ICCJ. Decizia nr. 1862/2010. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1862/2010
Dosar nr. 7651/30/2007
Şedinţa publică de la 21 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, sub nr. 7651/30/2007, reclamanta SC P. SA a chemat în judecată pe pârâta SC D.S.D.N.G. SA, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei să-şi îndeplinească obligaţiile stipulate în cap. 2, art. 2.1 al contractului din 24 mai 2005, încheiat cu reclamanta, privitoare la asistenţa tehnică, la montaj şi la punerea în funcţiune a echipamentului hidraulic livrat pentru barajul C.H.E. Movileni, sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii în cuantum de 1.000 lei/zi, până la executarea obligaţiilor.
De asemenea, s-a solicitat ca pârâta să fie obligată la plata sumei de 23.500 euro cu titlu de penalităţi de întârziere, în cuantumul maxim prevăzut de cap. VII, art. 7.3 al contractului din 24 mai 2005 şi suma de 33.006,98 lei cu titlu de daune interese pentru prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea la termen a obligaţiilor contractuale.
Prin sentinţa civilă nr. 252 din 6 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC P. SA în contradictoriu cu SC D.S.D.N.G. SA.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut în esenţă că primul capăt de cerere a rămas fără obiect în condiţiile în care din procesul verbal încheiat la 20 iulie 2007 rezultă că pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale fapt ce a dus şi la respingerea cererii privind daunele cominatorii şi penalităţile de întârziere. Şi cererea privind daunele interese a fost apreciată ca neîntemeiată întrucât nu a putut fi reţinută culpa pârâtei, prejudiciul şi legătura de cauzalitate.
Prin Decizia nr. 80 pronunţată la data de 23 aprilie 2009 a Curţii de Apel Timişoara a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC P. SA împotriva sentinţei civile nr. 252 din 6 mai 2000.
În motivarea deciziei instanţa de apel a reţinut în esenţă că intimata pârâtă şi-a îndeplinit obligaţiile asumate potrivit clauzei înscrise la cap. 2, pct. 2.1 din contractul din 24 mai 2005, pârâta intimată livrând bunurile şi echipamentele convenite şi, totodată, a participat la montarea şi punerea lor în funcţiune, sub modalitatea prevăzută în contract, şi anume a supravegherii tehnice.
Din corespondenţa purtată între părţi, rezultă că pârâta s-a achitat de obligaţia de asistenţă tehnică prin deplasarea reprezentantului său pe şantierul C.H.E. Movileni, atât înainte de data de 20 martie 2007, cât şi ulterior acestei date.
Reclamanta nu a înţeles să facă uz de clauza referitoare la răspunderea pârâtei furnizoare pentru calitatea echipamentelor livrate şi în raport de obiectul acţiunii s-a constatat că pârâta nu este în culpa contractuală.
Dimpotrivă, aceasta şi-a îndeplinit în conformitate cu acordurile intervenite între părţi, obligaţiile pretinse de reclamanta apelantă referitoare la asigurarea supravegherii tehnice, la montarea şi punerea în funcţiune a echipamentelor hidroagregate.
Prin efectul neadmiterii petitului principal având ca obiect obligaţia de a face, petitul secundar privind constrângerea pârâtei la a-şi îndeplini aceste obligaţii, sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii a fost de asemenea apreciat ca nefondat.
Critica vizând daunele interese solicitate, a fost apreciată ca nefondată întrucât reclamanta apelantă a solicitat cu titlu de daune-interese, o pretenţie pecuniară ce nu îşi are temeiul juridic în convenţia părţilor - contractul din 24 mai 2005 ci în faptul unui terţ, respectiv refuzul SC H. SA.
Apelanta a combinat, nepermis, regimul juridic al răspunderii civile contractuale cu cel al răspunderii civile delictuale. Pârâta nu este răspunzătoare pentru fapta terţului beneficiar care refuză să îşi execute obligaţia de plată a preţului faţă de reclamanta.
Reclamanta apelantă trebuie să privească la efectele contractului de furnizare de produse încheiat cu SC H. SA şi să îşi exercite drepturile rezultând din clauzele acestui contract, întrucât, în ansamblul raporturilor obligaţionale, ceea ce primează este răspunderea contractuală iar nu cea delictuală.
Reclamanta SC P. SA, a formulat recurs împotriva Deciziei civile nr. 80 din 23 aprilie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta face o prezentare pe larg, a situaţiei de fapt după care arată că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii întrucât din înscrisurile reţinute de instanţa de apel rezultă contrariul.
Instanţa de apel a interpretat greşit procesul verbal din 25 iunie 2007 şi cel din 20 iulie 2007 în sensul că aceste înscrisuri fac dovada executării obligaţiei ce incumbă pârâtei intimate de a asigura asistenţă tehnică la montajul şi punerea în funcţiune a echipamentelor.
- Hotărârea pronunţată este dată cu încălcarea art. 969 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. întrucât instanţa a încălcat convenţia părţilor, modificând conţinutul obligaţiilor pârâtei intimate.
