ICCJ. Decizia nr. 1844/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1844/2010
Dosar nr. 904/63/2009
Şedinţa publică de la 20 mai 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 20 august 2008 reclamanta SC C.D. SRL a chemat în judecată pârâtul S.D.C. solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la respectarea contractului de comodat din 1 aprilie 2003 prin permiterea în continuare la exercitarea dreptului de folosinţă asupra suprafeţei comerciale litigioase.
În susţinerea cererii reclamanta a arătat că între părţi a fost încheiat contractul de comodat autentificat sub nr. 685 din 1 aprilie 2003, cu titlu gratuit pentru o perioada de 10 ani, având ca obiect imobilul spaţiu comercial, situat în Craiova, jud. Dolj, în suprafaţă de 325 mp.
Arată reclamanta că în calitate de beneficiară a contractului de comodat a închiriat spaţiul respectiv, iar când a fost eliberat de vechii chiriaşi a făcut demersuri în vederea încheierii de noi contracte de locaţiune, însă în data de 18 august 2005, pârâtul a considerat prin abuz de drept că poate rezilia unilateral contractul de comodat, interzicând reclamantei exercitarea dreptului de folosinţă imobiliara, schimbând încuietorile la uşile de acces în magazin şi încălcând astfel efectele contractuale.
Precizează reclamanta că pârâtul a încercat să-şi justifice abuzul prin pretinsa notificare din 18 august 2005, notificarea fiind întocmită şi trimisă în ziua când a avut loc incidentul dintre părţi.
Se mai arată că pârâtul argumentează în notificare că spaţiul comercial este întrebuinţat de către reclamantă şi în alte scopuri decât cel pentru care a fost destinat.
Tribunalul Dolj, secţia comercială, prin sentinţa nr. 685 din 27 mai 2009 a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că deşi în contract se menţiona că pârâtul ar fi avut la momentul încheierii actului calitatea de proprietar al spaţiului, în realitate nu avea decât un drept de folosinţă, fapt ce rezultă din contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 6769 din 31 martie 2003.
Acest aspect nu afectează însă valabilitatea contractului de comodat al cărui obiect îl reprezintă transmiterea folosinţei, nu şi a proprietăţii.
De asemenea, se mai constată că la data încheierii contractului reclamanta a intrat în posesia spaţiului (în acest sens fiind adresa nr. 8 din 6 aprilie 2009 a Asociaţiei de Proprietari, contractele de închiriere nr. 1 din 7 aprilie 2003, nr. 1 din 24 martie 2005 încheiate de către reclamantă), pârâtul fiind obligat să respecte obligaţiile asumate, art. 1572 C. civ., comodantul nu poate să ia îndărăt lucrul împrumutat, înainte de trecerea termenului convenit sau, în lipsă de convenţie, înainte de a fi servit la trebuinţă, pentru care s-a dat cu împrumut.
La data de 18 august 2005, prin notificarea emisă societăţii reclamante, pârâtul a solicitat ca în termen de 15 zile aceasta să elibereze spaţiul ce făcea obiectul contractului, susţinând denunţarea convenţiei pe motiv că bunul ar fi fost folosit necorespunzător de către comodatar şi în alte scopuri decât cel pentru care era destinat.
Instanţa a reţinut că potrivit art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţi. În prezenta cauză, nici o parte nu a cerut rezilierea contractului de comodat pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor asumate de către cealaltă parte. Cum contractul este în vigoare, cocontractanţii trebuie să îşi îndeplinească cu bună-credinţă obligaţiile (art. 970, art. 1073 C. civ.), comodantul fiind ţinut să respecte dreptul de folosinţă al comodatarului (art. 1572 C. civ.), motiv pentru care acţiunea va fi admisă.
Prescripţia dreptului la acţiune nu poate fi reţinută. Notificarea denunţării contractului emisă la 18 august 2005 nu a fost comunicată reclamantei la această dată, iar cererea de chemare în judecată a fost trimisă prin poştă, fiind predată oficiului poştal la data de 15 august 2008. Sunt astfel îndeplinite condiţiile art. 104 C. proc. civ., termenul de prescripţie aplicabil în cazul valorificării drepturilor de creanţă nefiind îndeplinit.
