ICCJ. Decizia nr. 1902/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1902/2010
Dosar nr. 2197/88/2008
Şedinţa publică din 25 mai 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 539 din 31 martie 2009, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei în ceea ce priveşte restituirea sumei de 53.562,28 lei achitată cu titlu de avans şi a admis acţiunea reclamantei dispunând rezoluţiunea contractului de execuţie lucrări nr. 005 din 20 decembrie 2007 încheiat de părţi, pentru executarea necorespunzătoare a obligaţiilor de către pârâtă şi obligând pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 53.562,28 lei achitată cu titlu de avans. Totodată tribunalul a obligat reclamanta la plata sumei de 2.369,44 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin aceeaşi sentinţă, tribunalul a respins cererea pârâtei de repunere a cauzei pe rol, în vederea asigurării dreptului său la apărare.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că dreptul la un proces echitabil a fost asigurat în prezenta cauză prin acordarea a trei termene în vederea pregătirii apărării, respectiv 11 septembrie 2008, 11 februarie 2009 şi 10 martie 2009, pârâta fiind reprezentată în instanţă, la două termene de către administratorul său, astfel încât, a avut posibilitatea să-şi formuleze apărări şi să solicite probe.
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei cu privire la cererea reclamantei de restituire a sumei de 53.562,28 lei, tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât prin contractul de execuţie lucrări nr. 005 din 10 decembrie 2007, părţile din prezentul litigiu s-au înţeles că plata avansului de 30% din valoarea lucrării, achitat la semnarea contractului, să se facă de către reclamantă direct către furnizorul de materiale, respectiv SC T.C. SRL, astfel cum rezultă din Anexa II la contract, anexă ce face parte integrantă din contractul părţilor. Ca atare, a reţinut prima instanţă, a fost opţiunea pârâtei ca plata materialelor ce urmau a fi folosite la executarea lucrării de către pârâtă, să se facă direct furnizorului de materiale. Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că părţile în proces au încheiat nu contract de execuţie lucrări în baza căruia, pârâta urma să execute lucrări de reparaţii şi modernizare la atelierul service al reclamantei, conform devizului de lucrări din anexele la contract. S-a mai reţinut că, anterior încheierii contractului, un reprezentant al pârâtei a verificat suprafaţa de 3800 mp pe care urma să se execute lucrarea, respectiv stratul suport (şapă) conform declaraţiei de martor şi răspunsului pârâtei la interogatoriului administrat în cauză, precum şi potrivit anexei 1 la contract. Ca atare, la data încheierii contractului, a reţinut instanţa, pârâta avea cunoştinţă despre modul în care se prezintă stratul suport, apreciind că acesta este adecvat pentru efectuarea lucrării şi obligându-se să remedieze unele fisuri.
Tribunalul a apreciat că, faţă de concluziile raportului de expertiză tehnică din dosarul de asigurare dovezi se reţine că pârâta şi-a executat necorespunzător obligaţiile asumate, susţinerea pârâtei că executarea necorespunzătoare se datorează stării necorespunzătoare a stratului suport neputând fi primită faţă de probele administrate.
Prin urmare, instanţa de fond a reţinut o încălcare a obligaţiilor asumate de către pârâtă la pct. VI lit. a) din contract, privind executarea corespunzătoare a lucrărilor şi utilizarea materialelor din anexa la contract, precum şi asigurarea garanţiei de bună execuţie timp de 36 luni de la executarea lucrării, apreciind că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 1020-1021 C. civ. privind rezoluţiunea contractului din culpa pârâtei.
Totodată tribunalul a obligat pârâta la restituirea avansului de 53.562,28 lei achitat de reclamantă conform art. IV lit. a) din contract, repunând părţile în situaţia anterioară încheierii contractului.
Prin Decizia nr. 91/COM din 16 septembrie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul pârâtei.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de apel a reţinut că, în speţă, i-a fost respectat reclamantului dreptul la apărare, conform art. 6 alin. (1) CEDO raportat la art. 156 C. proc. civ., prin acordarea de către instanţa de fond a două termene pentru angajarea unui apărător şi a unui termen pentru studierea înscrisurilor depuse de reclamantă la dosar şi pentru a-şi prezenta apărarea.
