ICCJ. Decizia nr. 1686/2010. Comercial. Dizolvare societate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1686/2010
Dosar nr. 968/98/2008
Şedinţa publică de la 12 mai 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa, secţia civilă, sub nr. 968/98/2008, reclamanta SC S. SA Slobozia, societate aflată în faliment, a chemat în judecată pe pârâţii SC I. SA Urziceni, O.N.R.C. şi O.R.C. de pe lângă Tribunalul Ialomiţa solicitând dizolvarea societăţii pârâte şi cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că potrivit unei hotărâri judecătoreşti, respectiv sentinţa nr. 13/F din 26 ianuarie 2007 a Tribunalului Ialomiţa, devenită irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1145 din 3 iulie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a dispus anularea hotărârii A.G.A. a SC S. SA Slobozia din data de 9 noiembrie 2002, prin care se hotărâse divizarea acestei societăţi, urmată de înfiinţarea societăţii pârâte SC I. SA Slobozia.
În opinia sa, atâta timp cât prin aceeaşi hotărâre judecătorească s-a dispus şi anularea tuturor actelor subsecvente ar rezulta că înfiinţarea şi însăşi existenţa societăţii pârâte sunt afectate de nulitate, aspect ce ar atrage şi dizolvarea acesteia.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea în baza prevederilor art. 227 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
Pârâta SC I. SA Urziceni a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, susţinând în apărarea sa că anularea hotărârii A.G.A. a SC S. SA Slobozia din data de 9 noiembrie 2002 şi a tuturor actelor subsecvente nu are efect asupra existenţei societăţii pârâte, ci are efect numai în ceea ce priveşte restituirea bunurilor reclamantei, care în urma divizării au intrat în patrimoniul societăţi pârâte. Totodată, pârâta a mai susţinut că în prezenta cauză nu se regăseşte niciuna dintre condiţiile reglementate de dispoziţiile art. 227 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, condiţii ce ar putea duce la dizolvarea societăţii pârâte.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, prin sentinţa comercială nr. 238/F din data de 3 iunie 2008, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor O.N.R.C. şi O.R.C. de pe lângă Tribunalul Ialomiţa respingând acţiunea reclamantei împotriva acestora pe baza acestei excepţii şi a respins acţiunea reclamantei SC S. SA Slobozia împotriva pârâtei SC I. SA Urziceni, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a analizat cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor O.N.R.C. şi O.R.C. de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, iar pe fondul cauzei a reţinut că în sensul dispoziţiilor art. 227 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, legea sau actul constitutiv nu stabilesc ca fiind cauză de dizolvare a societăţii motivele invocate de reclamantă în cererea sa introductivă, iar situaţiile în care se poate dispune dizolvarea sunt strict reglementate de prevederile art. 227 din Legea nr. 31/1990. De asemenea, instanţa de fond a apreciat că în ceea ce priveşte anularea actelor subsecvente dispusă prin sentinţa comercială nr. 13/F din 26 ianuarie 2007 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa şi rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1145/R a Curţii de Apel Bucureşti, judecătorul cauzei a stabilit prin sentinţa dată şi efectele pe care le are asupra părţilor, anularea actelor în discuţie, în sensul că pârâta SC I. SA Urziceni este obligată să restituie reclamantei SC S. SA toate bunurile primite cu ocazia divizării acesteia.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 238 din data de 3 iunie 2008 reclamanta SC S. SA prin lichidator judiciar E.C. Ipurl Slobozia a declarat recurs, pe care instanţa de control judiciar l-a calificat ca fiind apel, considerând că cererea de dizolvare a avut în vedere prevederile art. 227 lit. g) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, respectiv dizolvarea în baza unor cauze prevăzute de lege cum ar fi nulitatea societăţii, dispoziţii ce nu au fost corect aplicate de prima instanţă.
Prin Decizia comercială nr. 522 din 13 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC S. SA prin lichidator judiciar E.C. Ipurl Slobozia, reţinându-se că prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt în cauză, şi de asemenea, că a făcut o justă aplicare a prevederilor legale.
Instanţa de apel a constatat că reclamantă nu a precizat în concret care este acea cauză legală sau statutară de natură să ducă la dizolvarea societăţii pârâte, şi că aceasta doar a făcut referire la sentinţa Tribunalului Ialomiţa nr. 13/2007 prin care s-a anulat hotărârea A.G.A. din data de 9 noiembrie 2002 şi actele subsecvente.