Referitor la existenţa unui drept de ipotecă asupra spaţiului şi al unuia de locaţiune constituie în favoarea unei terţe persoane, notate în cartea funciară, instanţa constată că acestea nu au relevanţă în cauză. Contractul de comodat produce efecte între părţi, iar reclamanta are permisiunea de a închiria bunul.
Împotriva acestei soluţii a promovat apel pârâtul, motivând că nu s-a făcut dovada că i s-a predat spaţiul comercial, că a intrat în posesia imobilului, astfel că nu este valabil încheiat contractul de comodat, între părţi neexistând un raport juridic câtă vreme contractul de comodat nu a fost perfectat.
Apelantul mai critică soluţia motivat de imposibilitatea executării obligaţiei de către debitor, spaţiul fiind închiriat pe o perioadă de 10 ani şi în condiţiile în care pârâtul nu mai are folosinţa imobilului, acesta neputând fi obligat să predea bunul, iar banca nici nu a fost parte în proces.
Prin Decizia nr. 248 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova a fost admis apelul, sentinţa criticată a fost schimbată în tot şi pe fond acţiunea a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a respins excepţia motivării apelului peste termenul prevăzut de lege motivând că sentinţa a fost comunicată pârâtului la 2 iulie 2009, conform dovezii de comunicare (fila 73-dosar fond), iar apelul este declarat la 9 iunie 2009, deci înaintea comunicării, iar potrivit art. 287 alin. (4), termenul pentru depunerea motivelor de apel se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă apelul s-a făcut mai înainte de comunicare.
Cu toate acestea, potrivit dispoziţiilor art. 287 alin. (2) C. proc. civ., cerinţa prevăzută la alin. (1) pct. 3, referitoare la motivarea în fapt şi drept a apelului, poate fi împlinită până la prima zi de înfăţişare, care este socotită termenul la care părţile legal citate, pot pune concluzii (art. 134 C. proc. civ.).
Aşadar, în speţă prima zi de înfăţişare a fost la termenul din 20 octombrie 2009, când s-au depus şi motivele de apel şi nu la 22 septembrie 2009, când apelantul a depus cerere de amânare pentru angajare apărător, care a fost încuviinţată, astfel că nu erau îndeplinite condiţiile art. 134 C. proc. civ.
Pe fondul apelului se reţine că într-adevăr, contractul de comodat este un contract real, care se încheie, perfectează atât prin realizarea acordului de voinţă, cât şi prin remiterea lucrului dat în folosinţă gratuită, în speţă acordul de voinţă fiind materializat în actul autentic nr. 685 din 1 aprilie 2003.
Remiterea bunului rezultă din răspunsul la interogator al apelantului reclamant, prin care acesta recunoaşte încheierea contractului, reproşându-i comodatarului că nu a folosit spaţiul în scopul avut în vedere de părţi, cât şi din notificarea transmisă de comodant prin care notifica denunţarea contractului pe motiv că spaţiul a fost folosit necorespunzător şi în alte scopuri, ceea ce înseamnă că acesta a fost predat comodatarului, situaţie ce rezultă şi din înscrisurile depuse de intimata reclamantă (facturi, contracte de închiriere, certificat de înregistrare al societăţii). Lipsa unui proces verbal de predare primire se explică prin gradul de rudenie dintre comodant şi reprezentantul comodatarului (tată - fiu).
Aşadar, părţile din prezenta cauză au încheiat contractul de comodat prin care apelantul pârât a remis spre folosinţă gratuită spaţiul din Craiova.
Contractul de comodat este un contract real (care se încheie prin realizarea acordului de voinţă şi prin predarea lucrului care constituie obiectul contractului ), esenţialmente gratuit (stipularea unei contravalori a folosinţei, transformă comodatul în contract de locaţiune) şi unilateral. Din caracterul unilateral al contractului de comodat, rezultă că din momentul încheierii (în modul arătat), din contract izvorăsc obligaţii numai pentru comodatar.
