ICCJ. Decizia nr. 190/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 190/2010
Dosar nr. 32671/3/2008
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub nr. 32671/3/2008, reclamantul N.C., în calitate de asociat al SC I. SRL, a chemat în judecată pe pârâtul P.C., în calitate de administrator al SC I. SRL, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună efectuarea unei expertize contabile care să analizeze gestiunea societăţii pe perioada 2005, până la zi şi să întocmească un raport care să fie înmânat asociaţilor.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul, care este administrator şi asociat majoritar al SC I. SRL a refuzat în repetate rânduri să accepte propunerea celorlalţi asociaţi, de a efectua o expertiză contabilă, pe cheltuiala şi în folosul societăţii, asupra gestiunii acesteia.
Prin sentinţa comercială nr. 12409 din 18 noiembrie 2008, a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a comercială, a fost respinsă acţiunea reclamantului, ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, de principiu, un asociat nu poate cere obligarea societăţii la efectuarea unei expertize contabile pentru analiză globală pentru o perioadă de peste 3 ani financiari, decât dacă legea ar prevedea o astfel de posibilitate.
Singurul text din Legea nr. 31/1990 care prevede o astfel de posibilitate, este art. 136, dar acesta se referă la societăţile pe acţiuni, însă reclamantul este asociat la o societate cu răspundere limitată.
S-a mai reţinut că în cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 331 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, care a criticat-o sub aspectul că în mod greşit prima instanţă a reţinut că nu a indicat ce operaţiuni trebuie să facă obiectul expertizei, deoarece, la data de 18 decembrie 2008, a depus la dosarul cauzei obiectivele expertizei.
Mai mult, prima instanţă nu a dat dovadă nici de rol activ.
Prin Decizia comercială nr. 138 din 25 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admis apelul reclamantului, a fost desfiinţată sentinţa apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă nu a dat dovadă de rol activ şi a încălcat dreptul reclamantului la acces la justiţie.
Nu s-au analizat susţinerile reclamantului cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 331 C. proc. civ., şi nici ale art. 16 din contractul de societate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC I. SRL, aducându-i următoarele critici:
1. Hotărârea atacată a fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 6 din C.A.D.O.L.F. şi a art. 21 din Constituţia României.
Astfel, potrivit Deciziei nr. 452 din 2 decembrie 2003 a Curţii Constituţionale, accesul liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări.
Această modalitate de reglementare, care reprezintă o opţiune a legiuitorului, este în conformitate cu dispoziţiile constituţionale privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti şi cu executarea cu bună-credinţă a drepturilor subiective.
Soluţia pronunţată de prima instanţă a reprezentat de fapt o sancţiune pentru modul impropriu în care reclamantul a înţeles să îşi execute dreptul său de a fi informat cu privire la anumite aspecte din viaţa societăţii comerciale în care este asociat.
În acest sens a fost invocată şi cauza A. contra Regatului Unit al Marii Britanii.
S-a mai invocat faptul că reclamantul nu a indicat temeiul de drept în baza căruia a solicitat admiterea cererii sale, astfel încât prima instanţă a dat dovadă de rol activ atunci când a apreciat că cererea reclamantului nu are temei legal.
În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 136 din Legea nr. 31/1990 republicată, aceasta referindu-se la societăţile de acţiuni, atunci când legiuitorul a dorit ca dispoziţiile care reglementează acest tip de societate, să se aplice şi la societăţile cu răspundere limitată, acest lucru a fost indicat în mod expres.
Pârâta-recurentă a mai relevat şi faptul că în A.G.A. din 21 iulie 2008, a fost pusă în discuţia asociaţilor situaţia financiară a societăţii, aprobarea bilanţurilor contabile şi a gestiunii societăţii, iar împotriva hotărârii din această A.G.A., reclamantul a formulat contestaţie, ce s-a aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, dosar nr. 30530/3/2008, contestaţia fiind respinsă prin sentinţa nr. 978 din 19 ianuarie 2009.
2. În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 331 C. proc. civ., deoarece reclamantul, prin cererea introductivă, susţine că trebuie angajată răspunderea administratorului, dar fără a utiliza calea prevăzută de lege şi anume angajarea răspunderii în cadrul A.G.A., astfel că acesta urmăreşte de fapt, stabilirea unui drept potrivnic faţă de persoana administratorului social.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează.
1. Hotărârea recurată este dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 6 din C.A.D.O.L.F., a art. 21 din Constituţie şi a art. 136 din Legea nr. 31/1990 republicată.
Astfel, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 136 din Legea nr. 31/1990 republicată, aceste dispoziţii fiind specifice societăţilor pe acţiuni, şi nu societăţilor cu răspundere limitată, cum este şi societatea pârâtă, legiuitorul nefăcând trimitere la dispoziţiile art. 136 atunci când reglementează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată, aşa cum face în alte situaţii.
Reclamantului nu i s-a încălcat dreptul la acces liber la justiţie atunci când i s-a respins cererea ca inadmisibilă, el fiind sancţionat de către prima instanţă pentru că nu a ales o cale permisă de dispoziţiile Legii nr. 31/1990 ce reglementează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată.
Reclamantul avea posibilitatea ca la sfârşitul fiecărui an financiar, atunci când se analiza în cadrul A.G.A. a societăţii, bilanţul contabil şi activitatea financiară din anul precedent, să-şi spună părerea şi să formuleze cererile pe care le credea de cuviinţă, iar dacă aprecia că A.G.A. respectivă a încălcat legea, putea să atace în justiţie respectiva hotărâre.
2. Instanţa de apel a apreciat în mod greşit că prima instanţă nu a analizat cererea reclamantului şi prin prisma dispoziţiilor art. 331 C. proc. civ., prima instanţă arătând că aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în speţă.
Într-adevăr, dispoziţiile art. 331 C. proc. civ., reglementează o procedură necontencioasă, prin care nu se urmăreşte stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană, însă în cauza de faţă, reclamantul a formulat o cerere de natură contencioasă, încercând să determine obligarea societăţii pârâte şi a administratorului social la efectuarea unei expertize contabile.
O astfel de procedură nu este posibilă în temeiul art. 331 C. proc. civ., ci doar în baza Legii nr. 31/1990, numai dispoziţiile acestei din urmă legi fiind aplicabile în cauza dedusă judecăţii, dar cu strictă aplicare a dispoziţiilor referitoare la funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată, nefiind posibilă aplicarea dispoziţiilor ce reglementează funcţionarea altui tip de societate.
Având în vedere cele arătate mai sus, în baza art. 304.9 raportat la art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica Decizia recurată în sensul că va respinge apelul reclamantului ca nefondat.
În baza art. 274 C. proc. civ., va obliga pe intimat la 6518 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC I. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 138 din 25 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o modifică în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul N.C. împotriva sentinţei nr. 12409 din 18 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Obligă intimatul - reclamant la plata sumei de 6.518 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC I. SRL Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 189/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2005/2010. Comercial → |
|---|
