ICCJ. Decizia nr. 2114/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2114/2010
Dosar nr. 1840/57/2008
Şedinţa publică de la 4 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC W.C.Ţ. SRL Alba Iulia a chemat în judecată S.D.P.L. Alba Iulia şi a solicitat să se constate că pârâta nu şi-a executat corespunzător obligaţiile asumate prin contractul de execuţie de lucrări nr. 4927/2004, să se dispună rezoluţiunea parţială a menţionatului contract şi anularea facturii fiscale nr. 2458003/2004 emisă de pârâtă.
Litigiul a fost soluţionat în primă instanţă de Tribunalul Alba, secţia comercială, care prin sentinţa nr. 540 din 16 septembrie 2008, a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtă împotriva reclamantei pe care a obligat-o la plata sumei de 63.046 lei reprezentând contravaloare lucrări şi la 20.248,29 lei penalităţi. Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă acţiunea principală.
În cauză au fost administrate probe între care şi o expertiză de specialitate în urma căreia s-a stabilit că a existat acord între părţile în proces pentru turnarea stratului de asfalt mai gros decât cel iniţial stabilit şi că în aceste condiţii costul lucrărilor a fost determinat la suma de 910.466.345 lei. După deducerea plăţilor făcute de reclamantă instanţa a stabilit că aceasta datorează suma la care a fost obligată precum şi penalităţile de întârziere conform clauzei penale stipulată în contract. Pentru a respinge acţiunea principală, în esenţă, tribunalul a reţinut că reclamanta nu a pus la dispoziţia executantului lucrării documentaţia tehnică, toate detaliile de execuţie şi specificaţiile de calitate ale lucrărilor care urmau să fie executate. Expertiza a stabilit că denivelările existente pe terenul de tenis nr. 2 s-au produs din cauză că nu au fost efectuate lucrările de pregătire a stratului suport, lucrări care nu au fost prevăzute în contract şi nu din cauza modului în care pârâta a executat lucrările.
Sentinţa nr. 540/2008 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia comercială, a fost confirmată de Curtea de Apel Alba care prin decizia nr. 27 din 1 aprilie 2009, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei SC W.C.Ţ. SRL Alba Iulia.
Apelanta reclamantă a criticat sentinţa pentru motive de netemeinicie şi nelegalitate arătând că obiectul contractului l-a constituit efectuarea lucrării „Amenajare teren sport Alba Iulia pentru preţul de 630.269.509 lei. Dacă terenul nu era amenajat pentru turnarea asfaltului, apelanta a considerat că în culpă este pârâta intimată care nu i-a adus la cunoştinţă faptul că stratul suport nu permite executarea corespunzătoare a lucrării şi a procedat la modificarea unilaterală a contractului prin turnarea unui strat mai gros de asfalt, fără deviz de lucrări din care să rezulte cantităţile aprovizionate pentru a le utiliza în acest scop. Emiterea facturii a cărei anulare a solicitat-o, potrivit apelantei, nu suplineşte obligaţia de a încheia un act adiţional la contract. A contestat în continuare semnătura de pe factura emisă de intimată cu motivarea că nu este a reprezentantului legal iar devizul de lucrări nu a fost niciodată acceptat. A criticat apelanta şi expertiza cât şi reţinerea instanţei privind faptul că nu a pus la dispoziţia executantului documentaţia tehnică şi detaliile de execuţie.
Procedând la analiza criticilor aduse sentinţei, Curtea de Apel a constatat că obligaţia de pregătire a stratului suport nu rezultă din nicio clauză a contractului de execuţie, după cum nu rezultă nici obligaţia de predare a documentaţiei de către apelantă. În aceste condiţii instanţa de apel a apreciat că neexecutarea pregătirii stratului suport nu poate fi reţinută ca o culpă a pârâtei în legătură cu executarea lucrărilor de turnare a asfaltului în condiţiile în care nu s-a prevăzut în contract această obligaţie .
Cât priveşte susţinerea apelantei referitoare la calitatea lucrărilor, Curtea a reţinut că aceasta nu a urmat procedura notificării executantului într-un termen de 6 luni de la data constatării calităţii necorespunzătoare, conform art. 4 lit. a) din Decretul nr. 167/1958. În final Curtea s-a raportat la obiectul contractului care se referea la lucrarea de îmbrăcăminte din beton asfaltic aşa cum a reţinut şi expertiza, a stabilit că lucrarea a fost efectuată şi că natura contractului nu permite rezoluţiunea parţială solicitată în cauză, cererea sub acest aspect fiind şi inadmisibilă întrucât părţile nu mai pot fi repuse în situaţia anterioară.
