ICCJ. Decizia nr. 1894/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1894/2010
Dosar nr. 813/118/2007
Şedinţa publică de la 21 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. - Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa comercială nr. 760 din data de 25 martie 2008, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC I. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC G.I. SRL Constanţa şi C.N.A.F.P. şi în consecinţă: a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune de drepturi şi obligaţii încheiat între reclamanta şi pârâta SC G.I. SRL în luna noiembrie 2003, având ca obiect transmiterea drepturilor şi obligaţiilor reclamantei rezultând din contractul de asociere în participaţiune nr. 556 din 16 februarie 2002 încheiat cu SC P. SA; a constatat nulitatea absolută a actului adiţional nr. 1 din 17 noiembrie 2003 la contractul de asociere nr. 556/2002 încheiat între SC G.I. SRL şi C.N.A.F.P., succesoarea SC P. SA; a constatat totodată şi nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 180 din 6 decembrie 2006 încheiat între C.N.A.F.P. şi SC G.I. SRL având ca obiect activele aferente amenajării piscicole M.K.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut din actele şi lucrările dosarului următoarea situaţie de fapt şi de drept.
La data de 13 noiembrie 2003 Adunarea Generală a asociaţilor societăţii reclamante a aprobat încheierea cu pârâta SC G.I. SRL a unui contract de cesiune a drepturilor şi obligaţiilor asumate de reclamanta prin contractul de asociere în participaţiune nr. 556/2002 încheiat cu SC P. SA, asociere care avea ca obiect exploatarea în comun a amenajării piscicole M.K.
Urmare contractului de cesiune încheiat între reprezentantul celor două societăţi, la data de 17 noiembrie 2003, între pârâta SC G.I. SRL şi C.N.A.F.P. se încheie actul adiţional nr. 1 la contractul de asociere în participaţiune nr. 556/2002, iar la data de 6 decembrie 2006 între aceleaşi părţi se încheie contractul de vânzare-cumpărare nr. 180 al cărui obiect îl constituie vânzarea de către companie şi respectiv cumpărarea de către pârâtă a activelor aferente amenajării piscicole nominalizate în anexa 01 la contract.
Reţine prima instanţă că hotărârea adunării generale a SC I. SRL din data de 13 noiembrie 2003 a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 3319 din 31 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Constanţa, hotărârea fiind rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 96 din 4 mai 2006 a Curţii de Apel Constanţa.
În acest context faptic şi legal, tribunalul apreciază că se impune aplicarea principiului anulării actelor subsecvente urmare anulării actului iniţial, respectiv a hotărârii A.G.A. din 13 noiembrie 2003, deoarece actele încheiate ulterior adoptării hotărârii există o legătură indisolubilă.
Din analiza operaţiunilor juridice, din punct de vedere cronologic, tribunalul reţine că pârâtele nu au fost de bună credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 180, deoarece la data semnării lui 6 decembrie 2006, instanţele judecătoreşti se pronunţaseră asupra neegalităţii hotărârii din 13 noiembrie 2003.
Apărările pârâtei SC G.I. SRL cu privire la prescripţia dreptului material la acţiune, lipsa de interes a reclamantei şi inadmisibilitatea capătului de cerere privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 180 au fost considerate de prima instanţă ca nefondate, faţă de caracterul subsecvent al actelor a căror nulitate s-a constatat, în raport de actul principal, care impune o simetrie a sancţiunilor aplicate, şi pe cale de consecinţă, aplicarea regulii imprescriptibilităţii constatării nulităţii absolute.
II - Apelul
Prin decizia civilă nr. 199/ COM din 26 noiembrie 2008 Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefundat, apelul declarat de pârâta SC G.I. SRL, constatând neîntemeiate criticile formulate de pârâtă, cu privire la dezlegarea dată de prima instanţă excepţiilor invocate cât şi pe fondul cauzei.
Cu privire la excepţia de necompetenţă materială a primei instanţe în soluţionarea capetelor de cerere referitoare la constatarea nulităţii absolute a actului adiţional nr. 1/2003 şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. 180 din 6 decembrie 2006 încheiate cu C.N.A.F.P., curtea apreciază că cele două contracte au o natură juridică comercială, obiectul lor vizând fondul de comerţ situat în localitatea M.K. şi respectiv vânzarea activelor aferente amenajării piscicole, active care aparţin domeniului privat al statului, iar interesul reclamantei în desfiinţarea acestor contracte apare ca legitim direct şi personal în condiţiile în care contestă preluarea de către societatea pârâtă a drepturilor şi obligaţiilor rezultând din contractul de asociere în participaţiune încheiat cu SC P. SA.
