ICCJ. Decizia nr. 2075/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2075/2010
Dosar nr. 10476/3/2007
Şedinţa publică din 3 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 1301 din 26 februarie 2007 a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei judecătorii, invocată din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cauzei privind pe SC T. SRL Odorheiul Secuiesc şi pârâta SC I.R.I.C. SA Bucureşti în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată nu este evaluabil în bani, fiind aplicabile dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 8195 din 9 iulie 2008 a admis acţiunea reclamantei SC T. SRL în contradictoriu cu pârâta SC I.R.I.C. SA şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 1.020,23 ron cu titlu de cheltuieli de judecată.
În fundamentarea acestei soluţii, au fost apreciate proba cu interogatoriul pârâtei şi expertiza pentru lămurirea situaţiei de fapt, din care a rezultat că accidentul s-a produs din culpa conducătorului auto marca C., respectiv D.B. asigurat al pârâtei, astfel cum reiese din procesul verbal încheiat la 2 ianuarie 2005 şi din constatarea avariilor din 3 ianuarie 2005.
Expertiza tehnică efectuată în cauză atestă indubitabil culpa conducătorului auto ce conducea autoturismul asigurat de pârâtă precum şi cuantumul daunelor produse, care reprezintă 57.925,19 lei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 100 din 2 martie 2009 a respins ca nefondat apelul pârâtei SC E.A. SA (fostă SC I.R.I.C. SA) împotriva sentinţei dată de prima instanţă, fiind preluate în esenţă argumentele expuse anterior.
Împotriva deciziei comerciale nr. 100 din 2 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a promovat recurs pârâta SC E.A. SA Bucureşti care a criticat pentru nelegalitate şi netemeinicie această hotărâre, solicitând în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate şi pe fond respingerea cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că actele existente la dosarul de daune deschis de societatea pârâtă în baza notificării de daune din partea intimatei conduce la respingerea demersului juridic iniţiat, întrucât nu s-a probat prejudiciul suferit şi nici identitatea bunului avariat, astfel neputându-se finaliza dosarul de daune.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurenta-pârâtă prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge recursul declarat pentru următoarele considerente.
Atât instanţa de fond cât şi cea ce apel au stabilit o corectă situaţie de fapt şi de drept, în deplină concordanţă cu actele depuse de părţi, constatând că acţiunea reclamantei SC T. SRL este întemeiată iar pârâta obligată să întocmească şi să finalizeze dosarul de daune în urma accidentului de circulaţie din data de 30 decembrie 2004, în scopul acordării daunelor cuvenite.
Este de necontestat că potrivit procesului verbal din 2 ianuarie 2005 întocmit de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Harghita – Postul de poliţie Fliceni vinovat de producerea accidentului a fost găsit numitul D.B., conducătorul autoturismului C., autoturism asigurat de societatea pârâtă.
În baza rolului activ, instanţa de fond a stăruit prin toate mijloacele legale pentru a afla adevărul în cauză şi respectând în egală măsură drepturile procesuale ale părţilor, în special dreptul la apărare şi principiul contradictorialităţii, prin încheierea de la 11 ianurie 2008, la cererea pârâtei a admis proba cu expertiză autovehicule în circulaţie rutieră care să răspundă la obiectivele stabilite şi anume dacă fotografiile prezentate identifică corect maşinile, dacă avariile corespund fotografiilor şi concordă cu procesul verbal, dacă se poate determina că acela este locul accidentului precum şi situaţia parbrizelor distruse.
Raportul de expertiză tehnică judiciară auto întocmit de expert inginer P.G., amplu documentat şi bine argumentat, a răspuns detaliat la toate obiectivele, concluzionând că fotografiile puse la dispoziţie identifică autovehiculele participante la accident, că reperele avariate la cele două autovehicule corespund declaraţiilor conducătorilor auto, procesului verbal de poliţie şi autorizaţiilor de reparaţie.
Mai mult, acelaşi expert a precizat că fotografiile privesc reconstituirea momentului impactului primar dintre autovehicule, cu zonele avariate puse în contact aproximativ, fiind evidenţiată corespondenţa reciprocă a avariilor primare din punct de vedere a plasării, gradului şi întinderii acestora.
Raportul de expertiză tehnică auto nu a fost contestat de părţi, nefiind formulate obiecţiuni.
Instanţa de apel, din verificarea facturilor depuse de către intimata reclamantă a apreciat că pot fi stabilite şi numărul de parbrize care erau transportate la data producerii accidentului de circulaţie, aceste circumstanţe fiind suficiente pentru finalizarea dosarului de daune.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC E.A. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 100 din 2 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC E.A. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 100 din 2 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 3 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2069/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2079/2010. Comercial → |
|---|
