aspectul soluţionării cererii reconvenţionale de către tribunal nu poate fi primită atât timp cât cererea de reexaminare formulată de SC C. SRL a fost respinsă ca tardivă, pentru nerespectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997.
Referitor la greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului F.S. se constată că această susţinere nu este întemeiată, întrucât instanţa de apel a apreciat judicios că această excepţie nu reprezintă doar un mijloc de apărare, ci chiar un motiv de apel, în contextul în care litigiul având ca obiect desfiinţarea de drept a unui contract este firesc să figureze ca părţi procesuale toate părţile din contractul respectiv, cu atât mai mult cu cât pactul comisoriu a fost prevăzut de cocontractanţi să opereze asupra contractului în integritatea sa. În consecinţă, s-a apreciat corect că, fiind parte în contract, recurentul F.S. are calitate procesuală pasivă şi în mod întemeiat excepţia lipsei calităţii sale procesuale a fost respinsă ca neîntemeiată.
Nici excepţia lipsei de interes a reclamantului în promovarea cererii introductive nu este întemeiată, de vreme ce pactul comisoriu de gradul IV a fost stipulat în contract prin acordul de voinţă al tuturor părţilor, şi-a produs efectele când plata preţului nu a intervenit în cadrul termenului prevăzut în contract şi, drept urmare, nu rezultă de ce reclamantul nu ar justifica prin acţiunea formulată un interes legitim, moral, conform cu ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială, mai ales că valabilitatea contractului de asociere anterior nu s-a dovedit a fi fost înlăturată, aşa cum corect a apreciat şi instanţa de apel.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut corect că operează pactul comisoriu de ultim grad, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute în contract în acest sens, atât cu privire la depăşirea termenului limită prevăzut pentru plata integrală a preţului, cât şi în ce priveşte inexistenţa unui acord scris al părţilor pentru prelungirea termenului de plată de la 31 decembrie 2000 la 31 decembrie 2001.
Totodată, se constată că în mod judicios ambele instanţe au menţionat că în cazul pactului comisoriu de ultim grad instanţa nu mai poate analiza oportunitatea desfiinţării contractului sau gravitatea încălcării obligaţiilor asumate, fiind chemată doar la a verifica existenţa pactului comisoriu şi neîndeplinirea obligaţiei şi, cum în cauză aceste condiţii au fost îndeplinite, a operat desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2768 din 23 decembrie 1999.
Astfel fiind, reţinându-se că susţinerile recurenţilor-pârâţi sunt neîntemeiate, că aceştia nu au formulat nicio critică de natură să conducă la modificarea deciziei curţii de apel, în condiţiile strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., se va respinge recursul pârâţilor SC C. SRL Bucureşti şi F.S., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâţii SC C. SRL Bucureşti şi F.S. împotriva deciziei comerciale nr. 211 din 30 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1628/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1811/2010. Comercial → |
|---|