Pe fondul cauzei, curtea de apel, constată că între actele juridice a căror nulitate se solicită există o strânsă legătură, contractul de vânzare-cumpărare nr. 180 fiind încheiat în considerarea faptului că pârâta folosea activele în temeiul asocierii cu C.N.A.F.P., context în care declararea nulităţii A.G.A. din 13 noiembrie 2003 prin care s-a aprobat cesiunea de drepturi şi obligaţii atrage după sine şi nulitatea actelor subsecvente.
III. Recursul declarat de pârâta SC G.I. SRL împotriva deciziei nr. 199/ COM din 25 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.
Prin cererea de recurs înregistrată, la data de 7 ianuarie 2009, astfel cum a fost sistematizată prin memoriu din data de 13 mai 2010, recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de ipotezele reglementate de art. 304 pct. 3, 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele:
- hotărârile pronunţate în cauză în fond şi apel de instanţele comerciale încalcă competenţa materială absolută a instanţelor de contencios administrativ faţă de obiectul cererii de chemare în judecată care vizează nulitatea actului adiţional nr. 1/2003 şi a contractului de vânzare cumpărare nr. 180/2006 încheiate cu o autoritate publică, acte asimilate actelor administrative potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2006, ceea ce impune casarea ambelor hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de contencios administrativ competentă;
- soluţia adoptată pe fondul cauzei este rezultatul interpretării greşite a actului juridic dedus judecăţii şi a aplicării greşite a principiului anulării actului subsecvent în condiţiile în care contractul de asociere în participaţiune şi actul adiţional sunt contracte cu executare succesivă, exceptate de la principiul retroactivităţii efectele nulităţii; subsumat acestei critici, recurenta arată că actele juridice ce fac obiectul judecăţii au o natură juridică de sine stătătoare şi trebuie analizate individual, fiind încheiate în baza unor dispoziţii legale diferite;
- hotărârea A.G.A. din 13 noiembrie 2003 a asociaţilor reclamantei a fost desfiinţată pentru vicii de formă, iar contractul de cesiune de drepturi încheiat în baza sa şi-a produs efectele, datoriile societăţii reclamante fiind suportate de societatea SC G.I. SRL preţul cesiunii fiind de aproximativ 120.000 lei.
Prin întâmpinarea depusă la data de 9 iunie 2009 reclamanta SC I. SRL prin administrator M.N. a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă şi menţinerea ca legală a deciziei instanţei de apel.
La termenul din 19 iunie 2009 recurenta a învederat că intimata reclamantă se află în lichidare judiciară având desemnat lichidator potrivit informaţiilor obţinute de la O.R.C. din data de 10 iunie 2009.
Situaţia juridică a reclamantei a fost clarificată în baza înscrisurilor depuse de intimată, respectiv deciziei civile nr. 1517 din 18 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, ca instanţă de recurs, din cuprinsul căreia rezultă că cererea de dizolvare a societăţii reclamante dispusă prin sentinţa civilă nr. 4659/2008 a Tribunalului Constanţa pentru nedepunerea situaţiilor financiare anuale a fost respinsă prin decizia nr. 1094 din 20 august 2009 a Curţii de Apel Constanţa, cererea de numire a lichidatorului fiind rămasă fără obiect, societatea reclamantă intimată urmând să stea în proces în nume propriu prin reprezentantul legal.
Recurenta pârâtă, a depus, în această fază procesuală, conform art. 305 C. proc. civ., înscrisuri noi, respectiv contractul de concesiune nr. 7 din 5 februarie 2007 încheiat cu C.N.A.F.P. având ca obiect concesionarea suprafeţei de teren de 226,24 ha pe care sunt amplasate amenajările piscicole M.K. în schimbul unei redevenţe anuale precum şi contractul de vânzare-cumpărare active încheiat între C.N.A.F.P. în calitate de vânzător şi SC G.I. SRL în calitate de cumpărător, contract autentificat sub nr. 326 din 14 februarie 2007 de Notarul Public M.M., având ca obiect activele aferente amenajării piscicole M.K. individualizate în Anexa 01 la contract.
Asupra recursului. Înalta Curte constată următoarele:
1. - Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., vizând necompetenţa materială a instanţelor comerciale în soluţionarea cauzei este nefondat.
