ICCJ. Decizia nr. 1749/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1749/2010
Dosar nr. 3862/120/200.
Şedinţa publică din 18 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC E. SRL TÂRGOVIŞTE a chemat în judecată pe pârâtele SC C. SA ANINOASA şi SC C.I.E.F.P. E.P.G.C. SRL TÂRGOVIŞTE, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută a licitaţiei din data de 4 mai 2004 şi a procesului verbal de adjudecare; să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare înregistrat sub nr. 8171 din 31 decembrie 2004 ca urmare a admiterii primului capăt al acţiunii; pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare între reclamantă şi SC C. SA, conform hotărârii Consiliului de Administraţie al pârâtei din 15 decembrie 2005.
La data de 25 iulie 2007, reclamanta a mai formulat o cerere de chemare în judecată împotriva pârâtei SC C. SA ANINOASA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 596.190 lei, reprezentând preţul vânzării imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare sub nr. 7312 din 30 decembrie 2005.
Ulterior, la data de 26 octombrie 2007, reclamanta a formulat cerere de restrângere a acţiunii, în sensul că renunţă la capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a licitaţiei din data de 4 mai 2004 şi a procesului verbal de adjudecare.
În şedinţa din 9 noiembrie 2007, instanţa a dispus conexarea celor două dosare, având în vedere că între acestea există o strânsă legătură în ceea ce priveşte obiectul, părţile şi cauza litigiului dedusă judecăţii.
Prin sentinţa nr. 1035 din 17 octombrie 2008, Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea reclamantei, a obligat pârâta SC C. SA la restituirea sumei de 778.859 lei, reprezentând preţul vânzării actualizat, la care s-a adăugat dobânda legală, a luat act că reclamanta a renunţat la capătul de cerere privind nulitatea licitaţiei din data de 4 mai 2005, a respins capetele de cerere privind constatarea nulităţii absolute a precontractului de vânzare-cumpărare nr. 8171 din 31 decembrie 2004 şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare şi a obligat pârâta SC C. SA, la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că la data de 4 mai 2004, pârâta SC C. SA a organizat o licitaţie, în vederea vânzării unităţii nr. 1 din Târgovişte, adjudecatară fiind SC C.I.E.F.P.I.E.G. C.Y. SRL TÂRGOVIŞTE, iar din cauza nerespectării obligaţiilor asumate prin Regulamentul de licitaţie, respectiv neplata preţului, SC C. SA a considerat nulă licitaţia şi a vândut bunul către SC E. SRL TÂRGOVIŞTE, încheindu-se contractul de vânzare-cumpărare nr. 7312 din 30 decembrie 2005, preţul fiind plătit integral, conform OP nr. 923 şi 924 din 23 decembrie 2005.
Ulterior, pârâta SC C.I.E.F.P.I.E.G. C.Y. SRL TÂRGOVIŞTE a solicitat anularea acestui contract de vânzare-cumpărare, acţiunea fiind admisă, situaţie faţă de care tribunalul a apreciat că părţile trebuie repuse în situaţia anterioară, respectiv reclamanta să-şi primească preţul actualizat cu rata inflaţiei, sumă la care se adaugă dobânda legală prevăzută de OG nr. 9/2000, cuantumul total al pretenţiilor fiind de 779.859 lei. Faţă de renunţarea reclamantei la capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a licitaţiei din 4 mai 2004 şi a procesului-verbal de adjudecare, instanţa a reţinut că implicit, aceasta a renunţat şi la constatarea nulităţii precontractului de vânzare-cumpărare înregistrat sub nr. 8171 din 31 decembrie 2004 încheiat între cele două pârâte.
Cu privire la capătul de cerere privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare între reclamantă şi pârâta SC C. SA, acesta a fost respins, având în vedere Decizia nr. 2514 din 22 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamantă şi pârâta SC C. SA, cu privire la imobilul în litigiu, astfel că reclamanta este îndreptăţită numai la repunerea în situaţia anterioară, respectiv plata preţului şi a cheltuielilor vânzării, actualizate, la care se adaugă dobânda legală.
Sentinţa primei instanţei a fost apelată de către pârâta SC C. SA ANINOASA, iar prin Decizia nr. 136 din 6 noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa, în sensul reducerii cuantumului sumei la care a fost obligată pârâta, de la 778.859 lei, la 665.883,94 lei, reprezentând 501.000 lei preţul imobilului, 122.436,94 lei dobândă legală aferentă pentru perioada 1 ianuarie 2006-31 august 2008, 36.362 lei cheltuieli de vânzare şi 6.085 lei dobânda legală aferentă acestei sume până la data de 31 august 2008.
În argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că urmare a constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanta SC E. SRL TÂRGOVIŞTE şi pârâta SC C. SA ANINOASA, potrivit principiului restitutio in integrum, pârâta are obligaţia restituirii către reclamantă, atât a preţului achitat, cât şi a cheltuielilor efectuate în vederea perfectării actului de vânzare-cumpărare, respectiv sumele de 501.000 lei şi 36.362 lei.
A mai reţinut instanţa că potrivit dispoziţiilor art.1088 C. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 43 C. com., pârâta este de drept în întârziere de la data naşterii obligaţiei de restituire a preţului şi cheltuielilor aferente vânzării, astfel că aceasta datorează şi dobânzile legale pentru perioada 1 ianuarie 2006-31 august 2008. S-a constatat că în mod eronat a dispus tribunalul, obligarea pârâtei la plata preţului actualizat în funcţie de rata inflaţiei, dar şi a dobânzilor legale calculate la preţul actualizat, având în vedere dispoziţiile legale sus-menţionate, consecinţa neexecutării unei obligaţii băneşti, fiind obligarea la plata de despăgubiri moratorii, sub forma dobânzilor legale.
Împotriva deciziei nr. 136 din 6 noiembrie 2009, a declarat recurs reclamanta SC E. SRL TÂRGOVIŞTE, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul acordării sumei de 712.598 lei, calculată până la data de 30 aprilie 2009.
În argumentarea motivelor de recurs, recurenta a susţinut în esenţă că, soluţia instanţei de apel este nelegală, cu privire la cuantumul dobânzii legale, având în vedere că deşi a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data achitării preţului, până la data restituirii integrale, instanţa a acordat dobânda doar pentru perioada 1 ianuarie 2006-31 august 2008. A susţinut recurenta că instanţa nu şi-a motivat soluţia cu privire la perioada pentru care a dispus obligarea pârâtei la plata dobânzii, având în vedere că prin raportul de expertiză, dobânda a fost calculată până la data de 30 aprilie 2009. Motivaţia instanţei este lacunară, în sensul că, deşi au fost formulate obiecţiuni la raportul de expertiză, acestea nu sunt menţionate în considerentele deciziei, instanţa nemotivând în fapt şi în drept admiterea acestora şi raportarea la data de 31 august 2008 pentru calculul dobânzii.
A mai susţinut recurenta că există o contradicţie între considerentele deciziei şi dispozitivul acesteia, având în vedere că deşi se menţionează că este îndreptăţită la o restitutio in integrum, prin pronunţarea soluţiei, se realizează în fapt o restitutio in partem.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nelegalitatea hotărârii atunci când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii.
Analizând criticile formulate, prin prisma dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., se constată că instanţa de control judiciar a răspuns în fapt şi în drept susţinerilor şi apărărilor părţilor, iar argumentele reţinute din probele examinate, au condus în mod logic la soluţia din dispozitiv.
Astfel, se constată că instanţa a argumentat corespunzător soluţia pronunţată, în funcţie de limitele investirii prin cererea de chemare în judecată şi cu respectarea principiului disponibilităţii, atât în ceea ce priveşte cuantumul pretenţiilor, cât şi a perioadei pentru care au fost calculate.
In aceste condiţii, faptul că instanţa nu şi-a însuşit argumentele aduse de recurentă în sprijinul susţinerilor sale, nu poate conduce la concluzia încălcării dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., pentru a putea fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la aplicarea greşită a legii. Din perspectiva acestui motiv, se va analiza o eventuală încălcare a legii de drept substanţial, mai precis aplicarea unui text de lege străin de situaţia de fapt dedusă judecăţii sau extinderea normei de drept la situaţii neaplicabile în speţă.
Raportat la motivul de nelegalitate invocat, se constată că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1088 şi art. 1092 C. civ., respectiv art. 43 C. com., reţinând că reclamanta este îndreptăţită la repararea prejudiciului suferit, astfel cum a solicitat prin cererea de chemare în judecată. În ceea ce priveşte criticile privind cuantumul despăgubirilor şi greşita reţinere a perioadei pentru care trebuia calculată dobânda legală, se constată de asemenea a fi nefondate, având în vedere atât considerentele expuse anterior, cât şi faptul că din actele dosarului nu rezultă ca reclamanta să fi formulat un astfel de capăt de cerere sau precizare a acţiunii introductive de instanţă.
Faţă de considerentele ce preced, întrucât se constată că nu sunt motive de nelegalitate care să conducă la modificarea deciziei recurate, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC E. SRL TÂRGOVIŞTE, împotriva deciziei nr. 136 din 6 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1746/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1750/2010. Comercial → |
|---|
