ICCJ. Decizia nr. 1619/2010. Comercial. Acţiune în anulare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1619/2010
Dosar nr. 4816/62/2008
Şedinţa publică de la 7 mai 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, în urma Deciziei nr. 102/Ap din 28 iunie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, cerere modificată la data de 5 decembrie 2008, reclamantul C.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC C.E.T. SA Braşov şi A.P., să se constate inopozabilitatea faţă de el a contractului din 13 iulie 2006 încheiat între pârâte.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că modificarea intervenită în contractul respectiv îl priveşte doar pe el, deşi nu a semnat respectivul act şi nu a fost înştiinţat în acest sens de câtre pârâta A.P., care nu i-a adus la cunoştinţă intenţia de debranşare a tuturor celorlalţi proprietari care au renunţat la serviciile de furnizare a agentului termic, ajungându-se la înregistrarea întregului consum pe apartamentul său, cu toate că exista posibilitatea încheierii cu reclamantul a unei convenţii individuale.
Pârâta A.P. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active.
Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 122/C din 9 februarie 2009 a respins excepţia lipsei de interes a reclamantului şi a admis acţiunea formulată de reclamant, a constatat inopozabilitatea faţă de reclamant a sumei de 19,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că din anul 2003 mai rămăseseră racordate la reţeaua de furnizare a energiei termice doar trei apartamente din condominiu, prin care şi cel al reclamantului. Deci contractul iniţial de furnizare a energiei termice pentru încălzire a fost aplicabil doar cu privire la consumul dintre cele trei apartamente şi la caloriferul din uscătorie. În data de 13 iulie 2006 între pârâte se încheie un nou contract de furnizare a anergiei termice. După încheierea contractului s-au debranşat de la reţea alte două apartamente, rămânând branşat doar cel al reclamantului. Tribunalul a reţinut că Asociaţia era datoare să înştiinţeze pe reclamant despre intenţia de încheiere a noului contract, pentru a da posibilitatea acestora să-şi exprime voinţa în sensul încheierii sau nu a convenţiei. În ceea ce priveşte contractul din 13 iulie 2006, tribunalul a reţinut că acesta nu a fost semnat de reclamant, nefiindu-i opozabil. solicitate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta A.P. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Instanţa de apel, examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate a reţinut că la data de 13 iulie 2006 s-a încheiat între pârâte contractul de furnizare a energiei termice, în baza Ordinului nr. 223 /2004, în vigoare la acea dată, care impunea obligaţia asociaţiilor de proprietari care nu au solicitat preluarea în facturare individuală a consumurilor de energie termică, încheierea de acte adiţionale sau contracte noi, cu respectarea clauzelor prevăzute în Contractul cadru de furnizare a energiei termice pentru utilizatorii de tip urban. Încheierea contractului în această formă se impunea, chiar dacă numai trei apartamente mai erau branşate la reţeaua de furnizare a agentului termic la acea dată, întrucât nu exista o hotărâre a adunării generale prin care să se fi stabilit preluarea în facturare individuală a consumului de agent termic. Obligaţiile furnizorului au fost executate faţă de cele trei apartamente, chiar dacă aceştia nu şi-au dat acordul cu privire la încheierea contractului.
În consecinţă, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, prin Decizia nr. 77/Ap din 2 iulie 2009 a admis apelul declarat de către reclamantă, a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că a respins cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, în cadrul termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului şi pe fond admiterea cererii de chemare în judecată.
În drept, recurentul reclamant a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În concret, recurentul a susţinut următoarele:
- decizia instanţei de apel este netemeinică şi nelegală pentru că s-au omis probele administrate, iar cele solicitate nu s-au administrat, reţinându-se o situaţie de fapt care nu este conformă cu realitatea;
- problema de drept care se pune este aceea că s-a modificat contractul de furnizare a energiei termice, cu scopul de a se transfera întreaga plata facturilor asupra reclamantului;
- reclamantul nu a aderat la A.P. şi în această situaţie energia termică pentru părţile comune nu poate fi transferată în sarcina reclamantului;
- reclamantul susţine că i-a fost încălcat dreptul la opţiune asupra proprietăţii;
- instanţa de apel şi-a depăşit competenţa determinată de obiectul acţiunii ;
Înalta Curte, a luat în examinare cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu de către instanţă, ca o chestiune prealabilă, în raport de dispoziţiile art. 302 1 lit. c) şi 306 alin. (1) C. proc. civ.
Recursul in actuala reglementare este conceput drept cale de atac extraordinara, care poate fi promovată numai pentru motivele de nelegalitate prevazute expres de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele limitativ prevăzute de pct. 1-9 ale art. 304 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Din expunerea criticilor aduse deciziei, rezultă că deşi au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct 7, 8 şi 9 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurată reprezintă o succesiune de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, fără să se indice nici unul din cazurile de casare sau modificare. Prin urmare, in recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanţei nu-i revine obligaţia să examineze legalitatea si temeinicia deciziei atacate, daca motivele nu au fost invocate si argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea .Prin criticile invocate prin cererea de recurs de către reclamant, a fost criticat modul de interpretare al probelor administrate şi nemulţumirile recurentului în ceea ce priveşte respingerea acţiunii, dezvoltarea acestora nepermiţând încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C. proc. civ. şi analizarea lor în consecinţă, motiv pentru care nu pot fi reţinute de către instanţă ca şi critici de nelegalitate.
În alţi termeni faţa de considerentele precedente, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale in legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte urmează a constata nul recursul declarat de reclamantă, în conformitate cu dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. şi 306 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererii de recurs declarată de reclamantul C.L. împotriva Deciziei nr. 77/Ap din 2 iulie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1618/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1620/2010. Comercial. Constatare nulitate act.... → |
|---|