Cesiunea de drepturi şi obligaţii izvorâte dintr-un contract de asociere în participaţiune şi actul adiţional la un contract de asociere, constituie acte şi respectiv operaţiuni comerciale, datorită naturii lor, încadrându-se în categoria faptelor obiective de comerţ reglementate de art. 3 din codul comercial şi supuse jurisdicţiei comerciale conform art. 1 din acelaşi cod.
În cauză, contractul de asociere în participaţiune nr. 556/2002 a fost încheiat în temeiul art. 251 – art. 256 C. com., asociatul SC P. SA fiind o societate comercială agricolă care deţinea în administrare terenuri agricole. Modificările legislative ulterioare care au impus predarea către C.N.A.F.P. a dotărilor şi construcţiilor aferente amenajărilor piscicole enumerate în Protocolul încheiat la 22 iulie 2003 nu schimbă natura comercială a contractelor de asociere în participaţiune aflate în derulare.
Cât priveşte contractul de vânzare-cumpărare nr. 180 încheiat între C.N.A.F.P. şi pârâta SC G.I. SRL, potrivit menţiunilor din preambulul său, temeiul legal l-au constituit dispoziţiile O.U.G. nr. 88/1997 cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării.
Or, în această materie, dispoziţiile art. 72010 C. proc. civ., prevăd expres că litigiile privind desfăşurarea activităţii în scopul privatizării prin înstrăinarea de bunuri ori alte valori din patrimoniul societăţilor comerciale sau altor persoane juridice cu capital de stat, se soluţionează de instanţele care au competenţa de judecată a proceselor şi cererilor în materie comercială.
Aşa fiind, dezlegarea dată de instanţa de fond menţinută în apel asupra excepţiei necompetenţei materiale a instanţelor comerciale nu este susceptibilă de critică sub aspectul nerespectării dispoziţiilor legale incidente.
2. În ce priveşte însă, soluţia adoptată pe fondul litigiului, criticile de nelegalitate formulate de recurentă se vădesc întemeiate.
Aplicarea principiului anulării actelor subsecvente ca efect al anulării actului iniţial, care constituie fundamentul raţionamentului juridic adoptat de prima instanţă şi confirmat de instanţa de apel este greşită în raport de împrejurările factuale şi legale ale cauzei.
Circumstanţial, Curtea aminteşte că regula potrivit căreia actul a cărui nulitate a fost pronunţată nu produce nici un efect, quad nullum est nullum producit effectum, ceea ce determină şi caracterul retroactiv al nulităţii, comportă, unele discuţii şi nuanţări în materia dreptului societar unde retroactivitatea este eliminată în privinţa terţilor de bună credinţă, în scopul protecţiei terţilor şi a securităţii creditului în general.
Concluzia se impune cu forţa evidenţei din dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 31/1990 republicată, care reglementează declararea nulităţii societăţii şi consecinţele asupra actelor încheiate cu terţii de bună credinţă, acte care îşi păstrează deplina valabilitate.
În alte cuvinte, chiar şi în situaţia unei nulităţi de o gravitate deosebită, esenţială vizând însăşi existenţa societăţii, actele încheiate cu terţii de bună credinţă îşi păstrează deplina valabilitate şi îşi produc efectele avute în vedere la încheierea lor.
Plecând de la această premisă legală, Curtea observă că hotărârea A.G.A. a societăţii reclamante din data de 13 noiembrie 2003 prin care s-a decis cesiunea drepturilor şi obligaţiilor reclamantei din contractul de asociere în participaţiune încheiat cu SC P. SA, a fost constatată nulă prin sentinţa civilă nr. 3319/2005, pentru încălcarea unor cerinţe formale privind neîntocmirea în ciornă a procesului verbal al adunării şi ţinerea în alt loc decât la sediul societăţii.
Or, actul de cesiune încheiat urmare acestei hotărâri, act cu titlu oneros, şi-a produs efectele de la data consimţirii lui prin reprezentantul legal al societăţii reclamante, astfel că sub aspectul consimţământului la încheierea contractului de cesiune, efectele nulităţii hotărârii A.G.A. nu retroactivează.
Sub un al doilea aspect, se impune a sublinia că cesiunea drepturilor şi obligaţiilor discutate în A.G.A. din 13 noiembrie 2003, se încadrează mai degrabă într-un act de administrare curentă a societăţii care, datorită situaţiei financiare, a hotărât să se retragă din asocierea cu SC P. SA urmând ca datoriile sale către asociat să fie achitate de cesionarul afacerii SC G.I. SRL, şi prin urmare supunerea acestei decizii adunării generale apare excesivă faţă de dispoziţiile care reglementează funcţionarea unei societăţi cu răspundere limitată, respectiv art. 194 din Legea societăţilor comerciale în varianta în vigoare la data adoptării hotărârii.