Instanţa de apel a respins critica apelantei în sensul că nu s-a pronunţat asupra probelor solicitate de către pârâtă în întâmpinarea depusă la data de 10 martie 2009 întrucât prin întâmpinare pârâta nu a arătat ce probe anume solicită, ci, a solicitat, într-o formulare generală, proba cu înscrisuri, planşe foto, expertiză tehnică, martori şi interogatoriul reclamantei, fără să arate ce fel de expertiză solicită şi ce obiective propune şi fără să ataşeze înscrisurile solicitate. În plus, apelanta – pârâtă nu şi-a formulat probe nici în faţa instanţei de apel, dat fiind caracterul devolutiv al acestei căi de atac, ce implică rejudecarea pe fond a cauzei, pârâta depunând doar nişte înscrisuri şi planşe foto fără să mai solicite celelalte probe.
Curtea de apel a soluţionat că tribunalul a reţinut corect excepţia lipsei calităţii procesuale faţă de contractul părţilor completat cu Anexa II, reclamanta achitând direct către furnizorul de materiale, avansul de 30% din valoarea totală a lucrării ce urmează a fi executată de către pârâtă.
Instanţa de apel a respins critica apelantei pârâte în sensul că stratul suport fiind executat de intimata – reclamantă cu o altă societate comercială, nu-i poate fi imputată calitatea necorespunzătoare a acestuia şi compoziţia improprie a materialelor folosite, deoarece, din probele administrate, rezultă că, anterior încheierii contractului, un reprezentant al apelantei a verificat stratul suport şi a apreciat că acesta este corespunzător pentru lucrarea ce trebuia să fie executată de către pârâtă.
Curtea de apel a mai reţinut că, din expertiza efectuată reiese că au apărut probleme încă din timpul executării lucrărilor, astfel încât, apelanta ar fi trebuit să stopeze lucrările şi să încunoştiinţeze pe intimata – beneficiară în vederea recondiţionării stratului suport.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, pârâta criticând Decizia atacată pentru motivele de nelegalitate prevăzute în art. 304 pct. 4, 6, 7, 8 şi 9.
1. Recurenta a arătat că instanţele au soluţionat greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către pârâtă cu privire la restituirea sumei de 53.462,28 lei întrucât, astfel cum reiese din conţinutul Anexei II la contractul părţilor, această sumă a fost achitată de către intimata – reclamantă direct către furnizorul de materiale din Braşov, astfel încât, în cauză, nu există identitate între persoana pârâtei cel obligat prin raportul juridic în cadrul căruia reclamanta este titular al dreptului de restituire.
2. Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că prin contractul de execuţie – lucrări încheiat cu intimata nu şi-a asumat obligaţia privind turnarea stratului suport autonivelant şi nici tăierea rosturilor de dilataţie, lucrări care, fiind efectuate necorespunzător, conform raportului de expertiză tehnică, au determinat şi executarea necorespunzătoare a lucrărilor asumate de pârâtă prin contractul încheiat cu reclamanta.
Ca atare, a arătat recurenta – pârât, întrucât aceste obligaţii de executare a şapei nu reveneau pârâtei, conform contractului încheiat, ci au fost executate de către o altă societate comercială, în mod greşit instanţele au reţinut culpa pârâtei în executarea contractului conform art. 969 raportat la art. 1020 C. civ., întrucât pârâta şi-a executat întocmai toate obligaţiile asumate faţă de reclamantă.
Recurenta a arătat că instanţele au încălcat principiul pacta sunt servanda, reţinând o altă situaţie de fapt decât cea prevăzută de părţi în contractul încheiat.
