ICCJ. Decizia nr. 1885/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1885/2010
Dosar nr. 4397/1/2009
Şedinţa publică de la 21 mai 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Revizuirea. Decizia supusă revizuirii, temeiul legal invocat.
B.V. în contradictoriu cu B.B.D., agenţia Hunedoara şi C.E.C., agenţia Hunedoara, a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să revizuiască decizia nr. 610/F/2004 pronunţată de aceeaşi Curte în dosarul nr. 3551/2003, să admită cererea, să modifice toate hotărârile pronunţate în acel dosar şi să le oblige pe pârâtele intimate la plata sumei de 149.051 lei reprezentând diferenţă de prejudiciu material stabilită prin raportul de expertiză contabilă pe care l-a depus la dosar.
Argumentarea cererii de revizuire.
Revizuienta a susţinut că, prin sentinţa civilă nr. 1955/2002 pronunţată de Judecătoria Hunedoara, menţinută prin decizia nr. 11 din 8 ianuarie 2003 pronunţată în recurs de Curtea de Apel Alba Iulia, i-a fost admisă acţiunea, iar pârâtele Centrul de comercializare A. SA Câmpulung Muscel, C.E.C. Deva şi B.R.D. – G.S.C., agenţia Hunedoara, au fost obligate să-i plătească suma de 500.000.000 lei reprezentând valoarea actualizată a prejudiciului suferit prin depunerea unor sume de bani în vederea achiziţionării unui autoturism A.D. din anii 1981, care nu a fost obţinut din vina pârâtelor.
Împotriva deciziei nr. 11/2003 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a declarat recurs în anulare, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 330 alin. (2) C. proc. civ., pentru motivul că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii.
Recursul în anulare a fost soluţionat de secţia civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, prin decizia nr. 3060 din 27 aprilie 2004, a casat decizia nr. 11 din 8 ianuarie 2003 pronunţat de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, şi respingând recursul reclamantei B.V. a păstrat decizia civilă nr. 1550 din 1 octombrie 2002 a Tribunalului Hunedoara, secţia civilă, pronunţată în apel prin care sentinţa nr. 1955/2002 a fost schimbată în tot în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
B.V., după pronunţarea acestei decizii de către Secţia civilă a Înaltei Curţi, a sesizat C.E.D.O. invocând îngrădirea dreptului de acces la o instanţă şi a dreptului la respectarea bunurilor sale. A solicitat totodată Curţii Europene să constate că decizia nr. 3060 din 27 aprilie 2004 a fost pronunţată cu încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
Hotărârea din 8 ianuarie 2007 în cauza B. contra României.
Analizând decizia nr. 3060 din 27 ianuarie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, C.E.D.O. a constatat că s-au încălcat prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi în consecinţă a obligat S.l.R. să-i plătească reclamantei suma de 22000 Euro prejudiciu material şi suma de 1.000 euro prejudiciu moral. Aceeaşi Curte a hotărât ca de la data expirării termenului de 3 luni şi până la momentul efectuării plăţii, sumele acordate să fie majorate cu o dobândă simplă, practicată de Banca C.E.
Hotărârea C.E.D.O., potrivit revizuientei, a rămas definitivă prin respingerea cererilor formulate în temeiul art. 44 din Convenţie.
Decizia supusă revizuirii în temeiul art. 322 pct. 9 C. proc. civ.
După expunerea situaţiei dosarului în care s-a pronunţat hotărârea C.E.D.O. din 8 ianuarie 2007, revizuienta a susţinut că în anul 2003 a mai promovat o acţiune prin care a solicitat ca pârâtele, pe lângă suma de 500.000.000 rol pe care o obţinuse prin sentinţa nr. 1955/2002 pronunţată de Judecătoria Hunedoara să fie obligate la o diferenţă de 80.000.000 Rol cu motivarea că împreună cu Statul au folosit şi au perceput dobândă pentru banii depuşi în vederea dobândirii autoturismului A. Cererea i-a fost respinsă de Judecătoria Hunedoara care a constat autoritatea de lucru judecat în raport de acţiunea civilă soluţionată anterior. Sentinţa nr. 1219/2002 prin care s-a constatat autoritatea de lucru judecat a fost confirmată de Tribunalul Hunedoara care a respins apelul reclamantei prin decizia nr. 611 din 17 octombrie 2003. Această ultimă decizie a fost atacată cu recurs, de către reclamanta B.V., iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin decizia nr. 610 din 5 martie 2004 pronunţată în Camera de Consiliu, în procedura prevăzută de O.U.G. nr. 58/2003, a anulat recursul pentru nerespectarea cerinţelor impuse de prevederile art. 3021 pct. 3 C. proc. civ., de a arăta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază cererea şi dezvoltarea lor.
Motivele revizuirii.
Împotriva acestei ultime decizii, nr. 610/2004 pronunţată în dosarul nr. 3551/2009, în temeiul art. 322 pct. 9 C. proc. civ., B.V. a formulat cererea de revizuire prin care, în esenţă, a solicitat revizuirea deciziei pronunţată de Înalta Curte, secţia comercială, admiterea recursului şi obligarea pârâtelor la plata sumei de 149.051 lei diferenţă între suma acordată de C.E.D.O. de 22.000 euro şi suma calculată printr-un raport de expertiză pe care l-a depus la dosar prin care a fost reactualizată suma pe care o consideră datorată, cu rata inflaţiei. plus dobânda capitalizată până la data efectuării expertizei.
