ICCJ. Decizia nr. 1660/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1660/2010
Dosar nr. 17255/3/2007
Şedinţa publică din 11 mai 2010
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 10705 din 16 octombrie 2008, pronunţată în dosarul nr. 17255/3/2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis acţiunea formulată de reclamanta A.N.R.S.U.T. BUCUREŞTI în contradictoriu cu pârâta SC C. SA BACĂU şi a obligat pârâta la plata sumei de 600.312,06 lei, din care 555.076,58 lei penalităţi şi 45.235,48 lei majorări de întârziere.
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând penalităţi de întârziere şi majorări de întârziere, conform contractului de împrumut nr. 6 din 16 februarie 2006, motivat de faptul că pârâta nu a restituit la termen cantitatea de păcură împrumutată, penalităţile şi majorările de întârziere fiind calculate conform clauzelor contractuale. Pârâta s-a apărat invocând faptul că la data la care au început să curgă penalităţile, art. 5 alin. (3) din Legea nr. 82/1992 era modificat ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 445/2006, în noua configurare textul legal nemaiprevăzând aceste penalităţi.
Judecătorul fondului a reţinut, în raport de susţinerile părţilor că prin contractul nr. 6 din 16 februarie 2006 pârâta a împrumutat de la reclamantă o anumită cantitate de păcură ce nu a fost restituită la scadenţă, determinând calcularea penalităţilor şi majorărilor de întârziere, pretinse de reclamantă prin acţiune. Temeiul în baza cărora au fost calculate aceste sume este reprezentat de art. 9 din contract şi art. 5 alin. (3) din Legea nr. 82/1992. Judecătorul a înlăturat apărarea pârâtei în sensul că se pretind penalităţi în temeiul unui text care nu mai există deoarece la data scadenţei, reţinând că, raportat la specificul activităţii reclamantei, care asigură rezervele de stat pentru protecţia populaţiei şi a economiei naţionale, acesta ar fi afectată prin nerestituirea la termen a împrumuturilor acordate. S-a mai reţinut că excepţia de neconstituţionalitate a acestui text de lege a fost respinsă de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 757/2008.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC C. SA BACĂU, solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei apelate în sensul respingerii acţiunii reclamantei, criticile vizând reţinerea greşită de către judecătorul fondului a nelegalei calculări a penalităţilor în baza unui text de lege care, la data la care s-a efectuat acest calcul, nu mai prevedea o asemenea sancţiune. A mai invocat considerentele deciziei nr. 757/2008 pronunţată de Curtea Constituţională, precum şi faptul că legiuitorul nu a mai dorit să prevadă o asemenea sancţiune. A mai precizat faptul că în alte contracte similare de împrumut nu s-a mai prevăzut această trimitere la dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 82/1992.
Prin Decizia nr. 524 din 2 decembrie 2009 completul de apel din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins apelul declarat de pârâtă ca nefondat. În considerentele acestei decizii se reţine că la data încheierii contractului de împrumut art. 5 alin. (3) din Legea nr. 82/1992 prevedea calcularea acestor penalităţi, precum şi faptul că la data încheierii contractului Legea nr. 445/2006 nu intrase în vigoare, actul normativ fiind publicat în data de 11 decembrie 2006. Completul de apel a mai reţinut că art. 16 din contract menţionează reglementările legale sub incidenţa cărora a fost încheiat actul juridic, dispoziţiile aplicabile fiind, deci, cele prevăzute de Legea nr. 82/1992, precum şi cele ale contractului, respectiv clauza de la art. 9, neschimbată prin actele adiţionale încheiate ulterior.
Decizia pronunţată de completul de apel a fost recurată de către pârâta SC C. SA BACĂU, recurenta invocând prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a apreciat că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, respectiv contractul de împrumut şi cele 4 acte adiţionale, reţinând că pe întreaga durată e valabilitate a contractului, clauzele prevăzute la art. 9 au rămas neschimbate. Recurenta susţine că prin intrarea în vigoare a Legii nr. 445/2006, clauza contractuală a fost modificată, datorită faptului că prin actul normativ menţionat a fost modificat art. 5 alin. (3) din Legea nr. 82/1992 care menţiona sancţiunea penalităţilor de întârziere pentru nerestituirea la termen a cantităţii de păcură împrumutate. În consecinţă, apreciază că interpretarea corectă a clauzelor contractuale trebuia să ţină seama de modificările legislative intervenite pe parcursul derulării contractului.
