ICCJ. Decizia nr. 3003/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3003/2010
Dosar nr. 35636/3/2006
Şedinţa de la 29 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub nr. 35636/3/2006, reclamanta SC A.P. SA a chemat in judecata pe pârâţii A.F.I., Primaria Municipiului Bucureşti, SCM O., solicitând instanţei ca prin hotararea ce o va pronunţă în cauză să dispună:
1. Constatarea calităţii reclamantei de chiriaş al spaţiului comercial situat în Bucureşti, sector 1, în baza contractului de închiriere din 4 decembrie 1973 şi a tacitei relocaţiuni conform art. 1452 C. civ.
2. Anularea actului adiţional din 2006 încheiat între A.F.I. şi SCM O. la contractul de închiriere din 4 decembrie 1973.
3. Menţinerea situaţiei de fapt sub aspectul folosirii de către reclamantă a spaţiului comercial situat in Bucureşti, sector 1, până la soluţionarea cauzei prin hotărâre irevocabilă.
4. Cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 986 din 23 ianuarie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acţiunea promovată de reclamanta SC A.P. SA în contradictoriu cu pârâtele SCM O. şi A.F.I.
În motivarea sentinţei instanta a reţinut că din contractul de închiriere din 1973 încheiat între I.C.R.A.L. Herastrau şi Cooperativa A.P. nu rezultă modul în care reclamanta a dobandit calitatea de chiriaş. SC A.P. SA a fost înfiinţată în anul 1991 şi aceasta nu putea avea în niciun caz folosinţa spaţiului din 1973 deoarece nu există.
Reclamanta nu poate solicita instanţei să constate dreptul sau de folosinţa asupra spaţiului atata timp cât nu prezintă acte din care să rezulte cum a dobandit folosinţa spaţiului menţionat.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a formulat apel ce a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 320 din 18 iunie 2008 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut în considerente că SC A.P. SA a fost înfiinţată iniţial prin sentinţa civilă nr. 167/1991 dar actul constitutiv - contractul de societate şi statutul autentificat din 12 martie 1991 au fost anulate prin sentinţa penală nr. 659 din 22 mai 2000 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucureşti irevocabilă prin Decizia nr. 918 din 22 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, iar la data de 23 august 2001 s-au efectuat menţiunile respective în Registrul Comeşului. Actuala reclamanta SC A.P. SA a fost constituita pe baza HG nr. 1 din 4 octombrie 2001 şi a actului constitutiv autentificat la data de 14 noiembrie 2001 (fapt reţinut cu caracter irevocabil prin Decizia comerciala nr. 582/2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosar nr. 23/2004).
Instanţa de apel a avut în vedere şi faptul ca vechiul statut şi contractul de societate al SC A.P. SA au fost anulate prin sentinţa penală nr. 659/2001 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi înlocuite conform A.G.A. din data de 4 octombrie 2001 fapt ce rezultă şi din Decizia civilă nr. 115/R/2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a.
S-a mai reţinut că prin sentinţa civilă nr. 10030 din 6 decembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, pronunţată în dosarul nr. 10117/2001 s-a luat act de tranzacţia încheiata intre Cooperativa M.A.P. şi SCM O. (având în vedere protocolul din 23 august 1991 de împărţire a patrimoniului Cooperativei A.P. între secţiile componente a deciziei nr. 61/1991 a Consiliului de conducere a Cooperativei A.P. şi a protocolului din 1991) prin care titularul dreptului de folosinţă asupra spatiului, obiect al contractului de închiriere din 1973 a transmis dreptul de folosinta intimatei SCM O.
Curtea de Apel a apreciat că, deşi apelanta a susţinut că sentinţa civilă nr. 10030/2001 nu-i este opozabilă, în contextul în care se considera succesoare în drepturi a Cooperativei A.P., îi sunt opozabile actele încheiate de această societate. De altfel tranzactia a avut la baza protocoalele încheiate inca din 1991 şi nu se poate sustine că apelanta ar avut folosinţa spaţiului din anul 1973 întrucât SC A.P. SA a fost infiinţată prin sentinţa civilă nr. 167/1991, iar actul constitutiv valabil şi contractul de societate a fost înregistrat la Registrul Comertului în anul 2002 prin înlocuirea celor anulate conform sentinţei penale nr. 659/2000 (nulitatea producând efecte retroactive).