3. Instanţele de judecată au acordat extra petita, întrucât, deşi reclamanta în acţiunea introductivă face referire exclusiv la lucrări de amenajare a pardoselii, instanţele au reţinut în sarcina reclamantei şi alte obligaţii ce exced cadrului contractual, respectiv, executarea de şapă autonivelantă şi tăierea de rosturi de dilataţie.
4. Motivarea deciziei atacate, a învederat recurenta – pârâtă, este contradictorie, întrucât, pe de o parte, instanţa reţine că plata s-a făcut direct către SC T.C. SRL, dar a obligat pârâta la restituirea sumei de bani astfel achitată, iar pe de altă parte, deşi reţine că pârâta şi-a asumat lucrări de amenajare a pardoselii, ajunge la concluzia că aceasta trebuia să execute şapa autonivelantă, să taie rosturile de dilataţie şi să niveleze stratul suport.
Recurenta – pârâtă arată că din concluziile raportului de expertiză se desprinde clar concluzia că executarea necorespunzătoare a şapei a fost cauza executării necorespunzătoare a lucrărilor de către pârâtă, reţinându-se şi concluzia părtinitoare a expertului în sensul că pârâta nu a prezentat un certificat de calitate al materialelor folosite. Sub acest ultim aspect s-a învederat că recurenta – pârâtă nu are calitate procesuală pasivă pentru că nu atare certificat trebuia prezentat de către intimata – reclamantă care trebuia să-l solicite firmei furnizoare de materiale.
5. În susţinerea recursului declarat s-a reiterat încălcarea dreptului pârâtei la un proces echitabil conform art. 6 alin. (1) CEDO, întrucât cererea de imposibilitate de prezentare a avocatului pârâtei a fost respinsă fără nici o motivare de către tribunal, acordându-se un tratament preferenţial reclamantei şi încălcându-se principiul imparţialităţii. Prin nemotivarea soluţiei dată tribunalul a făcut imposibilă verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate, de către instanţa de apel.
Sub acest aspect, s-a arătat că tribunalul a încălcat şi principiul contradictorialităţii întrucât a dispus unirea unei excepţii peremptorii cu fondul cauzei, fără a o pune în discuţia părţilor.
Recurenta a arătat că, în cauză, a fost în imposibilitate să-şi administreze probele solicitate în întâmpinare, deşi, intimata – reclamantă nu a invocat decăderea din probe pentru depunerea tardivă a întâmpinării. Ca atare, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra probelor solicitate de recurenta – pârâtă, care se puteau încadra în dispoziţiile art. 138 C. proc. civ.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma probelor administrate în prezenta cauză, Înalta Curte reţine că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:
1.2. Înalta Curte reţine că, prin motivele invocate la punctele 1 şi 2 din recurs, recurenta – pârâtă invocă greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi a acţiunii de fond, ca urmare a interpretării greşite a contractului de execuţie lucrări încheiat de părţi, conform art. 304 pct. 8 raportat la art. 969 C. civ., astfel încât se impune analiza ambelor motive de recurs formulate.
Se reţine că voinţa părţilor contractante a fost expresă în cadrul acordului de voinţă exprimat prin încheierea contractului nr. 005 din 20 decembrie 2007 astfel cum a fost modificat prin anexa II la acesta (filele 7 – 11 din dosarul de fond), în sensul că valoarea totală a lucrării executată de către pârâtă să fie de 194.616 lei plus 36.977,04 TVA, valoare ce include materialele şi manopera. De asemenea, astfel cum corect au reţinut instanţele de fond, prin anexa II la contract, recurenta – pârâtă a fost de acord ca suma de 45.010,32 lei + 8552 lei TVA reprezentând contravaloare materiale – sumă care conform contractului era datorată recurentei – pârâte – să fie plătită direct furnizorului de materiale SC T.C. SRL, de către intimata – reclamantă. Ca atare, obligaţia recurentei – pârâte de a achiziţiona materialele necesare executării lucrării a fost înlocuită cu obligaţia reclamantei de a efectua această achiziţie, dar pe seama pârâtei, atâta timp cât în valoarea lucrării executate de către pârâtă, părţile au înţeles să includă şi contravaloarea materialelor.
