ICCJ. Decizia nr. 1931/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1931/2010
Dosar nr. 33412/3/2008
Şedinţa de la 26 mai 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC S.F.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 328.189,84 lei reprezentând debite neachitate şi să restituie garanţia de bună execuţie de 5% deja reţinută – 33.278,78 lei.
La data de 23 noiembrie 2005, reclamanta a modificat acţiunea, chemând în judecată, pe lângă C.N.C.F. C.F.R. SA şi SN C.F.R., sucursala Regională C.F. Galaţi, solicitând obligarea pârâţilor la plata sumei de 328.189,84 lei reprezentând debite neachitate, adică contravaloare facturi şi garanţia de bună execuţie de 5 % arătând că, chiar dacă contractele de antrepriză nr. 661/2002 şi 680/2003 au fost semnate de C.N.C.F. C.F.R. SA şi raportul juridic s-a născut între această societate şi reclamanta, sucursala Regională C.F. Galaţi este beneficiara de fapt a contractelor de antrepriză.
Prin cererea conexă înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC S.F.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 489.358,05 lei reprezentând penalităţi de întârziere ca urmare a achitării cu întârziere a obligaţiilor asumate prin contractele de antrepriză nr. 661/2002 şi 680/2003.
Ulterior, la data de 22 noiembrie 2005, reclamanta şi-a modificat acţiunea şi în acest dosar, solicitând chemarea în judecată pe lângă C.N.C.F. C.F.R. SA şi C.N. C.F.R., sucursala Regională C.F. Galaţi, solicitând obligarea pârâtelor la plata sumei de 489.300.104 RON reprezentând penalităţi de întârziere ca urmare a achitării cu întârziere a obligaţiilor asumate prin cele două contracte.
În şedinţa publică din data de 21 decembrie 2005 instanţa a dispus în temeiul art. 164 C. proc. civ., conexarea dosarului nr. 4890/2005 la dosarul nr. 4892/2005.
La data de 31 ianuarie 2007, reclamanta şi-a precizat câtimea pretenţiilor solicitând obligarea pârâtelor la plata sumei de 580.472,89 lei reprezentând 33.278,78 lei sumă rămasă de achitat şi 547.194,11 lei penalităţi de întârziere şi reactualizarea cu indicele de inflaţie.
Prin sentinţa comercială nr. 2323/2007 instanţa a dispus următoarele:
- Respinge, ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.N.C.F. C.F.R. SA
- Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei C.N. C.F.R., sucursala Regională C.F. Galaţi.
- Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C.N. C.F.R., sucursala Regională C.F. Galaţi.
- Respinge acţiunea formulată de reclamanta SC S.F.C. SRL împotriva pârâtei C.N. C.F.R., sucursala Regională C.F. Galaţi, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
- Omologhează raportul de expertiză şi suplimentul la expertiză efectuat de expert şi admite cererea principală, modificată, precum şi cererea conexă modificată şi precizată în parte, formulată de reclamanta SC S.F.C. SRL în contradictoriu cu pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA, în sensul că obligă pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA la plata către reclamantă a sumei de 580.472,89 lei reprezentând debite neachitate şi penalităţi de întârziere neactualizate cu rata inflaţiei.
- Obligă pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA la plata sumei de 42.029 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel C.N. C.F.R. SA
Apelul a fost admis, s-a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 365.748,62 lei reprezentând penalităţi de întârziere, precum şi să restituie garanţia de bună execuţie în sumă de 33.275,78 lei. Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei şi a fost obligată intimata să plătească apelantei suma de 8.398,75 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a avut în vedere că C.N.C.F. C.F.R. SA în calitate de beneficiar a încheiat cu SC S.F.C. SRL în calitate de constructor, contractul de antrepriză generală nr. 661 din 07 martie 2002, având ca obiect execuţia lucrărilor de construcţii montaj pentru obiectivul „R.C.Z. Slănic Moldova”.
Potrivit art. 33 din condiţiile generale la contract, constructorul va depune o garanţie de bună execuţie de 5 % din valoarea lucrărilor iar potrivit art. 3.6 „beneficiarul trebuie să restituie constructorului garanţia cel mai târziu la expirarea duratei garanţiei de bună execuţie”.
Părţile prin contract la pct. 1 şi 2 din condiţiile speciale suplimentare ale contractului au stabilit şi cuantumul penalităţilor în cazul în care părţile nu au respectat clauzele contractuale.
Ulterior, aceleaşi părţi au încheiat contractul de antrepriză nr. 680 din 05 iunie 2003.
În baza raporturilor contractuale intimata a executat lucrările, dar la data de 26 octombrie 2004 au fost sistate, fapt ce rezultă din adresa de la fila 28 dosar fond.
La data de 01 noiembrie 2004, s-a încheiat şi un proces-verbal privind constatarea stadiilor fizice la lucrările executate.
