ICCJ. Decizia nr. 1636/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1636/2010
Dosar nr. 2670/3/2009
Şedinţa publică din 7 mai 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta A.M.D.G. a chemat în judecată pe pârâţii SC M.C. SRL, SC M.V. SRL, prin lichidator judiciar SC A.G.E. SRL, şi P.D., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate caducitatea contractului de fidejusiune autentificat din 21 noiembrie 2003 de BNP R.D.M.P., urmare a faptului că debitoarea SC M.V. SRL nu mai există; de asemenea a solicitat să fie obligată pârâta SC M.C. SRL să restituie reclamantei autoturismul proprietatea sa sub sancţiunea daunelor cominatorii.
În motivarea acţiunii s-a arătat că între societăţile pârâte s-a încheiat un contract de fidejusiune fără deposedare, având ca obiect autoturismul proprietatea reclamantei, iar anterior acestui contract reclamanta a mandatat de P.D. personal, să poată garanta cu autoturismul sus menţionat orice datorie a sa personală. În consecinţă, apreciază că întrucât pârâta SC M.V. SRL nu mai există contractul este caduc, deci nici obligaţia principală a debitorului nu mai există.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1074, art. 1653, art. 1656 C. civ.
Prin sentinţa comercială n. 5567 din 6 aprilie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a apreciat că radierea debitorului din registrul comerţului nu are relevanţă asupra contractului de fidejusiune şi nu poate determina caducitatea acestuia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea în tot hotărârii, în sensul admiterii acţiunii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 503 din 24 noiembrie 2009, a respins ca nefondat apelul reclamantei, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa primei instanţe.
Decizia sus menţionată a fost recurată de către reclamanta A.M.D.G., în cadrul termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., prin care a indicat şi dezvoltat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate şi admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11 şi art. 20 așin. (1) – (3) din Legea nr. 146/1997, modificată, a luat în examinare excepţia netimbrării cererii de recurs, având în vedere că invocarea acesteia primează înaintea oricărei alte cereri şi invocării altor excepţii, formulate în faţa instanţelor de judecată, şi a reţinut:
Art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru prevede că acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de către instanţă.
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi Normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părţii se anulează ca netimbrată.
Faţă de dispoziţiile legale evocate se constată că recursul declarat de către recurenta reclamantă A.M.D.G. nu a fost însoţit de dovada achitării taxelor judiciare de timbru în cuantum de 848,34 lei şi de timbrul judiciar de 5 lei, recurenta fiind citată pentru termenul de judecată din data de 7 mai 2010 cu menţiunea de a achita, taxa judiciară de timbru şi de a depune timbrul judiciar (dosar recurs).
În raport de împrejurarea că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia emisă pentru termenul de judecată din data de 7 mai 2010, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, modificată, şi respectiv art. 35 pct. 1 şi 5 din Normele metodologice de aplicare a legii, precum şi ale art. 9 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare şi să dispună anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de reclamanta A.M.D.G. împotriva deciziei nr. 503 din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1630/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1638/2010. Comercial → |
|---|