De asemenea, s-a reţinut că prima instanţă a stabilit în mod corect că repunerea părţilor în situaţia anterioară are în vedere restituirea de către pârâta SC I. SA a tuturor bunurilor primite de la reclamanta SC S. SA cu ocazia divizării, subliniind, totodată, şi faptul că hotărârea A.G.A. din data de 9 noiembrie 2002 a statuat asupra divizării societăţii şi asupra transferului unei părţi din patrimoniu către societatea ce se înfiinţa, respectiv SC I. SA, dar acest aspect nu constituie actul de înfiinţare a societăţii pârâte, aşa cum eronat a susţinut apelanta-reclamantă.
Totodată, din înscrisurile aflate la dosar, instanţa de apel a reţinut că la data înregistrării societăţii pârâte în registrul comerţului, capitalul social al acesteia era de 415.000.000 lei, iar la data analizării valoarea acesteia era de 299.405 lei ceea ce înseamnă că şi în situaţia restituirii către apelantă a bunurilor transmise, capitalul social actual depăşeşte cu mult valoarea minimă cerută de lege, respectiv 90.000 lei.
În termen legal, reclamanta SC S. SA prin lichidator judiciar E.C. Ipurl Slobozia a declarat recurs împotriva Deciziei comerciale nr. 522 din 13 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, criticând-o ca fiind nelegală sub aspectul prevederilor art. 304 alin. (1) pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivare, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că societatea SC S. SA prin lichidator judiciar E.C. Ipurl Slobozia nu a precizat concret cauza legală pentru care a înţeles să solicite dizolvarea societăţii, întrucât s-a indicat textul din Legea nr. 31/1990, modificată, respectiv art. 227 alin. (1) lit. g).
De asemenea, recurenta consideră că argumentul instanţelor potrivit căruia art. 227 alin. (1) lit. g) nu priveşte expres posibilitatea dizolvării, ar fi eronat de vreme ce legea a dat posibilitatea de a se solicita dizolvarea pentru „cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv”.
În opinia reclamantei, efectul nulităţii, constând şi în instituţia repunerii părţilor în situaţia anterioară, nu poate fi redus, minimalizat de către instanţă sau de către părţi la operaţiunea de restituire a bunurilor, întrucât acest efect operează absolut şi necondiţionat, neputând fi redus numai la unele dintre efectele sale. În acest context, recurenta susţine că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au apreciat că repunerea părţilor în situaţia anterioară ar privi doar restituirea către SC S. SA prin lichidator a bunurilor primite de SC I. SA ca aport la capitalul social, fără să observe că de fapt prin aceiaşi hotărâre ia fiinţă şi SC I. SA.
În apărare, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, şi, pe cale de consecinţă, menţinerea sentinţei comerciale nr. 238/F din 3 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi primită în condiţiile în care decizia atacată este amplu motivată, cuprinzând atât motivele de fapt, cât şi cele de drept care au format convingerea instanţei.
Deşi, în dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta susţine natura contradictorie a motivelor pe baza cărora îşi justifică instanţa de apel soluţia pronunţată, în speţă nu se poate reţine existenţa unor contradicţii între considerentele reţinute şi nici a unor considerente străine pricinii, ci dimpotrivă argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia instanţei.
Totodată, recurenta invocă motivul de recurs reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora „instanţa, interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia”.
În acest context, se constată că recurenta-reclamantă nu a dezvoltat argumente în susţinerea acestui motiv şi nu a indicat în ce anume constă interpretarea greşită a actului dedus judecăţii şi schimbarea naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia de către instanţă, astfel că simpla afirmaţie în acest sens nu este suficientă pentru a se admite recursul.
Criticile aduse deciziei sub aspectul prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 se dovedesc, de asemenea a fi lipsite de fundament juridic, neputând fi raportate la temeiul de drept invocat.
Se constată că instanţa de apel în mod legal şi corect a aplicat, la speţa în cauză, dispoziţiile art. 227 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
În conformitate cu prevederile art. 227 alin. (1) lit. g), societatea comercială se poate dizolva şi prin „alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv”.
