ICCJ. Decizia nr. 1768/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1768/2010
Dosar nr. 163/1/2010
Şedinţa publică din 18 mai 2010
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din şedinţa camerei de consiliu din 4 mai 2009 pronunţată în dosarul nr. 25513/3/2005 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis cererea formulată de reclamanta A.G.D.I. F.N.I. împotriva pârâţilor F.N.I. reprezentat de C.I., SC S.I. SA Bucureşti şi A.V.A.S. cu consecinţa lămuriri dispozitivului sentinţei comerciale nr. 8688 din 25 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în sensul că valoarea unităţii de fond pentru perioada 22 mai-26 mai 2000 este în sumă de 103.720 lei (ROL).
Pentru a pronunţa această încheiere, prima instanţă a reţinut în esenţă că prin sentinţa anterior menţionată s-a admis cererea formulată şi precizată de reclamanta A.G.D.I. F.N.I. împotriva pârâţilor F.N.I. reprezentat de C.I., SC S.I. SA şi A.V.A.S. care au fost obligate în solidar către fiecare membru al asociaţiei reclamante indicat în anexa ce face parte integrantă din sentinţă la plata sumelor reprezentând contravaloarea unităţilor de fond evidenţiate în carnetele de investitor, în cuantum total de 3.468.002,664 lei (RON) reactualizat cu rata inflaţiei până la data plăţii efective. O unitate de fond a fost evaluată la suma de 103.720 lei (ROL).
Dat fiind faptul că din dispozitivul sentinţei lipseşte menţiunea referitoare la perioada în care unitatea de fond avea această valoare, deşi în considerente s-a precizat că a fost avută în vedere comunicarea adresată Bursei de către administratorul Fondului (fila 22 dosar Curtea de Apel Bucureşti) cu referire la perioada cuprinsă între 22 mai – 26 mai 2000, tribunalul în temeiul art. 2811 C. proc. civ. a admis cererea reclamantei.
Apelul formulat de pârâta A.V.A.S. împotriva acestei încheieri a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 510 din 26 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, cu motivarea că prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile art. 2811 alin. (1) C. proc. civ., în speţă nefiind incidente, conform susţinerilor apelantei, dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ., întrucât tribunalul nu a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale pentru a se dispune completarea hotărârii.
De asemenea, referitor la cererea intimatei reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, instanţa de apel a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 2813 C. proc. civ., în cazul încheierilor pronunţate în temeiul dispoziţiilor art. 2811 C. proc. civ., părţile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată, considerent pentru care a respins această cerere.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta A.G.D.I. F.N.I. şi pârâta A.V.A.S.
Recurenta-reclamantă critică Decizia pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. derivate din încălcarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Aceste dispoziţii legale, ca şi regulă generală sunt aplicabile şi în condiţiile reglementate de art. 2813 C. proc. civ. deoarece, susţine recurenta, pârâta A.V.A.S. a exercitat calea de atac a apelului cu rea-credinţă, în scopul tergiversării soluţionării cauzei, motiv pentru care datorează şi cheltuielile de judecată aferente.
Recurenta pârâtă A.V.A.S., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică Decizia cu motivarea că în realitate, prin cererea formulată reclamanta a solicitat completarea şi nu lămurirea dispozitivului sentinţei, cu consecinţa că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 2811 ci prevederile art. 2812 C. proc. civ., potrivit cărora completarea se putea solicita în acelaşi termen în care se putea declara apel, termen evident depăşit, situaţie în care cererea a fost tardiv formulată.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate şi dispoziţiilor legale anterior menţionate, Curtea constată că sunt nefondate.
Astfel, în privinţa recursului reclamantei se va reţine că potrivit art. 2813 alin. (2) C. proc. civ. părţile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii.
Aceste dispoziţii, exclud, prin urmare, aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. pentru că părţilor nu le este imputabil faptul că a fost necesară lămurirea dispozitivului sentinţei.
Pe de altă parte, formularea căi de atac prevăzute de alin.1 al aceluiaşi articol, contrar susţinerii recurentei reclamante, nu poate avea semnificaţia unei exercitări abuzive a drepturilor procesuale câtă vreme acestea se înscriu în limitele stabilite prin textul legal menţionat.
Prin urmare, aplicând corect aceste prevederi legale, instanţa de apel a pronunţat o decizie legală, motiv pentru care recursul reclamantei este nefondat.
Concluzia este identică şi cu referire la recursul formulat de pârâta A.V.A.S., în sensul că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ., deoarece s-a solicitat lămurirea şi nu completarea hotărârii întrucât instanţa de fond nu a omis să se pronunţe asupra unei cereri principale sau conexe pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ.
În consecinţă, cererea reclamantei a fost corect calificată, iar dispoziţiile legale incidente au fost, de asemenea, aplicate corect astfel încât şi recursul pârâtei va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 510 din 26 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de reclamanta A.G.D.I.-F.N.I. împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1767/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1770/2010. Comercial → |
|---|
