ICCJ. Decizia nr. 1978/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1978/2010
Dosar nr. 7660/2/2009
Şedinţa publică de la 27 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de arbitrare înregistrată la 10 martie 2009 reclamantul S.B.G. cheamă în judecată pe pârâta SC OG SRL Bucureşti solicitând tribunalului arbitral să constate rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 49 din 16 februarie 2007, atestat de SCA S. şi Asociaţii, să dispună restabilirea situaţiei anterioare prin obligarea pârâtei la restituirea sumelor datorate în cuantum total de 61.307,63 Euro, reprezentând avans şi cheltuieli ocazionate de perfectarea promisiunii de vânzare-cumpărare, respectiv 61.026 Euro reprezentând avansul achitat de reclamant şi 281,63 Euro reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu perfectarea documentelor, adică atestare act conform facturii 0062074 din 16 februarie 2007 eliberată de SCA S. şi Asociaţii, cu cheltuieli de arbitrare.
Prin sentinţa arbitrală nr. 170 din 9 iulie 2009 Tribunalul arbitral al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României respinge excepţia de necompetenţă invocată de pârâtă, constată rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare atestat sub nr. 49 din 16 februarie 2007 de SCA S. şi Asociaţii şi dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară, obligând pe pârâtă la restituirea sumei de 61.307,63 Euro către reclamantă, cu 23.738,50 lei plus 28.249,20 lei cheltuieli arbitrale către reclamant în sarcina pârâtei.
Împotriva sentinţei arbitrale pârâta promovează la 6 august 2009 acţiune în anulare solicitând instanţei să se dispună anularea acesteia şi soluţionarea litigiului în primă instanţă de tribunalul arbitral ad-hoc potrivit dispoziţiilor contractuale, precum şi suspendarea executării hotărârii arbitrale atacate potrivit art. 365 alin. (3) C. proc. civ.
În fundamentarea acţiunii în anulare promovate petenta pârâtă critică sentinţa arbitrală pentru motivele prevăzute de dispoziţiile art. 364 lit. c) şi i) C. proc. civ., susţinând că tribunalul arbitral a fost constituit cu încălcarea clauzei compromisorii incluse în art. 11.1 din antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 49/2007 dintre părţi prin care aceştia conveniseră ca orice litigiu eventual să se soluţioneze de o instanţă arbitrală ad-hoc, stabilindu-se şi modalitatea de numire a arbitrilor şi aplicabilitatea dispoziţiilor Cărţii a IV-a din Codul de procedură civilă, intimatul reclamant introducând greşit cererea de arbitraj la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, iar tribunalul arbitral constituit respingând neîntemeiat excepţia de necompetenţă invocată de petentă şi soluţionând cauza, precum şi că hotărârea arbitrală fiind pronunţată de un complet necompetent general, s-au încălcat atât dispoziţiile imperative prevăzute de Codul de procedură civilă, cât şi principiile de drept fundamental referitoare la dreptul de apărare al părţilor şi la aflarea adevărului, tribunalul arbitral reţinând doar argumentele şi probele prezentate de una dintre părţi, respectiv de către reclamantul intimat.