Împotriva deciziei nr. 27/ A din 1 aprilie 2009 a declarat recurs, reclamanta SC W.C.Ţ. SRL Alba Iulia solicitând în principal, casarea cu trimitere a cauzei pentru rejudecare în vederea administrării de noi probe, iar, în subsidiar, modificarea deciziei şi a sentinţei în sensul admiterii acţiunii principale şi a respingerii cererii reconvenţionale. Autoarea recursului a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ., pentru a susţine că:
- S-a acordat mai mult decât s-a cerut întrucât instanţa de apel a ajuns la concluzia că acţiunea este inadmisibilă, în condiţiile în care niciuna din părţi nu a invocat această excepţie;
- Din faptul chemării în judecată la data de 16 septembrie 2005, rezultă că pârâta a fost pusă în întârziere în condiţiile în care nu a existat proces verbal de recepţie a lucrărilor. Aceasta fiind data constatării lucrărilor necorespunzătoare, termenul de 6 luni invocat de instanţa de apel nu s-a împlinit;
- Actul dedus judecăţii a fost interpretat greşit. Obligaţia neexecutată corespunzător este asfaltarea terenului şi nu necorespunderea stratului suport, or, acest lucru, în cazul în care se constata de executant, trebuia să-i fie adus la cunoştinţă;
- Instanţa a decis unilateral să modifice contractul prin asfaltarea terenului cu un strat mai gros, procedând la efectuarea lucrării în alte condiţii decât cele prevăzute prin contract şi încălcând art. 970 alin. (2) C. proc. civ.;
- Greşit s-a apreciat că natura contractului nu permite rezoluţiunea parţială şi repunerea părţilor în situaţia anterioară;
- Creditorul are alegerea între a cere rezoluţiunea contractului, executarea silită (să execute lucrări corespunzătoare) sau să solicite despăgubiri. Repunerea în situaţia anterioară, în speţă, nu coincide cu o repunere faptică în situaţia anterioară, or, din punctul său de vedere nu are ce prestaţii să restituie din moment ce lucrarea nu corespunde calitativ şi se consideră neefectuată din culpa intimatei care a turnat asfaltul în perioade de timp friguros şi nu a pregătit suportul pentru îmbrăcămintea asfaltică.
- Intimata i-a ascuns cu bună-ştiinţă deficienţele stratului suport şi a executat lucrarea modificând unilateral contractul;
- Art. 969 C. civ., a fost încălcat pentru că s-au executat lucrări suplimentare fără acordul său pentru a se obţine un preţ mai mare;
- Nu există situaţie de lucrări acceptată de beneficiar pentru valoarea pretinsă de intimată prin cererea reconvenţională.
- Nu sunt datorate nici penalităţile pentru că nu s-a stabilit ce înseamnă „depunerea facturii” şi nici care a fost data la care s-a depus;
- Prin respingerea excepţiei de neexecutare a contractului s-a făcut o aplicare greşită a legii deoarece din dosar rezultă cu claritate că lucrarea executată nu îndeplineşte cerinţele de calitate.
Recursul este nefondat.
Precizare prealabilă.
În actuala reglementare, recursul este cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se realizează numai un control de legalitate al hotărârii împotriva căreia s-a declanşat recursul în limitele şi în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. În niciun caz nu se pot invoca formal motive de nelegalitate pentru a repune în discuţie fondul litigiului şi a obţine o rejudecare în fond.
Valorificând precizarea de mai sus se va trece la examinarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (6) C. proc. civ., potrivit căruia se poate cere modificarea unei hotărâri atunci când instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut. Din perspectiva acestui motiv, recurenta a criticat considerentele deciziei pronunţate de instanţa de apel pentru faptul că ar fi reţinut că acţiunea este inadmisibilă. Acest motiv de nelegalitate pune în valoare principiul disponibilităţii şi a obligaţiei instanţei de a se pronunţa asupra cererilor deduse judecăţii. Or, raportat la soluţia instanţei de apel de confirmare a sentinţei prin respingerea apelului său nu se poate reţine că s-a acordat ceea ce nu s-a cerut, nelegalitatea vizând soluţia şi nu argumentele care au fost utilizate de Curtea de Apel pentru a explica motivele pentru care nu poate fi primită rezoluţiunea parţială sub cuvânt că natura contractului nu permite o astfel de sancţiune prin imposibilitatea repunerii părţilor în situaţia anterioară.