Intimata B.R.D. – G.S.G. SA prin concluziile scrise a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire îndreptată împotriva deciziei nr. 610/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie argumentând că prin soluţia pronunţată nu a fost evocat fondul ci a fost anulat recursul pentru nerespectarea dispoziţiilor legale privind motivarea în fapt şi în drept a recursului. Inadmisibilitatea cererii a fost invocată şi pentru faptul că se solicită revizuirea unei hotărâri care nu a făcut obiectul procedurii în faţa Curţii Europene. În fond, s-a invocat lipsa preexistenţei consecinţelor grave ale încălcării C.E.D.O., condiţie prevăzută de art. 322 pct. 9 C. proc. civ. În acest sens, intimata a constatat că reclamanta nu a solicitat repararea încălcării constatate de C.E.D.O., ci completarea despăgubirilor obţinute ca urmare a procedurii din faţa instanţei europene, suma pretinsă reprezentând diferenţa dintre suma acordată de C.E.D.O. de 22.000 euro despăgubiri materiale determinate de Curtea Europeană pe baza rapoartelor de expertiză depuse de reclamantă şi de Guvernul României şi suma determinată prin raportul de expertiză depus la dosar, efectuat în anul 2007.
Decizia Înaltei Curţi.
Temeiul legal invocat: art. 322 pct. 9 C. proc. civ.
„Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere… pct. (9) dacă, C.E.D.O. a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate”.
Din dispoziţiile citate rezultă că pentru promovarea cererii de revizuire întemeiată pe aceste prevederi trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii: a) constatarea încălcării drepturilor sau libertăţilor fundamentale să fie făcută de C.E.D.O., iar încălcarea să se datoreze unei hotărâri judecătoreşti, (b) încălcarea să fi produs consecinţe grave şi acestea să continue să se producă; (c) consecinţele grave să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Interpretarea dispoziţiilor mai sus enunţate şi a condiţiilor expuse, care se desprind din text, impun o primă concluzie şi anume că încălcarea drepturilor sau libertăţilor fundamentale se raportează la o hotărâre judecătorească pronunţată de instanţele naţionale iar înlăturarea consecinţelor acestor încălcări, în măsura în care continuă să se producă, se realizează prin declanşarea procedurii prevăzută de art. 322 pct. 9 C. civ., împotriva acelei hotărâri care a fost examinată de C.E.D.O.
Concluzia, în legătură cu interpretarea dispoziţiilor mai sus amintite, are în vedere şi faptul că hotărârea Curţii Europene a fost rezultatul unei analize concrete a încălcării drepturilor fundamentale raportată la o hotărâre judecătorească naţională şi nu la un context general al faptelor sau al încălcării drepturilor fundamentale în legătură cu alte cauze, care s-au concretizat în hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţele naţionale.
În al doilea rând, având în vedere şi finalitatea hotărârilor C.E.D.O. care sancţionează efectele hotărârii judecătoreşti naţionale pronunţate cu încălcarea drepturilor fundamentale, consecinţele grave, în ipoteza în care acestea continuă să se producă, vizează aceeaşi hotărâre judecătorească naţională. Prin urmare şi,,remedierea” acestor consecinţe pe calea procedurală pusă la dispoziţie de art. 322 pct. 9 C. proc. civ., vizează aceeaşi hotărâre.
Revenind la speţă.
Din perspectiva dispoziţiilor procedurale care constituie temeiul cererii de revizuire şi valorificând precizările de mai sus, în speţă trebuie făcută următoarea distincţie:
a) Hotărârea din 8 noiembrie 2007 B. contra României pronunţată de C.E.D.O. a examinat Decizia Secţiei Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3060 din 27 aprilie 2004 prin care s-a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar sancţiunea Curţii Europene a vizat această soluţie pronunţată cu încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
Prin admiterea cererii şi obligarea la repararea prejudiciului material şi moral, Curtea Europeană a înlăturat efectele acelei decizii (nr. 3060 din 27 aprilie 2004) în raport de care s-a constatat încălcarea drepturilor fundamentale ale revizuientei.
b). Revizuienta prin reprezentantul său, în declaraţiile consemnate în precedentele încheieri, a arătat că nu cunoaşte dacă s-a solicitat în temeiul art. 322 pct. 9 C. proc. civ., revizuirea deciziei nr. 3060 din 27 aprilie 2004 examinată de C.E.D.O. în scopul de a înlătura eventuale încălcări care ar continua să se producă şi nici dacă s-a pornit executarea pentru obţinerea sumelor câştigate prin hotărârea B. contra României.