Prin sentinţa comercială nr. 138 din 12 noiembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, anulează ca netimbrată cererea de suspendare a executării sentinţei arbitrale şi respinge ca neîntemeiată acţiunea în anulare a menţionatei sentinţe, formulată de petentă, cu 4.165 lei cheltuieli de judecată în sarcina acesteia, reţinând, în acest sens, că petenta invocă în acţiunea în anulare alte motive decât cele invocate în susţinerea excepţiei de necompetenţă a tribunalului arbitral ridicată în faţa acestuia, susţinând că prin clauza compromisorie prevăzută de art. 11 pct. 1 din contract părţile au înţeles să supună litigiul lor arbitrajului ad-hoc şi nu celui instituţionalizat, precum şi că referirea art. 11 pct. 1 din contract â€" menţionat â€" la competenţa soluţionării litigiului a unei instanţe arbitrale, coroborată cu numărul de arbitri din componenţa tribunalului arbitral exclud de plano ideea arbitrajului ad-hoc, voinţa părţilor conţinând indubitabil opţiunea în favoarea instituţiei permanente de arbitraj, instanţa arbitrală de la sediul părţilor litigante fiind Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, legal investită de către reclamantul intimat, petenta nerecurgând â€" de altfel â€" la acţiunea prevăzută de art. 342 alin. (1) C. proc. civ. pentru înlăturarea piedicilor legate de arbitraj, astfel că instanţa arbitrală sesizată este cea competentă potrivit clauzei compromisorii convenite de părţi, petenta nefăcând dovada că menţionata instanţă de arbitraj nu ar fi existat la data de 16 februarie 2007, data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare din litigiu. Mai reţine instanţa că afirmaţiile referitoare la acceptarea argumentelor şi probelor prezentate de o singură parte litigantă nu se subsumează motivului de anulare prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., petenta neputându-se prevala de propria culpă în fundamentarea pretinsei încălcări a dreptului său la apărare şi a principiului aflării adevărului, aceasta, legal citată, refuzând să se prezinte şi să-şi formuleze apărări şi probe în faţa tribunalului arbitral legal competent.
Împotriva sentinţei de mai sus petenta pârâtă declară recurs solicitând, ca invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea hotărârii instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală şi admiterea acţiunii în anulare declarate împotriva hotărârii arbitrale.
În fundamentarea recursului său petenta pârâtă recurentă critică prima instanţă pentru interpretarea greşită a normei legale incidente, respectiv art. 3401 raportat la art. 3411 C. proc. civ., şi a clauzei compromisorii din antecontractul în litigiu, clauză pe care o considera clară şi neechivocă, instanţa interpretând-o fără legătură cu voinţa părţilor.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Examinând recursul recurentei prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că acesta este nefondat, criticile avansate de recurentă fiind neîntemeiate.
Într-o motivare neclară, şi chiar incoerentă, recurenta reproşează în fond instanţei greşita aplicare a dispoziţiilor art. 3401 raportat la art. 3411 C. proc. civ., deşi o acţiune în anulare se poate întemeia numai pe dispoziţiile art. 364 lit. a)-i) C. proc. civ., în recursul la hotărârea instanţei judecătoreşti de respingere a unei acţiuni în anulare putându-se invoca doar greşita aplicare de către instanţă a menţionatelor dispoziţii ale art. 364 C. proc. civ., or recurenta, care în acţiunea în anulare a invocat dispoziţiile art. 364 lit. c) şi i), îşi întemeiază recursul pe încălcarea de către instanţă a dispoziţiilor art. 3401 raportat la art. 3411 C. proc. civ., dispoziţii invocate expres direct în recurs.
Făcându-se abstracţie de motivarea inconsecventă şi neclară a recursului, examinându-se criticile recurentei şi faţă de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., se constată că soluţia instanţei judecătoreşti este legală şi temeinică, aceasta interpretând corect clauza compromisorie formulată de părţi în art. 11 pct. 1 din antecontractul din litigiu, respingând fundamentat acţiunea în anulare formulată de petenta recurentă împotriva sentinţei pronunţate de tribunalul arbitral.
Se constată, în acest sens, că în art. 11.1 din antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 49 din 16 februarie 2007 încheiat de părţi se precizează că litigiile în legătură cu menţionatul act juridic, nesoluţionate pe cale amiabilă, se vor soluţiona de o instanţă arbitrală, formată din 3 arbitri, stabilindu-se şi modul de desemnare a acestora.
Se constată că spre deosebire de ceea ce a susţinut în faţa Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României (f.51 dosar de arbitraj), respectiv că între părţi nu există convenită o clauză compromisorie, care să stabilească ca litigiile să fie soluţionate de menţionata instanţă şi nici încheiat un compromis în acest sens, în acţiunea în anulare petenta însăşi susţine că o astfel de clauză compromisorie există şi este foarte clară în sensul că aceasta prevede că orice litigiu urmează să fie soluţionat de o instanţă arbitrală ad-hoc, cu atât mai mult cu cât â€" nu putea fi avută în vedere competenţa Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României întrucât aceasta â€" susţine petenta â€" s-a constituit după semnarea contractului dintre părţi, la 16 februarie 2007, iar în recurs aceeaşi parte reproşează instanţei judecătoreşti a fondului doar greşita aplicare a art. 3401 raportat la art. 3411 C. proc. civ. â€" într-o interpretare eronată â€" susţinând că art. 3401 C. proc. civ. ar reglementa arbitrajul ad-hoc şi art. 3411 C. proc. civ. ar reglementa arbitrajul instituţionalizat, care â€" în opinia recurentei â€" reprezintă excepţia, fiind deci de strictă interpretare şi aplicare.