Instanţa de apel a avut în vedere că contractul de închiriere din 1973 a fost încheiat între I.C.R.A.L. Herastrau şi Cooperativa A.P., iar din probatoriul administrat în conditiile art. 1169 C. civ. nu rezultă că apelanta a dobândit calitatea de chiriaş al spaţiului in litigiu.
Instanţa de control judiciar a apreciat că nu se poate susţine că întreg patrimoniul Cooperativei A.P. a fost preluat de SC A.P. SA întrucât o parte a fost preluat şi exploatat de SCM O. şi Cooperativa G. care s-au constituit prin desprinderea unor sectii ale Cooperativa A.P. Ca urmare, din probatoriul administrat in cauza nu rezulta modul prin care apelanta a dobandit calitatea de chiriaş pentru spatiul situat in Bucureşti, sector 1, aspect retinut corect de instanta de fond.
Cu privire la actul aditional din 2006 la contractul din 1973, Curtea de Apel a reţinut că, atâta timp cât nu s-a facut dovada ca apelanta este titulara dreptului de folosinta a spatiului in litigiu nu se poate dispune anularea actului aditional încheiat de cele doua intimate, cu atât mai mult cu cat prin sentinta nr. 10030/2001 pronuntata in dosarul nr. 10117/2001 a Tribunalului Bucureşti s-a luat act de tranzactia partilor privind şi spatiul in litigiu avand în vedere protocolul din 23 august 1991 de împărţire a patrimoniului Cooperativei A.P.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A.P. SA Bucureşti pe care l-a motivat printr-un memoriu separat în cuprinsul căruia a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Înalta Curte va prezenta motivele de recurs, le va analiza şi va răspunde recurentei în raport de înscrisul de la prezentul dosar, iar nu în raport de concluziile scrise de la filele 182-185 prin care, sub pretextul sistematizării, apărătorul reclamantei a încercat o completare a motivelor peste termenul legal prevăzut de art. 301 şi art. 303 alin. (1) C. proc. civ.
Criticând Decizia din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa a dat eficienţă juridică unei sentinţe civile care nu îi este opozabilă reclamantei pentru că indică drept parte o entitate inexistentă la data soluţionării pricinii.
Învocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ, recurenta a susţinut că hotărârea a fost pronunţată cu neluarea în seamă a dispoziţiilor legale în materie de dizolvare şi lichidare – art. 169 şi art. 187 din Legea nr. 31/1991, „în dispreţul considerentelor şi dispozitivului sentinţei penale nr. 659/2000 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti" şi „în dispreţul înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al deciziei civile nr. 115/R/2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI a comercială".
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ, recurenta nu precizează care este norma juridică încălcată ori greşit aplicată, dar reia argumentele de la primele două motive de recurs susţinând că: „instanţa şi-a întemeiat hotărârea pe baza actelor menţionate în adiţional, precum şi pe baza sentinţei nr. 10030 din 6 decembrie 2001, ceea ce a condus la aplicarea greşită a legii cu ocazia soluţionării pricinii".
Intimata pârâtă A.F.I. a formulat întampinare prin care a solicitat în esenţa respingerea recursului ca nefondat întrucat actul adiţional din 2006 a fost încheiat avand în vedere tranzactia de care a luat act Tribunalul Bucureşti prin sentinţa comerciala nr. 10030/2001.
Intimata pârâtă SCM O. a formulat întampinare prin care a solicitat în esenţa respingerea recursului ca nefondat întrucat SCM O. este succesoare în drepturi a Cooperativei A.P., fapt ce rezulta din sentinţa comerciala nr. 10030/2001 a Tribunalul Bucureşti şi din protocolul încheiat.
În susţinerea recursului şi a întâmpinărilor părţile au depus la dosar acte.
