ICCJ. Decizia nr. 1846/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1846/2010
Dosar nr. 5179/63/2009
Şedinţa publică din 20 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Dolj, secţia comercială, prin sentinţa nr. 1342 din 30 iunie 2009 a respins acţiunea formulată de reclamanta SC R.I. SRL Craiova în contradictoriu cu pârâta SC S.P. SRL Arad.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, la data de 16 februarie 2009 între părţi a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare iar la această dată pârâta a emis factura pentru suma de 1.142.400 lei şi reclamanta două bilete la ordin.
Conform actului adiţional nr. 1 din 7 aprilie 2009 părţile au hotărât rezilierea contractului întrucât marfa nu a fost livrată, fiind necorespunzătoare din punct de vedere calitativ şi factura emisă fiind stornată.
Biletele la ordin emise au fost girate de către pârâtă în favoarea băncii U.Ţ.
Se constată că urmare a neîndeplinirii de către pârâtă a obligaţiei predării mărfii şi a stornării facturii emise, reclamanta nu mai are nici o obligaţie de plată către pârâtă, însă biletele la ordin emise de către reclamantă au fost scontate către banca U.Ţ.
Nu are relevanţă stingerea obligaţiei faţă de pârâtă, obligaţie ce rezultă din contractul de vânzare cumpărare, ca raport juridic fundamental, datoria rezultată din biletul la ordin fiind una independentă, iar posesorul acestor bilete, în speţă banca U.Ţ. având dreptul la plată (art. 41 – art. 46 din Legea nr. 58/1954).
La momentul încheierii actului adiţional reclamanta ar fi trebuit să solicite restituirea în original a instrumentelor de plată.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 230 din 3 noiembrie 2009 a respins apelul declarat de reclamanta SC R.I. SRL împotriva sentinţei primei instanţe, fiind preluate toate argumentele expuse anterior.
Împotriva deciziei nr. 230 din 3 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a promovat recurs reclamanta SC R.I. SRL care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate şi ca o consecinţă admiterea acţiunii aşa cum a fost precizată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că potrivit reglementărilor cadru, respectiv Legea nr. 50/1934 banca a lucrat cu ştiinţă în paguba reclamantei, motiv pentru care instrumentele de plată sunt nule.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantei pentru următoarele considerente.
Este adevărat că între părţi a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 16 februarie 2009, având ca obiect vânzarea cumpărarea a 2000 tone de porumb boabe. De comun acord, perioada de executare a contractului a fost cuprinsă între 16 februarie 2009 – 31 iunie 2009, vânzătorul SC S.P. SRL obligându-se să expedieze marfa în decurs de 120 de zile la adresa indicată de cumpărătorul SC R.I. SRL, plata urmând a fi executată cu fila CEC/BO scadent la maxim 120 de zile din momentul emiterii facturii fiscale către cumpărător.
Ulterior, între aceleaşi părţi a fost încheiat actul adiţional din 7 aprilie 2009 la contractul menţionat mai sus, prin care s-a precizat că operează rezilierea contractului întrucât marfa ce face obiectul tranzacţiei este necorespunzătoare calitativ. De asemenea s-a stipulat că nu există pretenţii reciproce şi că s-a făcut stornare la factura din 16 februarie 2009 cu factura din 7 aprilie 2009.
Atât instanţa de fond cât şi cea de apel, bine documentat şi corect argumentat au stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părţi, cu reala întindere a drepturilor şi obligaţiilor care decurg din actul adiţional încheiat la data de 7 aprilie 2009. Astfel, stingerea raporturilor fundamentale dintre părţi prin rezilierea contractului de vânzare-cumpărare din 16 februarie 2009 şi stornarea facturii nu afectează drepturile şi obligaţiile izvorâte din biletul la ordin, care are caracter autonom şi este guvernat de dispoziţiile Legii nr. 58/1934.
Biletul la ordin este nul, potrivit dispoziţiilor art. 105 alin. (1) numai atunci când îi lipseşte vreuna din condiţiile enumerate expres şi limitativ la art. 104 din Legea cambiei şi a biletului la ordin, toate situaţiile expuse de reclamantă neregăsindu-se în cele care conduc la acest regim sancţionator.
Pentru aceste raţiuni urmează a respinge ca nefondat recursul reclamantei SC R.I. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 230 din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.I. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 230 din 3 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 20 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1842/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1849/2010. Comercial → |
|---|
