ICCJ. Decizia nr. 2119/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2119/2010
Dosar nr. 784/114/2009
Şedinţa publică de la 4 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta G.C. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta SC C.E. SRL prin lichidator judiciar să se pronunţe o sentinţă care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a apartamentului înscris în CF a Municipiului Buzău sub nr. 2032 cu nr. cadastral 1243/36, situat în Municipiul Buzău, Str. Tudor Vladimirescu, precum şi a cotei indivize în suprafaţă de 13 mp din terenul aferent construcţiei. În argumentarea acţiunii reclamanta a susţinut că a cumpărat apartamentul prin act sub semnătură privată că a achitat preţul ferm şi serios şi că nu s-a încheiat actul autentic de vânzare-cumpărare, intrarea pârâtei în faliment neavând nicio relevanţă asupra obligaţiei a cărei îndeplinire o solicită.
Tribunalul Buzău, prin sentinţa nr. 536 din 16 aprilie 2009, a respins acţiunea apreciind, în raport de actele dosarului, că împotriva societăţii pârâte s-a deschis procedura generală de insolvenţă, că societatea se află în faza preliminară a inventarierii bunurilor ca măsură premergătoare lichidării şi că bunul este în patrimoniul societăţii potrivit procesului verbal de inventariere. A mai constatat instanţa că reclamanta a achitat suma de 78.000 lei în contul preţului, după deschiderea procedurii falimentului. În final, constatând că obiectul cererii nu este licit, acţiunea reclamantei a fost respinsă. Pentru valorificarea dreptului de creanţă asupra averii societăţii, tribunalul a avut în vedere faptul că reclamanta îşi poate valorifica dreptul propriu în cadrul procedurii insolvenţei deschisă prin sentinţa nr. 658 din 2 octombrie 2008.
Apelul. Decizia nr. 157 din 10 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
Sentinţa nr. 536 din 16 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Buzău a fost menţinută de Curtea de Apel Ploieşti care a respins apelul reclamantei. Curtea a examinat criticile apelantei şi a stabilit că instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că bunul se afla în patrimoniul societăţii fiind dobândit în urma contractării unui credit de către societate pentru plata preţului. S-a mai reţinut că tribunalul a reţinut corect şi faptul că după deschiderea procedurii insolvenţei plata preţului nu înlătură intenţia de scoatere a bunului din patrimoniul societăţii pentru a nu fi valorificat în cadrul procedurii insolvenţei. În plus instanţa de apel a reţinut că prezumţia de bună-credinţă a celui ce a încheiat actul este înlăturată de caracterul fraudulos al acestuia iar în privinţa art. 931 din Legea nr. 85/2006 invocat de apelată, Curtea a reţinut că modificarea legii insolvenţei a fost făcută după încheierea actului aşa încât aceste dispoziţii nu retroactivează.
Recursul. Motivele de recurs.
Împotriva deciziei nr. 157/2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti a declarat recurs reclamanta G.C. care a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., pentru a susţine nelegalitatea soluţiilor anterior pronunţate .
În argumentarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar motivele reţinute sunt contradictorii şi străine de natura cauzei.
În esenţă, s-a arătat că nu s-au administrat probele pe care le-a solicitat, respingerea cererii de probatorii nefiind motivată, că deşi s-a reţinut în decizie că se vor analiza motivele de apel în raport de legislaţia în vigoare în continuare nu s-a făcut nicio motivare.
În privinţa comportamentului fostului administrator constând în faptul că nu a adus la cunoştinţa lichidatorului înstrăinarea imobilului, recurenta opinează că această reţinere a instanţei nu prezintă nicio relevanţă asupra vânzării. Totodată, consideră autoarea, nu prezintă nicio relevanţă faptul că la data întocmirii actului acesta nu avea dată certă întrucât la data învestirii instanţei înscrisul exista iar preţul fusese achitat ceea ce demonstrează că dreptul real al recurentei este independent de gradul de rudenie cu fostul administrator şi de deschiderea procedurii insolvenţei care nu-i este opozabilă.