Examinându-se însă clauza compromisorie în redactarea dată de art. 11.1 din antecontractul în litigiu se constată că aceasta a fost corect interpretată atât de tribunalul arbitral cu prilejul examinării excepţiei de necompetenţă invocată de pârâtă (filele 105 verso â€" 106 verso dosar arbitral), cât şi de către instanţa judecătorească criticată, cu prilejul examinării acţiunii în anulare formulată de petenta pârâtă, reţinându-se că, faţă de stabilirea de către părţi a competenţei de soluţionare a litigiilor în favoarea unei instanţe de arbitraj, părţile au înţeles să investească o instanţă permanentă de arbitraj, cum se prevede şi în art. 3411 C. proc. civ., ale cărui dispoziţii permit părţilor să convină ca arbitrajul să fie organizat de o instituţie permanentă de arbitraj sau de o terţă persoană, or petenta recurentă nu a demonstrat că voinţa părţilor a fost să încredinţeze arbitrajul unei terţe persoane, alta decât o instanţă de arbitraj.
Se reţine, de asemenea, că în baza clauzei compromisorii din art. 11.1 din antecontract reclamantul intimat a investit corect Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României ca instanţă de arbitraj de la sediul pârâtului, întrucât, în condiţiile în care părţile nu au precizat ele însele care este instanţa arbitrală competentă, s-au urmat regulile de drept comun, prin raportare şi la prevederile art. 342 alin. (1) C. proc. civ., instanţa permanentă menţionată existând la momentul încheierii antecontractului, ea fiind reconfirmată şi de Decretul-lege nr. 139 din 1991 â€" aceasta fiind şi singura instanţă permanentă de arbitraj de la sediul pârâtului, după desfiinţarea, prin absorbţie, a Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti. Cum părţile nu au indicat în clauza compromisorie încheiată aplicarea anumitor reguli de procedură, faţă de dispoziţiile art. 3531 C. proc. civ., în speţă s-a aplicat Regulamentul de procedură al Curţii investite, tribunalul arbitral constituindu-se, aşa cum chiar părţile au convenit prin clauza menţionată din trei arbitri, astfel că în mod judicios a stabilit instanţa judecătorească netemeinicia criticilor petentei formulate în acţiunea în anulare cu referire la art. 364 lit. c) C. proc. civ.
Din examinarea actelor din dosarul de arbitraj se constată că dreptul la apărare al pârâtei recurente a fost respectat, aceasta fiind corect citată pentru toate termenele procedurale comunicându-i-se cererea de chemare în judecată şi înscrisurile doveditoare depuse de reclamantul intimat, fiind respectate de altfel şi celelalte principii procesuale precum cel al contradictorialităţii, al egalităţii de tratament (f.49, 68, 75), pârâta recurentă refuzând să se prezinte în faţa Tribunalului arbitral, astfel că în mod judicios instanţa judecătorească a reţinut judicios înfrângerea de către petenta pârâtă a principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, ca şi faptul că nu se circumscriu motivului prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ. criticile formulate de aceasta în acţiunea în anulare, aceasta neprecizând dispoziţiile de ordine publică ori dispoziţiile imperative ale legii încălcate prin hotărârea de arbitraj atacată.
Astfel fiind, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de petenta pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe urmează a fi respins ca nefondat.
Cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., ca parte căzută în pretenţii recurenta urmează a fi obligată să plătească intimatului suma de 4.962,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC OG SRL Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 138 din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta-reclamantă să plătească intimatului-pârât S.B.G. suma de 4.962,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1907/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1992/2010. Comercial → |
|---|
