ICCJ. Decizia nr. 1664/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1664/2010
Dosar nr. 803/120/2009
Şedinţa publică din 11 mai 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 254 din 14 aprilie 2009, Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului B.M. şi a anulat ca netimbrată cererea reconvenţională formulată de pârâtul N.L., privind plata de daune morale.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut că, în speţă, se solicită anularea hotărârii A.G.A. nr. 1 din 30 ianuarie 2009 şi a contractului de cesiune părţi sociale nr. 1 din 30 ianuarie 2009 pentru vicierea consimţământului reclamantului prin manopere dolosive. Tribunalul a reţinut că, în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele art. 132 din Legea nr. 31/1990, republicată, dispoziţii aplicate şi societăţilor cu răspundere limitată, conform art.196 din aceeaşi lege, întrucât în hotărârea A.G.A. anexată cererii de chemare în judecată şi semnată de ambii asociaţi nu s-a consemnat vreun punct de vedere diferit din partea reclamantului care să demonstreze existenţa vreuneia dintre cele două situaţii prevăzute în art. 132 şi care-i dau dreptul să atace în justiţie hotărârea adoptată.
Totodată tribunalul a apreciat că fundamentarea acţiunii pe art. 195 din Legea nr. 31/1990, nu poate determina anularea hotărârii adoptate, întrucât prin adoptarea hotărârii se dovedeşte luarea măsurii de convocare a acesteia.
Cu privire la vicierea consimţământului reclamantului prin manopere dolosive, tribunalul a apreciat că nu au fost dovedite mijloacele dolosive care să determine anulabilitatea hotărârii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul B.M., criticând sentinţa atacată întrucât a fost dată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 195 din Legea nr. 31/1990, în speţă nefiind depus un proces-verbal al hotărârii A.G.A. care să ateste legalitatea convocării.
Prin Decizia nr. 138 din 10 noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că tribunalul a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 31/1990, republicată, în sensul că, în acţiunile în anulare a hotărârilor A.G.A., calitate procesuală activă pot avea doar asociaţii care au votat personal sau, prin mandatar, împotriva luării hotărârii respective şi au cerut să se consemneze votul lor împotrivă în procesul verbal.
De asemenea, pot avea calitate procesuală activă şi acţionarii care nu au participat la A.G.A. din orice motive.
Curtea de Apel a reţinut că reclamantul a solicitat anularea hotărârii A.G.A. întrucât în cauză nu au fost respectate dispoziţiile art. 195 din lege, care stabilesc anumite reguli privind convocarea adunării asociaţilor şi care asigură respectarea drepturilor acestora de a participa la adunările generale.
Ca atare, întrucât reclamantul a fost prezent la adunarea A.G.A. şi a semnat hotărârea alături de celălalt asociat, nu mai poate invoca încălcarea art. 195 din Legea nr. 31/1990, întrucât nulitatea relativă s-a acoperit prin prezenţa sa la adunarea generală, participarea la vot şi exprimarea acordului prin semnarea hotărârii adunării generale.
Cât priveşte vicierea consimţământului prin manopere dolosive, instanţa de apel a reţinut că, fiind o eroare provocată dolul presupune administrarea de dovezi din care să rezulte vicierea consimţământului, iar nu simple susţineri.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, apelantul-reclamant, criticând hotărârea recurată în baza motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul a arătat că, în speţă, au fost încălcate dispoziţiile art. 195 din Legea nr. 31/1990, republicată, privind convocarea adunării generale extraordinare şi adoptarea hotărârilor, întrucât în speţă nu s-a realizat convocarea prin scrisoare recomandată cu cel puţin 10 zile înainte de data ţinerii şedinţei şi nu a fost întocmit procesul-verbal al adunării A.G.A. care să ateste legala constituire a adunării generale şi susţinerile exprimate cu privire la problemele înscrise pe ordinea de zi.
Recurentul-reclamant a arătat că instanţa de apel deşi citează dispoziţiile art. 195 ca obligatorii, omite să le ia în considerare la luarea deciziei, apreciind că semnarea hotărârii de către reclamant – fără a-i cunoaşte conţinutul, echivalează cu o acceptare a acesteia.