Prin acţiunea dedusă judecăţii s-a solicitat obligarea pârâtului comodant la respectarea contractului, iar instanţa de fond, prin sentinţa apelată, a dispus obligarea pârâtului să-şi execute obligaţiile asumate, acţiunea având caracterul unei acţiuni personale izvorâtă din contract, întemeiată în drept pe art. 969 C. civ., cauza juridică a acţiunii fiind contractul.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că s-a făcut o aplicare greşită a legii respectiv a dispoziţiilor art. 1572, art. 1560, art. 1561 şi art. 1564 C. civ. referitor la prevederile speciale din materia comodatului legal.
Norma înscrisă în art. 1572 C. civ. anume că Comodantul nu poate să ia îndărăt lucrul împrumutat înainte de trecerea timpului a fost edictată de legiuitor tocmai în raţiunea de a respinge eventualele abuzuri şi, de a se menţine echilibrul juridico-economic în realităţile sociale şi în împrejurări de imprevizibilitate rezultate din fenomene de inflaţie.
Se critică motivarea instanţei de apel potrivit căreia pârâtul nu datorează respect contractual şi nu poate fi obligat să-i permită reclamantei să exercite dreptul de folosinţă asupra spaţiului comercial, ci numai restituirea sumelor încasate de acesta cu titlu de chirie, dar într-o acţiune pe teren delictual în baza art. 998-999 C. civ., pe motivul că obligaţia contractuală ar fi delictuală, constituie o veritabilă denaturare a înţelesului lămurit a acţiunii, apărând cu totul artificială având în vedere că acţiunea priveşte dreptul de folosinţă al reclamantei cu temeiuri de drept ce nu lasă loc de interpretări.
Recursul este fondat.
Contractul de comodat este contractul prin care o persoană numită comodant, remite, spre folosinţă temporară unei alte persoane, numită comodatar, un lucru cu obligaţia pentru acesta din urmă de a-l restitui în natură, în individualitatea sa.
Face parte din grupa contractelor reale deoarece, pentru încheierea lui, este necesară atât realizarea acordului de voinţă cât şi predarea (tradiţiunea) lucrului care formează obiectul contractului.
Obligaţia de restituire nu se poate naşte câtă vreme lucrul nu a fost efectiv predat.
Proba contractului de comodat se poate face potrivit regulilor generale din materia probaţiunii.
Faptul material al predării bunului poate fi dovedit prin orice mijloc de probă.
În aceste condiţii justificat instanţa de fond a reţinut faptul predării bunului, respectiv intrarea în posesia spaţiului (în acest sens fiind adresa nr. 8 din 6 aprilie 2009 a Asociaţiei de Proprietari, contractele de închiriere nr. 1 din 7 aprilie 2003, nr. 1 din 24 martie 2005 încheiate de către reclamantă.
Or, art. 1572 C. civ., dispune că restituirea lucrului nu poate fi cerută de către comodatar înainte de împlinirea termenului stipulat sau, dacă nu s-a prevăzut un termen, mai înainte de a se fi îndestulat trebuinţa comodatarului ce a fost avută în vedere la încheierea contractului.
Contractul de comodat fiind unilateral, în principiu nu creează obligaţii în sarcina comodantului, el generând obligaţii numai pentru comodatar.
Faţă de cele arătate, rezultă că prin soluţia dată instanţa de apel a schimbat conţinutul şi obiectul real al acţiunii (exercitarea folosinţei prin reţinerea eronată că eventuala tulburare a comodatarului în folosinţa lucrului din partea comodantului atrage răspunderea extra contractuală pe tărâm delictual în condiţiile art. 998-999 C. civ. deşi motivele de apel nu prezintă asemenea critici.
Greşeala de judecată provine şi de la ignorarea dispoziţiilor art. 1075 şi art. 1078 privitor la obligaţia de a nu face un act de natură a vătăma exercitarea dreptului de folosinţă (comodat).
Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC C.D. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 248 din 17 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, modifică Decizia recurată şi respinge apelul ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 20 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1832/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1847/2010. Comercial → |
|---|