c). Decizia nr. 610/F/2004 a cărei revizuire se solicită a fost pronunţată într-o altă cauză în procedura filtrului instituită de O.G. nr. 58/2003 şi vizează un alt litigiu prin care au fost formulate pretenţii distincte de cauza care s-a finalizat în faţa secţiei civile a Înaltei Curţi prin decizia civilă nr. 3060 din 27 aprilie 2004, examinată prin hotărârea C.E.D.O., şi în raport de care s-a constatat încălcarea drepturilor fundamentale amintite anterior.
d). Decizia nr. 610/F/2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 3551/2003, nu era supusă niciunei căi de atac la acel moment (5 martie 2004), iar împotriva sa nu a fost formulată plângere la C.E.D.O. pentru a se examina dacă şi în această cauză promovată tot de B.V. au existat încălcări ale drepturilor fundamentale prin soluţiile anterior pronunţate, rămase irevocabile în urma anulării recursului.
e). Prin cererea de revizuire s-a solicitat modificarea deciziei civile nr. 610/F/2004 în sensul obligării intimatei la plata diferenţei dintre suma acordată de C.E.D.O. ca despăgubiri materiale şi suma pe care a calculat-o expertiza depusă de revizuientă. Prin urmare, este evident că revizuienta se declară nemulţumită de despăgubirile acordate prin hotărârea C.E.D.O. în baza rapoartelor de expertiză depuse de reclamantă şi G.R., această solicitare neconstituind o remediere şi o raportare a consecinţelor grave care izvorăsc din hotărârea judecătorească faţă de care C.E.D.O. a constatat încălcarea drepturilor fundamentale. Se poate afirma în acest context că cererea promovată în acest litigiu se constituie ca şi o revizuire a hotărârii C.E.D.O., pe care partea a fundamentat-o pe o cerere în pretenţii soluţionată de instanţele naţionale într-o altă cauză, or, din afirmaţia cuprinsă în cererea de revizuire, nemulţumirea asupra hotărârii C.E.D.O. a fost materializată prin cereri formulate în faţa respectivei Curţi, care au fost respinse.
Valorificând distincţiile de mai sus raportate la împrejurările speţei, concluzia care se impune faţă de prevederile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., este aceea că C.E.D.O. prin hotărârea B. contra României nu a constatat o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale datorată deciziei nr. 610/F/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Mai trebuie reţinut că încălcarea constatată prin hotărârea C.E.D.O. pronunţată în raport de decizia nr. 3060/2004 a Secţiei civile a aceleiaşi Curţi şi „diferenţa de prejudiciu” spre care se tinde prin această cerere nu se constituie în cerinţa legală privind continuarea producerii consecinţelor grave ale încălcării drepturilor fundamentale rezultate din hotărârea judecătorească analizată în cauza B. contra României.
În consecinţă, cererea de revizuire a deciziei nr. 610/F/2004 nu poate avea ca fundament hotărârea C.E.D.O. evocată de revizuientă întrucât în acest proces prin care s-au solicitat dobânzi şi daune suportate ca urmare a depunerii sumelor respective la C.E.C., Curtea Europeană nu a sancţionat anularea căii de atac a recursului promovată de B.V. şi nici efectele acelei decizii prin constatarea încălcării drepturilor fundamentale .
Ca urmare, legătura dintre cele două cauze, afirmată de revizuientă pentru a invoca hotărârea C.E.D.O. în cauza B. contra României nu este de esenţa revizuirii prevăzută de art. 322 pct. 9 C. proc. civ., iar analiza persistenţei consecinţelor grave ale încălcării drepturilor fundamentale a căror remediere se cere nu poate fi făcută decât în raport de hotărârea pronunţată de instanţele naţionale, care a fost examinată de C.E.D.O.
În final, nu este lipsit de relevanţă să se precizeze că accesul la justiţie într-o cale extraordinară de atac cum este revizuirea prevăzută de art. 322 pct. 9 C. proc. civ., se supune regimului legal impus de dispoziţiile procedurale amintite şi se promovează observând dacă situaţia procesuală se încadrează în aceste cerinţe.
În alte cuvinte, exerciţiul drepturilor procesuale şi apărarea drepturilor nu poate fi realizată decât respectând reglementările legale.
Aşa fiind, cererea de revizuire va fi respinsă.
În privinţa excepţiilor invocate de intimată în legătură cu inadmisibilitatea cererii, trebuie reţinut că imperativul aplicării art. 322 pct. 9 C. proc. civ., instituit pentru remedierea drepturilor încălcate, a căror violare a fost constatată printr-o hotărâre C.E.D.O., obligatorie jurisdicţiei naţionale, în temeiul art. 20 din Constituţie, a determinat Înalta Curte să nu se oprească asupra acestor excepţii şi să treacă la analiza fundamentului susţinerilor revizuientei având în vedere că aceasta s-a considerat îndreptăţită să solicite repararea unui prejudiciu şi în această cauză, care în opinia sa îşi are izvorul în hotărârea C.E.D.O. Fiind necesară o analiză a dispoziţiilor art. 322 alin. (9) C. proc. civ., în contextul împrejurărilor speţei, numai prin examinarea cererii de revizuire în ansamblul argumentelor de mai sus s-a putut realiza o cercetare completă a motivelor invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta B.V. împotriva deciziei nr. 610/ F din 5 martie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1881/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1894/2010. Comercial → |
|---|
