ICCJ. Decizia nr. 1870/2010. Comercial. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1870/2010
Dosar nr. 5102/2/2009
Şedinţa publică de la 21 mai 2010
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Contestatoarea SC E. SA prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în contradictoriu cu A.V.A.S. Bucureşti a solicitat anularea somaţiei nr. 15212 din 15 mai 2009 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, în cazul în care A.V.A.S. va trece la executarea solită a creanţei până la soluţionarea contestaţiei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 114 din 13 octombrie 2009 a respins excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită invocată de contestatoare şi a admis în parte contestaţia la executare şi în consecinţă a anulat somaţia nr. 15212 din 15 mai 2009 emisă de A.V.A.S. şi a respins capătul de cerere privind repunerea părţilor în situaţia anterioară .
Pentru a pronunţa această sentinţă Curtea de Apel din perspectiva prescripţiei constatând că obligaţiile fiscale restante au fost preluate în cadrul terenului de prescripţie, iar somaţia nr. 15212 din 15 mai 2002 a fost emisă cu respectarea termenului de prescripţie de 7 ani prevăzut de O.U.G. nr. 51/1998 a respins excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.
Pe fondul cauzei instanţa a apreciat că lipsa de cooperare între A.N.A.F. şi A.V.A.S. referitor la emiterea ordinului comun privind acordarea înlesnirilor şi eşalonărilor la plată, nu poate fi imputată contestatoarei, aceasta neavând nici o culpă în ceea ce priveşte întârzierea în emiterea certificatelor fiscale de către organele administraţiei publice abilitate în acest sens.
Cât priveşte capătul de cerere privind repunerea părţilor în situaţia anterioară s-a apreciat că aceasta trebuie respinsă deoarece nu s-a făcut dovada executării silite împotriva contestatoarei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs A.V.A.S. Bucureşti întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În argumentarea acestui motiv de nelegalitate recurenta a susţinut că instanţa s-a aflat în eroare în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 137/2002 şi interpretarea înscrisului reprezentat de Ordinul comun nr. 42 din 27 iulie 2004 atunci când consideră că A.V.A.S. şi Ministerul Finanţelor au emis împreună „…un ordin comun privind acordarea de înlesniri la plat obligaţiilor bugetare datorate şi neachitate de contestatoare”, când de fapt prin ordinul menţionat nu au fost acordate înlesniri la plata obligaţiilor bugetare ci,,amânări la plata în vederea scutirii”… în conformitate cu obligaţiile asumate de A.V.A.S. prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 65 din 24 decembrie 2003.
Totodată susţine recurenta creanţa deţinută de A.V.A.S. este certă, lichidă şi exigibilă întrucât existenţa ei rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, cuantumul acesteia este determinat prin actul de creanţă şi aceasta este scadentă încă din anul 2001, astfel că nu pot fi aplicare dispoziţiile art. 379 alin. (2) C. proc. civ.
În consecinţă, faţă de criticile formulate a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate şi respingerea contestaţiei la executare.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata SC E. SA Bucureşti răspunzând criticilor recurentei a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea este lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Prin prisma acestui motiv recurenta a pus în discuţie greşita aplicare a dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 137/2002 şi interpretarea eronată a Ordinului comun nr. 42 din 27 iulie 2004.
Potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (9) din Legea nr. 137/2002 „în termen de 30 de zile lucrătoare de la data solicitării instituţiei publice implicate, ministerele şi autorităţile administraţiei publice centrale sau locale creditoare vor emite certificate de obligaţii bugetare prin care se atestă cuantumul sumelor care fac obiectul înlesnirilor la plată”.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor privind aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 137/2002 se constată că instanţa de fond a făcut o judicioasă analiză şi corectă aplicare a dispoziţiilor mai sus menţionate întrucât creanţa ce se doreşte a fi executată de A.V.A.S. face obiectul înlesnirilor la plata creanţelor bugetare către F.N.U.A.S.S.
În executarea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 65 din 24 decembrie 2003 a operat transmiterea dreptului de proprietate asupra acţiunilor emise de SC E. SA.
În aplicarea Legii nr. 137/2002 prin evocatul contract, în clauza înscrisă la art. 10 au fost prevăzute înlesniri ale SC E. SA de la plata obligaţiilor bugetare, sens în care urma să se emită ordinul comun semnat atât de instituţia bugetară cât şi de A.V.A.S.
Ceea ce prezintă relevantă în cauză este faptul că demersurile instituţiilor administraţiei publice materializate în certificatul de obligaţii bugetare şi în intenţia de emitere a ordinului comun nu pot fi interpretate în sensul conferirii unui caracter cert creanţei ce formează obiectul contestaţiei la executare, aspect corect reţinut de instanţa de fond.
Aşa fiind, somaţia are ca obiect o creanţă cu caracter incert, împrejurare de natură a face improprie aplicarea în cauză a art. 18 din Legea nr. 137/2002.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând legalitatea sentinţei recurate sub aspectul criticilor formulate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul A.V.A.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 114 din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1867/2010. Comercial. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1874/2010. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