Cel de-al doilea motiv de nelegalitate, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizează încălcarea art. 931 din Legea nr. 85/2006, art. 1294 şi art. 1174 C. civ.
Apreciază recurenta că apariţia art. 931 în cursul soluţionării apelului în condiţiile în care hotărârea nu intrase în puterea lucrului judecat impunea aplicarea acestuia. Raţiunea aplicării normei noi este explicată de recurentă tocmai pe ideea de a reglementa raporturi juridice născute înainte de deschiderea procedurii şi de a recunoaşte ca valabile acele convenţii de înstrăinare care îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute de reglementarea nouă. Nu există pretinsa fraudare a creditorilor susţine recurenta, din moment ce înstrăinarea a avut loc cu 9 luni înainte de deschiderea procedurii. În final a apreciat că este nerelevantă împrejurarea că plata sumei de 78.000 lei a fost făcută după deschiderea procedurii insolvenţei întrucât nu a fost parte în procedura insolvenţei iar hotărârea de deschidere a procedurii nu i-a fost comunicată. Raţionamentul instanţei în sensul că ar fi fraudaţi creditorii societăţii este considerat de recurentă ca fiind bazat pe presupuneri şi nu pe dovezi clare.
În consecinţă, recurenta s-a considerat îndreptăţită ca în baza acestor critici care relevă nelegalitatea soluţiilor anterior pronunţate să solicite admiterea recursului şi în fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
Intimata SC C.E. SRL Buzău prin lichidator judiciar a solicitat respingerea recursului apreciind că soluţia instanţei de apel este legală. A arătat că întreaga motivare din decizia criticată conduce spre respingerea apelului şi numai o eroare a făcut ca în considerente să se menţioneze că apelul este fondat în loc de nefondat. Cu referire la vânzare, lichidatorul a arătat că societatea nu a emis factură în contabilitate nefiind evidenţiată această vânzare, că înscrisul sub semnătură privată nu a fost prezentat la data inventarierii bunului ceea ce demonstrează că la acea dată nu exista.
La dosar a fost anexată hotărârea judecătorului sindic prin care s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 3 noiembrie 2007 sub semnătură privată. Prin precizările ulterioare intimata a arătat că soluţia de anulare a convenţiei de vânzare-cumpărare sub semnătură privată a rămas irevocabilă aşa încât recursul a rămas fără obiect.
Recursul este nefondat.
Aspecte prealabile analizei motivelor de recurs:
1. La data promovării acţiunii prin care s-a solicitat să se pronunţe o hotărârii care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare a apartamentului în discuţie, Societatea C.E. SRL se afla în procedura insolvenţei, drepturile societăţii fiind valorificate prin intermediul lichidatorului.
2. În temeiul art. 25 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul este în drept să introducă acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor. Valorificând acest drept, lichidatorul a introdus acţiunea care a format obiectul dosarului nr. 1213/114/2008, în care judecătorul sindic a admis cererea lichidatorului şi a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la 3 noiembrie 2007 având ca obiect vânzarea apartamentului situat în Buzău, Str. Tudor Vladimirescu, dispunând şi repunerea părţilor în situaţia anterioară. Sentinţa a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de pârâta din acel dosar, G.C.
3. În acest dosar G.C. are calitatea de recurentă şi stăruie şi în această fază procesuală, având cunoştinţă de sentinţa judecătorului sindic, să se pronunţe o sentinţă care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare invocând aceeaşi convenţie din 3 noiembrie 2007, anulată printr-o hotărâre irevocabilă.
Legătura dintre judecata sindicului şi acţiunea de faţă.
După cum s-a arătat în precedent, prin sentinţa şi decizia Curţii de Apel s-a analizat actul de vânzare - cumpărare încheiat de recurentă cu societatea comercială şi s-a stabilit că acesta a fost încheiat în dauna creditorilor. În plus s-a stabilit că respectivul contract nu are dată certă şi prin urmare nu le este opozabil creditorilor, în acest sens fiind citat art. 1182 C. civ.