Aşadar, motivul de recurs invocat de recurenta – pârâtă relativ la greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, ca urmare a greşitei interpretări a contractului, nu poate fi primit de către Înalta Curte, întrucât prin anexa II la contract, nu s-au modificat părţile raportului juridic obligaţional, astfel cum susţine recurenta, recurenta – pârâtă fiind beneficiara sumei achitate cu titlu de contravaloare materiale pe calea subrogaţiei cu titlu particular prin obţinerea materialelor necesare executării lucrării, sumă care – prin voinţa expresă a părţilor, conform art. 969 C. civ., a fost inclusă în preţul contractului datorat pârâtei.
Înalta Curte nu poate reţine nici cel de-al doilea motiv de recurs invocat, în sensul că în mod greşit instanţele de fond au reţinut că pârâta este culpabilă de executarea necorespunzătoare a contractului atâta timp cât această executare s-a datorat executării necorespunzătoare a şapei autonivelante, lucrare realizată de către reclamantă cu o altă societate comercială, încălcându-se astfel principiul pacta sunt servanda.
Din analiza considerentelor celor două hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţele de fond, se reţine că, în speţă, s-a apreciat că pârâta este culpabilă de executarea necorespunzătoare a contractului întrucât din probele administrate, s-a apreciat că la data semnării contractului de execuţie lucrări, în urma verificărilor efectuate pârâta, a apreciat că este posibilă executarea lucrării asumate. Ca atare, instanţele au reţinut că pârâta a încheiat contractul în cunoştinţă de cauză, asumându-şi toate riscurile legate de efectuarea lucrării de amenajare a pardoselii, lucrare la care s-a obligat conform art. 969 C. civ., astfel încât nu mai poate invoca aspecte legate de executarea necorespunzătoare a lucrării efectuate anterior de către o altă societate comercială, cât timp a făcut verificări tehnice legate de această lucrare, eventuala superficialitate în realizarea acestei verificări neputând fi imputată intimatei – reclamante.
Faţă de cele anterior arătate, Înalta Curte nu poate reţine în speţă încălcarea principiului pacta sunt servanda de către instanţele de fond care au interpretat clauzele contractului de execuţie lucrări prin aplicarea principiului voinţei interne a părţilor contractante, conform art. 969 – 970 C. civ.
3. Înalta curte va respinge şi motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că în speţă, s-a acordat extra petita, întrucât reclamanta a făcut trimitere în acţiune la lucrări de amenajare pardoseală, iar instanţele de fond au reţinut în sarcina reclamantei şi alte dispoziţii ce exced cadrului contractual, privind executarea unei şape autonivelante sau tăierea rosturilor de dilataţie. Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că susţinerea recurentei – pârâte este inexactă, întrucât atare obligaţii nu au fost niciodată analizate de instanţele de fond drept obligaţii contractuale decurgând din contractul părţilor, ci, dimpotrivă, trimiterea la aceste lucrări – executare şapă autonivelantă sau tăierea rosturilor de dilataţie – s-a făcut de către instanţe ca răspuns la susţinerile pârâtei în justificarea executării necorespunzătoare a lucrărilor, tribunalul şi instanţa de apel apreciind că aceste motive nu mai pot fi invocate faţă de modul în care părţile au încheiat contractul de execuţie lucrări şi au înţeles să-şi asume obligaţii una faţă de cealaltă.
4. Faţă de considerentele mai sus relevate privind interpretarea contractului de către instanţele de fond în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi a fondului litigiului, Înalta Curte va respinge şi motivul vizând motivarea contradictorie a hotărârilor atacate, conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Curtea arătând în cadrul analizei primului motiv de recurs, considerentele pentru care, deşi plata materialelor s-a făcut de către o altă societate comercială, totuşi recurenta – pârâtă are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, voinţa părţilor contractante fiind expresă, în sensul că suma de bani datorată pârâtei cu titlu de preţ al contractului să fie achitată direct furnizorului de materiale, şi înlocuită, pe temeiul subrogaţiei reale cu titlu particular, cu materialele necesare executării lucrării.