Aspectele legate de inadmisibilitatea precizării de acţiune invocată de pârâtă au fost soluţionate de instanţă şi nu au format obiect de critică în calea de atac precedentă astfel că nu prezintă nicio relevanţă nici ca argument în sprijinul motivului prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
În fine, ca răspuns la critica privind deficienţele de calitate invocate în precizările de la fila 30 apel, Curtea de Apel a analizat aceste susţineri indicând procedura care trebuia urmată de beneficiară dar şi ca răspuns la ceea ce însăşi reclamanta recurentă a solicitat în cererea introductivă - Rezultă cu evidenţă că s-a solicitat să se constate „executarea necorespunzătoare” a lucrărilor, or, acest mod de formulate a cererii vizează calitatea lucrărilor pentru care nici nu era necesar să se facă alte precizări decât cele din acţiune.
În contextul arătat nici acest aspect analizat de instanţă nu se constituie într-o nelegalitate determinată de faptul că s-a acordat ceea ce nu s-a cerut.
În fine, din considerente nu rezultă că s-a analizat natura viciilor aşa cum afirmă recurenta ci instanţa s-a limitat la ceea ce s-a invocat şi anume calitatea necorespunzătoare a lucrărilor, art. 4 lit. a) din Decretul nr. 167/1968 fiind citat în acest context.
Sub cuvânt că instanţa de apel s-a referit la punerea în întârziere, nu pot fi analizate în recurs chestiuni de fapt legate de momentul de la care ar trebui să curgă termenul de 6 luni pentru notificare din moment ce soluţia nu este rezultatul aplicării dispoziţiilor mai sus arătate.
În consecinţă, critica nu va fi reţinută.
Prin cel de-al doilea motiv, art. 304 pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat interpretarea greşită a actului dedus judecăţii.
Recurenta reproşează instanţei de apel faptul că nu a reţinut susţinerea sa privind neexecutarea de către intimată a obligaţiei de asfaltare corespunzătoare a terenului de sport. Se susţine că de vreme ce intimata era societate de construcţii şi a constatat că stratul suport era necorespunzător trebuia să o înştiinţeze înainte de efectuarea lucrărilor.
Aşa cum precizează de fapt recurenta, actul dedus judecăţii este contractul de execuţie nr. 4927 din 9 noiembrie 2004 care nu conţine clauze cu privire la pregătirea terenului sau cu privire la partea căreia îi incumbă obligaţia. Prin urmare intervenţia instanţei în interpretarea clauzei este necesară atunci când sunt clauze neclare sau îndoielnice. Se observă din considerentele deciziei criticate că analiza contractului a fost realizată de instanţele anterioare, interpretarea clauzelor fiind de atributul fondului. Instanţa de recurs în cadrul controlului de nelegalitate nu poate fi implicată sub motivul de recurs invocat decât atunci când pe calea interpretării greşite s-a ajuns la schimbarea naturii contractului sau a înţelesului său neîndoielnic.
Or, în speţă este de netăgăduit că asfaltarea s-a realizat, şi că se discută chestiuni de fapt legate de pregătirea stratului suport pentru asfaltare, operaţiunile care nu s-au prevăzut în contract şi pentru care nu există documentaţie de execuţie sau proiecte şi planuri pentru lucrări. Prin urmare, instanţele s-au limitat la voinţa exprimată expres în contract şi în raport de împrejurările de fapt desprinse şi din lucrările expertizei a reţinut că ceea ce se contestă este executarea necorespunzătoare a obligaţiilor de către executant.
În lipsa reperelor care să determine modalitatea de executare, cerinţă care trebuia determinată prin clauzele contractului, instanţa de apel a reţinut că neexecutarea pregătirii stratului suport nu poate fi imputată intimatei.
Nici argumentele invocate în sprijinul aceluiaşi motiv sub cuvânt că instanţa de apel a reţinut greşit că nu poate opera rezoluţiunea în cazul acestui contract nu vor fi reţinute. Se observă din considerentele deciziei că această concluzie a fost rezultatul examinării condiţiilor cerute pentru aplicarea art. 1020 C. civ., una dintre acestea vizând imposibilitatea restituirii prestaţiilor.
