ICCJ. Decizia nr. 1872/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1872/2010
Dosar nr. 7103/1/2009
Şedinţa publică de la 21 mai 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I - Hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauză în primă instanţă şi în apel.
1. - Prin sentinţa comercială nr. 890/ COM din data de 3 mai 2007, Tribunalul Bihor, secţia comercială şi contencios administrativ, a admis acţiunea comercială formulată de reclamanta SC M.T. SA Bucureşti în contradictoriu cu pârâtele SC Î. SA Oradea şi SC S.I. SA Oradea după cum urmează: a stabilit că intenţia reală a părţilor la încheierea Contractului de societate al SC S.I. SA autentificat sub nr. 21860 din 28 august 1992 a fost ca pârâta SC Î. SA să aducă aport în natură, ce va deveni proprietatea noii societăţi, bunurile civile şi industriale menţionate în anexa nr. 2 la contract, precum şi terenul aferent corespunzător anexei 3 la contract, iar în schimbul aportului în natură părţile au convenit ca SC Î. SA să dobândească un număr de 188.000 acţiuni normative, reprezentând 47 % din capitalul social; a fost obligată pârâta SC Î. SA să intabuleze terenul de sub construcţii în suprafaţă de 49.203 mp înscris în CF 76315 la 76332, în favoarea pârâtei SC S.I. SA cu titlu de aport în natură, iar în caz de refuz a fost autorizată reclamanta să facă formele de intabulare pe cheltuielile pârâtei SC Î. SA.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a respins, ca nefondate, apărările pârâtei SC Î. SA cu privire la lipsa calităţii procesual active a reclamantei şi a inadmisibilităţii acţiunii în constatare întemeiată pe art. 111 C. proc. civ., reţinând că reclamanta prin acte de cesiune succesive de acţiuni de la societăţile străine fondatoare ale SC S.I. SA, a devenit succesoare în drepturi a societăţilor fondatoare cu excepţia SC Î. SA, astfel că în calitate de acţionar deţine un număr de 354.368 acţiuni având cu o participare la capitalul social de 64,9 % având şi calitatea de creditoare în raport cu pârâta SC S.I. SA.
În ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii în constatare prima instanţă a apreciat ca reclamanta a formulat o acţiune cu obiect complex, în constatare, dar şi în realizare, în ce priveşte capătul doi de cerere.
Examinând art. 4 pct. 4 din contractul de societate încheiat la data de 28 august 1992 potrivit cu care SC Î. SA pune la dispoziţia societăţii nou înfiinţate terenul aferent capacităţilor de producţie aduse ca aport în natură, urmând ca în termen de 6 luni de la data la care va obţine titlul de proprietate asupra terenului să se facă evaluarea terenului şi cuprinderea acestuia în capitalul social al noii societăţi, cu drept de proprietate, tribunalul a apreciat că voinţa reală a părţilor la data consimţirii actului constitutiv al societăţii SC S.I. SA a fost ca SC Î. SA să aducă ca aport în natură însuşi dreptul de proprietate asupra terenului aferent capacităţilor de producţie, momentul evaluării terenului şi cuprinderea lui în capitalul social fiind stabilit în mod expres, în termen de 6 luni de la obţinerea titlului de proprietate asupra terenului.
Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat ce a fost unită cu fondul cauzei, tribunalul a constatat că procesele anterioare în legătură cu care s-a invocat excepţia, respectiv decizia nr. 498 din 24 octombrie 2000 a Curţii de Apel Oradea irevocabilă prin decizia nr. 6447 din 1 noiembrie 2002 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au avut un alt obiect, şi prin urmare nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi impusă de dispoziţiile art. 1201 C. civ. şi art. 163 C. proc. civ.
2. Împotriva sentinţei comerciale nr. 890 din 3 mai 2007 şi a încheierii din 29 martie 2007 prin care tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii a declarat apel pârâta SC Î. SA, la data formulării apelului 29 iunie 2007, pârâta intimată SC S.I. SA se află în insolvenţă, fiind citată prin administratorul judiciar desemnat în această procedură.