Nu poate fi reţinută nici susţinerea privind motivarea contradictorie în ceea ce priveşte obiectul contractului, întrucât, a arătat recurenta – pârâtă, instanţele de fond, deşi au reţinut că pârâta şi-a asumat lucrări de amenajare a pardoselii, au considerat că trebuie să execute lucrări privind turnarea şapei autonivelante şi tăierea rosturilor de dilataţie, întrucât o atare motivare contradictorie nu transpare din conţinutul hotărârilor instanţelor de fond, care, dimpotrivă, au reţinut că recurenta – pârâtă nu poate să invoce executarea necorespunzătoare a lucrării de turnare a şapei sau de tăiere a rosturilor de dilataţie, faţă de conţinutul contractului încheiat de părţi.
5. Înalta Curte nu poate reţine în prezenta cauză încălcarea dreptului pârâtei la un proces echitabil conform art. 6 alin. (1) CEDO, pentru următoarele considerente:
Se reţine din conţinutul dosarului de fond că pârâta a beneficiat de mai multe termene pentru lipsă de apărare. Ca atare, nu recurenta – pârâtă poate invoca încălcarea în cauză a dispoziţiilor art. 156 C. proc. civ., întrucât prin acordarea acestor termene şi înfrângerea dispoziţiei din art. 156 C. proc. civ., echilibrul de interese a fost înclinat tocmai în favoarea acesteia.
Înalta Curte nu poate reţine că, în speţă, soluţia de respingere a cererii de amânare din data de 12 martie 2009 a fost nemotivată ceea ce atrage incidenţa art. 6 alin. (1) CEDO şi încălcarea principiului imparţialităţii, întrucât extensia argumentelor instanţei de judecată este în funcţie de circumstanţele speţei - în cauză, fiind vorba despre o cerere de lipsă de apărare întemeiată pe prevederile art. 156 C. proc. civ. a cărui ipoteză legală este clară -, esenţial fiind ca instanţa de judecată să răspundă problemei principale cu care a fost învestită. Or, din analiza conţinutului încheierii de şedinţă din data de 12 martie 2009, se reţine că soluţia de respingere a unei atare cereri s-a întemeiat pe acordarea şi a altor termene pentru aceleaşi motive – aspect, ce contravine textului art. 156 C. proc. civ.
Cât priveşte nepunerea în discuţia părţilor prezente a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive unită cu fondul cauzei, Înalta Curte reţine că recurenta – pârâtă nu poate invoca acest motiv întrucât, pe de o parte nu a fost prezentă la termenul din 12 martie 2009, când au avut loc dezbaterile pe fond, iar pe de altă parte, instanţa de fond a dispus amânarea pronunţării şi în condiţiile art. 156 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât recurenta – pârâtă îşi putea exercita acest drept procesual în scris, prin depunerea de concluzii scrise.
Relativ la nepronunţarea primei instanţe de fond asupra probelor solicitate prin întâmpinare, de către pârâtă, astfel cum corect a reţinut instanţa de apel, pârâta a inclus în întâmpinare o formulare generală făcând, practic, trimitere la toate probele permise în codul de procedură civilă, fără se le dezvolte şi să le susţină în faţa instanţei şi, mai ales, fără să le reitereze în calea de atac a apelului, conform art. 292 C. proc. civ.
Înalta Curte nu va analiza argumentele invocate relative la neopunerea excepţiei tardivităţii întâmpinării de către reclamantă şi aplicarea dispoziţiilor art. 138 C. proc. civ., întrucât aceste incidente procedurale nu au fost ridicate pe parcursul judecării acţiunii în fond şi apel.
Pentru considerentele mai sus invocate, reţinând că instanţele de fond au făcut o corectă interpretare a legii şi a contractului dintre părţile în litigiu, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SRL Braşov împotriva deciziei nr. 91/COM din 16 septembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1787/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1911/2010. Comercial → |
|---|