Pe de altă parte, chiar şi în ipoteza în care s-ar considera că cesiunea asocierii în participaţiune se înscrie în categoria actelor de dispoziţiile ce aparţin adunării generale, SC G.I. SRL în calitate de terţ este protejat de teoria aparenţei de drept, considerând de bună credinţă că adunarea generală a societăţii reclamante întrunită la 13 noiembrie 2003 a decis în condiţii de legalitate cesiunea drepturilor sale, contractul de cesiune, fiind semnat de reprezentantul legal al societăţii.
În cauză, nu s-a dovedit că societatea cesionară nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată asumate prin contractul de cesiune şi nici faptul că la semnarea cesiunii consimţământul reprezentantului reclamantei a fost afectat de vreun viciu, care să impună concluzia desfiinţării actului.
În ce privesc actele ulterioare încheierii contractului de cesiune, respectiv actul adiţional nr. 1 la contractul de asociere în participaţiune nr. 556/2002 din data de 17 noiembrie 2003 şi contractul de vânzare cumpărare active nr. 180 din 6 decembrie 2006 consimţite de pârâte, configuraţia lor juridică de acte independente de sine stătătoare şi care nu se află într-un raport de subsecvenţă cu hotărârea A.G.A. din 13 noiembrie 2003, este impusă de conţinutul şi natura obiectului convenţiilor astfel încheiate.
Prin actul adiţional nr. 1 încheiat cu C.N.A.F.P. se modifică şi se completează contract de asociere în participaţiune nr. 556/2002, sub aspecte esenţiale, vizând durata asocierii şi obligaţiile asociaţiilor, în principal cele impuse asociatului secund SC G.I. SRL.
În alte cuvinte părţile au reglementat asocierea lor în alţi termeni decât cei stabiliţi iniţial cu SC I. SRL, atât în ce priveşte durata asocierii, cât şi prin impunerea în sarcina asociatului secund a unor obligaţii substanţial mai mari, distinct de faptul că încheierea actului adiţional semnifică şi o acceptare a societăţii SC G.I. SRL de către asociatul prim în vederea continuării asocierii în participaţiune, contract cu caracter intuitu personae.
Altfel spus, independent de contractul de cesiune încheiat cu SC I. SRL, calitatea societăţii G.I. SRL de asociat secund era condiţionată de acordul asociatului prim în vederea continuării în anumite condiţii a exploatării în comun a amenajării piscicole, aspecte care conferă actului astfel încheiat un caracter de sine stătător.
Contractul de vânzare-cumpărare active nr. 180 din 6 decembrie 2006 a fost încheiat cu C.N.A.F.P. în cadrul procesului de privatizare a societăţilor comerciale sau amenajărilor piscicole deţinute de companie în portofoliu, în baza hotărârii nr. 137 din 19 octombrie 2006 a Consiliului de Administraţie al Companiei în conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2001 republicată şi ale Regulamentului de organizare şi funcţional a C.N.A.F.P.
Prin urmare stabilirea unui raport de subsecvenţă a acestui contract de vânzare cumpărare cu hotărârea A.G.A. din 13 noiembrie 2003 a societăţii reclamante nu are nici un suport legal.
Aplicarea principiului „resoluto jure dantis resolvitur jus accepiens” presupune desfiinţarea dreptului celui care transmite pentru ca şi dreptul celui care primeşte să fie desfiinţat.
Or, hotărârea A.G.A. anulată nu poate avea nici un efect asupra activelor care au făcut obiectul vânzării cumpărării, active care nu au fost în proprietatea reclamantei şi nici asupra dreptului cumpărătorului de a solicita vânzarea-cumpărarea bunurilor în condiţiile prescrise de dispoziţiile legale care reglementează privatizarea amenajărilor piscicole.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., va admite prezentul recurs şi va modifica decizia atacată în sensul admiterii apelului declarat de aceeaşi parte împotriva sentinţei fondului pe care o va schimba în tot respingând acţiunea formulată de reclamanta SC I. SRL, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC G. SRL CONSTANŢA împotriva deciziei civile nr. 199/ COM din 26 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială contencios administrativ şi fiscal, modifică decizia recurată, admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 760 din 25 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa pe care o schimbă în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta SC I. SRL Piatra Neamţ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1885/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1931/2010. Comercial → |
|---|