Toate aceste aspecte au intrat în puterea lucrului judecat şi nu ar mai putea să fie repuse în discuţie integrându-le în motivele de nelegalitate invocate sau în chestiunile de fond motivate distinct de recurentă.
În acest dosar, ca de altfel, şi în recursul soluţionat împotriva sentinţei pronunţată de judecătorul sindic s-a pus problema bunei-credinţe la încheierea contractului şi a lipsei fraudei ca element care poate sta la baza anulării actelor juridice. La această chestiune s-a răspuns de cele două instanţe dar în plus, trebuie reţinut că frauda în paguba creditorilor se prezumă. Această prezumţie nu se extinde asupra terţului dobânditor, dar analiza împrejurărilor în care a avut loc vânzarea, în măsura în care se constată că s-a conturat frauda prin scoaterea bunului din patrimoniul societăţii pentru ca acesta să nu poată fi valorificat în procedura falimentului, nu înlătură dreptul prevăzut de lege de a se dispune anularea actului respectiv.
În consecinţă, faţă de argumentele expuse, în condiţiile în care actul de vânzare-cumpărare a fost anulat irevocabil nu se mai poate pune problema obligării societăţii aflată în faliment la încheierea actului, criticile care au fost formulate în acest recurs devenind teoretice fără nicio consecinţă asupra oricărei soluţii care ar putea fi adoptată.
În privinţa fraudei, din considerentele deciziei Curţii de apel care trimite şi la expertiza din dosarul penal şi apreciind că din actele contabile nu rezultă că a fost evidenţiată vânzarea, s-a tras concluzia că scopul vânzării a fost fraudarea societăţii şi a creditorilor acesteia.
Revenind la criticile din recurs care au fost susţinute sub cuvânt că soluţiile anterioare nu influenţează pronunţarea unei decizii în acest dosar se va reţine că motivul prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ., este nefondat, întrucât decizia instanţei de apel nu conţine considerente contradictorii ci dimpotrivă se bazează pe un raţionament logico-juridic care a condus la soluţia de respingere a apelului. Faptul că dintr-o eroare de dactilografie s-a menţionat că apelul este nefondat n-are nicio relevanţă deoarece argumentele dezvoltate sunt cele care au condus la soluţie. Aspectele legate de probatorii şi de respingerea lor nu pot fi puse în discuţie în recurs deoarece aceste chestiuni vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea cu atât mai mult cu cât nu a fost arătat în concret care au fost dispoziţiile legale încălcate.
Verificarea aplicării unui text de lege şi a consecinţelor lui nu se poate constitui în critica potrivit căreia hotărârea ar conţine motive contradictorii. În privinţa aplicării art. 1295 şi art. 1176 C. civ., din examinarea deciziei Curţii de apel pronunţată în litigiul care a vizat anularea contractului de vânzare-cumpărare, se observă că aceste dispoziţii legale au fost analizate iar repunerea în discuţie nu mai are nici un suport în acest moment când se soluţionează recursul şi nu duce la nicio finalitate indiferent de analiza care ar putea să fie făcută.
Nu va fi primit nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru argumentele deja expuse la punctele anterioare dar şi, pentru faptul că, în privinţa art. 931 din Legea nr. 85/2006 nu s-a încălcat principiul neretroactivităţii. Este relevant să se precizeze faptul că prin decizia nr. 556 din 26 martie 2010 s-a statuat că aceste dispoziţii nu erau aplicabile întrucât actul de vânzare-cumpărare nu avea dată certă, anterioară deschiderii procedurii insolvenţei.
Aceste chestiuni care vizează dezlegările date de instanţă aplicării art. 931 din Legea nr. 85/2006 nu mai pot fi repuse în discuţie.
În fine, apărările de fond motivate distinct de recurentă nu vor fi analizate nu numai pentru că vizează contextul faptic al litigiului dar şi pentru că nu se încadrează în nicio critică argumentată pe aspecte de nelegalitate.
Aşa fiind, văzând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta G.C. împotriva deciziei comerciale nr. 157 din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2118/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2127/2010. Comercial → |
|---|