În cursul judecării apelului, respectiv la termenul din 16 iunie 2009 instanţa de apel a constatat că prin actul de vânzare-cumpărare de acţiuni intervenit între SC Î. SA în calitate de vânzător şi SC D. SRL în calitate de cumpărător, a operat şi o transmisiune convenţională a calităţii procesuale a SC Î. SA către SC D. SRL în baza art. 1.4.3 din contract, aceasta din urmă societate fiind introdusă în cauză.
Prin decizia nr. 67/ C din 30 iunie 2009, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de pârâta SC Î. SA şi continuat de SC D. AM SRL, a schimbat în tot sentinţa fondului, în sensul admiterii autorităţii de lucru judecat şi a respins în consecinţă acţiunea introductivă formulată de reclamanta în temeiul acestei excepţii.
Instanţa de apel a reţinut incidenţa autorităţii de lucru judecat raportat la decizia nr. 498/AC/2000 a Curţii de Apel Oradea rămasă irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei nr. 6447/2002 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Analizând tripla identitate impusă de dispoziţiile art. 1201 C. civ., instanţa de apel constată că sub aspectul identităţii de părţi deşi reclamanta SC M.T. SA nu a fost parte în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. 8044/1999 finalizat prin decizia nr. 498/2000, litigiu care s-a purtat între SC S.I. SA în calitate de reclamanta şi SC Î. SA, în calitate de pârâtă, în prezenta cauză reclamanta SC M.T. SA acţionează în calitate de creditor al debitoarei sale SC S.I. SA, în temeiul art. 974 C. civ., iar identitatea de părţi, în sensul art. 1201 C. civ., presupune identitatea juridică a acestora şi nu identitatea fizică, sub acest aspect, puterea de lucru judecat îi vizează şi pe creditorii chirografari ai părţilor, care, având un drept de gaj general asupra bunurilor din patrimoniul debitorului lor, sunt reprezentaţi de aceasta.
În ce priveşte identitatea de obiect şi cauză, instanţa de apel constată că şi aceste condiţii sunt îndeplinite, chiar dacă obiectul nu este formulat identic în cele două acţiuni, scopul urmărit de reclamanta este acelaşi, respectiv obţinerea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcţiilor, în suprafaţă de 49.203 mp, în patrimoniul SC S.I. SA.
În acest sens instanţa reţine că prin decizia nr. 498/2000 confirmată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit irevocabil asupra interpretării contractului de societate al SC S.I. SA şi asupra aportului adus la constituirea societăţii de SC Î. SA, respectiv dreptul de folosinţă asupra terenului de 49.203 mp, aspecte care nu mai pot fi repuse în discuţie faţă de dispoziţiile art. 1201 C. civ.
II - Recursul.
Împotriva deciziei nr. 67 /2009 a instanţei de apel, reclamanta SC M.T. SA a declarat recurs la data de 11 august 2009, în termen legal, solicitând casarea hotărârii, urmare respingerii excepţiei autorităţii de lucru judecat şi trimiterea cauzei instanţei de apel în vederea soluţionării pe fond a apelului.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că decizia recurată a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea pronunţată fiind lipsită de temei legal.
În argumentarea criticilor de nelegalitate recurenta a arătat sub un prim aspect că instanţa de apel nu a ţinut seama în prezenta cauză de puterea de lucru judecat conferită de sentinţa comercială nr. 355/COM/2002 irevocabilă prin decizia nr. 459/C/2002 a Curţii de Apel Oradea, ca instanţă de recurs, prin care s-a stabilit că aportul pârâtei SC Î. SA corespunzător cotei de participare de 47 % îl constituie bunurile civile şi industriale aduse în proprietatea societăţii la constituire, inclusiv terenul liber în suprafaţă de 29.352 mp.
Potrivit recurentei, principiul autorităţii de lucru judecat nu împiedică numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceiaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerea între cele două hotărâri judecătoreşti, respectiv infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre definitivă printr-o altă hotărâre definitivă.
Arată recurenta că între cele două cauze, respectiv litigiul finalizat prin sentinţa comercială nr. 355/2002 şi prezentul litigiu există identitate de părţi şi de cauză şi chiar dacă obiectul cererii nu este identic deoarece priveşte suprafaţa de 29352 mp teren liber puterea de lucru judecat se impune şi în prezenta cauză sub aspectul obligativităţii celor dezlegate.
