ICCJ. Decizia nr. 1711/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1711/2010
Dosar nr. 28593/3/2008
Şedinţa publică de la 13 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 24 iulie 2008 reclamanta SC E.E.P. SA, Istanbul, cheamă în judecată pe pârâta SC A. SA, Bucureşti solicitând instanţei să oblige pârâta la plata sumei de 53.756 euro, respectiv 193.876,39 lei, reprezentând contravaloarea facturilor datorată de aceasta în urma comenzilor emise de pârâtă pentru serviciile de expertiză prestate la navele A. - suma de 2.245 euro, M.A. - suma de 6.832 euro, B. - suma de 14.801 euro, B.1 - suma de 3.821 euro (metallurgical test), M. - suma de 16.898 euro, A.M. - suma de 2.446 euro, K.E. - suma de 3.617 euro, E.B. - suma de 3.096 euro, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 12004 din 10 noiembrie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge acţiunea reclamantei ca rămasă fără obiect, cu 5.124,75 lei şi 5.300 euro, contravaloare în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei, reţinând, în acest sens, pe de o parte, că pârâta a achitat în totalitate debitul datorat şi, pe de altă parte, că, deşi pârâta a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantei, ea era de drept în întârziere - ca debitor în materie comercială, conform dispoziţiilor art. 1079 alin. (2) C. civ. coroborat cu art. 43 C. com., fiind incidente prevederile art. 275 C. proc. civ.
Prin decizia comercială nr. 160 din 26 martie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă împotriva deciziei primei instanţe, reţinând că cererea reclamantei nu reprezintă o simplă acţiune, ci o cerere cu profunde implicaţii patrimoniale, complexitatea cauzei asupra căreia s-a aplecat avocatul ales al reclamantei fiind evidentă, atât în raport de obiectul pricinii cât şi de valoarea acesteia, complexitatea neputându-se examina în raport de modul de soluţionare a cauzei şi nici de numărul termenelor acordate de instanţă, ci în raport de obiectul pricinii şi de toate activităţile necesare în mod normal a fi desfăşurate de apărătorul ales pentru examinarea legislaţiei în materie, a înscrisurilor, a raporturilor juridice dintre părţile în litigiu, a probatoriilor şi, nu în ultimul rând, de concretizarea apărării, instanţa de fond cuantificând efortul apărătorului reclamantei atât în faţa instanţei, cât şi în afara ei, pentru pregătirea apărării şi stabilind corect onorariul de avocat în limita unui cuantum rezonabil de 5.300 euro, acesta reprezentând un procent uzual în materie comercială de 10% din valoarea ce ar fi afectat patrimoniul reclamantei ca urmare a respingerii acţiunii, respectând atât dispoziţiile art. 132 din Statutul profesiei de avocat, cât şi ale art. 275 C. proc. civ.
Împotriva deciziei de mai sus pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate şi, pe fond, desfiinţarea în parte a sentinţei primei instanţe în sensul micşorării onorariului de avocat.
În susţinerea recursului său recurenta critică instanţa de apel pentru greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., faţă de gradul de complexitate relativ redus al cauzei, de faptul că în speţă au fost acordate doar două termene şi aceasta pentru că instanţa de fond, la primul termen, a solicitat reclamantei intimate depunerea la dosar a traducerii în limba română a înscrisurilor utilizate, precum şi pentru motivarea străină de natura pricinii cuprinsă în decizia recurată şi pentru motivele contradictorii conţinute de aceasta, instanţa de control judiciar raportându-se la onorarii de avocat uzuale în materie comercială şi la specificitatea pârâtei recurente ca societate de asigurări şi nu la gradul real de dificultate ridicat de cauza şi la munca efectiv îndeplinită de avocat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata reclamantă solicită respingerea recursului pârâtei ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Examinând recursul pârâtei prin prisma motivelor de nelegalitate invocate se constată că acesta este fondat.
Se constată, în acest sens, că instanţa de apel, confirmând soluţia primei instanţe, a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. nereducând cuantumul onorariului de avocat, solicitat şi acordat, faţă de reala complexitate a cauzei în care avocatul - angajat pentru redactare acţiune şi reprezentare reclamantă, aşa cum rezultă din împuternicirea avocaţială depusă la dosar (f. 14 dosar de fond), - a redactat o acţiune de două pagini, a depus la primul termen din 29 septembrie 2008 traducerea în limba română a înscrisurilor invocate, efectuate de un traducător autorizat, R.S., (filele 31-38 dosar de fond) şi a cerut acordarea unui termen pentru a lua cunoştinţă de întâmpinare şi înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă prin care aceasta dovedea achitarea debitului în întregime anterior datei de 29 septembrie 2008, a redactat concluzii scrise de două pagini pe care le-a susţinut la termenul de dezbatere a cauzei, din 10 noiembrie 2008, solicitând un onorariu de avocat de 5.300 euro, deşi prin contractul de asistenţă juridică din 10 iunie 2008, încheiat cu reclamanta, se convenise un onorariu de 1.000 euro fără TVA (filele 79, 80 dosar de fond), încasat la data de 2 iulie 2008 (fila 51 dosar de fond). Cum în contractul de asistenţă juridică menţionat s-a convenit şi un onorariu de succes de 8% fără TVA, calculat la valoarea sumei de bani recuperate în favoarea clientului, care urma a fi achitat numai în situaţia recuperării sumelor de bani datorate clientului (art. 2), iar sentinţa primei instanţe este pronunţată la 10 noiembrie 2008, suma de 4.300 euro încasată de avocat la 17 septembrie 2008 (fila 52 dosar de fond) nu este dovedită a fi raportată la cauza de faţă, aspect ignorat de instanţa de fond şi necorectat nici de instanţa de apel, cu atât mai mult cu cât onorariul de succes nu se poate recupera de la partea căzută în pretenţii, acesta fiind suportat de reprezentat.
Mai mult, în loc să analizeze gradul real de complexitate a cauzei pentru a aprecia - cenzurând soluţia primei instanţe - dacă în speţă s-ar fi impus aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de apel face doar referire la „onorariile uzuale” practicate în materie comercială, astfel că şi criticile întemeiate de recurentă pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se dovedesc a fi întemeiate şi urmează a fi admise.
Astfel fiind, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., recursul recurentei pârâte urmează a fi admis, decizia recurată urmează a fi modificată în sensul că urmează a fi admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe care urmează a fi schimbată în parte, în sensul că pârâta urmează a fi obligată la plata de cheltuieli de judecată cu titlu de onorariu de avocat către reclamantă 1.000 euro, echivalentul în lei, în loc de 5.300 euro, cum a acordat eronat prima instanţă, celelalte dispoziţii ale sentinţei urmând a fi menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC A.R.A. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 160 din 26 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat de aceeaşi parte împotriva sentinţei comerciale nr. 12004 din 10 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o schimbă în parte şi obligă pârâta la plata sumei de 1.000 euro în echivalent în lei, cheltuieli de judecată cu titlul de onorariu de avocat, în loc de 5.300 euro.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1710/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1712/2010. Comercial → |
|---|
