ICCJ. Decizia nr. 2019/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2019/2010
Dosar nr. 8846/30/2008
Şedinţa publică din 1 iunie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea de revizuire formulată împotriva sentinţei civile nr. 1471/PI/com din 24 ianuarie 2000 pronunţată de Tribunalul Timiş, revizuienta SC A. SA cu sediul în Timişoara, a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ. retractarea soluţiei pronunţate în sensul respingerii acţiunii.
Revizuienta susţine că prin Decizia comerciale nr. 271 din 29 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost constatată nulitatea absolută a procesului verbal de recepţie încheiat la 30 noiembrie 1998 ca urmare a caracterului fals al înscrisului, semnătura la rubrica „primit" nefiind executată de reprezentanta societăţii Bujancă Doina.
Prin sentinţa nr. 406/PI din 7 aprilie 2009, Tribunalul Timiş a respins cererea de revizuire.
Instanţa de fond a reţinut că printr-o altă cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuienta a solicitat retractarea aceleiaşi sentinţe 147/PI/com din 2000 întrucât procesul verbal de recepţie nu are valoare probatorie, cerere respinsă de instanţe; iar cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. invocă acelaşi proces verbal de recepţie, motiv care nu se încadrează în textul invocat.
Prin Decizia civilă nr. 197/A din 8 decembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, a respins apelul, considerând că înscrisul invocat de revizuientă nu a fost declarat fals printr-o hotărâre penală prin care s-a reţinut infracţiunea de fals, iar sentinţa a cărei retractare se cere nu s-a întemeiat pe actul constatat nul de instanţele civile.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, revizuienta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ. şi 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că hotărârea atacată este supusă casării întrucât instanţa de apel nu a sesizat că tribunalul a soluţionat cererea de revizuire pe un alt temei decât cel invocat (art. 322 pct. 4) ceea ce echivalează cu nepronunţarea asupra fondului.
Mai susţine recurenta că instanţa de apel nu răspunde motivelor punctuale şi temeiurilor de drept invocate, inclusiv raportului de constatare criminalistică şi procesului verbal de recepţie declarat fals, întrucât astfel dreptul revizuientei la un proces echitabil soluţionat de o instanţă independentă şi imparţială.
Pe de altă parte recursul susţine şi motivare contradictorie a instanţei, care reţine mai întâi că cererea este neîntemeiată pentru că nu există o hotărâre penală, pentru ca apoi să invoce autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 530/2004 şi în final să constate că cererea este inadmisibilă.
Se susţine în continuare că instanţa de apel a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al deciziei civile nr. 271/R/Com/2007 a Curţii de Apel Timişoara, care deşi a anulat un proces verbal ca fiind fals, nu a considerat îndeplinite condiţiile textului art. 322 pct. 4 susţinând în mod greşit că numai o hotărâre penală sau un act al procurorului prin care se declară falsul îndeplineşte condiţiile legale de admisibilitate.
Recurenta mai susţine că instanţa de apel a aplicat greşit legea, în sensul că nu a ţinut cont de dispoziţia legală ca înscrisul să fie declarat fals.
În final, recurenta evocă şi prevederile art. 304 pct. 10 considerând că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unei dovezi administrate .
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care în situaţia prevăzută de art. 322 pct. 4 presupune ca baza materială, a hotărârii adică probele pe care se sprijină, se dovedesc a fi, ulterior false.
Instanţa de apel a apreciat în mod greşit, astfel cum şi recurentul susţine că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. numai dacă printr-o hotărâre penală s-a constatat că înscrisul este fals. Constatarea unui act fals de către instanţa civilă, poate deschide calea revizuirii prevăzută de pct. 4 al art. 322 C. proc. civ., însă cu condiţia ca acel act să constituie baza probatorie pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Din această perspectivă, instanţele de fond au analizat judicios condiţiilerevizuirii pentru situaţia în care „hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals" şi au constatat că acest înscris nu a reprezentat materialul probator pe care s-a întemeiat hotărârea judecătorească atacată cu revizuire.
Instanţa de fond, în sentinţa nr. 147/PI din 24 ianuarie 2000, a avut în vedere: contractul 1/30 septembrie 1998, notificarea trimisă de reclamanta SC O. SRL revizuientei, dar şi neprezentarea la interogatoriu, cu consecinţele prevăzute de art. 225 C. proc. civ., fără ca procesul verbal de recepţie constatat nul să fie una dintre probele pe care s-a întemeiat sentinţa. Iar această situaţie a fost analizată de instanţele de fond care au stabilit că instanţa de revizuire nu se poate transforma într-o instanţă care să repună în discuţie raportul juridic iniţial dedus judecăţii, sentinţa a cărei retractare se cere nefiind întemeiată pe procesul verbal de recepţie.
În mod greşit recurenta consideră că tribunalul s-a pronunţat pe un alt motiv de revizuire, iar curtea de apel nu a sesizat nelegalitatea. Instanţa de fond, într-o motivare, este adevărat, sumară se referă la revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., temeiul cu care a fost investită .
Neîntemeiate sunt şi criticile relative la motivarea contradictorie a instanţei de apel, aceasta analizând cererea de apel, în respectul principiului disponibilităţii, în raport cu motivele de apel, iar argumentul care determină menţinerea soluţiei, deja expus, îl constituie lipsa relevanţei probatorii a procesului verbal în sentinţa nr. 147/PI/2000 a Tribunalului Timiş.
În aceeaşi măsură nu se poate accepta greşita interpretare a deciziei civile nr. 271/R/COM/2007 a Curţii de Apel Timişoara sau greşita aplicare a art. 322 pct. 4 C. proc. civ.
În privinţa încălcării dreptului la un proces echitabil de către instanţa independentă şi imparţială, recurenta nu a dezvoltat acest motiv de recurs.
Încălcarea echităţii procesului presupune nerespectarea garanţilor fundamentale procesuale de care părţile se bucură, pe care recurenta nu le-a identificat în critica formulată.
Procesul civil este dominat de principiul disponibilităţii, care constă în recunoaşterea dreptului părţii de a hotărî asupra mijloacelor sale de apărare; iar dacă revizuienta a optat în procesul de fond să nu-şi asigure o minimă apărare, instanţele i-au respectat acest drept, cu consecinţa prevăzută de art. 225 C. proc. civ. ca în cazul în care nu se înfăţişează la interogatoriu, instanţa să poată socoti împrejurarea ca o mărturisire deplină sau ca un început de dovadă în folosul părţii potrivnice.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat împotriva deciziei nr. 197/A din 8 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de apel Timişoara, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de revizuenta SC A. SA Timişoara împotriva deciziei nr. 197/A din 8 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2008/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2038/2010. Comercial → |
|---|
