ICCJ. Decizia nr. 2079/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2079/2010
Dosar nr. 496/115/2008
Şedinţa publică din 3 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Caraş Severin, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa comercială nr. 532 din 5 mai 2008 a respins cererile formulate de reclamantele SC P.R. SRL şi Consiliul Local al Municipiului Reşiţa împotriva SC C.S. SRL.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în principal, că sunt întrunite condiţiile de validitate ale contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC A. SA Reşiţa prin lichidator şi SC C.S. SRL.
Astfel există un consimţământ liber şi neviciat iar părţile au avut capacitatea cerută de lege pentru încheierea valabilă a contractului de vânzare-cumpărare.
Referitor la obiectul contractului s-a apreciat faptul că bunurile se află în circuitul civil şi au existat la momentul încheierii convenţiei.
Imobilul reclamat de pârâte ca fiind demolat nu era pierit toatal în momentul încheierii contractului şi în mod corect s-a precizat că există fundaţia clădiri şi împrejmuirea din beton.
Toate bunurile vândute, respectiv cumpărate au fost inventariate şi evidenţiate în contabilitatea vânzătoarei SC A. SA, prin lichidator.
Lichidatorul a prezentat situaţia juridică a bunurilor şi a respectat toate formele cerute de lege cu prilejul vânzării bunurilor.
Dreptul de proprietate al SC A. SA asupra bunurilor în litigiu nu a fost contestat pe tot parcursul desfăşurării procesului de valorificare a lor în condiţiile specifice legii privind procedura insolvenţei şi nici pe calea dreptului comun.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 4 din 13 ianuarie 2009 a respins apelurile reclamanţilor SC P.R. SRL şi Consiliul Local al Municipiului Reşiţa, fiind preluate în esenţă toate argumentele expuse anterior.
Împotriva deciziei civile nr. 4 din 13 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, au promovat recurs pârâtele SC P.R. SRL şi Consiliul Local al Municipiului Reşiţa care au criticat pentru nelegalitate şi netemeinicie această hotărâre judecătorească, după cum urmează.
Recurentul-reclamant Consiliul Local al Municipiului Reşiţa, prin primar, a solicitat în temeiul art. 304 pct. 3 şi 7 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre soluţionare instanţei competente iar în subsidiar modificarea deciziei în sensul constatării nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat între acele societăţi comerciale.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat că în mod greşit s-a apreciat, fără argumente, că natura contractului de vânzare-cumpărare este comercială când în realitate vânzarea cumpărare imobilelor este un act juridic civil. Din acest punct de vedere natura civilă a contractului rezultă din însuşi conţinutul acestuia, respectiv prevederile art. 3 C. com., iar în speţă nu este îndeplinită funcţia economică a contractului.
De asemenea obiectul contractului de vânzare cumpărare este inexistent, nu a fost şi nu este în circuitul civil, nu este posibil, nu este licit şi moral, nu este îndeplinită condiţia referitoare la capacitatea de a contracta, în fapt construcţie supraterană a fost demolată şi reprezentantul consiliului local nu cunoştea situaţia reală a imobilelor.
La rândul ei, recurenta reclamantă SC P.R. SRL a solicitat în temeiul art. 304 pct. 3, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în principal, admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea spre rejudecare a cauzei şi în subsidiar desfiinţarea hotărârii recurate, cu consecinţa admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
S-a expus în motivarea recursului că vânzarea a avut scop doar obţinerea de sume certe de bani, în vederea plăţii creditorilor societăţii, astfel că nu rezultă natura comercială a contractului de vânzare-cumpărare.
Intimata-pârâtă SC C.S. SRL a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursurilor.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse prin cererile de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge recursurile reclamanţilor pentru următoarele considerente.
Printr-o integrală şi completă apreciere a probelor, atât instanţa de fond cât şi cea de apel au stabilit o corectă situaţie de fapt şi de drept, constatând că prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare, de natură comercială, din 13 noiembrie 2007 au fost respectate toate condiţiile legale în materie.
Este de necontestat că regulile care guvernează contractele speciale civile sunt aplicabile şi contractelor comerciale, în măsura în care legile comerciale nu prevăd o altă reglementare. Reglementările art. 1 C. com. precizează că în comerţ se aplică această lege iar unde ea nu dispune se aplică codul civil.
Astfel, în cazul contractelor care reprezintă fapte şi acte obiective de comerţ datorită naturii lor şi în cazul contractelor care reprezintă fapte şi acte subiective de comerţ întrucât sunt încheiate de comercianţi în cadrul exercitării comerţului şi dacă contrariul nu rezultă din actul încheiat sau contractul nu este prin esenţă civil, devin aplicabile legile comerciale.
Din această perspectivă, contractul de vânzare-cumpărare a cărui anulare se cere are o natură comercială, determinată de calitatea de comercianţi a părţilor şi de însuşi actul încheiat, în concordanţă cu dispoziţiile art. 4, art. 7 şi art. 56 C. com.
Contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 13 noiembrie 2007 la BNP B.L. atestă că între SC A. SA reprezentată prin lichidator judiciar Cabinet Individual de insolvenţă B.D.C., în calitatea de vânzătoare şi SC C.S. SRL în calitatea de cumpărătoare a intervenit vânzarea-cumpărarea întregului drept de proprietate asupra imobilelor din intravilan, proprietate extratabulară, evidenţiate în actele contabile ale societăţii, descrise detaliat, preţul fiind de 30.700 lei, exclusiv TVA, plătit integral la data semnării convenţiei.
Aşa cum rezultă din procesul verbal privind Adunarea Comitetului Creditorilor SC A. SA încheiat la data de 31 octombrie 2007, având pe ordinea de zi prezentarea măsurilor luate de lichidatorul judiciar privind vânzarea bunurilor societăţii şi discutarea metodologiei de urmat în urma demolării fără drept a unui imobil al societăţii de către un terţ, a fost hotărâtă luarea măsurilor pentru conservarea imobilelor şi împrejurimilor, toate acestea în scopul continuării vânzării.
În cadrul procedurii insolvenţei privind pe debitoarea SC A. SA, prin încheierea din data de 1 noiembrie 2007, în dosarul nr. 2137/115/2005 al Tribunalului Caraş Severin, judecătorul sindic a dispus emiterea unei adrese către SC P.R. SRL Reşiţa în vederea sistării lucrărilor de demolare a construcţiilor şi a oricăror altor lucrări de amenajare pe terenul atribuit în folosinţa SC A. SA.
Adresa către SC P.R. SRL Reşiţa, al cărui conţinut a fost expus mai sus, a fost înaintată la data de 2 noiembrie 2007.
De remarcat că SC A. SA, societate în lichidare judiciară, a invitat prin adresa din 29 octombrie 2007 Primăria Reşiţa la Adunarea Comitetului Creditorilor care urma să aibă loc la data de 31 octombrie 2007.
Contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate este solicitată de recurenţii pârâţi respectă cerinţele impuse de dispoziţiile art. 948 C. civ., astfel încât urmează a respinge ca nefondate recursurile pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Reşiţa şi SC P.R. SRL împotriva deciziei civile nr. 4 din 13 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâţii Consiliul Local al Municipiului Reşiţa şi SC P.R. SRL împotriva deciziei nr. 4 din 13 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 3 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2075/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2082/2010. Comercial → |
|---|
