ICCJ. Decizia nr. 2008/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2008/2010
Dosar nr. 7087/2/2008
Şedinţa publică din 1 iunie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: reclamantul B.I., a chemat în judecată pe pârâtul F.M.S.A.M. şi a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de cesiune de acţiuni, prin care a vândut pârâtului 11.648 de acţiuni deţinute la SC N. SA la preţul de 100.000 lei fiecare şi părţile să fie repuse în situaţia anterioară.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 2853 din 28 februarie 2008 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a tribunalului şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Galaţi, făcând aplicaţia dispoziţiilor art. 5 teza a II-a C. proc. civ. şi art. 149 alin. (2) din Legea nr. 105/1992.
Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia comercială nr. 722 din 16 iunie 2008, a admis recursul reclamantului a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, considerând că excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârât a fost ridicată tardiv iar dispoziţiile art. 5 C. proc. civ. reglementează competenţa teritorială relativă.
În rejudecare, reclamantul şi-a completat acţiunea solicitând şi constatarea nulităţii absolute a hotărârii A.G.A. din 6 martie 2003 a SC N. SA, prin care şi-a schimbat forma juridică în societate cu răspundere limitată.
Prin sentinţa comercială nr. 9345 din 18 septembrie 2008, tribunalul a respins ca neîntemeiată acţiunea, considerând că excepţia autorităţii de lucru judecat este nefondată nefiind întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ., iar cererea completatoare a fost depusă în termenul prevăzut de art. 132 C. proc. civ.
Pe fond tribunalul a reţinut că vânzarea acţiunilor la preţul de 100.000 lei fiecare nu poate constitui un motiv de nulitate absolută a cesiunii, întrucât la stabilirea preţului s-a avut în vedere datoriile de 4.482.000.000 lei pe care le avea societatea.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 334 din 28 septembrie 2009, a respins ca nefondat apelul reclamantului considerând că în mod corect instanţa de fond a avut în vedere valoarea acţiunilor cesionate în raport cu datoriile societăţii la acel moment, iar nepronunţarea asupra cererilor privind repunerea în situaţia anterioară şi constatarea nulităţii absolute a hotărârii A.G.A. din 6 iunie 2003 nu poate atrage admiterea apelului, partea având deschisă calea procedurală pentru completarea hotărârii.
Împotriva deciziei astfel pronunţate reclamantul a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul susţine că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive străine de natura pricinii, invocând viciul de consimţământ care niciodată nu a reprezentat motiv de nulitate şi cu un raţionament neexplicat a considerat că preţul acţiunilor nu e derizoriu.
Mai susţine recurentul că instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art. 295 şi art. 297 C. proc. civ., nepronunţarea asupra unui capăt de cerere fiind motive de ordine publică. Cu toate acestea instanţa de apel, încălcând principiul disponibilităţii nu a analizat sentinţa atacată în raport de motivele invocate şi prevederile legale citate.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce se vor expune.
Prevederile art. 295 C. proc. civ. obligă instanţa de apel să verifice în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.
Pe de altă parte, prevederile art. 261 C. proc. civ. obligă instanţele să arate motivele de fapt şi de drept pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.
Nejustificat instanţa de apel a considerat, împotriva principiului disponibilităţii – care recunoaşte numai părţii dreptul de a hotărî asupra pornirii procesului civil de a dispune asupra obiectului acestuia şi de a formula cereri – că apelantul are deschise mijloace procedurale pentru completarea hotărârii. Aceasta cu atât mai mult cu cât competenţa instanţei de control judiciar este aceea de a verifica temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate şi chiar de a încuviinţa refacerea sau completarea probelor dacă consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 334 din 28 septembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti pe care o va casa şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva deciziei nr. 334 din 28 septembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI - a comercială.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2005/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2019/2010. Comercial → |
|---|