Ulterior, la data de 19 noiembrie 2004 s-a încheiat şi un proces-verbal cu scopul de a stabili pe cale amiabilă obligaţiile părţilor. Prin acelaşi proces-verbal s-a stabilit nereţinerea garanţiei de bună execuţie de către beneficiar, context în care în raport de clauzele contractuale şi înţelegerea ulterioară a părţilor, apelanta în calitate de beneficiar al contractului de antrepriză este obligată să restituie garanţia de bună execuţie în cuantumul stabilit prin expertiză de 33.278,78 lei. La această sumă în mod greşit s-a aplicat de către instanţa de fond penalităţile de 0,5 % întrucât penalităţile se calculează conform clauzelor speciale la contractul de antrepriză numai pentru întârzierea achitării facturilor.
Prin noua expertiză efectuată în apel au fost recalculate penalităţile de întârziere pentru neplata în termen a facturilor emise din care s-a scăzut garanţia de bună execuţie de 5 %. Cuantumul total al penalităţilor de întârziere pentru neplata în termen a facturilor din litigiu, din care s-a scăzut garanţia de bună execuţie de 5 % este de 365.748,62 lei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC S.F.C. SRL Bucureşti şi pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti.
Cât priveşte recursul reclamantei se va reţine că acesta a fost declarat la 19 mai 2008, conform ştampilei aplicate de poştă pe plicul de expediere a recursului, iar decizia atacată a fost comunicată acestei recurente la 29 aprilie 2008, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de comunicare a deciziei, iar partea a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului.
Recurenta reclamantă a învederat că decizia a fost înregistrată la data de 05 mai 2008, iar menţiunile agentului procedural sunt fictive pentru că este cu neputinţă ca actul să se fi afişat la data de 29 aprilie 2009, întrucât această societate are asigurată pază 24 de ore din 24. În consecinţă data de la care trebuie calculat termenul de recurs este 05 mai 2009.
Cu privire la această cerere, Înalta Curte urmează a o respinge întrucât recurenta nu justifică o împrejurare mai presus de voinţa ei care a împiedicat-o să depună recursul în termenul legal.
Astfel, nu are nici o relevanţă data la care recurenta a înregistrat în evidenţele proprii recursul, ci numai data consemnată în dovada de îndeplinire a comunicării deciziei, dată menţionată de agentul procedural şi care face proba deplină până la înscrierea în fals.
Actul procedural al comunicării hotărârii instanţei de apel a fost realizat prin afişare la uşa principală a locuinţei destinatarului, mai precis, la sediul indicat chiar de către această recurenta prin întâmpinare, respectiv dosar apel: Bd. Iuliu Maniu, sector 6 Bucureşti.
Actul de procedură de la dosarul de apel a fost îndeplinit prin afişare conform art. 921 C. proc. civ., pentru că s-a constatat lipsa oricărei persoane de la sediul societăţii. Deşi regula instituită de textul invocat este aceea că actele de procedură nu se pot realiza prin afişare în cazul societăţilor, în speţă suntem într-o excepţie de la această regulă, permisă de finalul articolului menţionat, în condiţiile în care se constatată lipsa oricărei persoane de la sediu.
Înscrisul de la dosarul de apel este un înscris autentic, conform art. 1171 C. civ. şi se bucură de o prezumţie de validitate, făcând dovada până la înscrierea în fals în ceea ce priveşte constatările personale ale agentului instrumentator, făcute în limitele atribuţiilor sale, conform art. 100 alin. (4) C. proc. civ. Aşadar, constatarea agentului procedural că, la momentul efectuării comunicării sentinţei, la sediul social nu se afla nici o persoană, face dovadă până la înscrierea în fals, iar recurenta nu a uzat de această procedură faţă de agentul procedural. Susţinerea că societatea are angajată pază permanentă, precum şi toate referirile la împrejurările de fapt ale situării gardului faţă de clădire, nu pot fi primite în contra şi peste conţinutul înscrisului autentic. În plus, în condiţiile în care reclamanta ştia că sediul ar putea să facă dificilă comunicarea a actelor de procedură datorită felului în care este configurat imobilul, trebuia să îşi aleagă un alt sediu pentru comunicare, nefiind permisă invocarea propriei turpitudini.
Pentru aceste considerente, nefiind îndeplinite cerinţele art. 103 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge cererea formulată de recurenta reclamantă SC S.F.C. SRL Bucureşti privind repunerea în termenul de recurs, iar conform art. 301 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de reclamanta SC S.F.C. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 146 din 19 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca tardiv formulat.
Cât priveşte recursul declarat de C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti se va reţine că aceasta a invocat art. 304 pct. 9 teza a II-a C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Pârâta a susţinut, în esenţă, că au fost calculate penalităţi pentru facturi fiscale pentru care se împlinise termenul de prescripţie, că expertul nu a evidenţiat corect plăţile făcute şi a omis valoarea unor ordine de plată, iar numărul de zile de întârziere a fost greşit calculat.
