ICCJ. Decizia nr. 1633/2010. Comercial. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1633/2010
Dosar nr. 33906/3/2008
Şedinţa publică de la 7 mai 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC F.Î.S.E.E.S. SA în contradictoriu cu pârâta SC B.R.C. SRL a solicitat instanţei constatarea nulităţii absolute a dispoziţiilor art. 5 din contractul de cesiune de creanţă din 16 mai 2008.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că acest contract a fost semnat în numele său de către dl. R.M. după ce acesta fusese înştiinţat cu privire la încetarea mandatului său începând cu data de 1 iunie 2008 în condiţii dezavantajoase pentru societate, preţul cesiunii urmând a fi achitat după data încasării creanţei, fără a exista o obligaţie de plată pentru sumele nerecuperate, cheltuielile necesare recuperării creanţei, inclusiv cele de executare silită, în cuantum de 20% din valoarea executată fiind suportate anticipat de cedent şi achitate de debitorul cedat.
În continuare, reclamanta a susţinut că aceste prevederi sunt lovite de nulitate absolută deoarece încalcă dispoziţiile art. 21 din Constituţia României privind liberul acces la justiţie şi implică o obligaţie în sarcina cedentei lipsită de cauză juridică. De asemenea, reclamanta a mai susţinut că este contrar ordinii publice şi bunelor moravuri actul unilateral de renunţare la dreptul de a invoca încetarea, nulitatea sau rezoluţiunea contractului pe cale de excepţie sau de acţiune, o asemenea clauză fiind sancţionată cu nulitatea absolută pentru cauză ilicită.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 5, 966 C. civ. şi art. 21 din Constituţie.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 4102 din data de 12 martie 2009 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că prin art. 5 din contract, părţile au inserat o clauză penală pentru evaluarea anticipată a prejudiciului pe care pârâta l-ar fi suferit în cazul desfiinţării contractului, despăgubirile fiind stabilite la valoarea cheltuielilor necesare recuperării creanţei, prestabilite la 20% din valoarea creanţei cesionate. Tribunalul interpretând înţelesul clauzei penale în raport de prevederile art. 969, 977, 978, 982, 983 C. civ., în raport de intenţia comună a părţilor, a constatat că aceasta nu este lovită de nulitate absolută, care nu devine incidentă decât în cazul unei eventuale fapte culpabile din partea cocontractantului ce ar determina încetarea anticipată a contractului.
Sentinţa instanţei de fond a fost apelată de către reclamanta SC F.Î.S.E.E.S. SA iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 480 din data de 23 noiembrie 2009, a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamantă.
Instanţa de apel a apreciat că apelul trebuie timbrat la valoarea pretenţiilor, motiv pentru care a pus în vedere reclamantei timbrarea cererii de apel cu suma de 49.043 lei şi timbrul judiciar în sumă de 5 lei, obligaţie care nu a fost îndeplinită de către instanţă, în consecinţă făcând aplicarea dispoziţiilor art. 11 şi art. 20 din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea cererii, casarea deciziei recurată şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Criticile formulate de către reclamantă, subsumate motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au vizat următoarele aspecte:
- acţiunea de fond este o acţiune în constatarea nulităţii absolute, pentru care legea prevede timbrajul cu o taxă fixă conform unei cereri neevaluabile în bani;
- cererea de chemare în judecată a fost introdusă în luna octombrie a anului 2008, deci înainte de data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 212/2008, respectiv 12 decembrie 2008;
- în raport de aceste precizări taxa judiciară de timbru aferentă cererii de apel era jumătate din taxa datorată pentru prima instanţă;
- susţinerea instanţei de apel în sensul că reclamanta trebuia să achite o taxă judiciară de timbru în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1)1 din Legea nr. 276/2009 este nelegală în sensul că încalcă dispoziţiile art. II din lege, dar mai ales principiul consacrat de art. 21 din Constituţie, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor;
Recursul nu este fondat.
În raport de motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că în mod corect a fost anulată ca netimbrată cererea de apel declarată de către reclamantă în raport de caracterul patrimonial şi evaluabil în bani al acţiunii în constatarea nulităţii unui act juridic în lumina Deciziei nr. 32/2008 a secţiilor unite, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute a unui contract de cesiune de creanţă, cerere care are caracter patrimonial întrucât tinde la desfiinţarea actului juridic ale cărui efecte au caracter patrimonial, respectiv înlăturarea obligaţiei de plată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 a decis că dispoziţiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) şi b) şi art. 2821 alin. (1) C. proc. civ. se interpretează în sensul că în vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei şi inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare.
Potrivit dispoziţiilor art. 329 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. ,,Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe”. Din interpretarea textului evocat, se constată că dezlegarea dată problemelor de drept prin decizie este obligatorie pentru instanţe, pe întreg teritoriul României, din momentul publicării în M. Of., scopul reglementării recursului în interesul legii fiind acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României.
Din acest punct de vedere, deşi prezenta cerere de chemare în judecată a fost introdusă pe rolul instanţelor judecătoreşti la data de 30 octombrie 2008, iar anterior pronunţării sentinţei de fond, respectiv la data de 10 decembrie 2008, a fost publicată în M. Of. al României Decizia nr. 32 a secţiilor unite a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, caracterul de obligativitate al acesteia nu poate fi ignorat, având caracterul unui izvor secundar de drept care se aproprie de actele normative.
Pentru a răspunde criticilor recurentei referitoare la încălcarea art. 2 din Legea nr. 276/2009, Înalta Curte constată că prin considerentele Deciziei nr. 32 /2008 a secţiilor unite, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se menţionează că Legea nr. 146/1997 este o lege care cu caracter fiscal, care este de imediată aplicare.
Pe de altă parte, însăşi Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra caracterului constituţional al deciziilor instanţei supreme date în interesul şi aplicării unitare a legii de instanţele judecătoreşti, statuând faptul că principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii ar fi afectat dacă în aplicarea uneia şi aceeaşi legi, soluţiile instanţelor judecătoreşti ar fi diferite şi chiar contradictorii.
În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC F.Î.S.E.E.S. SA Bucureşti împotriva Deciziei comerciale nr. 480 din 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a Comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1632/2010. Comercial. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 1634/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
