ICCJ. Decizia nr. 1933/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1933/2010
Dosar nr. 5579/114/2007
Şedinţa publică din 26 mai 2010
Prin sentinţa nr. 1334 din 13 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Buzău s-a respins acţiunea formulată de reclamanta B.M.D. împotriva pârâţilor C.R., SC C.T. SNC, C.M.G., C.A.P., M.R., H.M.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, potrivit contractului de societate, reclamanta şi pârâtul C.R. au avut ambii calitatea de administratori ai SC C.T. SNC, astfel încât tranzacţiile încheiate de oricare dintre părţi îi erau opozabile şi celeilalte, răspunderea lor fiind solidară.
De asemenea, s-a reţinut că societatea în nume colectiv este o societate de persoane şi nu de capitaluri fiind constituită în considerarea persoanelor care o alcătuiesc, ceea ce presupune o calitate specială a părţilor, aceea de rude, dispunând de un mandat tacit reciproc în ceea ce priveşte actele de administrare a firmei.
Totodată, din probele administrate a rezultat că nu se obişnuia ca, la încheierea unei tranzacţii să se emită o hotărâre a celor doi asociaţi, iar, pe de altă parte, nu au fost invocate şi dovedite motive de nulitate absolută a facturilor fiscale, care privesc bunuri mobile, în privinţa cărora devin incidente dispoziţiile art. 1909 C. civ., conform cărora posesia de bună-credinţă valorează titlu de proprietate.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr. 62 din 30 aprilie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, sentinţa a fost schimbată, iar pe fond s-a admis acţiunea,constatându-se nulitatea absolută a actelor de vânzare a bunurilor societăţii, respectiv a facturilor fiscale din 2006. Intimatul – pârât C.R. a fost obligat la plata sumei de 2.080 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele deciziei, Curtea a reţinut că actele de vânzare ale bunurilor din patrimoniul societăţii, efectuate doar de către unul din administratorii statutari, sunt lovite de nulitate absolută deoarece au caracterul unor acte de dispoziţie, iar nu de administrare, consimţământul celuilalt asociat şi administrator fiind necesar, iar mandatul tacit operează doar pentru operaţiunile de administrare.
S-a reţinut că, în mod greşit prima instanţă nu a luat în considerare cele de mai sus, precum şi dispoziţiile art. 78 şi art. 80 din Legea nr. 31/1990, pârâtul fiind, de asemenea, de rea-credinţă prin faptul că a înstrăinat bunurile unor persoane din familia sa şi fără a aduce în societate valoarea lor de înlocuire.
Împotriva acestei decizii pârâtul C.R. a declarat recurs, în motivarea căruia susţine că instanţele de fond nu au ţinut seama de împrejurarea de reclamanta a fost de faţă şi de acord cu vânzările, fapt ce putea fi dovedit prin audierea celorlalţi pârâţi, care au avut calitatea de cumpărători.
Cu privire la una dintre facturile anulate, recurentul susţine că persoana care a dobândit bunul prin cumpărare nu a fost citat şi audiat în apel.
Recurentul mai susţine că Decizia s-a dat în lipsa reclamantei şi a apărătorului acesteia, cu încălcarea dreptului la apărare al reclamantei.
Prin întâmpinare, reclamanta - intimată a solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
În apărare, arată că în procesul civil părţile nu pot fi audiate, doar sub forma interogatoriului, care însă nu a fost solicitat de către pârâţi, faptul că toate părţile procesului au fost citate, iar dreptul la apărare nu a fost încălcat, iar la ultimul termen de judecată instanţa a amânat pronunţarea.
Pe fond, susţine că probele administrate au fost concludente în a demonstra conivenţa recurentului cu ceilalţi pârâţi la înstrăinarea bunurilor societăţii comerciale, fără a deţine un mandat expres din partea societăţii, ori o hotărâre a A.G.A., scopul evident fiind fraudarea intereselor reclamantei.
Prin întâmpinările formulate, intimaţii - pârâţi au solicitat admiterea recursului şi pe fond, respingerea acţiunii.
Recursul nu este fondat.
Reclamanta B.M.D. şi pârâtul C.R., au înfiinţat în perioada căsătoriei o societate comerciale în nume colectiv, în care ambii aveau calitatea de administratori.
După deteriorarea relaţiilor dintre soţi şi care au culminat cu desfacerea căsătoriei prin divorţ, pârâtul a înstrăinat din bunurile societăţii, iar reclamanta a cerut anularea vânzărilor pe motiv că acordul său nu a existat.
Prima instanţă a respins acţiunea pe motiv că în societatea în nume colectiv ar exista un mandat tacit reciproc în ceea ce priveşte actele de administrare.
În apel s-a reţinut că actele în discuţie sunt acte de dispoziţie, ce necesită consimţământul expres al celuilalt asociat şi administrator. În consecinţă, actele s-au declarat nule.
Criticile recurentului vizând neadministrarea tuturor probelor de către instanţele de fond, respectiv audierea pârâţilor - cumpărători, pentru dovedirea existenţei consimţământului reclamantei la înstrăinare, exced cadrului procesual al prezentului recurs, în condiţiile abrogării pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ., reţinându-se totodată că dispoziţiile procedurale reglementează cu exactitate modalitatea desfăşurării procesului civil, etapele, termenele în care se administrează probele precum şi sancţiunile corespunzătoare.
Apoi, cadrul procesual, precum şi limitele învestirii instanţei de judecată o realizează părţile, potrivit principiului disponibilităţii. Hotărârea care nu este pronunţată în contradictoriu cu o persoană interesată într-un raport juridic, de principiu, nu îi este opozabilă acesteia.
În fine, dreptul la apărare ocroteşte un interes personal, astfel că încălcarea lui trebuie invocată de partea care se pretinde vătămată.
Raportat la speţă, nu este întemeiat motivul de recurs prin care pârâtul – recurent invocă încălcarea dreptului la apărare al reclamantei.
Pentru toate aceste considerente, nefiind fondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va respinge.
Conform art. 1169 C. civ., cererea intimatei B.M.D. privind acordarea cheltuielilor de judecată se va respinge, ca nedovedită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul C.R. împotriva deciziei nr. 62 din 30 aprilie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Respinge cererea formulată de intimata - reclamantă B.M.D. privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1751/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1934/2010. Comercial → |
|---|