Cu referire la autoritatea de lucru judecat în raport de decizia nr. 498/AC/2000 a Curţii de Apel Oradea devenită irevocabilă prin respingerea recursului, reţinută prin decizia pronunţată în prezenta cauză de instanţa de apel, recurenta arată că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile autorităţii de lucru judecat, obiectul celor două acţiuni fiind diferit.
Prin acţiunea finalizată prin decizia nr. 498/2000 reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să-i transmită aportul la capitalul social asupra terenului de 49.203 mp, dreptul subiectiv dedus judecăţii fiind un drept de creanţă, iar în prezenta cauză, obiectul acţiunii întemeiate pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., vizează constatarea respectiv stabilirea intenţiei reale a părţilor la încheierea Contractului de societate, ceea ce impune concluzia că pretenţiile deduse judecăţii prin cele două litigii sunt diferite, după cum şi fundamentul raportului juridic dedus judecăţii este diferit.
În continuarea expunerii, recurenta arată că în prezentul litigiu cauza o constituie dispoziţiile art. 111 şi ale art. 969 C. civ., iar pentru capătul de cerere privind intabularea dispoziţiilor Legii nr. 7/1996. Aşadar, susţine recurenta, pretenţiile deduse judecăţii în cadrul celor două litigii sunt diferite, concluzie care este întărită şi de dispozitivul deciziei nr. 498/A-C/2000 care nu conţine nicio referire la interpretarea dispoziţiilor art. 4 pct. 4 din contractul de societate.
Concluzionând, recurenta solicită admiterea prezentului recurs, casarea deciziei nr. 67/C/2009, respingerea autorităţii de lucru judecat, ca neîntemeiată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel care să aibă în vedere puterea de lucru judecat a sentinţei nr. 355/2002 a Tribunalului Bihor.
Prin întâmpinarea depusă la data de 15 februarie 2010 intimata SC D. AM SRL a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză arătând că transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 49.203 mp conform art. 4.4 din contractul de societate a fost dezlegată de instanţele de judecată care au statuat prin decizia nr. 498/2000 irevocabilă prin decizia nr. 6447 din 1 noiembrie 2003 că la constituirea societăţii aportul asociatului SC Î. SA a constatat în dreptul de folosinţă asupra terenurilor.
Asupra recursului.
Prima chestiune de drept pusă în discuţie de recurentă priveşte aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat în sensul obligativităţii celor statuate prin sentinţa comercială nr. 355/COM/2002 devenită irevocabilă prin decizia nr. 459/C/2002 a Curţii de Apel Oradea prin care s-a constatat că reclamanta SC S.I. SA a dobândit dreptul de proprietate cu titlu de aport la capital în natură asupra terenului în suprafaţă de 29.506 mp compus din alei betonate şi zone verzi.
În opinia Curţii obligativitatea celor statuate prin sentinţa nr. 355/2002 nu se impune cu putere de lucru judecat deoarece de principiu este lucru judecat ori de câte ori judecata a tranşat o chestiune disputată de părţi şi care nu mai poate fi repusă în discuţie potrivit regulii res judecata pro veritate habitur.
În alte cuvinte este indispensabil ca cea de-a doua cerere să fie incompatibilă în sensul că nu poate coexista cu chestiunea tranşată în prima judecată, chiar dacă nu există o identitate perfectă în ce priveşte obiectul celor două cereri.
Or, chestiunea tranşată prin sentinţa nr. 355/2002 a privit dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de teren 29.506 mp compus din alei betonate şi spaţii verzi, necesar desfăşurării activităţii comerciale, în legătură cu care instanţa a constatat că se cuvin societăţii în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 331/1992 şi H.G. nr. 964/1998, având acelaşi regim juridic cu capacităţile de producţie aduse ca aport.
În prezenta cauză reclamanta a solicitat în cadrul unei acţiuni cu un obiect complex, în constatare şi în realizare, stabilirea voinţei părţilor la încheierea contractului de societate şi obligarea pârâtei să intabuleze dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 49203 mp de sub construcţiile civile şi industriale aportate, atât obiectul cât şi temeiul juridic invocat fiind diferite.