Textul menţionat se referă la alte cauze prevăzute de Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale (spre exemplu: art. 10 alin. (2), art. 237, art. 238 şi altele) sau prevăzute de legi speciale (de pildă: art. 1 din Legea nr. 314/2001, art. 2 din Legea nr. 302/2005 şi altele), or reclamanta nu numai că nu a indicat în concret cauza prevăzută de lege sau de actul constitutiv de natură să ducă la dizolvarea societăţii pârâte, dar cauza de dizolvare invocată de aceasta nu se înscrie în cauzele legale indicate de art. 227 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, ea având un alt izvor juridic, şi anume o hotărâre judecătorească.
Atât în primă instanţă, cât şi în calea de atac a apelului, dar şi cea a recursului reclamanta a adus în discuţie sentinţa nr. 13/2007 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa prin care s-a anulat hotărârea A.G.A. din 9 noiembrie 2002 şi actele subsecvente considerând că această nulitate ar atrage dizolvarea societăţii dat fiind faptul că hotărârea A.G.A. din 9 noiembrie 2002 privea apobarea divizării SC S. SA şi aprobarea actului constitutiv al societăţii nou înfiinţate, respectiv SC I. SA.
De asemenea, critica recurentei potrivit căreia instanţa de apel ar fi aplicat greşit dispoziţiile legii cu privire la momentul analizării majorării capitalului social, întrucât la data de 26 ianuarie 2007 era pronunţată sentinţa nr. 13/F prin care de dispunea anularea hotărârii A.G.A. din 9 noiembrie 2002, iar majorarea capitalului social a avut loc după 11 luni, respectiv la data de 24 decembrie 2007, reclamanta considerând că astfel instanţa de control judiciar ar fi încălcat principiul „quod nullum est, nullum producit effectum”, este nefondată.
Instanţa de apel în mod judicios a apreciat că urmare a hotărârii acţionarilor nr. 12 din 24 decembrie 2007 capitalul social a fost majorat, iar în situaţia restituirii către apelantă a bunurilor transmise în baza sentinţei nr. 13/F/2007 capitalul social al SC I. SA ar depăşi cu mult valoarea minimă legală, întrucât cadrul legislativ al societăţilor comerciale permite şi chiar impune în anumite situaţii, completarea, respectiv majorarea capitalului social pe parcursul funcţionării societăţii comerciale pe acţiuni, în caz contrar putând fi incidentă chiar sancţiunea prevăzută de dispoziţiilor art. 237 alin. (1) lit. d). În acest context, se constată justa analizare de către instanţa de apel în ceea ce priveşte majorarea capitalului social hotărâtă de acţionarii SC I. SA la momentul la care acest aspect ar fi putut reprezenta o cauză de dizolvare, iar nu la momentul la care se face referire în cerere, aşa cum consideră recurenta.
De asemenea, în mod corect instanţa de apel a reţinut faptul că hotărârea A.G.A. a SC S. SA din data de 9 noiembrie 2002 ce a statuat asupra divizării societăţii, precum şi a transferului unei părţi din patrimoniu către societatea ce se înfiinţa, respectiv SC I. SA, nu constituia prin ea însăşi actul de înfiinţare al societăţii pârâte, aceasta deoarece condiţiile cerute de lege în vederea înmatriculării acestei societăţi care lua fiinţă în urma divizării unei alte societăţi, respectiv a SC S. SA, au fost pe deplin verificate la momentul înmatricularii societăţii pârâte în registrul comerţului.
În ceea ce priveşte excepţia nemotivării sentinţei sub aspectul dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5, invocată de reclamantă, se reţine că aceasta nu poate fi analizată în calea de atac a recursului, în această etapă putând fi interpretate dispoziţiile textului menţionat numai cu referire la hotărârea recurată, respectiv decizia pronunţată de instanţa de apel.
Pentru toate argumentele de fapt şi de drept care preced, recursul reclamantei este nefondat şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, menţinându-se hotărârea instanţei de apel, ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S. SA Slobozia prin Lichidator Judiciar E.C. Ipurl Slobozia împotriva Deciziei comerciale nr. 522 din 13 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1639/2010. Comercial. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 1689/2010. Comercial. Rezoluţiune contract.... → |
|---|
