ICCJ. Decizia nr. 1629/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1629/2010
Dosar nr. 2778/115/2008
Şedinţa publică din 7 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş Severin sub nr. 2778/15/2008 reclamanta SC O.R. SA Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta SC P. SA Atena, sucursala Slatina, Timiş, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 10.030,59 euro plus TVA (în echivalentul lei la data plăţii) reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin tăierea cablului de fibră optică la Teregova, în data de 25 iunie 2008 şi a sumei de 18.866,32 euro plus TVA reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat pentru tăierea cablului de fibră optică în ziua de 27 iunie 2008. La data de 12 noiembrie 2008, reclamanta a precizat că valoarea totală a pretenţiilor solicitate este în sumă de 134.911,77 lei.
Prin sentinţa nr. 113 din 2 februarie 2009 a Tribunalului Caraş Severin a fost admisă acţiunea reclamantei SC O.R. SA Bucureşti iar pârâta SC P. SA Atena, sucursala Slatina, Timiş, a fost obligată să plătească reclamantei suma de 134.911,77 lei cu titlu de daune delictuale.
În motivarea sentinţei, instanţa de fond a reţinut că la data de 25 iunie 2008 respectiv 26 iunie 2008, utilajele care efectuau lucrări pentru pârâta SC P. SA Atena, sucursala Slatina, Timiş, cu scopul reabilitării au secţionat cablu de fibră optică aparţinând reclamantei şi monotubul aferent.
Pentru reparaţiile provizorii a cablurilor telefonice, reclamanta a plătit suma de 10.000 euro iar pentru reparaţia finală a fost întocmit un deviz în valoare de 8.866,32 euro, valoarea totală fiind de 18.866,32 euro plus TVA.
În cauză s-a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile pentru răspunderea civilă delictuală, fapta ilicită a pârâtei constând în distrugerea prin tăiere a cablului de fibră optică şi a monotubului aferent, aparţinând reclamantei, iar prejudiciul cauzat este de 134.911,77 lei.
Prin Decizia nr. 167/A din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara a fost admis apelul formulat de pârâta SC P. SA Atena, sucursala Slatina, Timiş, împotriva sentinţei nr. 113/2009 pronunţată de Tribunalul Caraş Severin, a fost desfiinţată sentinţa arătată, cauza fiind trimisă pentru rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Tribunalul Caraş Severin.
În motivarea deciziei, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond nu a intrat în cercetarea fondului atât timp cât în cauză nu au fost administrate probe din care să rezulte cuantumul prejudiciului solicitat.
Simpla motivare în fapt, neînsoţită de o analiză atentă şi pertinentă a probelor pe carese bazează convingerea instanţei, nu poate reprezenta o cercetare a fondului, aşa încât se impune rejudecarea cauzei.
În mod greşit, prima instanţă a constatat cauza în stare de judecată la termenul din 2 februarie 2009, având în vedere că nicio parte nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Împotriva deciziei nr. 167 din 2 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara a formulat recurs SC O.R. SA Bucureşti.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9, recurenta arată că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 292 C. proc. civ. acordându-se mai mult decât s-a cerut şi a aplicat greşit legea în condiţiile în care subscrisa a depus la dosar mai multe acte, iar pârâta avea termen în cunoştinţă pentru data de 2 februarie 2009. Hotărârea instanţei de fond a fost desfiinţată nelegal de instanţa de apel în condiţiile în care prima instanţă s-a pronunţat pe fondul cauzei.
În cauză fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998, art. 999 C. civ., instanţa de fond în mod corect a admis acţiunea, iar instanţa de apel a anulat hotărârea fără un temei legal.
Intimata pârâtă SC P. SA Atena, sucursala Slatina, Timiş, a formulat întâmpinare prin care a solicitat în esenţă respingerea recursului ca nefondat întrucât instanţa de fond a pronunţat o hotărâre fără a administra probe.
Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate se constată că recursul este fondat.
Norma cuprinsă în art. 297 alin. (1) C. proc. civ. este de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinsă prin analogie şi altor situaţii decât cele expres stabilite de legiuitor.
Astfel, instanţa de apel poate administra probe noi, poate dispune completarea probelor administrate în faţa primei instanţe, iar neadministrarea tuturor probelor la instanţa de fond nu echivalează cu o necercetare a fondului, cu consecinţa trimiterii cauzei pentru rejudecare, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, în virtutea căruia instanţa de apel putând dispune completarea probatoriilor pentru corecta soluţionare a cauzei.
Soluţia trimiterii spre rejudecare la instanţa de fond contravine principiului celerităţii soluţionării cauzei, fiind de natură să prelungească nejustificat procesul, fără un fundament legal, în condiţiile în care se reia judecata în faţa primei instanţe, deşi aceasta a adoptat o soluţie cu privire la fondul cauzei.
Art. 297 C. proc. civ. prevede că în cazul în care se constată că în mod greşit prima instanţă a rezolvat litigiul, fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecarea primei instanţe.
Or, în cauza de faţă, instanţa de apel, fără a fi incidente dispoziţiile art. 297 C. proc. civ. în mod greşit a dispus desfiinţarea hotărârii apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare în condiţiile în care prima instanţă a soluţionat fondul cauzei.
Prin intermediul apelului se devoluează în faţa instanţei superioare întreaga cauză, cu întreg complexul de chestiuni de drept fără a se putea dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare în vederea completării probatoriilor.
Instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 292 C. proc. civ. respectiv,,tantum devolutum quantum apellatum" regulă ce se desprinde din principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil în condiţiile în care a invocat nerespectarea dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ. fără să fie formulată o critică cu privire la încălcarea dispoziţiilor legal menţionate.
Faţă de considerentele expuse se constată că instanţa de apel, fără a fi incidente dispoziţiile art. 297 C. proc. civ. în mod greşit a dispus desfiinţarea hotărârii primei instanţe, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare, motiv pentru care în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite recursul formulat de reclamanta SC O.R. SA Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 167/A din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, casează hotărârea instanţei de apel, cu trimiterea cauzei spre judecarea apelului la Curtea de Apel Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC O.R. SA Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 167/A din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, casează Decizia recurată şi trimite cauza spre judecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1627/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1630/2010. Comercial → |
|---|
