ICCJ. Decizia nr. 2226/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2226/2010
Dosar nr. 729/1/2010
Şedinţa publică din 15 iunie 2010
Prin sentinţa comercială nr. 4/ F din 20 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia s-au anulat, ca netimbrate, cererile formulate de reclamanţii P.A., P.P., S.Ş. şi S.I. împotriva pârâtei A.V.A.S., s-au respins excepţiile necompetenţei teritoriale şi excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile ridicate de pârâta A.V.A.S., fiind admise cererile formulate de reclamanţii M.C. şi P.S., cu consecinţa obligării pârâtei A.V.A.S. la emiterea actului de radiere a ipotecii înscrise sub C2 în C.F. Petroşani, proprietatea reclamantului M.C.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că obiectul acţiunii îl reprezintă obligarea pârâtei de a emite un act necesar radierii ipotecilor înscrise asupra unor imobile cu care reclamanţii au garantat creditul acordat SC P. SRL., în condiţiile în care limitele în care s-a consimţit inscripţionarea ipotecilor au fost indicate în contractul de ipotecă, iar sumele au fost achitate pârâtei.
Faţă de neîndeplinirea obligaţiilor reclamanţilor P.A., P.P., S.Ş. şi S.I. de a timbra cererea de chemare în judecată, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin (3) din Legea nr. 146/1997.
În privinţa excepţiei necompetenţei teritoriale s-au reţinut prevederile art. 13 alin (1) C. proc. civ. şi deci, competenţa instanţei în circumscripţia căreia sunt situate imobilele, care are caracter special şi exclusiv, inclusiv prin prisma Regulamentului C.E. nr. 44/2001, iar cu privire la excepţia prematurităţii acţiunii s-a reţinut respectarea de către reclamanţii M.C. şi P.S. a dispoziţiilor art. 46 alin (1) din OUG nr. 51/1998.
Pe fond, Curtea a reţinut că, potrivit art. 1776 C. civ., limita la care subzistă obligaţia solidară cu debitorul principal este de 2500 lei, prevăzută expres şi fără echivoc în contractul de ipotecă şi, a aprecia altfel ar însemna să se treacă peste voinţa expresă a reclamanţilor, cărora nu le poate fi imputat riscul contractului, pasivitatea creditorului sau a debitorului principal.
De asemenea, s-a mai reţinut şi achitarea integrală de către reclamantul M.C. a sumei pentru a constituit ipoteca în favoarea pârâtei A.P.V.A.S., care a preluat creditul de la creditorul B. SA.
În consecinţă, reţinând şi dispoziţiile art. 969, 1776 şi 1788 C. civ., prima instanţă a admis acţiunea şi a obligat pârâta să emită actul de radiere a ipotecii înscrise asupra imobilului întabulat în C.F. Petroşani, transcris din C.F. nr. X Petroşani, ca urmare a constituirii cărţilor funciare individuale.
Împotriva acestei sentinţe, pârâta A.P.V.A.S. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii atacate şi respingerii acţiunii, potrivit art. 304 pct. 3 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta susţine că sentinţa s-a pronunţat cu încălcarea competenţei teritoriale, care aparţine Curţii de Apel Bucureşti, din interpretarea normei speciale cuprinsă în OUG nr. 51/1998, precum şi făcând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 5 C. proc. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., la care însă recurenta, ulterior, a renunţat, în şedinţa publică din 15 iunie 2010, potrivit consemnărilor din încheierea de şedinţă corespunzătoare.
Recurenta arată totodată că, potrivit contractelor de garanţie reală imobiliară încheiate în vederea garantării convenţiei de credit nr. 10/1/400 din 04 iunie 1996, garanţii s-au obligat solidar cu debitorul principal şi au renunţat la beneficiul de discuţiune şi divizare, iar susţinerile conform cărora garanţii au achitat sumele pentru care au garantat, prin constituirea ipotecilor sunt nefondate, făcându-se confuzie între valoarea stabilită prin evaluarea imobilelor aduse în garanţie şi valoarea creditului, cu dobânzile şi comisioanele aferente.
Recursul nu este fondat.
Reclamantul M.C. a consimţit să garanteze cu ipotecă de rangul 1 asupra imobilului înscris în C.F. nr. X Petroşani, creditul acordat de B. Sa, sucursala Alba Iulia SC P.I.E. SRL, prin contractul de ipotecă autentificat sub nr. 1439 din 21 iunie 1996, la B.N.P. G.C., acordul reclamantei P.S. fiind necesar, în favoarea acesteia fiind notată sarcina de întreţinere.
În mod neechivoc, din cuprinsul contractului de ipotecă rezultă că valoarea pentru care s-a acceptat constituirea ipotecii s-a stabilit la suma de 2500 lei, aspect sub care prima instanţă a aplicat corect prevederile art. 1776 C. civ., reţinând că doar în această limită subzistă obligaţia solidară cu debitorul principal, în condiţiile în care reclamanţii nu au semnat contractul de credit sau Addendum-ul nr. 2 din 19 decembrie 1996 prin care s-au modificat condiţiile de creditare.
Din această perspectivă hotărârea s-a pronunţat cu aplicarea corectă a legii şi, reţinându-se inclusiv împrejurarea că suma pentru care ipoteca s-a constituit a fost achitată integral pârâtei A.V.A.S., care a preluat creanţa bancară neperformantă a B. SA în baza contractului de cesiune de creanţă nr. 296158 din 21 iulie 1999, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează ca, în baza art. 312 alin (1) C. proc. civ., recursul pârâtei să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. BUCUREŞTI împotriva sentinţei nr. 4/ F din 20 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2026/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2242/2010. Comercial → |
|---|