Întrucât, în cauză, intimaţii-pârâţi nu au făcut dovada legalei convocări a adunării generale la data respectivă, în mod greşit instanţele de fond au respins cererea reclamantului de anulare a unei atare hotărâri nelegale.
Intimatul N.L. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat, ca nefondat.
Examinând motivele de nelegalitate invocate, prin raportare la probele administrate în prezenta cauză, Înalta Curte reţine că recursul declarat este nefondat, pentru urătoarele considerente:
Conform art. 195 din Legea nr. 31/1990, republicată, administratorii societăţilor cu răspundere limitată sunt obligaţi să convoace odată pe an sau ori de câte ori este necesar adunarea generală a asociaţilor, prin scrisoare recomandată transmisă asociaţilor cu cel puţin 10 zile înainte de data fixată pentru ţinerea adunării, cu indicarea datei, orei, locului de desfăşurare şi ordinii de zi.
Totodată conform art. 195 din aceeaşi lege, hotărârile A.G.A. pot fi atacate doar de asociaţii care, fie nu au participat la adunarea generală, fie au participat direct sau prin mandatar, şi au cerut să se insereze poziţia lor în procesul verbal al A.G.A.
Din interpretarea acestor texte de lege, Înalta Curte reţinut că încălcarea dispoziţiilor art. 195 din Legea nr. 31/1990, republicată atrag anulabilitatea hotărârii A.G.A. adoptată cu încălcarea procedurii de convocare, dată fiind natura interesului ocrotit - respectiv, interesul particular al asociaţilor de a participa la adunarea generală şi de a se exprima prin vot.
Ca atare, fiind vorba despre o cauză de nulitate relativă, dat fiind regimul juridic al acestei sancţiuni, absenţa convocării poate fi acoperită prin confirmare, astfel cum în mod legal au reţinut instanţele de fond. În speţă, o asemenea confirmare a fost dată prin semnarea Hotărârii A.G.A. a cărui nulitate se invocă, chiar de către partea care se prevalează de absenţa convocării, respectiv partea care nu contestă semnarea hotărârii, dar invocă obţinerea semnăturii prin manopere dolosive.
Faţă de modul în care a fost concepută şi motivată acţiunea de fond, Înalta Curte reţine că, în realitate, recurentul-reclamant a invocat ca motiv de nulitate relativă a hotărârii A.G.A. nr. 1 din 30 ianuarie 2009, atât absenţa convocării legale, lipsă constatată ca acoperită prin confirmarea hotărârii A.G.A. ca urmare a semnării acesteia de către recurent, cât şi vicierea consimţământului, prin obţinerea semnăturii pe hotărârea A.G.A. prin folosirea mijloacelor dolosive.
Înalta Curte, reţine că şi motivul de anulabilitate ca urmare a vicierii consimţământului reclamantului a fost corect respins de instanţele de fond, faţă de conţinutul art. 960 alin. (2) C. civ. care obligă partea ce invocă manoperele dolosive să le probeze în faţa instanţei de judecată în condiţiile art. 1169 raportat la principiul general de drept civil: idem est non esse et non probare.
Se mai reţine că deşi recurentul invocă şi dispoziţiile art.304 pct. 8 C. proc. civ., din dezvoltarea motivelor de recurs raportate la conţinutul deciziei atacate reiese că acestea se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul invocând greşita interpretare şi aplicare a legii de către instanţele de fond.
Cât priveşte aspectul arătat în sensul că deşi instanţa de apel a reţinut ca obligatorii dispoziţiile art. 195 din Legea nr. 31/1990, dar a omis să le aibă în vedere la adoptarea hotărârii atacate, Înalta Curte reţine că şi acest motiv de recurs este nefondat întrucât instanţa de apel a interpretat dispoziţiile art. 195 din lege ca ocrotind interesul particular al asociaţilor, astfel încât instanţa a apreciat că semnarea hotărârii A.G.A. de partea care se plânge de încălcarea art. 195 dovedeşte participarea la vot şi exprimarea acordului, determinând acoperirea cauzei de nulitate relativă.
Pentru considerentele mai sus invocate, reţinând că instanţele de fond au făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 195 din Legea nr. 31/1990, republicată, Înalta Curte, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.M. împotriva deciziei nr. 138 din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1661/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1665/2010. Comercial → |
|---|
