ICCJ. Decizia nr. 1750/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1750/2010
Dosar nr. 8514/30/200.
Şedinţa publică din 18 mai 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1023 din 31 octombrie 2008 pronunţată în dosarul nr. 8514/30/2007 al Tribunalului Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a respins excepţia prematurităţii cererii şi a prescripţiei dreptului la acţiune, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii Municipiul Timişoara, Consiliul local Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara împotriva pârâtei SC B.A. SRL Bucureşti cu consecinţa obligării acesteia la plata sumei de 23.604 lei cu titlu de chirie restantă şi 141 lei reprezentând penalităţi de întârziere, fiind respinse celelalte pretenţii.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata diferenţei de chirie pentru perioada 1 ianuarie 2001- 28 februarie 2003, în sumă de 23.604 lei, calculată conform HCL nr. 42/2000, majorări de întârziere în sumă de 122.033 lei aferente perioadei 1 ianuarie 2005-31 octombrie 2007 şi penalităţii de întârziere în cuantum de 1.416 lei datorate pentru perioada 1 ianuarie 2005- 31 decembrie 2005 în temeiul contractului de închiriere nr. 1347/2001 cu privire la spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situat administrativ în Timişoara.
În privinţa excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâtă, tribunalul a arătat că în speţă sunt incidente prevederile art. 3 şi art. 7 din Decretul nr. 167/1958, ca atare, termenul de prescripţie este de trei ani şi dreptul la acţiune al reclamanţilor s-a născut la data de 31 decembrie 2004 pentru că prin HCL nr. 42/2000 s-au modificat tarifele de bază pentru chiriile achitate, iar aplicarea acestei hotărâri a fost suspendată pe perioada soluţionării acţiunii în contencios administrativ, litigiu soluţionat irevocabil la data de 1 octombrie 2002. Dat fiind faptul că prin HCL nr. 13 din 27 ianuarie 2004 s-a stabilit posibilitatea chiriaşilor de a achita diferenţele de chirie pentru perioada 2001 până la 28 februarie 2003, fără majorări şi penalităţi de întârziere dacă îşi îndeplinesc această obligaţie până la data de 31 decembrie 2004, rezultă că dreptul la acţiune al reclamanţilor s-a născut la această dată, în raport cu care, înregistrarea acţiunii la data de 26 noiembrie 2007 este făcută în termenul general de prescripţie de trei ani, în speţă nefiind aplicabile dispoziţiile OG nr. 92/2003 care reglementează un termen de prescripţie de cinci ani, pentru că sumele solicitate nu au caracterul unor creanţe fiscale.
Şi excepţia prematurităţii acţiunii invocată de pârâtă cu motivarea că nu a fost îndeplinită procedura concilierii directe prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., a fost respinsă în considerarea faptului că pârâtei i-au fost comunicate pretenţiile, anterior promovării acţiunii, astfel încât s-a îndeplinit scopul urmărit de legiuitor prin instituirea acestei procedurii.
În privinţa fondului, tribunalul a arătat că pretenţiile reclamanţilor sunt întemeiate pentru suma solicitată cu titlu de chirie şi în parte pentru penalităţile de întârziere în conformitate cu clauza înscrisă în art. 6 din contractul prin care s-a stabilit plata unor penalităţii de 5% pe zi din suma datorată pentru maximum 30 de zile calendaristice. Majorările de întârziere aferente perioadei 1 ianuarie 2005 - 31 octombrie 2007, fiind în consecinţă considerate nefondate.
Prin Decizia civilă nr. 50 din 12 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, s-a admis excepţia lipsei capacităţii juridice a Primăriei Municipiului Timişoara şi a lipsei calităţii procesuale active a Consiliului local al Municipiului Timişoara, precum şi apelul pârâtei SC B.A. SRL Bucureşti, sentinţa fiind schimbată în parte în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului Municipiului Timişoara, cu păstrarea celorlalte dispoziţii ale hotărârii. Totodată s-a respins apelul declarat de reclamantul Municipiului Timişoara, care a fost obligat şi la plata sumei de 2.715 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a proceda astfel, instanţa de apel a arătat că în conformitate cu dispoziţiile art. 21 şi art. 77 din Legea nr. 215/2001, Primăria şi Consiliul local Timişoara, nu au capacitate şi respectiv calitate procesuală activă, motiv pentru care au fost admise excepţiile invocate în acest sens de intimată.
De asemenea, raportat la natura juridică a cererii reclamanţilor s-a apreciat că în speţă sunt incidente prevederile Decretului nr. 167/1958 şi nu normele speciale prevăzute de Codul de procedură fiscală, cu consecinţa că este aplicabil termenul de prescripţie de trei ani, care a început să curgă de la data naşterii obligaţiei de plată şi nu de la momentul la care curg eventualele majorări şi penalităţi de întârziere.