Înalta Curte, analizând Decizia acată prin prisma criticilor formulate şi a probatoriilor administrate, va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Cât priveşte prima critică, analizând Decizia atacată (şi ale cărei considerente au fost expuse pe larg în cele ce preced) în raport de motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se observă lesne ca el a fost invocat în mod nefondat. Hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi conţine suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac. De altfel, judecătorul nici nu trebuie să răspundă în mod separat fiecărui argument, fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care şi-au întemeiat cererile. Acest temei este invocat mai mult formal, pentru că Decizia este motivată în fapt şi în drept, fiind clară şi concisă, recurenta nereuşind să demonstreze în ce anume constă motivarea contradictorie ori străină de natura pricinii, pentru că împrejurarea că instanţa a dat eficienţă unei sentinţe judecătoreşti nu se poate circumscrie nicicum motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, Înalta Curte apreciază ca acesta este nefondat deoarece se încearcă sa se lărgească cadrul stabilit în mod foarte clar de dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. care prevede ca se poate invoca acest motiv de recurs numai daca a avut loc schimbarea naturii ori înţelesului lămurit si vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecaţii prin interpretarea greşita a acestuia. Înstanţa de apel s-a pronuntat în raport de probele administrate, iar judecătorul care a cercetat fondul cauzei nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi nici nu a schimbat natura ori întelesul lămurit şi vadit neîndoielnic al acestuia. Raporturile juridice au fost corect analizate, din perspectiva unui contract de închiriere, natura juridică a acestuia nu a fost nici schimbată şi nici denaturată de instanta de apel. În plus, critica nu se poate circumscrie motivului prev. de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. pentru că nu rezultă din actele dosarului că instanţa si-ar fi depăşit atribuţiile, dimpotrivă a soluţionat apelul în limitele învestirii, anume cu o acţiune în constatarea calităţii de chiriaş în temeiul unui contract de închiriere şi în anularea unui act adiţional la acelaşi contract de închiriere.
Modul în care instanţele au interpretat clauzele contractuale precum şi înscrisurile depuse în dovedirea calităţii de parte contractantă, nu echivalează cu schimbarea naturii sau înţelesului actului juridic dedus judecăţii.
Nici modul în care instanţele au apreciat, din perspectivă probatorie, considerentele şi dispozitivul sentinţei penale nr. 659/2000 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti ori al deciziei civile nr. 115/R/2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI a comercială, nu se poate constitui într-o critică ce poate fi subsumată motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Şi aceasta pentru că nu respectivele hotărâri judecătoreşti reprezintă „actul juridic dedus judecăţii", ci contractul de închiriere din anul 1973.
Cât priveşte „neluarea în seamă a dispoziţiilor legale în materie de dizolvare şi lichidare – art. 169 şi art. 187 din Legea nr. 31/1991", Înalta Curte va avea în vedere, pe lângă faptul că nici această critică nu se circumscrie motivului prevăzut de art. 304 pct. 8, şi faptul că art. 169 din Legea nr. 31/1990 a fost abrogat prin Legea nr. 441/2006, iar art. 187 nu este incident în speţă, el referindu-se la societăţile în comandită.
Cât priveşte cea de-a treia critică, analizând Decizia atacată în raport de motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte îl găseşte nefondat în condiţiile în care în cauza de faţă nu rezultă că instanţa de apel ar recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile spetei sau că a aplicat greşit dispoziţii legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat. Recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor, condiţia legală a dezvoltării implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se întemeiază.
Recurenta circumscrie, practic, motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate, ceea ce nu este permis în prezenta cale de atac. Recurenta urmăreşte, prin criticile subsumate acestui motiv, o reapreciere a probelor administrate şi care să conducă la stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută în dosar. Numai că în recurs este inadmisibilă o reapreciere a probelor, situaţia de fapt este un „dat" ce nu mai poate fi schimbat în recurs, în această cale de atac fiind supuse cenzurii numai aspectele de nelegalitate. Ori în Decizia atactă, faţă de situaţia de fapt reţinută (şi care nu mai poate fi schimbată în recurs) nu rezultă nici lipsa temeiului legal, nici vreo încălcare a legii, sau o aplicare greşită a acesteia.
Situaţia de fapt a fost corect reţinută de către instanţele de fond şi de apel, din probatorii rezultând că la 4 decembrie 1973, între I.C.R.A.L. Herăstrău si Cooperativa A.P. s-a încheiat un contract de închiriere pentru suprafeţe locative cu alta destinaţie decât aceea de locuinţa pentru imobilul in suprafaţa de 56,10 mp situat in Bucureşti, sector 1.