Analizând decizia prin prisma criticilor formulate de către această recurentă, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Aşa cum s-a reţinut de către instanţa de fond si instanţa de apel, cursul prescripţiei a fost întrerupt in conformitate cu art. 16 din Decretul nr. 167/1958
Potrivit înscrisului emis, la data de 26 octombrie 2004, de către SC C.F.R., sucursala Regionala C.F. Galaţi, aflat la dosarul fond, societatea SC S.F.C. SRL este înştiinţată că lucrările la vila Z. Slănic Moldova se sistează definitiv la stadiul fizic realizat, urmând sa se convoace comisia de recepţie a lucrărilor.
Aşa cum reiese din procesul verbal încheiat la data de 19 11.2004, între parat nr. 2 si reclamanta s-a ajuns la încetarea pe cale amiabila a celor doua contracte de antrepriza, societatea SC S.F.C. SRL urmând sa întocmească factura pentru suma de 2.949.110.632 lei, aceasta având de încasat din situaţiile prezentate anterior datei de 31 decembrie 2003 şi însuşite de beneficiar suma de 332.787.763 lei. Lucrările executate sunt evidenţiate în facturile fiscale enumerate in respectivul proces verbal, făcându-se menţiunea expresa ca sunt acceptate la plata. Cele doua pârti au mai stabilit, întrucât lucrările au fost sistate înainte de finalizare, nereţinerea garanţiei de buna execuţie stabilita prin contract.
Coroborând prevederile din înscrisurile menţionate mai sus se constată, fără echivoc, recunoaşterea expresa a debitului in luna noiembrie 2004, astfel că nu poate fi reţinuta intervenţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune aşa cum susţine recurenta-debitoare, in cauza fiind incidente dispoziţiile din art. 16 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctiva.
În conformitate cu prevederile art. 17 din Decretul nr. 167/195 întreruperea cursului prescripţiei, şterge prescripţia începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o. După întrerupere începe sa curgă o noua prescripţie de trei ani.
Deşi prin actul de recunoaştere expresa a debitului, încheiat in luna noiembrie 2004, cursul prescripţiei a fost întrerupt în conformitate cu prevederile art. 16 din Decretul nr. 167/1958, se constată caracterul nefondat al susţinerii recurentei-debitoare referitoare la împrejurarea ca ultimele plaţi parţiale ar fi fost făcute anterior datei de 21 septembrie 2002 (data fata de care recurenta-debitoare raportează calculul termenului de prescripţie faţă de data introducerii acţiunii), ţinându-se seama că pentru factura fiscala nr. 2597113 şi 22 mai 2002, data ultimei plaţi a fost făcuta la data de 13 martie 2003, prin O.P. nr. 617 din 13 martie 2103; pentru factura fiscala nr. 2597141 din 05 iunie 2002 data ultimei plaţi a fost făcuta la data de 18 octombrie 2002 prin O.P. nr. 3273 şi 08 octombrie 2002.
Şi faţă de datele ultimelor plaţi la facturile menţionate mai sus, cererea de chemare in judecata formulata la data de 21 septembrie 2005, se încadrează înlăuntrul termenului general de prescripţie de 3 ani, si pe cale de consecinţa susţinerea recurentei ca suma de 46.895,78 lei este nedatorata, este vădit nefondată, nefiind incidenta prescripţia dreptului material la acţiune.
În suplimentul de expertiza, depus în şedinţa din data 14 noiembrie 2007, de către expertul desemnat, răspunzând obiecţiunilor formulate de apelanta C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti, la pagina 2, precizează fără echivoc ca situaţia calculului penalităţilor de întârziere asupra sumelor datorate este corecta şi nu a fost omis nici un ordin de plata sau proces verbal de compensare aferent plaţilor efectuate de către de acesta companie.
În ceea ce priveşte imputaţia plaţii se va reţine că recurenta invoca greşit dispoziţiile art. 1010 C. civ., imputaţia plăţii fiind reglementata de dispoziţiile art. 1110 – art. 1114 C. civ. În speţă, toate condiţiile legale au fost respectate la efectuarea expertizei contabile in apel cu privire la aplicarea instituţiei imputaţiei plăţii şi, pe cale de consecinţa, rezultă ca susţinerile recurentei sunt total nefondate.
Cât priveşte critica potrivit căreia: „numărul de zile de întârziere este greşit calculat, in cazul plaţilor parţiale multiple expertul raportându-se de fiecare data la data scadenţei facturii si nu la data plaţii anterioare fata de care ar fi trebuit sa se calculeze numărul de zile de întârziere”, Înalta Curte va reţine că acesta nu poate fi analizată în recurs, nefiind o critică de nelegalitate, ci una de netemeinicie.
Pentru considerentele reţinute, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 146 din 19 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI–a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea formulată de recurenta reclamantă SC S.F.C. SRL Bucureşti privind repunerea în termenul de recurs.
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.F.C. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 146 din 19 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI–a comercială, ca tardiv formulat.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1894/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1947/2010. Comercial → |
|---|