Prin urmare, acţiunea reclamanţilor fiind înregistrată la data de 16 noiembrie 2007 pentru plata diferenţelor de chirie aferente perioadei 1 ianuarie 2001-28 februarie 2003, este prescris extinctiv, deoarece acest termen a început să curgă la data de 1 octombrie 2002 şi s-a sfârşit la data de 30 septembrie 2005 pentru diferenţele neachitate până la data de 1 octombrie 2002, iar pentru diferenţele lunare din perioada în litigiu, termenul de prescripţie începe să curgă de la data scadenţei pentru fiecare chirie, potrivit art. 5 alin. (1) din contract şi se sfârşeşte la expirarea duratei de trei ani de la scadenţa fiecărei chiri lunare.
În considerarea caracterului accesoriu al majorărilor şi penalităţilor de întârziere şi potrivit art. 1 alin. (2) Decretul nr. 167/1958 rezultă că odată cu stingerea dreptului la acţiune privind debitul principal s-a stins şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii.
În privinţa apelului declarat de reclamantul Municipiul Timişoara prin Decizia recurată s-a argumentat că în speţă sunt incidente dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 şi nu cele ale legislaţiei fiscale, cu consecinţa că termenul de prescripţie este trei şi nu de cinci ani, motiv pentru care au fost înlăturate criticile formulate.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs Consiliul local al Municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor, recurenţii invocă faptul că în mod greşit a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în condiţiile în care, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile Codului fiscal, iar termenul de prescripţie este de cinci ani deoarece aceste sume reprezintă creanţe bugetare.
Dar, susţine recurenta, chiar şi în ipoteza în care ar fi incident Decretul nr. 167/1958 şi respectiv termenul de prescripţie de trei ani, soluţia este nelegală, cursul acesteia fiind întrerupt pe perioada soluţionării acţiunii împotriva HCL nr. 42/2002, care a fost respinsă irevocabil prin Decizia civilă nr. 471 din 1 octombrie 2002, cu consecinţa menţinerii HCL nr. 42/2002, ce a prorogat în mod repetat termenul scadent de plată a diferenţelor reprezentând chirie, până la data de 31 decembrie 2004, dată până la care acestea se puteau achita fără a se calcula majorări şi penalităţi de întârziere.
În raport cu această dată, dreptul la acţiune a fost exercitat în termenul general de prescripţie, situaţie în care pârâta datorează inclusiv majorările şi penalităţile de întârziere potrivit clauzelor contractuale.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi dispoziţiilor legale anterior menţionate, Curtea, constată că este nefondat.
Astfel, contrar susţinerilor recurenţilor, pretenţiile solicitate, derivând dintr-un raport de drept privat, nu reprezintă creanţe bugetare pentru a fi aplicabile dispoziţiile Codului fiscal şi respectiv termenul special de prescripţie de cinci ani. Împrejurarea că sumele de bani datorate în temeiul contractului de închiriere devin venituri la bugetul local şi sunt considerate venituri bugetare, nu prezintă relevanţă sub aspectul calificării naturii lor, câtă vreme, astfel cum s-a menţionat izvorăsc dintr-un raport de drept privat.
Prin urmare, normele aplicabile în materie de prescripţie extinctivă sunt cele stabilite prin art. 1 şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958, în conformitate cu care dreptul la acţiune se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul de trei ani, al cărui calcul a fost corect determinat de instanţa de apel, în considerarea perioadei în care aplicarea HCL nr. 42/2000 a fost suspendată, cu consecinţa că termenul de prescripţie a început să curgă la data de 1 octombrie 2002 şi s-a sfârşit la data de 30 septembrie 2005, pentru diferenţele neachitate până la acel termen, iar pentru cele ulterioare, dat fiind caracterul succesiv al prestaţiilor, termenul de prescripţie a început să curgă de la data scadenţei pentru fiecare chirie, potrivit art. 5 alin. (1) din contract şi s-a sfârşit la expirarea duratei de trei ani de la scadenţa fiecărei chiri lunare.
În acest context, este eronată interpretarea recurenţilor în sensul că a început un nou termen de prescripţie la data de 31 decembrie 2004, pentru că prin HCL nr. 13/2004 s-a stabilit această dată ca fiind momentul de la care pot fi încasate penalităţile şi majorările de întârziere, fără a se modifica însă data scadenţei obligaţilor de plată astfel cum au fost stabilite prin art. 5 alin. (1) din contractul de închiriere.
Aşa fiind, prin înregistrarea acţiunii la data de 16 noiembrie 2007, pentru pretenţii aferente perioadei 1 ianuarie 2001- 28 februarie 2003, s-a depăşit în mod evident, termenul general de prescripţie de trei ani.
În concluzie, fiind prescris dreptul la acţiune pentru debitul principal, situaţia este identică şi în privinţa sumelor solicitate cu titlu de majorări şi penalităţi de întârziere, care au caracter accesoriu, în sensul art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.
Prin urmare, recursul formulat este nefondat şi va fi respins în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., iar recurenţii fiind în culpă procesuală vor fi obligaţi şi la plata cheltuielilor de judecată către intimată, în sumă de 5.587 lei, potrivit art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA, MUNICIPIUL TIMIŞOARA PRIN PRIMAR şi PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA împotriva deciziei nr. 50/A/COM din 12 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenţii, în solidar, la 5.587 lei cheltuieli de judecată către intimata SC B.A. SRL Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1749/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1754/2010. Comercial → |
|---|
