ICCJ. Decizia nr. 1907/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1907/2010
Dosar nr. 28120/3/2007
Şedinţa publică de la 25 mai 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 10624 din 8 iulie 2003 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. în contradictor cu pârâta SC C.M.E. SA având ca obiect constatarea nulităţii absolute a hotărârii nr. 6 din 15 decembrie 2000 a adunării generale ordinare a acţionarilor societăţii pârâte.
Pe baza probelor administrate, prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a probat cazul de nulitate absolută la care referă art. 132 din LSC faţă de împrejurarea că hotărârea A.G.A. nr. 6 din 15 decembrie 2000 fiindu-i comunicată la 20 decembrie 2000 a luat cunoştinţă de conţinutul acesteia.
Cu privire la dispoziţiile art. 145 din LSC instanţa de fond a reţinut că acestea nu sunt incidente în speţă şi că nu s-a probat interesul contrar al pârâtei faţă de cel al societăţii în situaţia concretă vizând majorarea capitalului social cu investiţia efectuată iar acţionarul SC C.M.E.I.E. SRL nu este un subiect al conflictului de interese în sensul Legii nr. 161/2003.
Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia nr. 495 din 19 noiembrie 2009 a respins apelul declarat de reclamanta A.V.A.S. ca nefondat.
Criticile apelantei cu privire la nedesemnarea unui expert pentru evaluarea aportului în natură de către adunarea generală a acţionarilor, aprobarea raportului de expertiză tehnică şi evaluare în contra interesului societăţii şi incidenţa art. 145 din LSC au fost înlăturate de instanţa de apel, care a apreciat că:
- din coroborarea probelor administrate rezultă că pentru înregistrarea în registrul comerţului a investiţiei a fost convocată o adunare generală în care s-a aprobat expertul evaluator al investiţiei fiind desemnat ca expert evaluator SC E.P.L.B. iar în şedinţa din 15 decembrie 2000 s-a aprobat raportul de expertiză tehnică întocmit de către acesta.
- prin Decizia nr. 2090 din 30 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a constatat irevocabil că investiţia a fost efectiv realizată din surse proprii şi atrase de către cumpărătoarea SC C.M.E.I.E. SRL, aşa încât hotărârea A.G.A. nr. 6 din 15 decembrie 2000 este corectă sub aspectul majorării capitalului social;
- dispoziţiile art. 145 din LSC nu sunt incidente în speţă, neavând legătură cu adunările generale ale acţionarilor ci cu modul de funcţionare a Consiliului de administraţie;
- în speţă nu există un interes contrar societăţii al acţionarului majoritar şi oricum sancţiunea în caz că ar exista nu este nulitatea hotărârii astfel adoptate ci răspunderea pentru daunele cauzate societăţii.
În contra deciziei menţionate a declarat recurs reclamanta A.V.A.S. pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în a cărui dezvoltare invocă criticile care urmează:
- încălcarea dispoziţiilor art. 125, art. 126 şi art. 145 precum şi ale art. 210, art. 211 din LSC întrucât nu s-au respectat etapele prevăzute pentru validitatea adunării generale de majorare capital prin aport în natură datorită faptului că raportul de expertiză tehnică şi evaluarea aportului în natură se bazează pe documente fictive şi au ca rezultat o supraevaluare a bunurilor supuse expertizării.
- instanţa de apel a apreciat greşit probele de la dosar cu privire la interesul contrar al pârâtei faţă de cel al societăţii şi ar fi trebuit să constate incidenţa în cauză a prevederilor art. 145 din LSC.
Intimata SC C.M.E. SA a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării se invocă cunoaşterea de către recurentă a Hotărârii A.G.A. din 27 octombrie 2000 de desemnare a expertului evaluator şi care face dovada respectării etapelor majorării de capital; interesul contrar societăţii nu a fost dovedit iar art. 145 din LSC nu are incidenţă în cauză.
Recursul nu este fondat.
1. Cu privire la încălcarea prevederilor art. 2010 din Legea nr. 31/1990 care reglementează procedura majorării de capital social prin aport în natură, respectiv a etapelor majorării se constată că această procedură a fost respectată. Prin hotărârea adunării generale din 27 octombrie 2000 a fost desemnat expertul evaluator iar prin hotărârea a cărei nulitate se solicită s-a dispus majorarea capitalului social.
2. Articolele art. 125 din Legea nr. 31/1990 reglementează situaţiile în care administratorii nu pot vota în baza acţiunilor, pe care le posedă, fără incidenţă în speţă, iar art. 126 din LSC reglementează contrarietatea de interese dintre acţionar şi societate raportat la situaţia supusă votului.
Cu privire la acest aspect al contrarietăţii de interese instanţa de apel a constatat în baza probelor administrate inexistenţa ei constatare care nu poate forma obiectul controlului în recurs care este limitat conform art. 304 C. proc. civ. numai la nelegalitatea hotărârii atacate.
Cât priveşte însă sancţiunea pentru ipoteza participării acţionarului aflat în stare de contrarietate la deliberare, în mod corect instanţa de apel a reţinut că aceasta nu este nulitatea absolută a hotărârii astfel adoptate ci răspunderea pentru daunele produse societăţii dacă fără votul respectivului acţionar nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută într-o corectă aplicare a prevederilor art. 126 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 în forma în vigoare la acea dată.
Articolul 211 din Legea nr. 31/1990 reglementează exerciţiul dreptului de preferinţă, fără relevanţă în cauza de faţă, neregăsindu-se în dezvoltarea criticilor iar art. 145 din lege în vigoare la data adoptării hotărârii a cărei anulare se solicită reglementa situaţiile de neparticipare la vot a administratorului şi a căror încălcare sunt şi ele sancţionate tot patrimonial pentru daunele cauzate societăţii iar nu cu nulitatea absolută a respectivei hotărâri astfel adoptate.
Aşa fiind, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru considerentele mai sus expuse, va respinge recursul declarat ca nefondat, menţinând ca legală Decizia atacată.
Se va respinge în raport de prevederile art. 274 C. proc. civ. şi cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată, la dosar nefiind depuse dovezi în susţinerea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 495 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Respinge cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 25 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1857/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1978/2010. Comercial → |
|---|