SCM O. a luat fiinţa prin desprinderea din Cooperativa A.P., prin hotărârea unora dintre membrii care constituiau Cooperativa A.P. În urma acestei desprideri, au existat numeroase neîntelegeri în ceea ce priveşte împărţirea patrimoniului, care în cele din urma au fost soluţionate de instanţele judecătoreşti.
În ceea ce priveşte imobilul în litigiu, prin sentinţa civilă nr. 10030 din 6 decembrie 2001 pronunţata de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, în dosarul nr. 10117/2001 (având în vedere protocolul din 23 august 1991 de împărţire a patrimoniului Cooperativei M.A.P. între secţiile componente, Decizia nr. 61/1991 a Consiliului de conducere a Cooperativei A.P. şi a protocolului din 1991), sentinţa civila definitiva si irevocabila, s-a admis acţiunea SCM O. împotriva pârâtei Cooperativa M.A.P. și, consfiintindu-se tranzacţia dintre parti, s-a dispus că aceasta din urma să îi cedeze „spatiile deţinute de către Primăria Capitalei prin D.G.A.F.I. şi ale căror contracte de închiriere vor fi preluate începând cu data prezentei (6 decembrie 2001) de către SCM O. si care vor fi evacuate de Cooperativa A.P., după cum urmează: sector 1, suprafat totala de (m.p.) 56,10".
În urma pronunţării acestei sentinţe civile, la contractul de închiriere sus-numit, s-a încheiat actul adiţional din 17 iulie 2006 prin care s-a modificat preambulul contractului de închiriere din 4 decembrie 1973 având următorul cuprins: „Între subsemnaţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, A.F.I., cu sediul in sector 3, titular al dreptului de administrare a suprafeţei locative cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă în calitate de Locator reprezentat prin Director General ec. L.M. si SCM O., în calitate de locatar principal.
Restul clauzelor raman neschimbate."
În consecinţă, începând cu data de 17 iulie 2006, data încheierii actului adiţional sus menţionat, relaţiile contractuale dintre Consiliul General al Municipiului Bucureşti, A.F.I., si Cooperativa M.A.P. au încetat, SCM O., fiind in prezent beneficiara a contractului de închiriere asupra imobilului situat in Bucureşti, sector 1.
Primăria Capitalei este cea care are dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu şi a cedat atributul dreptului de proprietate - respectiv folosinţa bunului, către intimata SCM O.
Altfel spus, nu se poate dispune anularea actului adiţional din 2006 intervenit între Primăria Capitalei, A.F.I., şi SCM O. pentru că recurenta reclamantă nu a probat în niciun fel că ar fi titulara vreunui drept în legătură cu imobilul ce face obiectul contractului de închiriere din anul 1973.
Cu privire la calitatea de chiriaş a SC A.P. SA atât instanţa de fond cat si cea de apel, analizind materialul probator aflat la dosarul cauzei, în mod corect au reţinut faptul ca reclamanta invoca o calitate aparentă de chiriaş pe care nu a avut-o.
Prin sentinţa nr. 167/SC/1991 este autorizată constituirea SC A.P. SA, aceasta neputand în niciun caz avea folosinţa imobilului în litigiu din anul 1973, deoarece nu exista în anul 1973. Ulterior anului 1991, din înscrisurile existente la dosarul cauzei, nu a rezultat modul de transmitere a folosinţei spaţiului în litigiu către reclamanta – recurentă, prin urmare aceasta ocupa fara drept imobilul din prezenta cauza.
Contractul de închiriere din 4 decembrie 1973 a fost încheiat între I.C.R.A.L. Herăstrău şi Cooperativa A.P., deci calitatea de chiriaş în baza acestui contract a avut-o Cooperativa A.P. si nu SC A.P. SA, în prezent această calitate fiind deţinută de pârâta SCM O. în calitate de succesoare în drepturi aşa cum reiese şi din sentinţa civilă nr. 10030 din 6 decembrie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, în dosarul nr. 10117/2001, sentinţa civilă definitivă şi irevocabilă.