Faptul că recurenta consideră neexecutate obligaţiile din contract este în contradicţie cu propria susţinere prin care a arătat că lucrările s-au executat dar că nu sunt calitative în opinia sa, ceea ce demonstrează că nu s-a săvârşit o greşeală a instanţei în examinarea condiţiilor rezoluţiunii, fie şi numai parţială.
Recurenta propune prin recurs modalitatea de repunere în situaţia anterioară în sensul că intimata ar fi eliberată de obligaţia de a efectua o lucrare corespunzătoare iar recurenta ar fi eliberată de plata preţului.
O astfel de susţinere nu va fi primită întrucât nu constituie o interpretare greşită a actului dedus judecăţii ci o opinie proprie a recurentei asupra efectelor rezoluţiunii şi a noţiunii de rezoluţiune care înseamnă desfiinţarea retroactivă a contractului. Or, tocmai aceste aspecte le-a exprimat în alţi termeni instanţa de apel care a observat că rezoluţiunea judiciară presupune cu necesitate şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului ceea ce implică obligaţia părţilor de a-şi restitui una alteia tot ceea ce şi-au prestat în temeiul contractului. Acesta a fost contextul în care instanţa s-a exprimat atunci când a reţinut că natura contractului (improprie ca exprimare) nu permite rezoluţiunea fiind evident că se referă la efectul desfiinţării retroactive a contractului ca urmare a rezoluţiunii. Că astfel stau lucrurile rezultă şi din continuarea raţionamentului instanţei care a arătat că în cauză nu s-au cerut daune. În adevăr, un alt efect al rezoluţiunii vizează posibilitatea părţii care şi-a executat obligaţiile de a obţine despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor suferite ca urmare a neexecutării obligaţiilor de către partea în culpă.
În acest context propunerea recurentei privind repunerea în situaţia anterioară este ipotetică şi se referă la lucrări viitoare şi nu la lucrările executate, iar în privinţa eliberării de plata preţului propunerea nu este concretă, şi în orice caz acestea sunt chestiuni de fapt care exced analizei rezoluţiunii ca sancţiune a neexecutării culpabile a obligaţiilor contractuale. Distincţia făcută de recurentă în sensul că în speţă nu este vorba de o repunere faptică în situaţia anterioară ci doar de o eliberare a părţilor de obligaţiile ce le revin este contrară noţiunii de rezoluţiune şi nesocoteşte efectele acestei sancţiuni, arătate mai sus.
Prin cele de-al treilea motiv de recurs a fost invocată aplicarea greşită a legii, prilej pentru recurentă de a repune în discuţie probele examinate în cauză de instanţele anterioare. Or, din perspectiva tezei a doua a motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu se pot examina decât situaţiile în care s-a extins sau restrâns aplicarea prevederilor legii de drept substanţial sau atunci când aplicarea este străină situaţiei de fapt. Prin argumentele expuse recurenta a reluat constatările expertizei şi aprecierile în legătură cu neexaminarea culpei intimatei în ce priveşte perspectiva faptului că s-au executat lucrările pe timp friguros. Toate aceste susţineri vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea soluţiei criticate aşa încât nu vor fi reţinute.
În privinţa cererii reconvenţionale, argumentele pentru care recurenta consideră că cererea nu trebuia admisă au fost invocate în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, recurenta a susţinut că art. 2.4 din contract s-a interpretat greşit în sensul că acesta ar da dreptul executantului să execute lucrări suplimentare şi să pretindă un preţ mai mare. Criticile vor fi înlăturate întrucât aspectele evocate vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea soluţiei, aşa încât nu se încadrează în motivul de nelegalitate menţionat. Invocarea acestui motiv aşa cum s-a mai arătat a constituit doar un prilej pentru a rediscuta probele, factura emisă, condiţiile cerute pentru executarea unor lucrări, aspecte legate de depunerea facturii. Se impune totuşi o precizare şi anume că plata contravalorii lucrărilor potrivit contractului trebuia făcută în funcţie de cantităţile real executate astfel că susţinerea că s-au executat lucrări suplimentare nu se bazează pe starea faptică şi pe clauzele contractului care reglementează condiţiile de îndeplinit pentru astfel de lucrări.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, examinare recursul declarat de reclamanta SC W.C.Ţ. SRL ALBA IULIA împotriva deciziei comerciale nr. 27/ A din 1 aprilie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2112/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2115/2010. Comercial → |
|---|
