ICCJ. Decizia nr. 1848/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1848/2010
Dosar nr. 10158/1/2009
Şedinţa publică de la 20 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1442 din 14 mai 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, s-a admis recursul declarat de reclamanta B.C. prin lichidator împotriva deciziei nr. 39 din 30 iunie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială. A fost casată în parte Decizia atacată şi a fost trimis spre rejudecare apelul promovat de pârâta SC D. SRL VaSIui împotriva sentinţei nr. 25 din 14 ianuarie 2008 a Tribunalului VaSIui cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. S-a păstrat restul dispoziţiilor deciziei.
S-a reţinut, în esenţă, că instanţa de apel a greşit când a admis apelul SC D. SRL şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond întrucât nu ar fi fost soluţionate excepţiile inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta SC D. SRL şi excepţia lipsei calităţii procesuale active.
Reinvestită cu soluţionarea apelului, în limita deciziei de casare, instanţa de control judiciar prin Decizia nr. 95 din 2 noiembrie 2009 a admis apelul promovat de SC D. SRL VaSIui împotriva sentinţei nr. 25 din 14 ianuarie 2008, pronunţată de Tribunalul VaSIui pe care a schimbat-o în parte şi pe fond a respins acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâţii SC D. SRL VaSIui şi A.A., prin extinderea efectelor hotărârii.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut că în mod corect instanţa de fond a respins excepţia autorităţii de lucru judecat. Alături de considerentele reţinute de instanţa de fond, Curtea mai reţine faptul că în dosarul privind contestaţia la executare silită, finalizat prin sentinţa civilă nr. 317/R din 4 aprilie 2006 pronunţată de Tribunalul VaSIui, s-au avut în vedere contractul nr. 3068 din 19 septembrie 1995 şi suplimentul la contractul nr. 403 din 9 februarie 1996, iar în prezenta acţiune se solicită obligarea în solidar a pârâţilor la restituirea creditului şi dobânzilor aferente contractului nr. 3068/1995 suplimentului nr. 403/1996, dar şi a suplimentului nr. 9959 din 25 martie 1996. Rezultă că suplimentul nr. 959 din 25 martie 1996 nu a constituit obiectul contestaţiilor la executare, astfel că nu există autoritate de lucru judecat.
Sentinţa instanţei de fond este nelegală însă în ceea ce priveşte fondul cauzei.
Prin cererea de chemare în judecată (dosar nr. 3340/2000) reclamanta SC R.V.A. SA şi SC P.W.C.M.C. SRL â€" lichidatori judiciari ai B.C. - B.C.C.P. SA au chemat în judecată pe pârâţii SC L. SRL, A.A., în calitate de reprezentant al SC L. SRL şi în calitate de garant, SC D. SRL în calitate de garant şi a solicitat obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 2.362.068.217 lei compusă din 670.000.000 lei credit restant, 1.691.908.717 lei dobânzi restante, 159.500 lei cheltuieli de judecată.
Potrivit prevederilor art. 1041 C. civ., Obligaţia solidară nu se prezumă, trebuie să fie stipulat în mod expres, această regulă nu încetează decât numai când obligaţia solidară are loc în virtutea legii.
Rezultă că solidaritatea trebuie stipulată în mod expres deoarece interpretarea contractului are loc întotdeauna în favoarea debitorului.
Verificând contractele de împrumut se constată că pârâta SC D. SRL a garantat şi răspunde în solidar cu titularul contractului numai pentru sumele stipulate în actele adiţionale, respectiv nr. 403 din 9 februarie 1996 şi nr. 959 din 25 martie 1996, nu şi în contractul de împrumut nr. 3068 din 19 septembrie 1995.
Având în vedere faptul că numai în actele adiţionale la contractul de împrumut (nr. 403/1996 şi nr. 959/1996) s-a stipulat solidaritatea între împrumutător şi garanţi, iar în contractul de împrumut nr. 3068 din 19 septembrie 1995 nu este prevăzută drept garant pârâta SC D. SRL s-a reţinut că acţiunea reclamantei este nefondată, neexistând temei juridic pentru obligarea pârâţilor în solidar la plata creditului rambursabil şi a dobânzii aferente celor trei contracte de credit.
S-a făcut aplicaţiunea dispoziţiilor art. 48 alin. (2) C. proc. civ. prin extinderea efectelor hotărârii.
Împotriva acestei soluţii reclamanta prin lichidatori a declarat recurs împotriva soluţiei instanţei de apel criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se apreciază că instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că debitoarea SC L. SRL a beneficiat de un singur contract de credit-contract nr. 3068 din 19 septembrie 1995 prin care i s-a acordat iniţial suma de 36.500 lei, iar ulterior i s-a acordat suma de 43.500 lei prin actele adiţionale, aşa încât nu se poate vorbi de mai multe credite, iar actele adiţionale nu pot fi analizate separat de contractul de credit.
La art. 7 şi art. 10 din contractul de credit cât şi în contractele de ipotecă, garanţii s-au obligat în mod solidar să garanteze creditul acordat şi dobânzile aferente.
De asemenea potrivit art. 13 din contractul de credit, debitorii şi garanţii au renunţat la beneficiul de diviziune şi discuţiune astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1162 C. civ.
SC D. SRL prin contractele de ipotecă semnate în faţa notarului a consimţit să ipotecheze bunurile proprietatea acesteia pentru garantarea creditului acordat SC L. SRL în baza contractului de credit nr. 3068 din 19 septembrie 1995 şi a actelor adiţionale de către B.C., sucursala VaSIui.
Recursul este nefondat.
Analiza întinderii obligaţiei intimatei SC D. SRL VaSIui la cele două contracte de credit pe care le-a garantat s-a făcut prin sentinţa nr. 867 din 30 martie 2005 a Judecătoriei VaSIui rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 15 din 19 ianuarie 2007 a Tribunalului VaSIui şi intrată astfel în puterea lucrului judecat sentinţă prin care se reţine că plăţile făcute de debitorul principal şi de intimată ca garanţii au stins datoria rezultând din contractele de credit nr. 3068/1995 şi nr. 403/1996 dobânzile aferente celor două credite neavând caracter cert.
Atâta timp cât s-a stabilit că intimata nu şi-a asumat o obligaţie solidară cu debitorul şi celălalt garant la toate cele trei contracte de credit, dispoziţiile art. 1041 C. civ. fiind corect aplicate, instanţa de apel nu mai avea căderea să analizeze întinderea obligaţiei de plată.
Stabilirea obligaţiilor asumate de intimată, justificat s-a făcut numai în temeiul celor trei contracte de credit şi a celor trei contracte de ipotecă, şi nu a unei hotărâri a A.G.E.A. pe care recurenta o invocă în motivele de recurs.
Mai mult clauza de solidaritate a garantului cu debitorul de care se prevalează recurentul cu referire la contractul nr. 3068 din 19 septembrie 1995 nu poate fi opozabilă intimatei SC D. SRL întrucât aceasta nu a fost parte în această convenţie potrivit art. 973 C. civ. acesta având efect doar între părţile contractante.
Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta B.C. B.G.C.P. SA, Agenţia Neamţ, prin lichidator P.W.B.R.S.S.P.R.L. şi R.V.A. I.S. S.P.R.L. împotriva deciziei nr. 95 din 2 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 20 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1847/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1857/2010. Comercial → |
|---|