Recurenta mai susţine că hotărârea recurată este lipsită de temei legal, fiind acordate penalităţi de întârziere în lipsa clauzei penale care să le stipuleze. Recurenta arată că prin intrarea în vigoare a Legii nr. 445/2006, înainte de naşterea dreptului de a se pretinde penalităţi nu mai operează clauza penală prevăzută de art. 9 din contract, neputând fi susţinut că textul legal la care face trimitere există şi după modificare.
Recurenta mai susţine că instanţa de apel nu a răspuns tuturor susţinerilor sale, soluţia fiind motivată pe aspecte neinvocate în cauză.
Recurenta a solicitat, în raport de aceste critici, admiterea apelului şi modificarea deciziei recurate în sensul respingerii acţiunii formulate de intimata reclamantă.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursul ca nefondat, menţionând că pentru orice modificare a contractului a fost încheiat câte un act adiţional, nici unul dintre aceste acte adiţionale neprevăzând vreo modificare a clauzei înscrisă în art. 9 din contract. Apreciază deci, că instanţele au dat o corectă interpretare atât legii aplicabile, cât şi clauzelor contractuale.
Cu privire la cea de-a doua critică, intimata arată că raportat la scopul pentru care a fost înfiinţată instituţia, ce face parte din structurile de ordine şi siguranţă publică, fiind o parte componentă a Departamentului ordine şi siguranţă publică, nerecuperarea prejudiciilor cauzate de societăţile debitoare determină o afectare a scopului pentru care instituţia a fost înfiinţată.
Nu au fost administrate probe noi în recurs.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi de apărările invocate, se apreciază că recursul nu este fondat.
Critica referitoare la greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii nu poate fi reţinută. Se reţine că atât judecătorul fondului, cât şi completul de apel au interpretat corect atât clauzele contractuale, cât şi cele 4 acte adiţionale încheiate de părţi. Se reţine că prevederile unui act juridic bilateral se interpretează în raport de voinţa exprimată a părţilor ce l-au încheiat. În consecinţă, se reţine că la data încheierii contractului, voinţa expres exprimată a părţilor a fost aceea de a se calcula penalităţi de întârziere în situaţia nerestituirii la scadenţă a cantităţii de păcură împrumutată recurentei. Această voinţă a rămas neschimbată pe toate durata contractului, actele adiţionale vizând alte modificări ale contractului iniţial, fără a se aduce atingere clauzei penale. Deci, se apreciază că părţile au considerat clauza aplicabilă. În măsura în care se dorea excluderea clauzei penale, era necesară o exprimare expresă a părţilor în cuprinsul actelor adiţionale încheiate.
Se reţine, totodată, că modificarea legislativă intervenită ulterior nu poate aduce atingere voinţei exprimate în clauzele contractuale. Faptul că legiuitorul a înţeles la un moment dat să înlăture o sancţiune din cuprinsul unei legi, nu conduce automat la modificarea unei clauze contractuale, fără să existe şi acordul părţilor în acest sens.
În lumina acestor considerente, este înlăturată susţinerea recurentei în sensul că prevederea contractuală trebuia interpretată în raport de modificarea legislativă intervenită pe parcursul desfăşurării raporturilor contractuale, fiind reţinut că exprimarea voinţei legiuitorului nu suplineşte nici nu modifică voinţa părţilor contractante.
Ca urmare a considerentelor expuse anterior, este înlăturată şi critica recurentei referitoare la lipsa de temei legal a deciziei recurate, critică ce avea la bază aceeaşi împrejurare a modificării legislative aduse Legii nr. 82/1992 prin Legea nr. 445/2006.
Totodată, este înlăturată şi critica recurentei cu privire la întemeierea soluţiei pronunţate de completul de apel pe aspecte neinvocate în calea de atac. Chiar dacă recurenta a invocat în apel faptul că la data naşterii dreptului reclamantei era în vigoare Legea nr. 445/2006, completul de apel, respingând această susţinere a consemnat că actul juridic încheiat între părţi este supus clauzelor contractuale astfel cum au fost negociate de părţi, clauze nemodificate prin actele adiţionale ulterioare. Se reţine, deci, că nu există o motivare pe aspecte neinvocate, considerentele la care face referire recurenta exprimând concluzia care a fundamentat soluţia pronunţată de completul de apel.
Pentru considerentele arătate, şi constatându-se că Decizia pronunţată de completul de apel este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C. SA BACĂU împotriva deciziei nr. 524 din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1657/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1661/2010. Comercial → |
|---|
