ICCJ. Decizia nr. 1715/2010. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1715/2010
Dosar nr. 1390/272/2007
Şedinţa publică de la 13 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 708/CA/2009 din 24 martie 2009 Tribunalul Hunedoara, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea principală formulată şi precizată de reclamanta G.M.M., precum şi cererea reconvenţională precizată de reclamanta reconvenţională SC A.G. SA Orăştie, constatând încetat contractul de construire şi obligaţia de plata daunelor cominatorii stabilite prin sentinţa civilă nr. 1850/1998 a Judecătoriei Orăştie.
A obligat-o pe pârâta SC A.G. SA Orăştie să plătească reclamantei G.M.M. suma de 67.000 euro sau contravaloarea în lei la data executării hotărârii a unui apartament similar cu cel contractat de reclamantă şi achitat integral de către aceasta, a obligat-o pe pârâta-reconvenţională G.M.M. să plătească reclamantei reconvenţionale SC A.G. SA Orăştie suma de 73.437,62 lei reprezentând contravaloarea actualizată a daunelor cominatorii încasate, actualizată de rata inflaţiei.
A respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC A.G. SA Orăştie şi acţiunea reclamantei G.M.M. împotriva pârâtelor Primăria Municipiului Oraştie şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara şi a obligat-o pe pârâta SC A.G. SA Orăştie să plătească statului suma de 7.340 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru după compensarea parţială a cheltuielilor de judecată.
Apelul declarat de pârâta SC A.G. SA Orăştie a fost respins de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, prin Decizia comercială nr. 94/A/2009 din 6 noiembrie 2009, conform căreia a fost obligată apelantă să-i plătească intimatei suma de 24 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii SC A.G. SA Orăştie a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Întrucât în cauză a fost invocată excepţia tardivităţii recursului, conform art. 137 C. proc. civ. potrivit căruia instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi a celor de fond care fac de prisos cercetarea în contra pricinii, Curtea, luând în discuţie această excepţie, constată că recursul a fost declarat la data de 5 ianuarie 2010 iar comunicarea hotărârii atacate i-a fost făcută la data de 17 decembrie 2009 (fila 36 dosar apel), astfel că declararea recursului s-a făcut cu depăşirea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 301 C. proc. civ. potrivit cărora termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, situaţie faţă de care recursul urmează a se respinge ca tardiv formulat .
Având în vedere că intimata G.M.M. a solicitat cheltuieli de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. potrivit cărora „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată” şi faţă de înscrisurile aflate la filele 55-58 din dosarul cauzei, Curtea va admite cererea acesteia privind acordarea cheltuielilor de judecată urmând a o obliga pe recurenta pârâtă la plata sumei de 243,65 lei cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A.G. SA Orăştie împotriva Deciziei comerciale nr. 94/A/2009 din 6 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca tardiv formulat.
Obligă pe recurenta pârâtă să plătească intimatei reclamante G.M.M. suma de 243,65 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1714/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1716/2010. Comercial → |
---|