ICCJ. Decizia nr. 2005/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2005/2010
Dosar nr. 2691/30/2008
Şedinţa publică din 1 iunie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 75/PI din 6 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş s-a respins excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale active ca neîntemeiate, s-a respins cererea reclamantelor SC F.A. SA şi Asociaţia Salariaţilor C. din Timişoara în contradictoriu cu pârâtele SC A.I.E. SA Bucureşti, Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului Bucureşti şi a fost respinsă cererea reclamantelor privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că OG nr. 25/2002 a intrat în vigoare ulterior perfectării actului juridic a cărui nulitate se invocă, iar actul normativ nu retroactivează.
Interesul reclamantelor rezidă în aceea că ele tind la întregirea patrimoniului lor, şi au calitate procesuală activă câtă vreme nulitatea absolută poate fi afirmată de orice persoană interesată.
Apelul declarat de reclamante împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 160 din 26 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, iar apelantele obligate la 4.500 lei cheltuieli de judecată către intimata SC A.I.E. SA Bucureşti.
În considerentele deciziei s-a reţinut că la data încheierii contractului a cărui nulitate se solicită nu existau dispoziţii legale care să condiţioneze actul de existenţa acordului unei terţe persoane, iar prevederile OG nr. 25/2002 nu retroactivează, temeiul de drept al acţiunii, bazat pe art. 19 din ordonanţă nefiind incident.
De asemenea, nici modificările ordonanţei prin OG nr. 27/2005 nu sunt incidente, deoarece efectele contractului încheiat la 14 iunie 1999 s-au stins în 2004, anterior modificărilor legislative.
S-a mai reţinut că invocarea nulităţii se putea realiza doar de partea vătămată, respectiv A.V.A.S. Bucureşti, pentru reclamanta Asociaţia Salariaţilor C. Timişoara, promovarea acţiunii semnificând invocarea propriei culpe.
Prin întâmpinarea înregistrată la 15 aprilie 2010, intimata SC A.I.E. SA a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, reclamantele au declarat recurs, solicitând modificarea acesteia şi pe fond, admiterea acţiunii.
Recurentele critică ignorarea de către instanţe clauza contractuală cuprinsă la art. 9.1 potrivit căreia cumpărătorul se obligă ca până la data îndeplinirii obligaţiilor asumate prin contract, să nu cesioneze toate sau o parte din acţiunile cumpărate de la vânzător şi să nu transmită unui terţ contractul fără acordul prealabil al vânzătorului.
Astfel, Decizia s-a pronunţat cu încălcarea legii, respectiv a legii părţilor, potrivit principiului consacrat la art. 969 C. civ.
De asemenea, recurentele invocă greşita interpretare şi aplicare a OG nr. 25/2002, susţinând că sunt aplicabile contractului de cesiune dispoziţiile art. 2 coroborate cu art. 3 alin. (1) lit. c) din ordonanţă, cu modificările şi completările ulterioare, deoarece actul de cesiune din 24 august 1999 s-a efectuat în perioada de derulare a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat la 14 iunie 1999, contractul fiind în derulare şi la 12 decembrie 2008, potrivit unei adrese emise de A.V.A.S., aşa încât înlăturarea aplicabilităţii OG nr. 27/2005 este nelegală.
Cu referire la faptul că propria culpă nu poate fi invocată ca temei al desfiinţării unui contract, recurentele arată că acest principiu nu se aplică nulităţilor absolute.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reţine următoarele:
La data de 14 iunie 1999 s-a încheiat între F.P.S. (în prezent A.V.A.S.) în calitate de vânzător şi Asociatia Salariaţilor C. în calitate de cumpărător, contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni a avut ca obiect un pachet de 1.464.887 acţiuni, reprezentând 39,77% din capitalul social subscris al SC F.A. SA.
Asupra acţiunilor cumpărate, vânzătorul şi-a constituit un gaj, făcându-se menţiune în acest sens în registrul acţionarilor.
O parte din aceste acţiuni au făcut obiectul contractului de cesiune încheiat la 24 august 1999 între cumpărătoarea din contractul de vânzare-cumpărare şi SC A.I.E. SA.
Prin acţiunea promovată, cumpărătoarea iniţială (vânzătoare în contractul de cesiune), împreună cu SC F.A. SA Timişoara, au solicitat, în contradictoriu cu cesionara SC A.I.E. SA şi A.V.A.S., constatarea nulităţii absolute a cesiunii, pe motiv că la încheierea actului a lipsit acordul A.V.A.S., obligatoriu, în conformitate cu art. 19 din OG nr. 25/2002.
În privinţa aplicării greşite a art. 969, art. 968 C. civ., prin raportare la conţinutul clauzei de la art. 9.1 se va reţine că părţile nu au prevăzut o sancţiune ca urmare a încheierii unei cesiuni, ori transmiterii contractului către un terţ, în alte condiţii decât cele stipulate, astfel încât încălcarea obligaţiei contractuale este sancţionată cu nulitatea relativă, care, în nici un caz nu poate fi invocată de partea aflată în culpă, potrivit principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
Raportat la încălcarea sau aplicarea greşită a prevederilor OG nr. 25/2002 se va reţine că în mod corect, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au înlăturat aplicabilitatea lor în speţă, potrivit principiului statuat la art. 1 C. civ.
Astfel, art. 19 din OG nr. 25/2002 impune, sub sancţiunea nulităţii, acordul prealabil al Autorităţii în cazul transmiterii acţiunilor către terţi, însă, într-o examinare cronologică se observă că actul a cărui nulitate se cere a fost încheiat la 25 august 1999, anterior emiterii actului normativ invocat ca temei de drept al acţiunii, şi în perioada de derulare a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 14 iunie 1999, ale cărui efecte au încetat în 2004, anterior modificărilor legislative ale OG nr. 25/2002, intervenite prin OG nr. 27/2005, cum corect au reţinut instanţele.
În consecinţă, motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. nu sunt incidente, astfel că, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va respinge ca nefondat, urmând ca, în temeiul art. 277 C. proc. civ., recurentele să fie obligate în solidar la plata sumei de 4.600 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC A.I.E. SA, ocazionate cu plata onorariului avocaţional.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantele SC F.A. SA Timişoara şi Asociaţia Salariaţilor C. Timişoara împotriva deciziei nr. 160 din 26 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurentele, în solidar, la 4.600 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC A.I.E. SA Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 190/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2008/2010. Comercial → |
|---|