Din motivarea hotărârii recurate, rezultă că instanţa de apel a apreciat că pârâta intimată nu mai are obligaţia de a asigura asistenţă tehnică, ori potrivit art. 969 alin. (2) C. proc. civ., orice modificare a contractului nu se poate face decât prin consimţământul părţilor. În speţă, acest consimţământ lipseşte, astfel că instanţa a intervenit în convenţia părţilor ignorând principiul pacta sunt servanda şi opozabilitatea convenţiei.
Intimata SC D.S.D.N.G. SA a depus la dosar note scrise prin care solicită în esenţă respingerea recursului ca nefondat.
Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Astfel, art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează trei ipoteze şi anume: hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină ; motivele hotărârii sunt contradictorii; hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii; dar în speţa de faţă instanţa de apel a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neexistând contrarietate în considerentele hotărârii sau între acestea şi dispozitiv, astfel că nu pot fi primite criticile referitoare la motivarea contradictorie. De altfel recurenta reclamantă invocând motivul de recurs prevăzută de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., urmăreşte reaprecierea tuturor probelor, dar reaprecierea probelor administrate nu mai este posibilă în această fază procesuală odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., prin O.U.G. nr. 138/2000.
Instanţa de apel în motivarea deciziei a prezentat pe larg conţinutul procesului-verbal de conciliere încheiat de părţile litigante la data de 25 iunie 2007, fără să interpreteze conţinutul procesului-verbal menţionat, ţinând cont de principiul disponibilităţii şi dispoziţiile art. 968-970 C. civ.
Art. 304 pct. 8 C. proc. civ., vizează situaţiile în care judecătorii fondului procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecăţii cu toate că nu avea dreptul să o facă, clauzele fiind clare şi procese dar în dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta critică de fapt interpretarea probelor respectiv procesul-verbal din 25 iunie 2007 şi cel din 20 iulie 2007.
Recurenta este în eroare asupra incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., legea sancţionând denaturarea sau schimbarea înţelesului unei convenţii iar sub acest aspect soluţia instanţei de apel este dată cu respectarea cadrului şi limitelor procesuale.
Astfel, procesul-verbal din data de 25 iunie 2007 a fost încheiat între reclamanta SC P. SA, pârâta SC D.S.D.N.G. SA şi SC E.D. SA în legătură cu executarea obligaţiilor din contractul de proiectare din 7 aprilie 2003 şi contractul din 24 mai 2005.
Prin acest proces verbal SC D.S.D.N.G. SA s-a obligat să livreze sisteme noi pentru toate vanele de la C.H.E. Movileni, stabilind şi termenele de livrare. Proiectantul - adică SC E.D. SA s-a obligat să asigure asistenţă tehnică pe durata livrării şi punerii în funcţiune a echipamentelor.
După punerea în funcţiune, pe durata perioadei de garanţie, furnizorul - adică SC D.S.D.N.G. SA s-a obligat să asigure normala funcţionare a sistemelor fiind răspunzător de fiabilitatea acestora şi de funcţionarea lor în parametrii. SC P. SA a acceptat termenele şi condiţiile înţelegerii, cu rezerva ca în cazul în care beneficiarul final, adică SC H. SA, va percepe penalităţi de întârziere, va formula acţiune în regres împotriva furnizorului şi a proiectantului, pentru plata penalităţilor.
Din acest proces-verbal rezultă fără dubiu obligaţiile şi drepturile părţilor, iar instanţa de apel nu a schimbat înţelesul acestei convenţii, motivul de recurs invocat nefiind incident.
Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-şi găseşte incidenţa în speţă întrucât instanţa de apel nu a încălcat dispoziţiile art. 969 alin. (1) şi (2) C. civ. invocate de recurenta, ci a analizat convenţia părţilor din 24 mai 2005 privitor la asistenţa tehnică la montaj şi la punerea în funcţiune a echipamentului hidraulic livrat pentru Barajul C.H.E. Movileni ţinând cont de întreg probatoriul administrat din care a rezultat că primul capăt al acţiunii privind obligaţia de a face a rămas fără obiect în contradicţiile în care din procesul-verbal încheiat la Movileni în data de 20 iulie 2007 în prezenţa reclamantei SC P. SA, a proiectantului SC E.D. SA, beneficiarul final SC H. SA Bistriţa şi pârâta SC D.S.D.N.G. SA, rezultă că intimata pârâtă a livrat sistemele noi pentru toate vanele pe care le-a instalat şi testat, părţile prezente confirmând funcţionarea.
Instanţa de apel nu a modificat convenţia părţilor întrucât obligaţia de asistenţă tehnică la montare rezultă din art. 2.1 al contractului din 20 ianuarie 2003 dar instanţa de apel a reţinut execuţia obligaţiei în condiţiile în care Hidrocentrala de la Movileni a fost pusă în funcţiune.
Mai mult, instanţa a reţinut că pârâta s-a achitat de obligaţia de asistenţă tehnică prin deplasarea reprezentantului sau pe şantierul C.H.E. Movileni, atât înainte de data de 20 iulie 2007, cât şi ulterior.
Ca urmare, nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-şi găseşte incidenţa în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. respinge recursul formulat de SC P. SA Timişoara împotriva Deciziei civile nr. 80 din 23 aprilie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC P. SA Timişoara împotriva Deciziei civile nr. 80 din 23 aprilie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1861/2010. Comercial. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 1863/2010. Comercial. Nulitate act juridic.... → |
|---|