În mod eronat susţine recurenta - reclamanta faptul că sentinţa civilă nr. 10030 din 6 decembrie 2001 nu îi este opozabilă, având în vedere faptul că susţine că ar fi succesoarea în drepturi a Cooperativei A.P., context în care toate actele încheiate de aceasta îi sunt opozabile. De altfel, tranzacţia consfiinţită prin aceasta sentinţa civila a avut la baza protocoale încheiate înca din anul 1991.
Cooperativa A.P. a fost o societate cooperatista, cu personalitate juridica din cadrul sistemului cooperaţiei, reclamanta SC A.P. SA este o societate comerciala constituita in baza Legii nr. 31/1990 şi nu exista identitate între cele doua.
SC A.P. SA a fost înfiinţată prin falsificarea hotărârii Adunării Generale din data de 12 decembrie 1990, asa cum reiese din sentinţa penală nr. 659 din 22 mai 2000 pronunţata in dosarul penal nr. 11153/1997 al Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, sentinţa definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelurilor si recursurilor, în care s-a hotărât:
- în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii L.M. si D.N., referitor la săvârsirea de către aceştia a infracţiunilor prevăzute de art. 290 si art. 45 din Legea nr. 26/1990, s-a dispus încetarea procesului penal constatându-se că a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale;
- în ceea ce priveşte societatea înfiinţată de către aceştia, SC A.P. SA, s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate, actul constitutiv si statutul societăţii autentificate din 12 martie 1991 la fostul notariat de Stat Local al sectorului 6 Bucureşti.
Ca urmare a acestei hotărâri definitive şi irevocabile, societatea fraudulos înfiinţată, SC A.P. SA, înregistrată la registrul comerţului Bucureşti şi-a încetat existenţa, efectuându-se menţiuni în acest sens în Registrul Comerţului Bucureşti la data de 23 august 2001. Începând cu această dată persoana juridică a încetat definitiv, cu efectul reîntoarcerii tuturor drepturilor prealuate de la Cooperativa A.P. în patrimoniul succesoarelor în drepturi a acesteia.
Susţinerile reclamantei în sensul că aceasta constituire din 2001 reactivează SC A.P. SA înfiinţata in 1991 - ale cărei acte constitutive au fost declarate nule de instanţa penală - sunt de respins. Faptul că nu a fost radiată din Registrul Comerţului în urma anulării actelor constitutive din 1991 prin hotărâre judecătoreasca nu este relevant, pentru că aceasta era o obligaţie a reclamantei, care nu îşi poate invoca propria culpă. Potrivit adagiului latin: „nemo auditur propriam turpitudinem allegans", nimeni nu poate invoca în sustinerea intereselor sale propria sa culpa, nimeni nu poate să obtină foloase invocând propria sa vina, incorectitudine, necinste, si nici sa se apere valorificând un asemenea temei.
Totodată, reclamanta invocă fără temei o succesiune în drepturi între o persoană juridică cooperatistă - Cooperativa A.P. - si una privată, reglementată de Legea nr. 31/1990, regimul juridic fiind diferit. Susţinerea reclamantei în sensul continuării deţinerii patrimoniului cooperatist este de respins motivat de faptul că patrimoniul cooperatist poate fi înstrăinat către sectorul privat doar cu plată.
Drept urmare, în mod corect au reţinut cele două instanţe faptul că SC A.P. SA, reclamanta din prezenta cauză, nu are nicio legătură cu Cooperativa A.P., nu este şi nu a fost parte în contractul de închiriere din 4 decembrie 1973 ce a fost încheiat între I.C.R.A.L. Herăstrău si Cooperativa A.P. Reclamanta nu a reuşit să probeze că ar fi dobândit calitatea de chiriaş pentru spaţiul în litigiu şi neîndeplinind condiţiile prevăzute de art. 1169 C. civ., în mod corect au fost respinse atât cererea de chemare în judecată cât şi apelul declarat de către aceasta.
În consecinţă, conform art. 312 şi art. 274 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta SC A.P. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 320 din 18 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi va obliga recurenta reclamantă SC A.P. SA Bucureşti la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.860 lei către intimata pârâtă SCM O.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.P. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 320 din 18 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Obligă recurenta reclamantă SC A.P. SA Bucureşti la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.860 lei către intimata pârâtă SCM O.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3002/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3004/2010. Comercial → |
|---|
