ICCJ. Decizia nr. 1876/2010. Comercial. Acţiune în anulare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1876/2010
Dosar nr.6276/110/2008
Şedinţa publică de la 21 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.20 din 22 ianuarie 2009, Tribunalul Bacău a respins ca inadmisibilă acţiunea A.F.P. Oneşti, în contradictoriu cu pârâţii SC C. SRL şi SC O. SA prin lichidator judiciar S.P.R.L.P.T.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut în ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1201 C. civ. conform cărora „Este lucru judecat atunci când a doua cerere are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de le şi în contra lor în aceeaşi calitate ” .
În Dosarul nr. 541/110/2005, în care Tribunalul Bacău a pronunţat sentinţa civilă nr. 1087 din 21 mai 2007 reclamant a fost lichidatorul judiciar al SC O. SA Oneşti - I.P.U.R.L.P.T., iar A.F.P. Oneşti, reclamanta din prezenta cauză, a avut calitatea procesuală de intervenient, iar temeiul legal al acţiunii a fost art.77 din Legea nr. 85/2006, în timp ce în speţa de faţă reclamanta a invocat dispoziţiile art. 81 coroborat cu art. 73 alin. (2) din O.G. nr. 61/2002, art. 147 alin. (10) coroborat cu art. 150 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa a admis-o şi a respins ca atare acţiunea, având în vedere dispoziţiile art. 255 C. proc. civ., care reglementează actul procedural denumit „hotărâre judecătorească” şi căile de atac care se pot exercita împotriva acestui act procedural.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de către reclamanta A.F.P. Bucureşti a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 66 din 10 noiembrie 2009, respingându-se totodată şi cererea de aderare la apel formulată de SC O. SA prin lichidator judiciar P.T.S.P.R.L.
În argumentarea acestei decizii instanţa de apel a reţinut că în fond a fost făcută o corectă aplicare a prevederilor legale. codul de procedură civilă a mai reţinut instanţa de apel, prevede căile de atac şi părţile care au exerciţiul acestor drepturi.
Efectul juridic pentru terţe persoane care ar justifica un interes faţă de litigiul purtat de părţi este acela că nu îi este opozabilă hotărârea luată, terţii putând formula acţiuni civile prin care să urmărească realizarea propriului drept.
A mai reţinut Curtea de Apel că acţiunea formulată de A.F.P. Oneşti este într-adevăr inadmisibilă, neputându-se dispune anularea unei hotărâri judecătoreşti decât în situaţiile prevăzute de Codul de procedură civilă, în care nu se încadrează acţiunea apelantei - reclamante.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.F.P. Oneşti întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. pentru a susţine, în esenţă, că hotărârea pronunţată este nemotivată, că deşi a invocat excepţia autorităţii lucrului judecat care s-a consemnat în preambulul hotărârii faptul că s-a invocat această excepţie, nu se reflectă în dispozitivul sentinţei fondului. A mai arătat recurenta că instanţa de apel s-a mulţumit să respingă acţiunea ca inadmisibilă fără să examineze celelalte motive ale acţiunii prin care s-a invocat incidenţa în cauză a O.G. nr. 61/2002 şi a O.G. nr. 92/2003. În temeiul acestor argumente recurenta a solicitat desfiinţarea hotărârii judecătoreşti recurate şi modificarea în tot a acesteia în sensul admiterii acţiunii.
Intimata a răspuns punctual la argumentele aduse de recurentă în sprijinul motivului de nelegalitate invocat apreciind că hotărârea judecătorească nu poate forma obiectul unei acţiuni în anulare, decât în condiţiile expres prevăzute de lege. Sentinţa a cărei anulare se cere potrivit intimatei se bucură de puterea lucrului judecat asupra problemelor ce au format obiectul judecăţii întemeiată pe probe şi pe convingerea instanţei şi nu ar putea fi anulată. Intimata a învederat că terţele persoane pot formula acţiuni civile proprii prin care să urmărească realizarea dreptului şi că o astfel de acţiune a fost promovată de lichidator, iar recurenta a avut calitatea de intervenient în interes propriu în acel proces. A invocat în sprijinul ultimului argument dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. f) din Legea insolvenţei nr. 85/2006.
Recursul este nefondat.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Înalta Curte analizând motivul de nelegalitate invocat de recurentă fără o sistematizare şi încadrare în ipotezele dispoziţiilor art.304 alin. (9) C. proc. civ., va lua în examinare numai acele susţineri care ar putea să vizeze nelegalitatea deciziei criticate.
1.- În esenţă, recurenta a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii asupra căreia s-a oprit instanţa de fond atunci când a respins acţiunea. Este neîndoielnic faptul că în cauză s-a cerut instanţei de fond să constate nulitatea absolută a sentinţei judecătoreşti nr. 655/2005 pronunţată de Judecătoria Oneşti în Dosarul nr. 989/2005.
Pornind de la natura juridică a sentinţei, aceea de act jurisdicţional prin care se urmăreşte să se concretizeze dreptul subiectiv prin aplicarea unor norme de drept concrete este evident că hotărârea pronunţată este investită cu forţă executorie şi se supune controlului judiciar prin căile de atac prevăzute de lege.
Excepţia asupra căreia s-au oprit instanţele anterioare vizează inadmisibilitatea de ordin subiectiv, care se exprimă în alţi termeni în faptul că pretenţiile reclamantei recurente nu pot fi ocrotite pe calea procesuală aleasă. Tocmai acest efect al excepţiei a fost analizat de prima instanţă iar concluzia acesteia exprimată prin soluţia de respingere ca inadmisibilă a acţiunii este corectă.
După analiza acestei excepţii, care primează oricărei analize, instanţele nu puteau să păşească la examinarea autorităţii lucrului judecat sau a altor chestiuni de fond care vizau în final şi aplicarea dispoziţiilor O.G. nr. 61/2002 şi O.G. nr. 92/2003 invocate şi în recurs.
Prin urmare, în dispozitivul sentinţei trebuia reflectată numai soluţia de respingere a acţiunii ca inadmisibilă chiar dacă în apărare s-au invocat şi alte excepţii.
2. Deşi invocă neexaminarea autorităţii de lucru judecat, recurenta nu a argumentat expres aceste susţineri cu referire la elementele şi condiţii cerute pentru analiza acestei excepţii. În alte cuvinte nu s-a arătat care sunt hotărârile care au tranşat acelaşi diferend juridic.
În consecinţă, criticile aduse deciziei pronunţată de instanţa de apel nu întrunesc nicio ipoteză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmând să fie respins.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A.F.P. Oneşti împotriva deciziei nr. 66 din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta reclamantă la 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC C. SRL Oneşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1875/2010. Comercial. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 1877/2010. Comercial. Acţiune în anulare.... → |
|---|