Din verificarea sentinţei nr. 355 nu rezultă nici un element care să impună concluzia că raportul dedus judecăţii prin prezenta acţiune este identic cu cel soluţionat anterior sau este explicit sau chiar implicit cuprins în prima judecată şi prin urmare se impune cu putere de lucru judecat.
Chiar dacă în ambele litigii argumentele părţilor au vizat şi actul constitutiv la contractul de societate, autoritatea de lucru judecat nu protejează decât ceea ce a făcut obiectul procesului.
Or, prin sentinţa nr. 355/2002 nu s-a statuat expres asupra intenţiei părţilor la încheierea contractului de societate deoarece nu acesta a fost obiectul dedus judecăţii.
Că este aşa, rezultă indubitabil din faptul că recurenta reclamantă este cea care a promovat acţiunea ce face obiectul prezentului dosar prin care solicită in terminis să se stabilească intenţia reală a părţilor la încheierea contractului de societate în raport de cele menţionate în art. 4.4 din contract.
Concluzionând pe acest prim aspect, Curtea constată că nu există putere de lucru judecat în raport de sentinţa nr. 355/2002 obiectul şi cauza acţiunii fiind diferite de cele dezlegate prin prezentul dosar.
Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de decizia nr. 498/AC/2000 a Curţii de Apel Oradea, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 6447/2002 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie excepţia admisă prin hotărârea recurată, criticile recurentei sunt de asemenea nefondate.
Verificând elementele constitutive ale autorităţii de lucru judecat în sensul art. 1201 C. civ., rezultă incontestabil că atât prin acţiunea finalizată prin decizia nr. 6447/2002 cât şi prin prezenta cauză reclamanta recurentă a urmărit constatarea şi intabularea dreptului de proprietate asupra aceleiaşi suprafeţe de teren de 49.203 mp ca efect al aportului la capitalul social adus de pârâta SC Î. SA la data constituirii societăţii.
Or, această chestiune a fost irevocabil dezlegată prin decizia nr. 498/2000 rămasă irevocabilă, considerentele decisive din cuprinsul celor două hotărâri judecătoreşti, cu caracter obiectiv pe care instanţele îşi întemeiază soluţia impun cu forţa evidenţei această concluzie.
În explicitarea soluţiei de respingere a acţiunii, ca neîntemeiate prin decizia nr. 498/2000, instanţele au avut în vedere prevederile art. 4.4 raportat la art. 6.2 din contractul de societate; statuând că la constituirea societăţii pârâte a adus ca aport numai dreptul de folosinţă asupra terenurilor aferente construcţiilor, iar acţiunile alocate pârâtei sunt acoperite integral cu valoarea aportului vărsat la constituire.
Din examinarea celor două cauze Curtea observă că există o identitate perfectă de obiect înţelegând prin aceasta dreptul care a fost dedus judecăţii respectiv dreptul asupra suprafeţei de teren de 49203 mp aferent bunurilor aportate, cu alte cuvinte beneficiul juridic reclamat în cele două litigii este identic deoarece în acţiuni le privitoare la drepturile reale identitatea obiectului se determină după natura dreptului pretins şi după lucrul asupra căruia poartă, în ambele dosare judecata a vizat dreptul asupra suprafeţei de 49203 mp.
În ce priveşte cauza acţiunilor se invocă acelaşi raport juridic generator al dreptului pretins, respectiv contractul de societate în temeiul căruia pârâta s-a obligat să aporteze dreptul de folosinţă asupra terenurilor aferente bunurilor aşa cum s-a statuat irevocabil în prima judecată.
În acest sens, în cuprinsul deciziei nr. 6447/2002 se reţine expres că, art. 4.4 din actul constitutiv menţionează că SC Î. SA pune la dispoziţia societăţii noi, terenurile aferente capacităţilor de producţie aduse ca aport acordând dreptul de folosinţă.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefundat, constatând că decizia atacată nu este susceptibilă de critică, excepţie autorităţii de lucru judecat, excepţie de ordine publică statuată legal de instanţă împiedică judecarea din nou a ceea ce s-a tranşat irevocabil în judecata anterioară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.T. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 67/C/2009-A din 30 iunie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1869/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1873/2010. Comercial → |
|---|
